Sfântul Mucenic Nicon a trăit în prima jumătate a secolului al-III-lea fiind originar din Neapolis (Napoli – Italia). A fost soldat în armata romană, în vremea împăratului Deciu (249-251). El era frumos la înfățișare, strălucitor la vedere și aprig în războaie. Provenea dintr-o familie în care părerile despre credință erau diferite: tatăl său era păgân, închinându-se la idoli, iar mama sa era creștină. Deși aceasta a încercat să îi arate tânărului său fiu calea credinței adevărate, nu a reușit să îl convingă să primească Sfântul Botez. Prin pronia cerească însă, la vremea cuvenită, Sfântul Nicon a fost trimis într-o campanie dificilă alături de trupele lui. La plecare, mama sa l-a sfătuit să-și facă semnul Sfintei Cruci dacă va vedea că este la strâmtorare și să cheme numele lui Hristos când viața îi va fi în pericol. Aflat pe câmpul de luptă, la un moment dat, trupele sale au fost complet încercuite de inamici. Văzându-se pierdut în mijlocul dușmanilor, Sfântul Cuvios Mucenic Nicon și-a adus aminte de îndemnurile mamei lui și suspinând adânc a strigat: „Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!” Apoi, însemnându-se cu semnul Cinstitei Cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei strigând tare numele lui Hristos. Numaidecât a simțit înăuntrul său o putere neobișnuită cu care i-a pus pe fugă pe dușmanii care îl înconjuraseră, pe unii ucigându-i, pe alții înspăimântându-i de moarte. Intrând apoi în cortul său, Sfântul Nicon striga neîncetat, cu mare uimire: «Mare este Dumnezeul Creștinilor!» pentru ca mai apoi să îi trimită mamei sale fericita veste a biruinței în împrejurări aparent fără scăpare, în care numai semnul Sfintei Cruci a ajutat alături de numele lui Hristos. Întorcându-se acasă încununat de biruință dintr-un asemenea război, i-a mărturisit maicii sale gândul său lăuntric, că dorește a se boteza și a deveni astfel creștin. La auzul acestei vești minunate, mama sa căuta să-l îndrume pe calea creștinătății și în profunzimea învățăturilor creștine. Simțind că nu este însă de ajuns, Sfântul Nicon a dorit calea monahismului și luându-și rămas bun de la mama sa a pornit cu corabia către Constantinopol pentru a se putea desăvârși duhovnicește. În acele vremuri era în desfășurare apriga prigoană împotriva creștinilor iar preoții lui Hristos și învățătorii dreptei credințe stăteau mai mult ascunși din pricina urgiei. Așa se întâmpla și aici, în părțile Răsăritului, unde, în munți și în insule erau retrași din calea pericolului o mulțime de preoți și călugări ai Domnului. Călătorind astfel spre părțile Constantinopolului, Sfântul Nicon a ajuns în insula Chios, unde s-a apropiat de un munte și stând acolo vreme de șapte zile, s-a nevoit în post, în privegheri și rugăciuni. I s-a vestit noaptea, în vis, de către un înger în chip de preot, să coboare pe țărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredințase. Ajuns la țărmul mării, a găsit aici o corabie și urcându-se în ea a plutit timp de două zile până când a ajuns după îndrumarea îngerului la muntele Ganos. Aici, coborând din corabie, i-a ieșit înainte un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah și luându-l de mână, l-a dus în peștera în care locuia. Pentru început l-a învățat cele de cuviință, după care a primit botezul din mâna Arhiereului Teodosie, episcopul locului, în numele Sfintei Treimi, împărtășindu-l și cu Sfintele Taine. După trecerea a trei ani de la botez, Sfântul Nicon a fost hirotonit preot, îmbrăcând haina monahală într-o mănăstire din insula Chios, care avea o obște de 190 de călugări. Aici, a fost ridicat apoi la rangul de episcop și i s-a încredințat conducerea mănăstirii. Din cauza persecuțiilor, după moartea episcopului Teodosie, Sfântul Mucenic Nicon, împreună cu ucenicii săi au plecat în muntele Tavromenei din Sicilia, crezând că acolo vor fi mai în siguranță. A reușit să întemeieze aici o mănăstire, adăugându-se la numărul monahilor încă nouă suflete. Guvernatorul Siciliei, Quintilian, aflând ce se spunea despre Sfânt, despre credința sa neclintită în Hristos, a poruncit să fie prinși și aduși îndată cu toții înaintea lui. Supunându-i la chinuri, toți cei 199 de ucenici au fost întinși la pământ și înțepați cu sulițe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia. Sfântul Cuvios Mucenic Nicon după ce a fost supus la mai multe chinuri, văzând guvernatorul că nu poate să îl urnească de la dreapta credință, a poruncit să i se taie capul. Trupurile Sfântului Cuvios Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai lui au fost găsite apoi de un păstor chinuit de un duh necurat, iar în momentul în care acesta s-a atins de trupul Sfântului, s-a tămăduit. Păstorul a vestit minunea, iar moaștele Sfinților au fost îngropate la loc de cinste de către episcopul cetății Misinei. După multă vreme Sfintele lor moaște au fost descoperite de către Teodosie, episcopul Mesinei, și au fost duse în locul așa numit „al păstorului”, pe malurile râului Asiono. Există chiar o mențiune din anul 882 despre o biserică a Sfântului Auxențiu situată pe colina Sfântului Nicon, colină care domină muntele Taormina.