Sfântul Tihon de Zadonsk s-a născut în anul 1724 în Rusia, din părinți creștini. A primit la naștere numele de Timotei. Din cauza morțîi tatălui sau, diaconul Savelie Chirilov, familia pierde susținerea materială. Acesta va fi motivul pentru care Domnica, mama să, va fi la un pas de a-l da pe Sfântul Tihon spre creștere unui vizitiu.

A absolvit seminarul în anul 1754, într-o vreme în care scolastică era la modă. Va fi profesor de retorică în seminar, din anul 1754 până în 1758, anul când întră în monahism, primind numele de Tihon. Devine arhimandrit și egumen al Mănăstirii Jelticov, episcop-vicar al Novgorodului pentru un an de zile și din 1763 episcop de Voronej și Eletk pentru vreme de patru ani și jumătate.

În această calitate, lupta împotriva ereticilor, păgânismului, dezvoltă învățământul din zona în care păstorea și se îngrijește să aibă în eparhia să preoți competenți.

Decide să se retragă în singurătate în anul 1769, la Mănăstirea Bogoroditk din Zadonsk. Aici, se adâncește în rugăciune și viață ascetică, încât de multe ori a fost văzut cu chipul strălucind, în extaz duhovnicesc.

Sfântul Tihon de Zadonsk a trecut la cele veșnice pe 13 august 1783. A fost înmormântat într-o cripta de sub altarul Mănăstirii Bogoroditk. A fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, pe 25 mai 1861.

Cuvinte ale Sfântului Tihon de Zadonsk:

„Iisus Hristos este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul mântuirii; fără o credință adevărată și vie în El nimeni nu se va mântui. Pentru a crede cu adevărat și din toată inima în Hristos trebuie să-L recunoaștem că fiind Dumnezeu adevărat, că fiind Mesia Cel prezis de prooroci și trimis de Tatăl în lume, că fiind Mântuitorul și Răscumpărătorul personal al fiecărui om.

Orice om trebuie să-și însușească dragostea Lui și gândurile, faptele Lui. Acesta este izvorul credinței adevărate, vii, născute din inima: să-L numim pe Dumnezeu din tot sufletul: Dumnezeul nostru. Așa spune și Sfântul Pavel: «trăiesc în credință în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine»(Gal. 2, 20). Fiul lui Dumnezeu a iubit pe toți oamenii și pentru toți S-a dat pe Sine, dar sufletul evlavios al lui Pavel și-L însușește că pentru sine. Astfel îi spune și Toma: «Domnul meu și Dumnezeu meu!», deși El este Domnul și Dumnezeul tuturor. Această însușire a lui Dumnezeu se arată în multe locuri din Scriptură, dar mai ales în psalmi, unde psalmistul David îl numește pe Dumnezeu: Împăratul Meu, Dumnezeu meu, lumânarea mea, apărătorul meu. Tot așa și Dumnezeu se numește pe Sine Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacov, pentru credință acestora în El, cu toate că este Dumnezeul tuturor.

Credință din suflet este asemenea unui prunc care se alipește de mama să și care vrea să se afle mereu în prezența ei, întinzându-și pentru orice trebuință mânuțele spre ea. La fel credință, lăsând la o parte întreagă zidire, se alipește întotdeauna de Dumnezeu, căci de la El se trage, și pentru orice necaz sau trebuință la el aleargă, cerând ajutor și ocrotire, pe El se sprijină că pe Dumnezeul ei atotputernic, atotintelept și adevărat. Cel care are această credință nu va suferi să păcătuiască, ci se va feri de săvârșirea răului, știind că Hristos, Rascumparatorul sau, a băut paharul amar al suferințelor pentru păcatele tuturor.”

Tot astăzi, facem pomenirea:

– Împărătesei Irina, ctitora Mănăstirii Pantocrator;

– Sfântului Cuvios Dositei;

– Sfântului Cuvios Dorotei de Gaza;

– Sfintei Evdochia, împărăteasa;

– Sfântului Cuvios Serida, egumenul mănăstirii din Gaza;

– Sfântului Mucenic Coronat;

– Icoană Maicii Domnului cu șapte săgeți;

– Mutării moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul