Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie era din orașul Magnezia, fiind născut undeva în jurul anului 90. Evlavia și dragostea pentru cele sfinte le-a primit în familia sa. Părinții l-au crescut în credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și au plămădit în inima lui conștiința mărturisirii până la martiraj. Având aceste rădăcini de credință și evlavie creștină, era firesc ca tânărul Haralambie să devină un exemplu pentru ceilalți, închinându-și întreaga viață slujirii lui Hristos. Creștinii, văzând râvna lui în mărturisirea credinței, l-au îndemnat să devină preot, lucru care s-a întâmplat undeva către anul 130. Despre activitatea sa preoțească, paginile de sinaxar ne relatează: „De pe această treaptă dumnezeiască a preoției, sfântul și-a început predicile sale înflăcărate în fața păgânilor și a creștinilor, angajându-se în marea luptă duhovnicească, pe de o parte pentru a deschide ochii oamenilor ce se aflau în înșelarea păgânească, iar pe de altă parte pentru a-i sfinți pe credincioși cu Sfintele Taine, conducându-i pe calea desăvârșirii”. Sfântul era prețuit de toți pentru viața lui curată și pentru predicile sale. El era o flacără de lumină pentru creștinii din epoca sa și un model de urmare a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ca urmare, Haralambie a fost hirotonit episcop al Magneziei și al împrejurimilor acestui oraș. În toată lucrarea lui de propovăduire nu s-a ferit de martiraj, ci a căutat mucenicia. Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru decât atunci când el a ajuns în ultimele zile ale vieții. În timpul domniei împăratului Septimiu Sever (193-211), prigoana anticreștină s-a întețit, când Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie avea deja o vârstă înaintată. În acele vremuri împăratul la numit pe Lucian în calitate de proconsul al cetății Magnezia și al teritoriului aferent. Proconsulul Lucian, datorită faptului că Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie reușise să convertească foarte mulți păgâni și să facă din comunitatea creștină de acolo un exemplu și pentru alții, era foarte supărat pe acesta. În plus, Lucian știa prea bine că, dacă voia să se mențină în grațiile împăratului, trebuia să se remarce și prin prigoana creștinilor. Ca urmare, din ordinul proconsulului, episcopul Haralambie a fost arestat și dus în fata judecătorilor, pentru a-și renega credința și pentru a se închina zeilor păgâni. La refuzul categoric al Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, Lucian a dat ordin ca acesta, în ciuda vârstei sale foarte înaintate, să fie torturat până când va ceda în fata solicitărilor justițiarilor romani. Torționarii săi au folosit un instrument cu care i-au jupuit pielea de pe tot corpul, supunându-l la chinuri inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier și l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulțumea călăilor săi, spunând: „Vă mulțumesc, fraților, că mi-ați reînnoit sufletul care dorește să se unească cu veșnicia!”.
Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldați care îl păzeau, Porfirie și Vaptos, au mărturisit credința lor în Hristos, dar au fost omorâți pe loc, prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, l-au lăudat pe Hristos, fiind și ele imediat martirizate. Proconsulul Lucian, cuprins de mânie, a apucat el însuși instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Atunci, l-a scuipat în față pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat și i s-a întors la ceafă. Lucian, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale și să se milostivească de el. Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Lucian, care s-a vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulți dintre cei prezenți au trecut la creștinism, printre care și Lucian, care a căzut la picioarele sfântului episcop, rugându-l să îl boteze. De asemenea, Lucian a oprit persecuția creștinilor din provincia pe care o conducea, intenționând să-i raporteze împăratului toate cele întâmplate. Între timp, Haralambie a făcut multe alte minuni, precum: vindecarea unor bolnavi, redarea vederii unui orb și chiar învierea unor morți. Locuitorii întregii regiuni din jurul Magneziei au început să creadă în Iisus Hristos. Împăratul Septimiu Sever, care se afla atunci la Antiohia (în vestul Asiei Mici), când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie și a trimis o trupă de trei sute de soldați pentru a-l aresta pe Haralambie și a-l aduce în fața lui. Soldații nu s-au mulțumit doar cu arestarea sfântului, ci l-au supus și la chinuri, legându-i barba în jurul gâtului și trăgându-l de ea pe drum. Odată ajuns în Antiohia, episcopul creștin a fost supus la alte chinuri: soldații împăratului l-au „strujit cu unghii de fier”, i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars fața și i-au jupuit pielea de pe trup, însă sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos. Împăratul, uimit, a vrut atunci să-l pună la încercare pe Haralambie: a fost adus o persoană care era chinuită de un duh rău timp de 35 de ani, pentru a vedea dacă Haralambie are puterea de a alunga demonul. Sfântul, cu harul lui Dumnezeu, a făcut și această minune. Atunci Septimiu Sever a exclamat: „Adevărat, mare este Dumnezeul creștinilor!”. Apoi împăratul a adus în fața lui corpul unui tânăr băiat care murise cu trei zile în urmă, iar acest tânăr a înviat după rugăciunea făcută de Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. Văzând curajul său în fața chinurilor, dar și minunile săvârșite, mulți oameni au trecut la creștinism, fiind însă condamnați la moarte la rândul lor pentru acceptarea credinței creștine. Printre cei convertiți în acea perioadă, s-a numărat chiar și fiica împăratului, Galinia. Prefectul Crispus al Antiohiei, văzând influența pe care Sfântul o avea asupra oamenilor, l-a îndemnat pe împărat să-l ucidă cât mai grabnic pe Haralambie, pentru a stăvili astfel răspândirea creștinismului în provincia Antiohia. În fața refuzului repetat al episcopului de a se închina zeilor păgâni, împăratul a dat ordin să i se zdrobească gura cu pietre și să i se ardă barba, dar flăcările s-au întors asupra chinuitorilor săi. În cele din urmă, la insistențele prefectului Crispus, împăratul a pronunțat sentința de condamnare la moarte prin decapitare a lui Haralambie. Mai înainte de moarte, cerurile s-au deschis și Sfântul a văzut pe Hristos și pe îngerii Săi (la fel cum Sfântul întâi Mucenic Apostol și Arhidiacon Ștefan). Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grija de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc sa nu sufere niciodată de foame și de boli. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorințele și S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. Astfel, Sfântul Haralambie a murit în temniță, înainte de a fi executat la vârsta de 113 ani. Ulterior, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creștinism, a îngropat trupul martirului cu multă onoare.