Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Xenia din Sankt Petersburg

Publicat

Publicitate

Sfânta Xenia (Grigorievna) s-a născut în Sankt Petersburg, în anul 1731. Despre familia Sfintei nu se știu foarte multe, însă, luând în considerare educația ei aleasă și faptul că a fost căsătorită cu un colonel, putem spune că se trăgea dintr-o familie nobilă.

La vârsta de 22 de ani Sfânta Xenia s-a căsătorit cu Andrei Teodorovici Petrov, colonel și cântăreț la curtea imperială. Cei doi s-au potrivit cu adevărat și s-au iubit foarte mult. Căsătoria lor a fost însă scurtă și nu a rodit niciun copil. După numai trei ani și jumătate, în 1755, în timpul epidemiei de tifos exantematic, Andrei Teodorovici s-a îmbolnăvit și a murit. Unii spun ca el și-ar fi recăpătat cunoștința pentru scurt timp, s-ar fi spovedit și s-ar fi împărtășit. Tradiția populară însă a reținut moartea lui subită fără o pregătire duhovnicească.

După o noapte de priveghere lângă trupul soțului său, Sfânta Xenia era de nerecunoscut. Îmbătrânise și încărunțise. La înmormântare a venit însa senină. Spre mirarea tuturor era îmbrăcată cu uniforma soțului său… Tuturor care îi adresau condoleanțe le răspundea ca Andrei Teodorovici nu a murit, că ea este Andrei Teodorovici și că Xenia Grigorievna este răposata. Le-a și cerut de altfel celor prezenți la cimitir să se roage pentru odihna sufletului roabei lui Dumnezeu Xenia…

A doua zi Sfânta și-a împărțit toată averea săracilor, iar casa a dăruit-o unei bune prietene. A refuzat și pensia care i se cuvenea și, îmbrăcată în mantia soțului, a renunțat cu totul la această lume și la orice cinstire din partea oamenilor. Sfânta Xenia luase asupra sa canonul nebuniei pentru Hristos … De-a lungul secolelor, ceata sfinților nebuni pentru Hristos a tot crescut. Ei nu s-au lepădat numai de mirajul acestei vieți trecătoare ci și de cinstirea pe care ar fi putut să o primească din partea oamenilor.

Au răbdat foamea setea și frigul, umilința și batjocura, toate pentru Hristos, pentru a dobândi singurul lucru cu adevărat de preț: Împărăția lui Dumnezeu. Sub protecția acestei „nebunii” ei și-au putut duce viața într-o asceza desăvârșită și o profundă trăire duhovnicească, chiar în mijlocul lumii. Și au fost unii care au răzbătut dincolo de „mască”, care au înţeles scopul nebuniei lor și care s-au folosit de rugăciunea și clarviziunea sfinților încă din timpul vieții lor. Aşa cum am spus și mai sus, Sfânta Xenia a îmbrățișat acest mod de viețuire la vârsta de 26 de ani.

În fiecare zi ea hoinărea prin Storoma Petersburgului – periferia orașului și totodată cartierul săracilor. De cele mai multe ori era înconjurată de mulțime de oameni care o urmau pentru a-i asculta cuvintele. Adeseori mergea la cimitirul de pe insula Vasiliev, la mormântul soțului său. Seara ea pleca la câmp unde se închina și îngenunchea. Rămânea apoi în genunchi la rugăciune toata noaptea.

Publicitate

 

 

Când, prin 1794, s-a început construirea bisericii din cimitirul Smolensk, ea căra în fiecare noapte o grămadă de cărămizi. Nimeni nu și-a amintit să o fi văzut-o pe Sfânta Xenia dormind. Când cineva a întrebat-o când se odihnește, Sfânta a răspuns: „Ne vom odihni sub pământ”. Sunt nenumărate mărturiile care vorbesc despre darul înainte-vederii pe care îl avea Sfânta.

De fiecare dată spusele ei păreau că nu au niciun sens, însa cine o asculta, le înțelegea mai târziu. Un exemplu a fost prevestirea morții împărătesei Elisabeta, despre care poporul nici nu știa măcar că este bolnavă. Cu o zi înainte, Sfânta alergase de dimineața până seara pe străzile orașului strigând: „Coaceți colaci! Curând toata Rusia va coace colaci!”. A prevestit apoi și uciderea prințului Ioan Antonovici. Cu timpul, toți locuitorii Storonei Petersburgului au observat că vizita Sfintei Xenia aducea binecuvântare casei lor și se străduiau să o aducă pe la ei.

Copiii bolnavi se însănătoșeau pe loc dacă Sfânta îi mângâia sau îi legăna. Lumea îi dădea de pomană haine și sume mari de bani însa ea le împărţea îndată la săraci. Tot ce primea pentru ea era moneda cea mica de o copeică „cu țarul pe cal”. Dacă însa refuza milostenia cuiva, acela era modul Sfintei de a da un avertisment serios persoanei în cauză.

