Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia ne arată faptul că indiferent de adâncul depărtării de Dumnezeu, de patimile chinuitoare, de cultura care îl constrânge, omul are șansa de a primi darul îndreptării prin credință și pocăință. Sfânta Evdochia a trăit în perioada împăratului Traian (98-117), adică la sfârșitul primului secol și începutul celui de-al doilea.

Era locuitoare a cetății Eliopolis din Fenicia Libaneză. Evdochia era vestită pentru frumusețea și viața ușoară, pe care o ducea, cu ajutorul cărora dobândise astfel nenumărate bogății. Mergând vestea despre dânsa pretutindeni, mulți tineri bogați și conducători din alte cetăți se adunau în Iliopolis, ca și cum ar avea alte treburi. Scopul adevărat al acestora era însă să o vadă pe Evdochia și să se îndulcească de frumusețile ei. Un pusnic, pe nume Gherman, și-a luat o colibă lângă locuința Evdochiei. Acesta se ruga neîncetat, astfel încât ca din odaia lui să se audă cântările pe care le făcea, citirile textelor sfinte și rugăciuni ziditoare de suflet. Auzind acestea toate acestea, si-a înmuiat inima și dorind să cerceteze mai adânc, cere monahului Gherman pe care îl auzise și unui preot creștin din Eliopolis, să îi explice credința lor. Înțelegând astfel Adevărul, a luat hotărârea de a-și schimba modul de a trăi, de a fi și de a face cele necesare pentru suflet. Cuvântul Evangheliei încolțește în inima sa și Evdochia își schimbă radical viața. Timp de șapte zile a postit și a plâns păcatele tinereții și s-a rugat Mântuitorului care a primit pe păcătoși, să-i dea „haină luminoasă”, ca să fie „Om”. În ultima noapte a visat că se urca spre cer împreună cu un tânăr în haine albe ca lumina. Pe la jumătatea înălțimii s-a repezit asupra ei o creatură cu chip întunecat care vroia să o smulgă din mâna celui luminat. Evdochia s-a trezit înspăimântată și s-a închinat, deși nu era creștină încă. Iar un înger la rugăciune a venit și i-a arătat câtă bucurie se face în Cer, când un suflet se căiește. Și a mai postit câteva zile doar cu pâine, apă și untdelemn; se ruga și plângea. Atât de intensă a devenit credința și viața sa duhovnicească încât renunță cu totul la viața comodă pe care și-o permitea. A împărțit averea săracilor, a sprijinit Biserica și a eliberat toți sclavii pe care îi avea. Și așa, învățând Evdochia dreapta credință de la Sfântul Gherman, a primit Sfântul Botez în numele Preasfintei Treimi de la episcopul Teodot. Om nou în Hristos, Sfânta Cuvioasă Evdochia se dedică vieții de rugăciune și intră într-o comunitate monastică din apropierea mânăstirii unde trăia Gherman, cel ce îi predicase întâi despre Hristos. După 13 luni, trecând la cele veșnice egumena mănăstirii, cele 30 de fecioare o aleseră egumenă pe Sfânta Evdochia. Sfânta Evdochia avea chipul smerit, înfățișare săracă, trupul slab de osteneli, fața ei era galbenă, ochii plecați în jos, gura tăcută, hainele proaste. Patul îi era așternut cu rogogjină și o învelitoare aspră deasupra. Petrecu 56 de ani în mănăstire, fiind aflată vrednică dinaintea lui Dumnezeu Care o învrednici de un astfel de dar, încât și morții învia. Cuvioasa maică Evdochia a fost clevetită împăratului Aurelian, fiind prinsă și aruncată în temniță. Mai apoi fiind cercetată de guvernatorul cetății și aflată neclintită în credința sa, a poruncit să fie dezbrăcată până la mijloc și 4 bărbați să îi strivească coastele, până i se vor vedea măruntaiele. Fiind chinuită astfel vreme de două ceasuri și rămânând statornică în credință, guvernatul se mânie și mai tare și porunci să fie spânzurată pe lemn și bătută și mai tare. Iar Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia săvârșind mari minuni, a fost slobozită la mănăstirea sa unde se dărui obișnuitelor osteneli. Trăind cam 56 de ani de la Botezul ei și venind la ocârmuirea cetății Vichentie, om mânios și vrăjmaș creștinilor, Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia a fost prinsă de ostași și la comanda guvernatorului i-a fost tăiat capul. A primit astfel cununa plină de slavă a muceniciei și a revărsat de atunci mângâiere și ajutor tuturor celor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.