După ce ne-am închinat în ziua dinainte, împreună cu îngerii, cu magii și cu păstorii, lui Dumnezeu Care S-a făcut om și S-a născut ca un prunc pentru mântuirea noastră, se cuvine să cinstim în această zi pe Maica Sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Biserica o înfățișează lângă prunc, în peșteră, arătând-o și ca unealtă aleasă și pregătită de Dumnezeu de-a lungul generațiilor, în vederea împlinirii marii taine a întrupării Sale, dar și ca pe noua Evă, prima și cea mai de seamă reprezentantă a omenirii înnoite.

Cum ar putea oare mintea omenească să înțeleagă chipul uimitor ales de Dumnezeu pentru a veni printre oameni? Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, născut din veșnicie din Tatăl, fără amestecare și fără împărțire, este zămislit în pântecele Fecioarei, fără participarea vreunui om, prin lucrarea Duhului Sfânt, și Se supune de bunăvoie legilor nașterii și creșterii, înnoindu-le. Fără a-Și părăsi natura, fără a înceta să locuiască în sânul Tatălui, Cuvântul lui Dumnezeu ia asupra Sa firea omenească și devine singurul Fiu al Fecioarei, țesând în pântecele ei fecioresc veșmântul de purpură al trupului Său. Două nașteri: una dumnezeiască și veșnică, alta omenească și supusă timpului, dar un singur Fiu, Cuvântul lui Dumnezeu făcut Om.

O singură Persoană se naște din ea, Dumnezeu-Omul (Theanthropos): fără mamă, după natura Sa dumnezeiască, și fără tată, după firea omenească. El unește atât de strâns ceea ce era despărțit printr-un adânc de netrecut, încât, fără să se amestece, însușirile firii dumnezeiești și cele ale firii omenești se împletesc în El în chip tainic (perihoreză). Așa cum, aruncându-se în foc o bucată de fier, focul primește de la fier tăria, iar fierul dobândește lumina și căldura focului, la fel și aici, Dumnezeirea pătimește de bunăvoie slăbiciunea trupului și omenirea se îmbracă în slava lui Dumnezeu, așa încât Preasfânta poate fi numită pe bună dreptate Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). „Acest nume constituie toată taina întrupării”, scrie Sfântul Ioan Damaschin, căci, „dacă aceea care a născut este Născătoare de Dumnezeu, negreșit și cel născut din ea este Dumnezeu și, negreșit, este și om”.

Pruncul culcat în iesle nu este un om oarecare, chemat să primească mai târziu harul dumnezeiesc ca răsplată a virtuților sale, precum sfinții și prorocii, un ales al lui Dumnezeu sau un om îndumnezeit (purtător de Dumnezeu, teofor), ci este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi, Care a luat asupra Lui firea omenească pentru a o înnoi, pentru a o recrea și pentru a reface în El Însuși chipul lui Dumnezeu, întunecat și schimonosit de păcat.
Rai duhovnicesc al celui de-al doilea Adam, Templu al dumnezeirii, Pod care leagă pământul de Cer, Scară pe care Dumnezeu Se pogoară pe pământ și omul urcă la Cer, Maica Domnului s-a făcut mai cinstită decât heruvimii, serafimii și toate puterile cerești. Primindu-L pe Hristos, pântecele său a devenit „mai încăpător decât cerurile”, fiindcă este de acum Tronul lui Dumnezeu. Prin ea, omul este înălțat mai sus decât îngerii și slava Dumnezeirii strălucește în trupul său.

În fața unei astfel de taine, minții omenești cuprinse de uimire nu-i rămâne decât să se închine în tăcere, cu credință, „căci acolo unde Dumnezeu voiește, se biruiește rânduiala firii”. Dimpreună cu Iosif cel tăcut, scăldat în lumina aceasta străină care strălucește în întunericul peșterii, firea întreagă o contemplă pe Preasfânta, liniștită și luminoasă, așezată lângă Pruncul pe Care L-a înfășat ea însăși, așezându-L în iesle. Nicio urmă a durerilor și a ostenelii care urmează de obicei nașterii; căci se cuvenea ca aceea cu trup și suflet feciorelnic, nezămislind în patimi, să nu nască în dureri. Fecioară întru zămislire, fecioară întru naștere și după nașterea Mântuitorului, ea vestește astfel femeilor bucuria și izbăvirea de blestemul pus asupra Evei, cea dintâi mamă, în ziua căderii (Facerea 3, 16).

Un nou fel de viețuire începe astăzi pentru firea omenească: căci, precum Dumnezeu a ales fecioria pentru a Se naște după trup în lumea aceasta, tot așa, prin feciorie, El voiește să intre și să crească în chip duhovnicesc în sufletul fiecărui creștin care viețuiește luând ca pildă purtarea Maicii lui Dumnezeu.