Așa a petrecut ea vreme de 45 de ani. Sfânta Xenia s-a mutat la Domnul în anul 1802. Aflând vestea, întregul oraş a fost cuprins de întristare și în ziua aceea s-a rânduit post. De atunci lumea a început un pelerinaj la mormântul Sfintei, pelerinaj care continua neîntrerupt până în zilele noastre. În fiecare zi, zeci de locuitori ai Petersburgului, dar și pelerini din restul Rusiei și din întreaga lume vin să se închine la mormântul Sfintei Xenia din cimitirul Smolensk.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Vlăsinești. Pompierii au intervenit rapid și nu au fost victime

Publicat

Publicitate

Un autoturism parcat pe o stradă din localitatea Vlăsinești a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, incidentul fiind observat de o vecină care a văzut fum ieșind de sub capotă și a apelat imediat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești.

Echipajele au constatat că incendiul se manifesta la partea din față a autoturismului și au acționat prompt pentru limitarea propagării flăcărilor, reușind să împiedice extinderea focului la întregul vehicul.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, nefiind înregistrate persoane rănite.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a producerii incendiului este un scurtcircuit electric, însă circumstanțele exacte vor fi stabilite în urma verificărilor efectuate de specialiști.

Pentru a preveni incendiile auto, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

Publicitate

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu puternic la o casă de pe strada Ion Creangă din Botoșani. Proprietarul transportat la spital după un atac de panică

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni au intervenit de urgență, în cursul zilei de astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ion Creangă din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de un trecător care a observat flăcările și a solicitat imediat ajutorul autorităților.

La fața locului au ajuns rapid echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea salvatorilor, casa ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând pericolul extinderii incendiului la construcțiile din apropiere.

Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și limitarea focului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la imobilele învecinate. Intervenția este în desfășurare, echipajele lucrând pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor produse de incendiu.

Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, după finalizarea intervenției și a cercetărilor specifice.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani: Vizibilitate sub 50 de metri și risc de polei până la ora 15:00

Publicat

Publicitate

Avertizarea de tip cod galben de ceață a fost prelungită în județul Botoșani, unde vizibilitatea rămâne redusă pe majoritatea drumurilor, coborând sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Fenomenele meteo periculoase sunt prognozate să persiste până la ora 15:00, potrivit informațiilor transmise de autorități.

Meteorologii anunță că ceața este asociată, pe alocuri, cu burniță sau ploaie slabă, condiții care pot favoriza formarea ghețușului ori a poleiului pe carosabil și trotuare. În aceste situații, riscul producerii unor accidente rutiere sau al alunecărilor pietonale crește semnificativ, mai ales în zonele cu trafic intens sau pe drumurile secundare.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să reducă viteza, să folosească sistemele de iluminare corespunzătoare și să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculele din față. De asemenea, autoritățile recomandă evitarea manevrelor riscante și a frânărilor bruște, care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii.

Pietonii trebuie să fie atenți la deplasare, întrucât suprafețele pot deveni alunecoase din cauza depunerilor de gheață. Un pericol suplimentar îl reprezintă țurțurii sau zăpada care se pot desprinde de pe clădiri, motiv pentru care este necesară o atenție sporită în apropierea imobilelor.

Curățarea gheții, a țurțurilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente, revine proprietarilor și administratorilor de imobile. Dacă îndepărtarea acestora nu poate fi realizată imediat, zonele trebuie semnalizate și delimitate corespunzător, pentru a nu pune în pericol siguranța trecătorilor.

Autoritățile fac apel la responsabilitate și implicare din partea cetățenilor pentru prevenirea accidentelor și menținerea siguranței publice în această perioadă cu condiții meteo dificile.

Publicitate

Pompierii militari rămân la datorie 24 de ore din 24 și sunt pregătiți să intervină rapid în sprijinul populației, în cazul apariției unor situații de urgență generate de vremea nefavorabilă.

Citeste mai mult

Educație

Competiție de ROBOTICĂ organizată în premieră la Botoșani. 16 echipe din țară au participat la „Royal Stars League Meet”

Publicat

Publicitate

Botoșaniul a găzduit, sâmbătă, 7 februarie 2026, deschiderea competiției de robotică „Royal Stars League Meet”, eveniment organizat în premieră la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. La activitate a fost prezent și inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, care a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru educația orientată spre viitor.

Competiția reprezintă o etapă zonală a concursului internațional „First Tech Challenge” și a reunit echipe de robotică din întreaga țară, formate din elevi pasionați de știință și tehnologie. Proba principală a constat în construirea unui robot complex capabil să lanseze mingi într-un coș amplasat la peste un metru înălțime, dispozitivul funcționând atât autonom, cât și controlat de elevii-driveri.

În total, 16 echipe din județe diferite au disputat 24 de meciuri, fiecare formație jucând câte șase partide. Județul Botoșani a fost reprezentat de echipa „Hyperion” a Colegiului Național „Mihai Eminescu” și de echipa „Dragonfly” a Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, care au concurat cu roboți construiți exclusiv de elevi, sub îndrumarea mentorilor.

Evenimentul a evidențiat potențialul, creativitatea și pasiunea pentru știință existente în școlile botoșănene, demonstrând rolul educației STEM în formarea competențelor viitorului.

Inspectorul șef Bogdan Suruciuc a transmis felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante, subliniind că educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de robotică reprezintă exemple concrete de bună practică și de învățare aplicată.

„Educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de acest tip sunt un exemplu clar de bună practică și de educație orientată spre viitor. Felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante!”, a transmis Inspectorul șef al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending