Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Tihon de Zadonsk

Publicat

Publicitate

Sfântul Tihon de Zadonsk s-a născut în anul 1724 în Rusia, din părinți creștini. A primit la naștere numele de Timotei. Din cauza morțîi tatălui sau, diaconul Savelie Chirilov, familia pierde susținerea materială. Acesta va fi motivul pentru care Domnica, mama să, va fi la un pas de a-l da pe Sfântul Tihon spre creștere unui vizitiu.

A absolvit seminarul în anul 1754, într-o vreme în care scolastică era la modă. Va fi profesor de retorică în seminar, din anul 1754 până în 1758, anul când întră în monahism, primind numele de Tihon. Devine arhimandrit și egumen al Mănăstirii Jelticov, episcop-vicar al Novgorodului pentru un an de zile și din 1763 episcop de Voronej și Eletk pentru vreme de patru ani și jumătate.

În această calitate, lupta împotriva ereticilor, păgânismului, dezvoltă învățământul din zona în care păstorea și se îngrijește să aibă în eparhia să preoți competenți.

Decide să se retragă în singurătate în anul 1769, la Mănăstirea Bogoroditk din Zadonsk. Aici, se adâncește în rugăciune și viață ascetică, încât de multe ori a fost văzut cu chipul strălucind, în extaz duhovnicesc.

Sfântul Tihon de Zadonsk a trecut la cele veșnice pe 13 august 1783. A fost înmormântat într-o cripta de sub altarul Mănăstirii Bogoroditk. A fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, pe 25 mai 1861.

Cuvinte ale Sfântului Tihon de Zadonsk:

Publicitate

„Iisus Hristos este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul mântuirii; fără o credință adevărată și vie în El nimeni nu se va mântui. Pentru a crede cu adevărat și din toată inima în Hristos trebuie să-L recunoaștem că fiind Dumnezeu adevărat, că fiind Mesia Cel prezis de prooroci și trimis de Tatăl în lume, că fiind Mântuitorul și Răscumpărătorul personal al fiecărui om.

Orice om trebuie să-și însușească dragostea Lui și gândurile, faptele Lui. Acesta este izvorul credinței adevărate, vii, născute din inima: să-L numim pe Dumnezeu din tot sufletul: Dumnezeul nostru. Așa spune și Sfântul Pavel: «trăiesc în credință în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine»(Gal. 2, 20). Fiul lui Dumnezeu a iubit pe toți oamenii și pentru toți S-a dat pe Sine, dar sufletul evlavios al lui Pavel și-L însușește că pentru sine. Astfel îi spune și Toma: «Domnul meu și Dumnezeu meu!», deși El este Domnul și Dumnezeul tuturor. Această însușire a lui Dumnezeu se arată în multe locuri din Scriptură, dar mai ales în psalmi, unde psalmistul David îl numește pe Dumnezeu: Împăratul Meu, Dumnezeu meu, lumânarea mea, apărătorul meu. Tot așa și Dumnezeu se numește pe Sine Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacov, pentru credință acestora în El, cu toate că este Dumnezeul tuturor.

Credință din suflet este asemenea unui prunc care se alipește de mama să și care vrea să se afle mereu în prezența ei, întinzându-și pentru orice trebuință mânuțele spre ea. La fel credință, lăsând la o parte întreagă zidire, se alipește întotdeauna de Dumnezeu, căci de la El se trage, și pentru orice necaz sau trebuință la el aleargă, cerând ajutor și ocrotire, pe El se sprijină că pe Dumnezeul ei atotputernic, atotintelept și adevărat. Cel care are această credință nu va suferi să păcătuiască, ci se va feri de săvârșirea răului, știind că Hristos, Rascumparatorul sau, a băut paharul amar al suferințelor pentru păcatele tuturor.”

Tot astăzi, facem pomenirea:

– Împărătesei Irina, ctitora Mănăstirii Pantocrator;

– Sfântului Cuvios Dositei;

– Sfântului Cuvios Dorotei de Gaza;

– Sfintei Evdochia, împărăteasa;

– Sfântului Cuvios Serida, egumenul mănăstirii din Gaza;

– Sfântului Mucenic Coronat;

– Icoană Maicii Domnului cu șapte săgeți;

– Mutării moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Profesori dedicați, copii fericiți: Tradiție, credință și emoție la Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești, în prag de Crăciun

Publicat

Publicitate

Perioada Crăciunului aduce, an de an, farmec, speranță și credință în sufletele oamenilor. La Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, aceste valori au prins viață prin copii, profesori dedicați și momente încărcate de emoție autentică.

Marți, 16 decembrie 2025, elevii claselor a VII-a A și a VIII-a A au oferit un adevărat dar spiritual unității școlare, organizând activitatea extrașcolară „Nașterea Domnului Iisus Hristos”. Evenimentul a fost coordonat de cadrele didactice Herghiligiu Simona și Zănoagă Loredana, în colaborare cu directorul unității, prof. Chitic Mihaela, și profesorul de educație muzicală Buciumanu Gabriela.

Dincolo de cadouri și de figura îndrăgită a lui Moș Crăciun, elevii au ales să readucă în atenție adevăratul sens al sărbătorii. Prin colinde, poezie și teatru religios, copiii au pus în scenă Nașterea Mântuitorului, oferind părinților și profesorilor momente de liniște, reflecție și bucurie sufletească.

La activitate au participat cadrele didactice ale școlii, părinți, elevi, dar și prof. Otiliea Sandu, inspector Dezvoltare Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Timp de o oră, mica scenă a școlii a devenit un loc al emoției curate, unde fiecare moment artistic a fost primit cu aplauze și ochi umezi.

Corul de fete a completat atmosfera, aducând armonie și trăiri profunde în rândul celor prezenți, demonstrând încă o dată că talentul și munca pot crea momente memorabile.

Activitatea a fost organizată în cadrul programului „Școala Altfel”, desfășurat în perioada 15–19 decembrie 2025, având ca scop cultivarea valorilor etice și religioase, promovarea culturii românești și valorificarea potențialului artistic al elevilor, iar pentru Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, putem spune că Sărbătoarea Crăciunului a venit mai devreme, sub forma credinței, a tradiției și a bucuriei copiilor.

Publicitate

Iată și câteva imagini surprinse cu această ocazie:

Citeste mai mult

Educație

Bucurie la granița Uniunii Europene: Primarul Viorel Nichiteanu a adus cadouri de la Moș Crăciun pentru toți copiii școlii din Rădăuți-Prut

Publicat

Publicitate

După un an marcat de investiții record pentru comuna Rădăuți-Prut, localitatea aflată la frontiera de nord-est a României și ultima poartă a Uniunii Europene, administrația locală a încheiat anul cu un gest simplu, dar plin de emoție: bucuria copiilor.

Prin grija primarului Viorel Nichiteanu, a Consiliului Local și Primăriei Rădăuți-Prut, Moș Crăciun a ajuns astăzi în unitățile de învățământ din Miorcani, Rediu și Rădăuți-Prut, aducând zeci de cadouri pentru toți elevii și preșcolarii din comună.

A fost o adevărată sărbătoare, cu colinde, urături, poezii și emoții sincere. Copiii au cântat, au recitat și au trăit din plin magia Crăciunului, iar la final au primit pachete cu dulciuri oferite de Primăria Rădăuți-Prut.

Niciunul dintre cei 262 de copii ai celor două școli nu a fost uitat. Fiecare a primit un cadou, spre bucuria celor mici, dar și a părinților și cadrelor didactice care i-au însoțit în acest moment special.

„Nu există bucurie mai mare decât sărbătoarea Crăciunului și venirea lui Moș Crăciun. Suntem atât de bucuroși și recunoscători pentru cadourile trimise de Moș Crăciun, cu ajutorul domnului primar Viorel Nichiteanu”, a declarat directorul unității de învățământ, profesor Oana Gavrilescu.

Pentru comunitatea de la granița Uniunii Europene, acest gest a însemnat mai mult decât niște daruri. A fost o dovadă de grijă, de implicare și de suflet, un Crăciun în care fiecare copil a simțit că este văzut, important și iubit.

Publicitate

Iată și câteva imagini surprinse astăzi în școala de la marginea Uniunii Europene, cu tradiții, cântece, jocuri și cadouri:

Citeste mai mult

Eveniment

Sperietură mare pentru o femeie de 83 de ani din Tătărășeni – Havârna: Foc izbucnit în locuință, cel mai probabil de la jarul din sobă

Publicat

Publicitate

Momente de panică, astăzi, pentru o femeie în vârstă de 83 de ani din localitatea Tătărășeni, comuna Havârna, după ce un incendiu a izbucnit în interiorul locuinței sale. Flăcările au cuprins mai multe bunuri din casă, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile.

Alarma a fost dată la timp, iar la fața locului au intervenit rapid pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna. Forțele de intervenție au ajuns cu două autospeciale de stingere.

Primii sosiți au fost pompierii voluntari, care au constatat că nu existau persoane rănite, însă bunurile din interiorul locuinței ardeau. Intervenția promptă a fost esențială pentru limitarea pagubelor.

Pompierii militari și voluntari au acționat coordonat și eficient, reușind să localizeze incendiul înainte ca acesta să se extindă. Flăcările au fost împiedicate să ajungă la acoperișul casei, dar și la o altă construcție din gospodărie, aflată în imediata apropiere.

Din fericire, femeia a scăpat nevătămată, însă sperietura a fost una serioasă. Incendiul readuce în atenție pericolul folosirii sobelor în sezonul rece și necesitatea unei atenții sporite la manipularea jarului și a materialelor combustibile din locuințe.

Pompierii recomandă respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, verificarea periodică a sobelor și evitarea depozitării materialelor ușor inflamabile în apropierea surselor de căldură.

Publicitate

Pentru prevenirea unor evenimente similare, ISU Botoșani vă recomandă:
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
-nu lăsați ușa sobei deschisă;
– nu supraîncălziți soba;
-montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiunile de 0,50 x 0,70 metri;
– nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
– nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcționării;
– stingeți focul pe timpul nopții;
– nu lăsați niciodată copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
Pompierii militari rămân mobilizați 24 de ore din 24 pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean se află permanent în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Citeste mai mult

Administratie

Primăria Botoșani, alături de copiii vulnerabili: Bibliotecă educativă dăruită la Centrul Social de Zi, înainte de Crăciun

Publicat

Publicitate

Un moment plin de emoție și bucurie a fost trăit astăzi la Centrul Social de Zi pentru Copii în Risc Social, unde Primăria Botoșani a fost alături de cei mici cu un gest concret de sprijin pentru educație, a anunțat administrația publică locală.

Primarul, împreună cu viceprimarul Dana Bețenchi și colegii din cadrul instituției, alături de Moș Crăciun, au oferit copiilor o bibliotecă educativă menită să le susțină învățarea și dezvoltarea.

Aproximativ 30 de copilași s-au bucurat de surpriza pregătită special pentru ei. Biblioteca conține jocuri de logică, cărți adaptate vârstei, jucării educative și materiale atent alese pentru a stimula curiozitatea, creativitatea și dorința de a descoperi lucruri noi.

Gestul făcut de administrația locală depășește valoarea unui simplu cadou. Biblioteca dăruită simbolizează investiția în educație și în viitorul copiilor care au cea mai mare nevoie de sprijin și încurajare.

Cu această ocazie, reprezentanții Primăriei au participat și la serbarea pregătită de copii, fiind impresionați de emoția, talentul și modul în care cei mici duc mai departe tradițiile românești prin momentele artistice prezentate, iar liderii administrației publice au precizat într-un comunicat că va continua să susțină inițiativele care aduc bucurie și speranță în viața copiilor.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending