Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfânta Muceniță Lucia din Roma

Publicat

Publicitate

Sfânta Lucia, născută în provincia italiană Campania, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie şi castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul şi dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină fiind gata să îndure şi torturi pentru Hristos.

Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credinţa Luciei, astfel încât i-a permis ei şi servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia şi o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios. După 20 de ani, aflând că împăratul Diocleţian a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia.

Ea îşi dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioţii săi. La acea vreme, Sf. Lucia reuşise să-l convingă pe Rix să treacă la creştinism, acesta ajungâng chiar să-şi dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsând în urmă proprietăţile şi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei au mai fost decapitaţi sfinţii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia şi Rix.

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundată cu Fecioara Lucia, muceniţa din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Hidroelectrica nu intenţionează să crească preţurile de furnizare a energiei electrice. Comunicat oficial

Publicat

Publicitate

Hidroelectrica nu intenţionează să crească preţurile de furnizare a energiei electrice, a anunţat, sâmbătă, compania, într-un comunicat, scrie alba24.ro.

Anunţul vine în urma unor informaţii apărute în presă, potrivit cărora Hidroelectrica „nu-şi mai poate onora contractele de furnizare a energiei către clienţii casnici doar din producţia proprie, ca urmare a numărului mare de consumatori care s-au portat în portofoliul său în ultimele luni, iar acest lucru poate duce în viitor la majorarea preţului de furnizare”.

„În urma unor informaţii apărute ieri, 22 august, în presă, Hidroelectrica doreşte să clarifice faptul că nu a anunţat, nu a intenţionat şi nici nu ia în considerare vreo majorare a preţurilor de furnizare a energiei electrice. Compania îşi menţine angajamentul de a avea o ofertă corectă şi competitivă pentru clienţii săi şi reafirmă că nu are în vedere vreo modificare unilaterală a preţurilor pentru contractele existente”, se arată în comunicatul respectiv, citate de AGERPRES.

Potrivit sursei citate, preţurile ofertate către clientul casnic se situează între 1,06 – 1,14 lei/kWh, inclusiv cota de TVA de 21%, în funcţie de tarifele reglementate ale fiecărui loc de consum din România.

„Achiziţiile de energie realizate de către Hidroelectrica din piaţă reprezintă o practică firească în rândul furnizorilor şi nu echivalează cu o creştere a preţurilor.

Niciodată nu am intenţionat să realizăm furnizarea de energie electrică doar din producţie proprie. Hidroelectrica îşi menţine poziţia de cel mai competitiv furnizor de energie de pe piaţă şi dispune de capacitatea operaţională şi logistică necesară pentru a răspunde în condiţii optime cererii crescute venite din partea noilor clienţi.

Publicitate

Orice persoană interesată, care doreşte să devină client al Hidroelectrica este binevenită. Compania recomandă clienţilor săi şi publicului interesat să consulte site-ul oficial al companiei, precum şi să ţină cont doar de comunicatele oficiale.

Hidroelectrica rămâne dedicată furnizării de servicii transparente şi conforme cu legislaţia, asigurând în permanenţă o informare corectă şi completă pentru toţi consumatorii săi”, au transmis reprezentanţii companiei.

Citeste mai mult

Eveniment

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre FC Botoșani și FC Csikszereda Miercurea Ciuc

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, 23 august 2025, începând cu ora 18:45, pe Stadionul Municipal Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și F.C. Csikszereda Miercurea Ciuc, meci contând pentru etapa a 7-a a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în scopul asigurării ordinii publice și protecției cetățenilor.

Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 16:45. Pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, se recomandă publicului sosirea din timp la porțile de intrare.

Toți participanții vor fi supuși unui control corporal preventiv, iar autovehiculele care intră în incinta stadionului vor fi verificate suplimentar, pentru prevenirea introducerii de materiale pirotehnice și alte obiecte interzise.

Recomandări pentru spectatori:

• Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.

Publicitate

• Evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică.

• Nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei.

• Este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență.

• Este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc.

Precizări legale:

Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, adresarea de injurii, amenințări sau expresii jignitoare la adresa altor spectatori, oficiali sau forțe de ordine constituie contravenție și se sancționează cu:

• Amenzi cuprinse între 150 și 400 lei sau prestarea a 70–120 ore de muncă în folosul comunității.

• În cazul amenințării forțelor de ordine, sancțiunile pot ajunge până la 750 lei amendă și 150 ore de muncă în folosul comunității, precum și interzicerea accesului la competițiile sportive pentru o perioadă de 6 luni.

Jandarmeria Română reamintește că siguranța tuturor participanților este prioritară. Orice comportament antisocial va fi sancționat conform legii.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare și vă dorim un spectacol sporti Pe fără incidente!

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: La Mitoc în Vestul Sălbatic: Patru persoane au bătut un cioban, i-au distrus mașina și au dat foc la 90 de baloți de lucernă. Un tânăr a fost reținut

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Mitoc, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și amenințare.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în noaptea de 13 înspre 14 august, acesta, însoțit de alte trei persoane, din aceeași localitate, s-au deplasat la o stână din extravilanul localității Mitoc, unde ar fi lovit un bărbat care se afla în locul respectiv, provocându-i leziuni fizice care au necesitat îngrijiri medicale.

 

În același context, ar fi distrus caroseria unui autoturism care era parcat lângă stâna și ar fi incendiat 90 de baloți de lucernă creând un prejudiciu de peste 22.000 de lei.

 

Publicitate

Cei patru tineri bănuiți de comiterea faptelor au fost conduși la sediul poliției cu mandate de aducere.

 

Față de unul dintre aceștia a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, iar ceilalți trei sunt cercetați în stare de libertate, măsurile fiind dispuse în funcție de participația fiecăruia la comiterea faptelor.

Citeste mai mult

Eveniment

UE anunță că a transferat Ucrainei 4,05 miliarde de euro

Publicat

Publicitate

Uniunea Europeană a transferat un ajutor financiar suplimentar de 4,05 miliarde de euro către Ucraina, cu puțin timp înaintea Zilei Independenței acestui stat (24 august), transmite dpa.

”Solidaritatea UE cu Ucraina este de neclintit”, a scris vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe rețeaua socială X.

 

 


Acest transfer de peste 4 miliarde de euro demonstrează angajamentul puternic al UE în favoarea redresării și a viitorului țării.

Potrivit Comisiei, 3,05 miliarde de euro provin din Facilitatea pentru Ucraina, un program de ajutor de până la 50 miliarde de euro pentru perioada 2024-2027. Restul de 1 miliard de euro provine dintr-un împrumut de asistență macrofinanciară, care se înscrie în cadrul unei inițiative a G7 care însumează circa 45 miliarde de euro.

Publicitate

Comisia a mai precizat că eliberarea fondurilor a fost făcută posibilă de retragerea unei legi care ar fi restrâns independența autorităților centrale ucrainene de luptă împotriva corupției. Ea a salutat acest demers și a subliniat că reformele în materie de stat de drept și combatere a corupției rămân cruciale pentru continuarea drumului Ucrainei către aderarea la Uniunea Europeană.

De la declanșarea invaziei ruse în 2022, UE și statele membre au promis Ucrainei ajutoare de aproape 169 miliarde de euro, mergând de la sprijin militar și financiar până la ajutoare pentru refugiați. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending