Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – 2 decembrie

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul s-a născut pe 7 februarie 1906 în satul Sfântul Ioan din Karistia, Evia. Numele său de mirean era Evanghelos Bairaktaris, iar părinții săi, Leonida și Eleni, erau părinți cucernici și iubitori de Dumnezeu. Iar tatăl său, psaltul satului, s-a învrednicit să îl însoțească frecvent pe Sfântul Nectarie din Eghina.
Familia sa confruntându-se cu mari dificultăți economice, micul Evanghelos a fost nevoit încă de mic, pe când avea doar opt ani, să își caute un loc de muncă, mai întâi în Halkida și apoi în Pireu. Însă de foarte timpuriu a arătat chemare față de viața monahală.
Astfel, la vârsta de doisprezece-treisprezece ani, pe când abia terminase clasa a II-a din școala primară, a pornit din lume spre Sfântul Munte, cu dorința de a-l imita pe Sfântul Ioan Kalivitul, a cărui viață o citise de mic și față de care nutrea mare evlavie.
S-a îndreptat spre pustiul athonit și mai concret spre Schitul Sfânta Treime din Kavsokalivia, al Mănăstirii Marea Lavră, unde a viețuit următorii aproape șase ani în chilia Sfântul Gheorghe, supus față de doi bătrâni riguroși, Ieromonahii Pantelimon († 1952) și Ioanichie, frați după trup. Prin ascultarea deplină și conștiincioasă pe care a arătat-o față de bătrânii săi, și-a făcut receptiv ogorul sufletului său față de harul divin. „Ascultare! M-am dedicat acesteia cu bucurie, cu dragoste. Această ascultare absolută m-a salvat… Ascultare nu de nevoie, ci cu bucurie și dragoste… Datorită ei mi-a dat Dumnezeu harisma”, a adeverit mai târziu cuviosul.
La vârsta de doar paisprezece ani a fost tuns monah, luând numele de Nichita, în cinstea bătrânului Ieromonahului Pantelimon, monahul Nichita, care dusese o viață ascetică la sfârșitul secolului al XIX-lea în chilia de Dumnezeu iubită a Sfântului Dimitrie. După doi ani, sfântul nostru a primit marea și îngereasca schimă.
De la el însuși, care descrie acel moment important, aflăm că tunderea sa în schima mare s-a săvârșit în biserica mare a Schitului; aceasta, după cum se pare, era o veche tradiție kavsokalivită, pentru că știm că Cuviosul Romanos a fost tuns monah de către Acachie în biserica din vremea aceea:
„În seara tunderii mele, toți părinții s-au adunat în biserica Sfintei Treimi, în biserica mare, au făcut Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul. Sfințenia în secolul al XXI-lea priveghere, au rostit psalmi frumoși, plini de cucernicie, iar eu eram cu ciorapi albi, desculț și plin de cucernicie. Le-am făcut tuturor metanie, m-am închinat la icoane și proestosul mi-a adresat întrebările specifice schimei mari. Ochii mei erau plini de lacrimi din cauza emoțiilor. După ce s-a terminat privegherea, am mers la chilie. Eram foarte bucuros, dar și tăcut. Voiam să fiu singur cu singurul Dumnezeu”.
„În Schit eram pe atunci 127 de pustnici. Să vezi ascultări, să vezi viață paradisiacă frumoasă! Deci, când trebuia să devină cineva din ucenic monah, toți părinții se adunau să asculte textul rânduielii. Să își amintească iar ceea ce făgăduiseră. Cu toții… Ca și cum ar fi devenit iar călugări, ascultând.”
În Kavsokalivia, împreună cu bătrânii săi, lucra sculptură în lemn, în special veselă, frumos meșteșugită și cuțite de tăiat hârtie cu ornamentații florale; era o lucrare de mână și o artă care a fost foarte cultivată în Schit în acea perioadă. Și cine nu a admirat, de exemplu, lucrările măiestre de cuvioasă pomenire ale Părintelui Arsenie sculptorul (1866-1956), contemporan al Cuviosului Porfirie? Era un kavsokalivit al cărui suflet fusese sfințit de asceză și a cărui muncă era însoțită întotdeauna de post și rugăciune. Era un monah în persoana căruia îl vedeai pe omul care trăia doar pentru Dumnezeu, pe care Îl slujea prin arta sa fină.
În 1925, la vârsta de nouăsprezece ani și din cauza unei boli serioase, a fost obligat, cu binecuvântarea bătrânilor săi, să părăsească Sfântul Munte și să se întoarcă în Evia, unde s-a și stabilit la Mănăstirea Sfântul Haralambie din Lefka, aproape de satul său.
În 1926 s-a întâlnit cu arhiepiscopul Sinaiului, Porfirie al III-lea, care, recunoscându-i harismele duhovnicești, l-a hirotonit preot în iulie 1927, dându-i și numele Porfirie, nume cu care urma să devină cunoscut în întreaga lume ortodoxă. La scurt timp, Pantelimon Fostinis, mitropolitul local al Karistiei i-a dăruit slujirea de duhovnic. Avea doar douăzeci și unu de ani.
După ce s-au împlinit doisprezece ani de slujire a sa, în principal de duhovnic, și deoarece Mănăstirea Sfântul Haralambie s-a transformat în mănăstire de maici, Cuviosul ieromonah Porfirie s-a stabilit la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Ano Bateia, în actualul municipiu Amarintos, tot în Evia. Anterior și pentru puține luni, slujise ca preot paroh în satul Tsakaioi al insulei.
În 1940, cu puțin timp înainte ca vijelia celui de-al doilea Război Mondial să izbucnească în țara noastră, Cuviosul Părinte Porfirie s-a stabilit în Atena, unde pe 12 octombrie, a fost numit preot paroh și duhovnic la paraclisul Sfântul Gherasim de la Policlinica din Atena, de lângă piața Omonia, în centrul Atenei. Este demn de menționat că el însuși a cerut să i se încredințeze această slujire, din marea și jertfelnica sa dragoste față de semenii săi suferinzi, pentru a-i sprijini în momentele dificile și în durerea lor. După cum a mărturisit cuviosul, a slujit lucrând în „pustia” Omoniei timp de treizeci și trei de ani ca și cum ar fi fost o singură zi, odihnind și liniștind cu epitrahilul său o mulțime de suflete aflate în dificultate: „În mulțimea, lumea și zgomotul Omoniei, eu îmi înălțam mâinile spre Dumnezeu și trăiam înăuntrul meu ca în pustia Sfântului Munte. Pe toți îi iubeam, pentru toți mă durea…”, relata el însuși.
Concomitent, pentru a asigura cele necesare pentru întreținerea părinților săi și a altor câtorva rudenii apropiate, de a căror îngrijire se ocupa, muncea și manual lucrând într-o crescătorie de păsări, într-un atelier de tricotaje și unul de pregătire a tămâii, pe rând.
În 1970 s-a pensionat din postul de preot paroh la Sfântul Gherasim. Cu toate acestea, a rămas la Sfântul Gherasim pentru încă trei ani, până când i s-a găsit înlocuitor, iar în 1973 s-a stabilit permanent la Mănăstirea Sfântul Nicolae de la Kallisia, în Atica, astăzi Kallithea din Palaia Pandeli. La acest metoc al Mănăstirii Pandeli locuise deja din 1955, cultivând cu mare grijă terenul agricol din apropiere și îndeplinindu-și concomitent lucrarea sa aducătoare de rod duhovnicesc.
În 1978 a fondat în Tourkovounia Atenei, într-o modestă căsuță de piatră care, din 1948, a constituit locuința sa pentru mulți ani, mănăstirea de maici Schimbarea la Față a Mântuitorului (a fost recunoscută oficial în 1981), iar mai târziu, la începutul anilor ’80, s-a mutat la Milesi, în Malakasa, unde a înființat metocul mănăstirii. Dar până la construirea clădirilor Metocului, a trăit la început într-o rulotă, iar în continuare într-o simplă chilie de cărămidă, confruntându-se în special cu condiții neprielnice și suferind cu răbdare multele încercări legate de sănătatea sa. A dobândit o mare faimă de duhovnic, un mare număr de credincioși vizitându-l în acest loc. A condus o mulțime de oameni la Hristos, iar prezența sa în lume a constituit o mângâiere pentru mulți.
Pe 8 septembrie 1984, ca urmare a cererii sale și a documentului de cerere al Schitului Kavsokalivia (din partea dicheului Ioan, călugăr al Ioasafilor), Mănăstirea Marea Lavră i-a acordat Cuviosului Porfirie chilia Sfântul Gheorghe din Kavsokalivia, unde fusese tuns monah, așa cum am menționat deja, deoarece ultimul ei locuitor, monahul David, a plecat la Mănăstirea Esfigmenu. Însă Părintele a continuat să trăiască și să slujească în calitate de duhovnic la mănăstirea din Milesi.
În ciuda sănătății sale zdruncinate și a dificilului său program duhovnicesc, a reușit să viziteze de multe ori Kavsokalivia. În două ocazii, în iulie 1987 și iunie 1990, a săvârșit în mod corespunzător tunderea în schima mare a monahului Pantelimon (astăzi Ieromonahul Iona), precum și tunderea în schima mare atât a Ieromonahului Ioanichie și a monahului Nichita (în aceeași zi). Înainte de acestea, însă, îl tunsese monah în chilia Sfântul Dimitrie (Hagi-Gheorghe) din Kerasia pe viitorul Ieromonah Fotie, acum adormit întru Domnul. De cele mai multe ori, ucenicii săi îl urcau pe Părintele cu targa pe drumul șerpuitor de la port la schit. În cursul acestor vizite, veneau alături de el mulți părinți de pe întreg Sfântul Munte, fie pentru a lua binecuvântarea sa, fie pentru a primi îndrumare duhovnicească.
Pe 26 februarie 1990, odată cu punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Schimbarea la Față, s-a împlinit una dintre bunele dorințe ale Sfântului Porfirie.
Însă, cu mult înainte de sfârșitul vieții sale pământești, sfântul a început să se pregătească de plecarea sa din această lume stricăcioasă. Dorea să se retragă la locul său de metanie, acolo unde a fost tuns monah, în Grădina Maicii Domnului. L-a rugat pe Dumnezeu să îl învrednicească să își săvârșească viața acolo unde se născuse duhovnicește. După cum mărturisea el însuși, „Mulți în Sfântul Munte trăiau în taină. Au murit fără să îi cunoască nimeni. Și eu aș vrea să trăiesc astfel în taină”. Voia să se regăsească împreună cu frații săi necunoscuți lumii și veșnic tineri, care cu

Rtomulți ani înainte îi dăduseră harul, cântând ca o privighetoare în ascuns lui Dumnezeu și rugându-se ca bătrânul Dimas, pentru a primi vederea luminii și a intra în Dumnezeiasca Liturghie necreată.
Astfel, prevăzând că i se apropie sfârșitul, a plecat în iunie 1991 spre Sfântul Munte și spre iubita lui Kavsokalivie, în Sfânta Sfintelor a pustiului athonit. Iar pentru că în acel an era rândul chiliei Sfântul Gheorghe să preia conducerea schitului, Părintele Porfirie, ca bătrân al chiliei, deși avea 85 de ani și era slăbit din cauza multelor sale boli, a fost numit dicheu al schitului. Însă după o lună a plecat, din motive pastorale, la Mănăstirea Schimbarea la Față din Milesi și s-a reîntors pe Sfântul Munte în septembrie. Aceasta a fost și ultima sa călătorie.
Puțin mai târziu, pe 2 decembrie a aceluiași an (19 noiembrie, conform calendarului aghiorit), la ora 4.30 în zori, în liniște și smerenie, după cum a și trăit, Părintele Porfirie a trecut la Domnul. Slujba de înmormântare a avut loc în ziua următoare, cu priveghere de toată noaptea în venerabila biserică a schitului, cu participarea tuturor părinților kavsokaliviți. Trebuie notat că toate cele legate de slujba de înmormântare și de îngroparea cuviosului părinte au avut loc conform indicațiilor amănunțite date de el însuși, pe care le înregistraseră ucenicii săi. Iar pentru necesitățile îngropării, privegherea sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică a fost mutată în ajun.
Pe crucea așezată pe mormântul simplu de țărână, scria: „Ieromonah Porfirie. Adormit în Domnul pe 19 noiembrie 1991”.
La douăzeci și doi de ani după aceasta, pe 27 noiembrie 2013, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, sub conducerea patriarhului ecumenic, chir Bartolomeu, a purces la canonizarea Sfântului Părinte Porfirie, înscriindu-i numele în Calendarul Bisericii Ortodoxe; acest eveniment a produs o mare bucurie tuturor credincioșilor de pe întreg pământul.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 11 ianuarie 2026

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 11 ianuarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 11 ianuarie 2026:

Loto 6/49: 6, 17, 33, 12, 16, 1

Loto 5/40: 22, 31, 7, 23, 20, 10

Joker: 29, 42, 45, 21, 3 + 6

Noroc: 7 4 8 3 6 7 8

Publicitate

Noroc Plus: 1 9 5 9 1 9

Super Noroc: 0 4 8 5 0 0

Citeste mai mult

Actualitate

Impozitul pe proprietate în 2026: Guvernul Bolojan susține că fondurile din taxe și impozite rămân la bugetele locale

Publicat

Publicitate

Guvernul României a transmis duminică precizări oficiale privind majorările de taxe și impozite pe proprietate aplicabile în acest an. Executivul subliniază că sumele colectate din impozitele și taxele locale nu ajung la bugetul de stat, ci rămân integral la dispoziția bugetelor locale, relatează alba24.ro.

Clarificările vin pe fondul disputelor politice dintre PNL și PSD, subiectul destinației acestor fonduri fiind intens dezbătut în spațiul public în ultimele zile.

De exemplu, Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a spus că surplusul adunat din taxe va merge la nivel național. Guvernul a dezmințit însă oficial această informație.

Impozitul pe proprietate 2026: Precizări OFICIALE

Pentru o corectă înțelegere a deciziilor privind majorarea impozitelor și taxelor pe proprietate (clădiri, terenuri și autovehicule),  biroul de presă al Guvernului face următoarele precizări:

Reforma impozitării proprietății se impunea. De ce?

  1. România era printre țările cu cea mai mică pondere a veniturilor din impozitarea proprietăților din țările europene. Doar 0,55 % din PIB, față de 1,85 % media UE.
  2. 2. Existau disproporții majore în impozite de la o localitate la alta. Valoarea impozitelor nu ținea cont de valoarea de piață a clădirii în cazul persoanelor fizice.
  3. 3. Gradul de încasare era redus și impozitele nu erau actualizate cu rata inflației. Peste 1/3 din impozite nu erau încasate.

Asta a generat pierderi importante de venituri pentru autoritățile locale, inechități între contribuabili, lipsă de performanță în administrație și creşterea sumelor transferate de la bugetul național către autoritățile locale. Nu mai puteam continua în felul acesta.

Publicitate

Reforma impozitării proprietății a fost asumată de România încă din perioada 2021-2022 prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și în toate negocierile cu Comisia Europeană pentru reducerea deficitului bugetar, precum și prin Planul fiscal bugetar structural pe termen mediu.

Este prevăzută și în angajamentul asumat de Guvernul României în decembrie 2024, aprobat în ianuarie 2025 de către Comisia Europeană.

Deși angajamentele au fost luate în anii anteriori și discuțiile despre impozitarea în funcție de valoarea de piață a imobilelor s-a purtat de-a lungul anilor, decizia a fost amânată de mai multe echipe guvernamentale.

Lipsa asumării răspunderii a pus în pericol atragerea de către România a fondurilor europene, amânarea încasării unor sume importante din PNRR (cererile de plată 4 și 5 – între 300 și 500 milioane de euro) și a agravat lipsa de performanță în administrația locală și acumularea unor dezechilibre bugetare.

Impozitul pe proprietate 2026: Contextul aprobării măsurilor

Măsurile au fost decise de Guvern pentru ridicarea condiționalității macroeconomice și validarea jaloanelor, iar intrarea lor în vigoare a avut loc cu întârziere, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale din luna decembrie, a atacurilor formulate de opoziție și a procedurilor legale subsecvente.

Aceste aspecte au întârziat depunerea cererii de plată numărul 4, precum și încasarea fondurilor europene.

Adoptarea actului normativ la data de 15 decembrie 2025, cu un termen foarte scurt pentru intrarea în vigoare, a impus modificări suplimentare pentru a permite autorităților administrației publice locale să adopte hotărârile de consiliu local necesare stabilirii cotelor și a elementelor de competență locală, de îndată, prin scurtarea termenelor privind etapele de transparență decizională.

Acest calendar comprimat a redus semnificativ timpul de pregătire la nivelul autorităților publice locale și a generat sincope în implementare (probleme la platforma ghișeul.ro, erori de calcul a deciziilor de impunere, diferențe de aplicare între UAT-uri).

În prezent, autoritățile statului lucrează pentru remedierea acestor disfuncționalități.

Care este impactul bugetar

Aplicarea noilor cuantumuri ale impozitelor pe proprietate conduce la o creștere estimată a veniturilor din această sursă cu aproximativ 3,7 miliarde lei în anul 2026, respectiv peste 30% față de anul 2025 (Clădiri: +1,42 mld lei, Terenuri: +1,09 mld lei, Autoturisme / mijloace de transport: +1,18 mld lei).

Trebuie subliniat faptul că banii colectați din impozitele și taxele locale rămân la bugetele locale, bugetul de stat nemaiputând să asigure transferurile în creștere ca urmare a deficitului bugetar.

Impozitarea clădirilor și terenurilor

Modificări:

1. Actualizarea bazei de impozitare

• Se elimină utilizarea unor valori istorice sau depășite care nu mai reflectau realitatea economică.

• Baza de impozitare pentru clădiri și terenuri este recalibrată, ca etapă intermediară, în perspectiva trecerii la impozitarea la valoarea de piață începând cu 1 ianuarie 2027.

• Creșterea bazei de impozitare cu aproximativ 70% – la 2.677 lei/mp valoare impozabilă, respectiv aproximativ 535 euro/mp, un cost mediu național realist de construire, corespunzător unei locuințe cu finisaje standard, fără a include terenul, TVA sau marja dezvoltatorului, fiind utilizată ca referință tehnică prudentă și uniformă în etapa tranzitorie, până la trecerea la impozitarea la valoarea de piață.

• Măsurile au caracter tranzitoriu, până la operaționalizarea completă a sistemului automat de evaluare a proprietăților și introducerea impozitării la valoarea de piață și pentru persoanele fizice, cel mai probabil la 1 ianuarie 2027.

2. Eliminarea scutirilor și facilităților nejustificate

• în vederea conformării cu jalonul din PNRR și cu recomandările Băncii Mondiale;

• se urmărește lărgirea bazei de impozitare și reducerea distorsiunilor dintre contribuabili;

• facilitățile ce se pot stabili la competența UAT rămân posibile doar în cazuri țintite, stabilite prin decizie locală, dar în limita unui procent de 5% din veniturile colectate în anul anterior;

3. Consolidarea rolului autorităților locale

• Legea păstrează competența autorităților administrației publice locale de a:

  • stabili cotele concrete de impozitare, dar nu mai mici ca cele din anul 2025, pentru a atinge impactul estimat;
  • decide eventuale reduceri sau facilități;
  • adapta nivelul taxelor la specificul local.

Majorarea medie estimată a impozitelor pe proprietate este de 70%-80% însă, în situații punctuale pot apărea diferențe.

Creșterea impozitului poate depăși nivelul mediu de aproximativ 70% (de majorare a bazei impozabile) ca urmare a efectului cumulativ dintre eliminarea reducerilor pentru vechime și tipul clădirii, actualizarea bazei de impozitare și majorarea cotei de impozitare de către UAT, în special acolo unde cota era anterior stabilită la nivel minim.

1. Eliminarea coeficienților de reducere (efect direct asupra bazei)

Valoarea impozabilă nu mai este diminuată cu:

  • până la 50% pentru clădiri foarte vechi (peste 100 de ani);
  • 30% pentru clădiri între 50–100 ani;
  • 10% pentru clădiri între 30–50 ani;
  • plus reducerea suplimentară de 0,10 a coeficientului pentru blocuri mari (cu regim de înălțime mai mare de 3 etaje și peste 8 apartamente).

Practic, o clădire care anterior beneficia de reduceri cumulate importante ajunge să fie impozitată la o bază mult mai apropiată de valoarea standard, ceea ce explică o creștere peste nivelul mediu de ~70%.

2. Efectul cumulativ cu actualizarea bazei de calcul

Legea nr. 239/2025 a introdus:

• valori de referință actualizate asupra bazei impozabile;

• o bază de calcul recalibrată la realitatea economică.

3. Majorarea cotei de impozitare de către UAT (efect de multiplicare)

• autoritățile administrației publice locale pot stabili cota de impozitare în intervalul 0,08% – 0,2%, în cazul clădirilor rezidențiale.

Dacă în anul 2025 cota era stabilită la minimul de 0,08%, iar în 2026 UAT decide majorarea cotei spre 0,15% – 0,2%, atunci creșterea impozitului datorat se aplică unei baze deja majorate, amplificând impactul total în consecință.

De asemenea, s-a dat posibilitatea ca și Consiliul local / CGMB să poată majora impozitele și taxele locale până la +100% (în loc de 50%), pe baza unor criterii clare (economice, sociale, urbanistice etc.), aspect care, de asemenea, poate conduce la creşterea nivelului impozitului.

Impozitul pe proprietate 2026: Autovehiculele

Sistemul de impozitare a autovehiculelor a fost construit pe baza unui criteriu administrativ stabil și ușor de aplicat, respectiv capacitatea cilindrică a motorului, exprimată în fracțiuni de 200 cm³.

Acest mecanism, utilizat în mod tradițional, a fost menținut ca structură de bază pentru a asigura continuitate, predictibilitate și aplicare uniformă la nivelul autorităților locale.

Autoritățile erau pregătite, software-urile lor erau adaptate la aceste tipuri de calcule legate de capacitatea cilindrică a motorizării.

În cadrul reformei aferente jalonului PNRR M59, nu a fost modificată arhitectura sistemului, ci valorile aplicabile fiecărei fracțiuni de 200 cm³.

Aceste valori au fost diferențiate în funcție de norma de poluare Euro a vehiculului, astfel încât impozitarea să reflecte impactul diferit asupra mediului al vehiculelor cu aceeași cilindree, dar tehnologii diferite.

Prin această abordare, vehiculele încadrate în norme Euro mai vechi suportă valori mai ridicate pe fracțiune, în timp ce vehiculele conforme cu standarde Euro recente beneficiază de valori mai reduse sau de creșteri temperate ale impozitului.

Diferențierea este bazată pe criterii obiective, armonizate la nivel european și ușor verificabile, fiind compatibilă cu cerințele de politică publică asumate prin PNRR.

În acest mod, sistemul fiscal transmite un semnal economic coerent, urmărind internalizarea costului de mediu și orientarea comportamentului de consum către vehicule mai puțin poluante, fără introducerea unei taxe noi și fără riscuri administrative.

Referitor la impozitarea autoturismelor hibrid – Comentariile Comisiei au clarificat că o diferențiere bazată exclusiv pe categoria „hibrid” nu este suficientă, iar ajustarea criteriilor în funcție de pragul de CO₂ a fost necesară pentru validarea jalonului din PNRR. Jalonul M59, în accepțiunea COM, vizează internalizarea costului de mediu și orientarea fiscalității către emisii reale. În această logică, categoria generică „vehicul hibrid” nu este acceptată automat ca proxy pentru emisii scăzute, ci trebuie să ai un nivel de noxe emise sub 50 g/km CO₂.

Citeste mai mult

Actualitate

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (420)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist: 

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI 

 Reţin din „nu striga niciodată ajutor” (Editura Humanitas”, 2020), volumul de versuri al lui Mircea Cărtărescu: „arunc pe foc / cuvinte mari / ce trosnesc tembele / de peste un secol /  imagini / comparaţii / parabole / alegorii // arunc pe foc / fasoane şi snobisme / întorsături de frază / remestecări / de vorbe deja mestecate / milioane de cărţi ce imită alte cărţi // arunc pe foc / izmeneala / ipocrizia / autorlâcul / le găseşti peste tot / ieftine / inflamabile”. Se pare că poetul Cărtărescu începe  să aibă alte păreri despre poezie şi cum trebuie scrisă aceasta;

Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2020, despre scrierea cu „â” din „a”: Unii cunoscuţi mă întreabă de ce scriu cu „â” din „a”. Scriu cu „â” din „a” pentru că există în România o lege care îmi cere (printre altele) să scriu cu „â” din „a”. Aşa cum îmi plătesc impozitul şi cum trec numai pe culoarea verde a semaforului, scriu cu „â” din „a”. Şi apoi regula instituită de Academia Română este o regulă bună. Se numără printre obligaţiile pe care eu le îndeplinesc cu convingere. Dacă n-ar fi existat, aş fi militat pentru impunerea ei. Scriind cu „â” din „a”  îi facem un serviciu propagandistic limbii române. Îi evidenţiem latinitatea, într-un mod simplu şi direct, inteligibil imediat de către milioane de oameni din alte ţări. Orice inscripţie în limba română – de pe un pachet de ţigări, de pe frontispiciul unei ambasade – aduce aminte, prin intermediul cuvintelor scrise cu „â” din „a”, că suntem latini,  şi nu slavi (aşa cum cred mulţi). Ca să nu mai vorbesc de ziare şi reviste, chiar şi de cele abandonate în tren. Ca să nu mai vorbesc de cărţi. Avantajul este imens iar efortul care ni se pretinde – minim. Dacă notarea unei vocale în două feluri ni se pare o corvoadă şi ne face să ne văicărim înseamnă  chiar că nu mai e nimic de sperat în România. Este obscur un afiş din care reiese că o formaţie de muzică va cinta.  În schimb, dacă scrie pe el că formaţia va canta , latinitatea limbii române este recognoscibilă chiar şi de către un ins necultivat, din orice ţară occidentală. Este rebarbativă sintagma flori de cimp, care apare eventual ca explicaţie la o ilustrată. Dar sintagma flori de camp o înţelege aproape oricine. În lume nu există cimpusuri universitare, ci campusuri universitare”;

Acelaşi Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2020, ne dă o informaţie de noutate absolută: „…prima poetă din istoria literaturii române a fost o călugăriţă, Xenia Iordachi Hagiu, de la mănăstirea Agapia. Un volum al ei de „Stihuri” – bazat pe un manuscris autograf din 1826 – a apărut la o editură din Republica Moldova, „Gunivas”, condusă de apreciatul editor Nicolae Guţanu. Cartea îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi privită cu încredere. Ediţia, îngrijită cu maximă rigoare de Eugenia Dima, cuprinde şi un studiu critic substanţial semnat de M. A. Ursu. Xenia Iordachi Hagiu îl proslăveşte, în versuri, pe Dumnezeu, dar nu mecanic, ci cu o emoţie autentică şi cu un dar rar întâlnit de a identifica divinitatea în darurile simple ale vieţii”;

 Haricleea Nicolau, în „Ramuri” nr. 12 din 2020,  scrie o cronică la filmul „Shirley”. Autoarea cronicii reţine un dialog din film: „Stanley: Pentru sufletul nostru, draga mea!  Shirley: „Nu există destul whisky în lume pentru asta!”;

Publicitate

Emil Cioran despre România: „Nu e mare lucru a iubi România din instinct; nu este un merit. Dar să o iubeşti după ce ai disperat total de destinul ei, îmi pare totul.  Şi cine  n-a disperat de destinul României niciodată, acela n-a înţeles nimic din complexitatea acestei probleme şi acela nu va fi angajat nicicând profetic în destinul acestei ţări”;

Eugenia Sarvari, în „Apostrof” nr. 9 din 2020, publică un interviu cu regizorul Andrei Şerban. Reţin: 1. „Toate crizele (sanitară, economică, politică, socială, dar mai ales cea spirituală) se accentuează. Noi oamenii am distrus echilibrul planetei şi acum ori nu ştim, ori nu dorim sau nu avem puterea să-l restabilim. Mi se pare că de undeva de Sus ni s-a trimis un semnal de alarmă. Îl vom înţelege, îl vom lua în seamă? Sau vom continua să ne credem mari şi tari?”; 2. „Verticalitatea ne deosebeşte de animale şi, dacă nu ne folosim de ea, devenim o haită de lupi.  Din păcate, zilnic vedem cât de puţin ne amintim de verticalitate şi coborârea spre instinctul animal e vertiginoasă”; 3. „Îngerii ne fac semne de sus, dar pentru moment norii sunt prea grei ca să le percepem”;

Din „Luceafărul de dimineaţă” nr. 9 din 2020 reţin un poem al lui Nicolae Prelipceanu intitulat „Ia te uită umbra”Apreciez  modul de asociere a umbrei care, ca un pandant, formează împreună cu poetul o pereche simetrică: „credeam că umbra sunt tot eu / târându-mă pe urmele mele / şi eu însumi culcat pe pământul mut / umblu de mult timp pe aici şi mă mir / că umbra mea n-a obosit să mă tot urmeze / în halul acesta al ei / iar atunci când din oglinzile împrejmuitoare / îmi răspunde chipul unui necunoscut / privesc în jos / în spatele meu / şi văd că umbra e singura care nu s-a schimbat / / umbra singura fidelă fără dragoste / fără dureri fără suferinţe fără patrie / era să zic vai fără de moarte dar tac / ea mereu tânără sau bătrână da la-nceput / depinde numai unde eşti atunci când o vezi / ultima dată”;

Am citit un articol  despre Claude Hagege, recunoscut lingvist francez, unul care ştie regulile câtorva sute de idiomuri şi stăpâneşte foarte bine 10 limbi.  Redau câteva puncte de vedere  faţă de limba engleză: 1. se opune folosirii excesive (şi exclusive) a englezei în comunitatea politică şi ştiinţifică internaţională; 2. pledează pentru menţinerea în comunicare a cât mai multor limbi; 3. crede că bogăţia Europei constă în diversitatea limbilor ei; 4. în fapt el nu luptă contra limbii engleze, el se bate pentru diversitate;

Mircea Deaca, în „Cultura” nr. 13 din 2012, prezintă câteva  caracteristici ale modernismului: 1. „propune un clivaj şi o tensiune între trecut şi prezent. Trecutul ar fi  modul transparent direct referenţial al discursului clasic pe care discursul modern îl anulează”; 2. „locul obiectului e gol, iar jocul social şi estetic e organizat în jurul unui gol”; 3. „este o reformulare a structuralismului unde orice element de semnificaţie se defineşte în interiorul sistemului de o manieră negativă”; 4. „trăieşte drama sciziunii dintre sistemul de reprezentare (semnificantul sau sistemul de expresie) şi obiectul la care face referinţă (semnificatul) de o manieră tragică, individul şi condiţia umană  sunt supuse acestui divorţ fundamental”; 5. „accesul către obiect, către real sau către metafizică este interzis de însuşi sistemul de reprezentare”;

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Teologul Petru Purice, hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Zosin de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula, Protopopiatul Botoșani, a avut loc un eveniment deosebit pentru comunitatea locală: sfințirea noii clopotnițe, împodobită cu un clopot nou și porți noi, realizări care încununează eforturile credincioșilor și ale păstorilor lor sufletești.

Momentul de bucurie duhovnicească a fost sporit de oficierea Sfintei Liturghii arhierești de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte arhimandritul Chirvase, starețul Mănăstirii Coșula și protopopul Petru Fercal.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor a săvârșit hirotonia intru diacon a teologului Petru Purice, pe seama Mănăstirii Zosin, un moment de profundă încărcătură spirituală atât pentru cel hirotonit, cât și pentru întreaga obște monahală și comunitatea prezentă.

Prin punerea mâinilor arhierești și prin lucrarea harului Duhului Sfânt, noul diacon a fost rânduit spre slujire în Biserica lui Hristos, răspunzând cu smerenie și ascultare chemării la slujirea altarului. Evenimentul a fost primit cu bucurie de credincioșii prezenți, care au înălțat rugăciuni pentru întărirea și sporirea în slujire a noului diacon.

La final, ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură, subliniind importanța slujirii jertfelnice în Biserică, precum și rolul clopotului ca glas chemat la rugăciune și comuniune, care va răsuna de acum înainte peste satul Coșula, adunându-i pe credincioși la sfintele slujbe.

FOTO: Ștefan Achițenei

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending