Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este pomenită în calendarul creștin ortodox la 25 iulie. Sfânta Ana este mama Maicii Domnului, ea fiind ocrotitoarea copiilor și a maternității, pentru că a zămislit la bătrânețe, după multe rugăciuni, lacrimi și post.
Sfânta Ana a fost mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Maria, care, prin harul lui Dumnezeu, s-a făcut bunica după trup a Mântuitorului Hristos.
Sfânta Ana era din seminția lui Levi și a fost fiica Mariei și a preotului Natan din neamul lui Aaron. Aceștia au trăit în timpul reginei Cleopatra a Egiptului (69-30 î.Hr.). Ei au avut trei fete: Maria, Sovi și Ana. Maria s-a căsătorit la Betleem și a născut pe Salomeea moașa; Sovi s-a căsătorit tot la Betleem și a născut pe Elisabeta, mama Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul; iar Ana s-a căsătorit în pământul Galileei. Aici, Prin multă rugăciune, ea a născut-o pe Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu și începătoarea mântuirii noastre. Astfel, putem afirma ca Elisabeta, Salomea și Maica Domnului erau verișoare, iar Mântuitorul era verișor de gradul doi cu Sfântul Ioan Botezătorul.
Nerodirea pântecelui – ocara lumii Sfânta și dumnezeiasca Ana a primit o vrednicie și mai mare, cununându-se cu dreptul Ioachim, un bărbat înțelept din Galileia. Drepții Ioachim și Ana au fost o pereche sfințită de Dumnezeu, petrecându-și zilele în cuviincioșie duhovnicească, în post și rugăciune. Dar ajungând la vârsta bătrâneții fără să rodească un vlăstar pentru familia lor, sfinții s-au rugat Domnului să dezlege sterpăciunea lor și să le dea un rod. Pe vremea aceea, nerodirea de prunci era considerat un blestem de la Dumnezeu. Însă aceasta nu era blestem, ci s-a făcut ca să se arate puterea lui Dumnezeu și credința lor. Deși întreaga cetate îi vorbea de rău, și nici măcar preoții templului nu le mai primeau jertfele, drepții Ioachim și Ana nu s-au lăsat biruiți de răutatea lumii, necontenind a striga către Dumnezeu să ridice de pe dânși rușinea aceasta, promițând că darul lor îl vor da Domnului, ca semn de mulțumire. Sfânta Ana ia în pântece pe Maica Vieții Și pe când se ruga dreptul Ioachim în pustie, și sfânta Ana în grădina sa, au primit amândoi înștiințare de la Gavriil, îngerul Domnului vestea cea mare de bucurie, că Ana are să nască pe cea mai curată și mai slăvită dintre femei, pe Maica Fiului lui Dumnezeu. Bunele vestiri și făgăduința Domnului n-au întârziat să se împlinească, pentru că la scurt timp de la vedenia îngerească, sfânta Ana a luat în pântece pe Fecioara Maria, Prea Sfânta Maică a Domnului.
Sfânta Ana aduce la templu pe Maica Domnului
Sfânta Ana i-a dat naștere Maicii Domnului, fecioara pe care Dumnezeu o alesese ca fiind cea mai sfânta din neamul omenesc și singura femeie vrednica și curata a vremii care să îi dea naștere Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pe când Maria a împlinit vârsta de trei ani, Sfânta o duce la Templu din Ierusalim și o oferă în slujba Domnului, în timp ce Sfânta Ana își va petrece restul vieții în post și rugăciune. Mai mult de-at atât, Ana face fapte bune celor nevoiași, așteptând clipa în care ceea ce promisese Dumnezeu se va adeveri.
Publicitate
Adormirea Sfintei Ana
Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu 25 iulie
La vârsta de 69 de ani trece la cele veșnice și Dumnezeu o ia alături de el în Ceruri. Conform Tradiției Bisericești, Fecioara Maria își pierduse ambii părinți încă de când avea doar 11 ani și era la Templu.
Surse: Crestin Ortodox, Calendar ortodox, Basilica, Active News.
Unde se găsesc moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului
Potrivit mărturiei lui Procopius, în vremea domniei împăratului Iustinian cel Mare (527-565), în capitala bizantina – Constantinopol – a fost ridicata o biserica închinata Sfintei Ana.
Împăratul bizantin Iustinian al II-lea (685-695; 705-711) a reparat și întărit vechea biserica a Sfintei Ana, după ce Sfânta Ana i-a apărut în vedenie soției sale, însărcinata la acea vreme. Cu aceasta ocazie, Sfintele ei Moaște și un vestmânt (acoperământ) au fost aduse în Constantinopol și așezate în biserica, spre închinare.
Moaștele Sfintei Ana au fost aduse, din Tara Sfânta în Constantinopol, în anul 710, acestea fiind păstrate în biserica în Biserica Sfânta Sofia, până în anul 1333. Prăznuirea sfintei, în întreaga Biserica Ortodoxa, se face în ziua de 9 septembrie, imediat după Nașterea Maicii Domnului.
Canonul Sfintei Ana a fost compus de către Sfanțul Teofan Imnograful (817), însa parți mai vechi din slujba sunt atribuite și lui Anatolie din Bizanț (458). Adormirea Sfintei Ana este prăznuita în ziua de 25 iulie, care poate coincide cu ridicarea bisericii din Constantinopol, ori cu aducerea aici a Sfintelor ei Moaște.
Moaștele Sfintei Ana de la Schitul Sfânta Ana din Sfanțul Munte Athos
Schitul Sfânta Ana Mare este cel mai vechi și mai însemnat schit din Sfanțul Munte. Schitul a fost întemeiat în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, pentru a păstra în biserica Piciorul stâng al Sfintei Ana. Sfintele ei Moaște au fost aduse în schit de către Cuviosul Simeon, în ziua de 26 octombrie 1666, potrivit codex-ului schitului.
Moaștele Sfintei Ana se păstrează cu mare evlavie în biserica centrala, unde pomelnicele primite din întreaga lume sunt pomenite, cu mare razna și așezare duhovnicească. Nenumărate sunt minunile săvârșite de Sfânta Ana, mai ales în cazurile privind infertilitatea și nașterea de prunci.
Sfintele Moaște ale Sfintei Ana în întreaga lume
În bisericile Sfanțului Munte se mai afla si alte Moaște ale Sfintei Ana. Astfel, în biserica din Mănăstirea Cutlumuș se află întregul picior drept al Sfintei Ana. În biserica din Mănăstirea Stavronikita se păstrează mana Sfintei Ana. Parți din trupul Sfintei Ana se mai afla si în Catedrala Patriarhatului din Ierusalim si Antiohia, în Manastirea Kykkos, din insula Cipru, cat și în alte biserici și mănăstiri din lume.
Sultanul Insulei Limnos nu putea să dobândească copii și, din această pricină, era foarte mâhnit. Auzise de la locuitorii insulei, care vizitaseră Sfântul Munte și Schitul „Sfintei Ana”, despre minunile mamei Maicii Domnului și ajutorul pe care ea îl dă soților fără copii. Fiind încredințat de istorisirile pe care le auzise, el a trimis, prin niște închinători, daruri la Schit pentru Icoana Sfintei Ana și le-a cerut să-i aducă untdelemn și agheasmă de la Sfânta.
Pentru că sultanul era de altă religie, creștinii au aruncat darurile lui și nu i-au adus nimic. Însă sultanul nu și-a pierdut nădejdea, ci a trimis alte daruri, prin alți închinători, la Schitul „Sfintei Ana”, și le-a cerut și acestora să-i aducă agheasmă și untdelemn de la Icoană, amenințându-i chiar cu pedepse aspre, dacă nu-i vor aduce.
Monahii din Schit, deoarece sultanul nu era creștin și din cauza pedepselor făgăduite creștinilor, i-au trimis apă de băut, nu agheasmă, și ulei obișnuit, nu sfințit. Însă Sfânta Ana, văzând credința și stăruința sultanului, l-a ajutat și i-a împlinit cererea, iar la vremea cuvenită soția i-a născut un prunc sănătos.
Drept recunoștință, sultanul i-a dăruit Sfintei Ana o candelă prețioasă, care atârnă la icoana ei și astăzi. Dar, fiindcă argintarul furase din materialul prețios, sultanul a adăugat oul din partea de jos a candelei, astfel încât darul să fie complet, adică să aibă greutatea de argint pe care o făgăduise la început.
Starețul și ucenicul
Starețul Macarie de la Chilia „Adormirea Maicii Domnului” din Schitul Sfintei Ana (Sfântul Munte Athos) era grav bolnav. Starețul era de loc din Tesalonic și de mic venise și se călugărise la Schitul Sfintei Ana. Din pricina nevoinței exagerate, ajunsese la epuizare, mai ales că nu era înzestrat cu rezistență trupească.
În Duminica Lăsatului de Sec de Carne din anul mântuirii 1750, Starețul Macarie, din pricina epuizării, ajunsese în pragul morții. Ucenicul său, monahul Teoctist, care avea și grija Kiriakonului Schitului, după Dumnezeiasca Liturghie din acea Duminică, a fost cuprins de o mare mâhnire, neștiind ce mâncare să-i pregătească Starețului său, care să-l întărească oarecum și să-l ridice din istovirea ce o avea.
Cu această mâhnire în suflet a coborât la mare, gândindu-se că, poate, va găsi vreun pește. Însă marea era atât de tulburată și învolburată, încât nicio barcă nu era la țărm și nici pe mare nu se vedea trecând vreuna. Atunci, umilindu-se cu sufletul, a îngenuncheat și cu multă credință, din durerea inimii, s-a rugat lui Dumnezeu și Sfintei Ana, Maica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu a apucat să-și sfârșească rugăciunea, că Părintele Teoctist vede pe valurile înspumate ale mării jucând un pește destul de mare. Îndată, luminat fiind de Dumnezeu, a făcut semnul Crucii în direcția unde se vedea peștele și un val – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! – a aruncat acel pește pe nisipul de pe țărm.
Părintele Teoctist, plin de bucurie, a luat peștele, l-a dus sus la Kiriakon (biserica centrală, lângă care se afla și bucătăria), l-a pregătit și i-a dat Starețului său să mănânce. De îndată ce a mâncat din acel pește, Starețul s-a întremat și a prins atâta putere, încât s-a făcut deplin sănătos, tămăduindu-se de boala sa.
Cu mâncarea care a rămas, i-a ospătat pe toți monahii și mirenii care se aflaseră în acea zi la Kiriakonul Schitului și care, cu toții, au slăvit pe Preabunul Dumnezeu, Cel minunat în lucrurile Sale și în Sfinții Săi.
Vindecarea Arhimandritului Varnava
Neobositul stareț al Mănăstirii Pângărați din Neamț, arhimandritul Varnava era cunoscut în vremea sa ca un priceput dascăl și duhovnic. Sătenii îi purtau un respect deosebit acestui călugăr care îi învăța pe copiii lor carte, recomandându-i pe cei mai buni dintre ei ca preoți la sate.
În toamna anului 1849, starețul s-a îmbolnăvit greu, încât nu mai avea nădejde de viata. În luna decembrie a acelui an a cerut ucenicilor să-l ducă la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana din Mănăstirea Bistrița. Aici, cu multe lacrimi rugându-se, s-a vindecat desăvârșit, prin minune, și s-a întors sănătos la mănăstirea sa.
Ca semn de recunoștință, starețul a împodobit icoana Sfintei Ana cu o strană nouă, care se păstrează până astăzi. Iar pe reversul ei a scris următoarele: „Această strană pentru sfânta icoană făcătoare de minuni s-a făcut cu toată cheltuiala cuvioșiei sale, Arhimandritul Varnava, egumenul Mănăstirii Pângărați, care, îmbolnăvindu-se cumplit la 1849, decembrie 14, și fiind la ceasul de pe urmă, cu mare laudă sfânta icoană îndată l-a făcut sănătos. Iar strana s-a gătit la anul 1853, ghețărie, 24”.
Etimologia / semnificația numelui Ana
Ana – este un prenume de fată cu rădăcini puternice într-un vechi nume ebraic, „Hannah” (Channah), adesea purtat de către personaje biblice și care înseamna „har” sau „Darul lui Dumnezeu dat lumii”.
În Cărțile lui Samuel, Hannah (Ana) este mama profetului Samuel. Aceasta a fost nefertilă, și în templu s-a rugat ca Dumnezeu să îi dea un fiu. Iar dacă el se va naște, acesta va îndrumat pentru a deveni preot.
Când s-a născut juncul, Samuel, Hannah i l-a încredințat lui Eli să fie crescut ca un preot (1 Samuel 1: 2).
Acest prenume feminin poate fi întâlnit (destul de rar) ca și nume de familie.
Derivate ale numelui Ana
Anca, Aneta, Anisoara, Nana, Ani, Anita, Anuța, dar și, sub influența occidentală, Ani sau Anita.
Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Ana?
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 9 septembrie când serbăm pe Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana, sau pe data de 3 februarie atunci când pomenim pe Sfântul și dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu și prorocița Ana sau pe data de 25 iulie când facem pomenirea adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Icoana Sfintei Ana, mama Maicii Domnului
Drepții Ioachim și Ana se zugrăvesc după cum urmează: Dreptul Ioachim se zugrăvește bătrân, cărunt, cu barba rotundă. Sfânta Ana se zugrăvește bătrână, purtând un chiton (veșmântul de dedesubt) roșu și un himation (veșmântul de deasupra) verde. Ei sunt zugrăviți în diferite scene din viața Maicii Domnului: zămislirea acesteia, nașterea, binecuvântarea ei de preoți și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. De multe ori, Sfânta Ana este zugrăvită purtând-o în brațe pe Maica Domnului pruncă, iar uneori sunt zugrăviți amândoi drepții Ioachim și Ana, cu Fecioara, copilă, între dânșii. Mai rar, Sfânta Ana se zugrăvește și singură.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma – Erminia Picturii Bizantine, pp. 89, 138, 184, 210.
Lacul Sfânta Ana
Lacul Sfânta Ana (în maghiară Szent Anna-tó) este singurul lac vulcanic din România. Este situat în masivul Ciomatu din județul Harghita, în stânga râului Olt, în apropiere de stațiunea Tușnad. Lacul este așezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu Mare (în maghiară Nagy-Csomád), din masivul vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupții vulcanice în Carpați și în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani).
Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946m. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620m și o lățime maximă de 460m, o suprafață de 19,50ha și o adâncime maximă de 7m. Lacul își completează apele numai din precipitații, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029ml minerale. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează și emanațiilor mofetice prin fundul lacului și prin pereții craterului.
Turiștii veniți la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic: cele două fisuri formate în munte care prevestesc vremea. Localnicii știu că „Dacă emanațiile din fisuri pișcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu, ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeții”. Fenomenul are o explicație științifică. În munte se desfășoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon și sulful, urcă spre suprafață și inundă fisurile cu un miros înțepător, semn că vine ploaia.
Lacul Sfânta Ana este o rezervație complexă naturală, geologică, floristică și faunistică, fiind legat de Băile Tușnad prin poteci turistice.
Lângă lac se află o capelă romano-catolică cu hramul Sfintei Ana.
Rugăciune către Sfinții Părinți Ioachim și Ana
Însoțirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana, ca celor ce ați născut pe Maica Vieții noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioară Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voștri; iar voi, ca cei ce aveți îndrăzneală către Dumnezeu, păziți-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: bucurați-vă, părinți de trei ori fericiți!
O, preafericită însoțire, a dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana cei ce stați lângă scaunul Dumnezeirii, primind laudele acestea ale noastre, izbăviți-ne cu rugăciunile voastre de chinurile cele veșnice și de toată ispita, ca împreună cu voi să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Troparul Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Nu scăpăm de ploi! Meteorologii au actualizat prognoza și au instruit Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani, până în această seară, la ora 23:00.
Sunt prognozate averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…40 l/mp. După-amiaza și seara, pe alocuri vor fi vijelii și grindină.
Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
✔️fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔️ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;
✔️ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔️ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
✔️ nu atingeți firele căzute la pământ;
✔️ curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
✔️ nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.
Publicitate
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas.
În această zi, creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!” Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i. „Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.
Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 51-52). În timp ce Mântuitorul Iisus Hristos Se înălţa la cer, doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe s-au arătat zicându-le Apostolilor: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1, 11).
Înălţarea Domnului este sărbătoarea cerurilor deschise pentru oameni, ca locuinţă veşnică şi adevărată patrie. „Plinind rânduiala cea pentru noi, și pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, de unde nicidecum nu Te-ai despăr¬țit, ci ai rămas nedepărtat, grăind celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră” (Condacul praznicului).
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Societatea Eltrans, organizează cea de-a treia ediție a proiectului „Autobuzul cu Povești”, un eveniment dedicat copiilor din municipiul Botoșani.
Perioada desfășurării:
29 – 31 mai 2025
Rute implicate:
101 și 102
Intervale orare:
09:30 – 12:30 și 13:30 – 17:00
Pe parcursul celor trei zile, autobuzele Eltrans se vor transforma în adevărate scene de poveste, unde cei mici vor putea întâlni personaje îndrăgite din basme, vor asculta povești și vor primi surprize pregătite special pentru ei.
Proiectul urmărește să aducă bucurie copiilor și să încurajeze lectura, creativitatea și interacțiunea prin intermediul unei experiențe inedite de transport urban.
„Autobuzul cu Povești este mai mult decât o plimbare prin oraș – este o călătorie în imaginație, într-o lume unde fiecare copil este eroul principal. Invităm toți botoșănenii să ofere celor mici ocazia de a trăi aceste momente magice”, a declarat Cosmin Andrei, Primarul Municipiului Botoșani.
Publicitate
Evenimentul face parte din seria de activități organizate de municipalitate pentru a celebra copilăria și pentru a consolida legătura comunității cu cei mai tineri cetățeni ai orașului.
Primăria Municipiului Botoșani urează tuturor copiilor un sincer „La mulți ani!” și o copilărie plină de povești frumoase!
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Andrei Pleşu, în „Dilema veche” nr. 824 din 2019, despre personalitatea reală şi falsa personalitate:„Personalitatea reală atrage fără efort, stârneşte şi absoarbe interesul public prin isprăvi profesionale verificabile şi coagulează spontan spiritul comunitar, lăsându-l să prevaleze asupra vanităţilor proprii. Falsa personalitate nu face decât să se reverse egolatru peste ceilalţi, să-şi sufoce, să-şi intoxice ambianţa, în sursa ei neruşinată spre afirmarea contrafăcută a sinelui propriu şi a intereselor lui meschine”;
Ce mai este poezia: Milo de Angelis – poet italian: „o creatură sălbatică incapturabilă”; Milo de Angelis: „un drum prin memorie”; Vladimir Streinu: „o sălbăticiune căreia îi găseşti mereu vizuina caldă, dar pe sălbăticiune nu o poţi prinde niciodată”; Octavian Soviany: „o aventură metafizică”; Ion Mureşan: „ceea ce rămâne când, după ce acoperi o oglindă cu respiraţia ta, ştergi apoi suprafaţa aburită”; Emil Cioran: „o uriaşă inutilitate în armonie”;
Publicitate
Tudor Arghezi, în „Moşii”, citează o strigătură, un fel de text de publicitate al vânzătorilor de limonadă:„Aici, aici / La băiatu sprâncenatu /Litra, opt / Cinzeaca, patru ,/ Cine bea / Rămâne grea.”;
Alex Ştefănescu, în „România literară” nr. 51-52 din 2019, publică eseul „Un capitol lipsă”. Reţinem un paragraf: „Înainte de 1989 am stat de vorbă cu mulţi scriitori şi ziarişti din ţări care n-au trecut prin experienţa tristă a comunismului. Le-am explicat ce s-a întâmplat la noi după război, dar n-am reuşit să mă fac înţeles (sau crezut. Unii dintre ei m-au rugat să le recomand un roman edificator, de genul celor scrise de Soljeniţîn ( „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, „Pavilionul canceroşilor”). Îi interesa viaţa trăită, nu aceea descrisă în termeni generali. Am găsit cu greu câteva exemple; dar şi ele erau ale unor cărţi cuprinzând doar referiri sumare sau aluzii la comunism. Un capitol important lipseşte din istoria literaturii române”;
Răzvan Voncu, în „România literară” nr. 51-52 din 2019, despre poezia lui Corneliu Coposu: „În mod evident, Corneliu Coposu nu este un poet modern (neomodern, post-modern etc.), dar asta trebuie, oare, să însemne că nu este poet? Dacă acum poetului i se cere să fie mai mult nebun decât înţelept, înţelepciunea lui, aşezată cu răbdare în iambi, trohei, dactili şi alte forme de prozodie din cărţile de şcoală, ne va împiedica să descoperim şi să admirăm durerea adâncă din care s-a născut şi din care se ridică, pentru cei ce îndrăznesc să vadă, aura misterioasă a poeziei de totdeauna.”;
. Gheorghe Grigurcu, în „România literară” nr. 51-52 din 2019, face o clasificare a scriitorilor în comunism: 1. „literaţii care au marşat fără rezerve pe calea compromisului cu puterea abuzivă (formând un soi de aripă propagandistică a acesteia); 2. „autorii nevoiţi a pleca în exil”; 3. „cei ce s-au străduit a-şi conserva dreapta conştiinţă”;
Virgil Nemoianu, în „Convorbiri literare” nr. 7 din 2004, despre intelectuali: „O bună parte din aceştia se mulţumesc să repete papagaliceşte tot ce e mai îndoielnic (şi mai neplăcut) din mişcarea de idei a Apusului. Mă deprimă treaba asta, nu în primul rând fiindcă sunt în dezacord cu opiniile respective, ci pentru că o consider un soi de trândăvie a minţii care e foarte periculoasă pentru cei în cauză”;
Daniela Şontică, în „Ziarul Lumina” din 13 decembrie 2019, reţine câteva puncte de vedere ale reginei Elisabeta-Carmen Sylva cu privire la satul românesc: 1. „gura poporului e cântecul răpitor al privighetorii, care aduce la auzul nostru sunetele limpezi ale naturii ce ies din freamătul vorbitor al codrilor României şi plutesc peste poieni strălucitoare şi printre valurile aurite ale câmpiilor şi lanurilor noastre”; 2. „din gura poporului tragi învăţătura mare și trainică precum din sânurile nesecate ale tainicului Sfinx!; 3. „gura poporului e izvorul limpede care iese din stânca sănătoasă spre a răcori necurmat sufletele setoase”; 4. „gura poporului e înţelepciunea nesfârşită, iar cântecul poporului e cea mai înaltă poezie, căci el dă viaţă şi viaţa-i suferinţă”; 5. „cântecul poporului este poezia cea mai sublimă, căci nimeni nu ştie cine a făcut-o, fiecare l-a cântat pentru întâiaşi dată şi sute de ani în şir”; 6. „cântecul poporului este cea mai profundă poezie, căci fiecare l-a simţit pentru întâiaşi dată. El este suferinţă şi numai acela se poate numi poet care a dat de aceste simţiri”;
Mircea Mihăieş despre reprezentarea femeii în filmul de azi:„Ultimii ani au impus pe ecrane două tipuri feminine: fie vampa cu creier de bibilică, dar cu craci devastatori şi silicoane magnetice, fie muierocul cu glas tunător şi maniere de plutonier ce l-a surprins pe răcan dormind în pat”;
Gabriela Melinescu, în „Acasă printre străini” (p. 109):„Am fost lovită de un gând teribil: cel care are două patrii nu are niciuna”;
.În „Apostrof” nr. 11 din 2019, Mircea Moţ publică un eseu interesant: „Caragiale şi mersul trenurilor”.Autorul reţine un citat care aparţine lui Vasile Fanache: „Mereu în mişcare, în căutare de senzaţii şi de senzaţional, lumea caragialiană conferă trenului funcţii aproape magice, similare cu acelea pe care, într-o anumită literatură, le ocupă diligenţa, corabia sau vaporul”. Apoi eseul se dezvoltă pe două proze ale lui Caragiale: „Bubico” şi „D-l Goe”. Dacă în prima se lasă impresia că trenul este total desconsiderat, în a doua trenul se bucură de toată consideraţia. De remarcat că autorul reia o explicaţie a lui Viorel Mureşan privind numele de Goe: „…citit invers devine Ego, semn al orgoliului cu care s-a impus în centrul universului feminin în care fiinţează”.
Sintagme, termeni, concepte:Ortega y Gasset: „organizarea speranţei”; Vasile Gogea: „organizarea deznădejdii”; Mihai Firică: „amintirile-mirese rătăcite”; Matei Vişniec: „inventator de cuvinte liniştite”; Erich Rudolf Jaensch: „viziune eidetică”;
Nicolae Manolescu, în „Apostrof” nr. 11 din 2019, despre şcoală: 1. „Părinţii sunt un mare pericol pentru şcoală. Vin cu obişnuinţele lor, cu dorinţele lor, cu frustrările lor.”; 2. „Autoritatea în şcoli a dispărut. Nu e, nu mai trebuie, nu e bună, de fapt acum e o mentalitate generală că şcoala nu mai e bună”; 3. Disoluţia autorităţii şcolii „a început de foarte multă vreme, în Europa a început în Franţa, în mai 1968. Cu mişcarea studenţească, nu? La 40 de ani de la mişcările studenţeşti, francezii le-au evocat de curând. Inclusiv protagoniştii spuneau că li se pare o prostie ce-au făcut atunci.” etc.;
Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2019, ţine rubrica „Viaţă şi operă”. Reţinem: 1. „Premiul Nobel pentru Literatură se acordă pentru literatură, nu pentru moralitatea autorului. Se răsplăteşte opera, nu biografia”; 2. „Lupul din povestea „Capra cu trei iezi” a lui Ion Creangă plăteşte şi el cui viaţa plăcerea de a participa la un chiolhan”; 3. „Ştefan cel Mare a fost glorificat pentru faptele lui de arme, dar şi pentru aventurile lui galante”; 4. „În romanul „Oblomov”, Goncearov studiază lenea dintr-o altă perspectivă, filosofică şi psihologică, reprezentând printre primii neantul existenţial. În ceea ce mă priveşte n-am nicio înţelegere pentru lene, pe care o consider o formă de complicitate cu moartea. Hărnicia este antientropică, este esenţa însăşi a vieţii. Lenea este entropică şi produce mortificarea fiinţei omeneşti”; 5. „Literatura este în esenţa ei o minciună (o născocire, o invenţie, o ficţiune, o fabulaţie). Dar asta se ştie. Mai trebuie adăugat că este o minciună declarată. Scriitorul îi propune cititorului un joc: eu am să-ţi povestesc ceva,imaginat de mine, iar tu te prefaci că mă crezi”; 6. „Plagierea este o faptă reprobabilă, dar dovedeşte, totuşi, indirect valoarea unei cărţi. Merită compătimiţi autorii pe care nu simte nimeni, niciodată, nevoia să-i plagieze”;
Nicolae Iorga despre Eminescu:„…minte setoasă de a şti, suflet doritor de a se împărtăşi altora, inimă revărsându-se în bunătate, ochi puternici ţintind necontenit idealul”(citat redat de Toma Grigorie în „Ramuri” nr. 11 din 2019);