Nicolae Vasilievici Tihonov, după numele său de mirean, s-a născut în anul 1853, în localitatea Elit, din regiunea Orlov. Părinții săi, oameni simpli, nu aveau o situație materială deosebită. Tatăl său, care lucra la moara, a trecut la cele veșnice pe când Nicolae era încă mic. Mama sa, care i-a dăruit o educație deosebită, a trecut și ea la cele veșnice, nu după multa vreme. Rămânând orfan, copilul s-a angajat ca ajutor în prăvălia unui negustor din oraș. De fiecare dată, în timpul liber, el se îndeletnicea cu citirea cărților bisericești și cu participarea la sfintele slujbe.

În anul 1873, pe când avea doar 20 de ani, canarul Nicolae a pășit pe poarta Mănăstirii Optina, având în mana doar Sfânta Scriptura. După o convorbire cu starețul sihăstriei, anume Cuviosul Ambrozie, el nu a mai părăsit vreodată locul sfințit în care Dumnezeu i-a îndrumat pașii. A fost rânduit, ca ascultare, lângă Cuviosul Anatolie, iar ca duhovnic și l-a păstrat pe Cuviosul Ambrozie. După o perioada în care s-a ocupat de florile din gradina mănăstirii, fratele Nicolae a fost rânduit în slujirea de paracliser.

Chilia lui, în care se va nevoi mai bine de douăzeci de ani, se află în apropierea bisericii. Din pricina îndelungilor privegheri, fratele Nicolae întârzia adesea la biserica, iar ceilalți frați se plângeau de el. Cuviosul Ambrozie, însă, obișnuia să zică tuturor celor din obște: „Aveți răbdare, acest Nicolae va fi de folos multora!” Astfel, în data de 14 martie 1887, fratele Nicolae a fost tuns în monahism, primind numele „Nectarie”, iar în data de 19 ianuarie 1894 a fost hirotonit intru slujirea de ierodiacon. Mai apoi, în anul 1898, cuviosul a fost hirotonit intru ieromonah de către arhiereul din orașul Kaluga. Cuviosul Nectarie de la Optina a primit încă de la început mari daruri duhovnicești de la Dumnezeu. Între acestea, ceilalți frați au deosebit darul discernământului, al cunoașterii inimilor și al tămăduirii bolnavilor. Pe toate acestea, însă, cuviosul le ascundea cu o smerenie nebunească. În anul 1912, pe când avea 59 de ani, obștea din sihăstrie a hotărai să fie pus stareț.

Aflând aceasta, Sfântul Nectarie de la Optina a refuzat categoric, zicând: „Nu, părinți și frați! Am puțină minte și nu pot duce o astfel de povară.” În cele din urmă, după multe insistențe, primind canon de ascultare, cuviosul a acceptat stăreția. Câta vreme a fost stareț, sfântul a fost foarte cercetat de pelerinii care au venit în sihăstrie, el având pentru fiecare suflet medicamentul său mângâierea potrivită. Toți erau uimiți de înțelepciunea și cunoașterea sa, neputând crede că toate aceste daruri veneau doar din Sfânta Scriptură. În anul 1923, după închiderea mănăstirii, de către autoritățile atee, Cuviosul Nectarie a fost arestat și aruncat în închisoare. După eliberarea din închisoare, sfântul a locuit la un om simplu din satul Holmscina.

În ciuda tuturor greutăților vremii, mulți dintre fiii săi duhovnicești au continuat să-l viziteze, pentru îndrumare și pentru întărire. Sfântul Cuvios Nectarie a trecut la cele veșnice în data de 29 aprilie 1928, pe când avea 75 de ani, fiind înmormântat în cimitirul local. În data de 3 iulie 1989, după redeschiderea mănăstirii, cinstitele sale Moaște ale Sfântului Nectarie au fost aduse și așezate în biserica mare a Mănăstirii Optina. Haina în care a fost înmormântat sfântul era neputrezită, iar cinstitul său trup împrăștia o mireasma plăcuta.