Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – 2 decembrie

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul s-a născut pe 7 februarie 1906 în satul Sfântul Ioan din Karistia, Evia. Numele său de mirean era Evanghelos Bairaktaris, iar părinții săi, Leonida și Eleni, erau părinți cucernici și iubitori de Dumnezeu. Iar tatăl său, psaltul satului, s-a învrednicit să îl însoțească frecvent pe Sfântul Nectarie din Eghina.
Familia sa confruntându-se cu mari dificultăți economice, micul Evanghelos a fost nevoit încă de mic, pe când avea doar opt ani, să își caute un loc de muncă, mai întâi în Halkida și apoi în Pireu. Însă de foarte timpuriu a arătat chemare față de viața monahală.
Astfel, la vârsta de doisprezece-treisprezece ani, pe când abia terminase clasa a II-a din școala primară, a pornit din lume spre Sfântul Munte, cu dorința de a-l imita pe Sfântul Ioan Kalivitul, a cărui viață o citise de mic și față de care nutrea mare evlavie.
S-a îndreptat spre pustiul athonit și mai concret spre Schitul Sfânta Treime din Kavsokalivia, al Mănăstirii Marea Lavră, unde a viețuit următorii aproape șase ani în chilia Sfântul Gheorghe, supus față de doi bătrâni riguroși, Ieromonahii Pantelimon († 1952) și Ioanichie, frați după trup. Prin ascultarea deplină și conștiincioasă pe care a arătat-o față de bătrânii săi, și-a făcut receptiv ogorul sufletului său față de harul divin. „Ascultare! M-am dedicat acesteia cu bucurie, cu dragoste. Această ascultare absolută m-a salvat… Ascultare nu de nevoie, ci cu bucurie și dragoste… Datorită ei mi-a dat Dumnezeu harisma”, a adeverit mai târziu cuviosul.
La vârsta de doar paisprezece ani a fost tuns monah, luând numele de Nichita, în cinstea bătrânului Ieromonahului Pantelimon, monahul Nichita, care dusese o viață ascetică la sfârșitul secolului al XIX-lea în chilia de Dumnezeu iubită a Sfântului Dimitrie. După doi ani, sfântul nostru a primit marea și îngereasca schimă.
De la el însuși, care descrie acel moment important, aflăm că tunderea sa în schima mare s-a săvârșit în biserica mare a Schitului; aceasta, după cum se pare, era o veche tradiție kavsokalivită, pentru că știm că Cuviosul Romanos a fost tuns monah de către Acachie în biserica din vremea aceea:
„În seara tunderii mele, toți părinții s-au adunat în biserica Sfintei Treimi, în biserica mare, au făcut Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul. Sfințenia în secolul al XXI-lea priveghere, au rostit psalmi frumoși, plini de cucernicie, iar eu eram cu ciorapi albi, desculț și plin de cucernicie. Le-am făcut tuturor metanie, m-am închinat la icoane și proestosul mi-a adresat întrebările specifice schimei mari. Ochii mei erau plini de lacrimi din cauza emoțiilor. După ce s-a terminat privegherea, am mers la chilie. Eram foarte bucuros, dar și tăcut. Voiam să fiu singur cu singurul Dumnezeu”.
„În Schit eram pe atunci 127 de pustnici. Să vezi ascultări, să vezi viață paradisiacă frumoasă! Deci, când trebuia să devină cineva din ucenic monah, toți părinții se adunau să asculte textul rânduielii. Să își amintească iar ceea ce făgăduiseră. Cu toții… Ca și cum ar fi devenit iar călugări, ascultând.”
În Kavsokalivia, împreună cu bătrânii săi, lucra sculptură în lemn, în special veselă, frumos meșteșugită și cuțite de tăiat hârtie cu ornamentații florale; era o lucrare de mână și o artă care a fost foarte cultivată în Schit în acea perioadă. Și cine nu a admirat, de exemplu, lucrările măiestre de cuvioasă pomenire ale Părintelui Arsenie sculptorul (1866-1956), contemporan al Cuviosului Porfirie? Era un kavsokalivit al cărui suflet fusese sfințit de asceză și a cărui muncă era însoțită întotdeauna de post și rugăciune. Era un monah în persoana căruia îl vedeai pe omul care trăia doar pentru Dumnezeu, pe care Îl slujea prin arta sa fină.
În 1925, la vârsta de nouăsprezece ani și din cauza unei boli serioase, a fost obligat, cu binecuvântarea bătrânilor săi, să părăsească Sfântul Munte și să se întoarcă în Evia, unde s-a și stabilit la Mănăstirea Sfântul Haralambie din Lefka, aproape de satul său.
În 1926 s-a întâlnit cu arhiepiscopul Sinaiului, Porfirie al III-lea, care, recunoscându-i harismele duhovnicești, l-a hirotonit preot în iulie 1927, dându-i și numele Porfirie, nume cu care urma să devină cunoscut în întreaga lume ortodoxă. La scurt timp, Pantelimon Fostinis, mitropolitul local al Karistiei i-a dăruit slujirea de duhovnic. Avea doar douăzeci și unu de ani.
După ce s-au împlinit doisprezece ani de slujire a sa, în principal de duhovnic, și deoarece Mănăstirea Sfântul Haralambie s-a transformat în mănăstire de maici, Cuviosul ieromonah Porfirie s-a stabilit la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Ano Bateia, în actualul municipiu Amarintos, tot în Evia. Anterior și pentru puține luni, slujise ca preot paroh în satul Tsakaioi al insulei.
În 1940, cu puțin timp înainte ca vijelia celui de-al doilea Război Mondial să izbucnească în țara noastră, Cuviosul Părinte Porfirie s-a stabilit în Atena, unde pe 12 octombrie, a fost numit preot paroh și duhovnic la paraclisul Sfântul Gherasim de la Policlinica din Atena, de lângă piața Omonia, în centrul Atenei. Este demn de menționat că el însuși a cerut să i se încredințeze această slujire, din marea și jertfelnica sa dragoste față de semenii săi suferinzi, pentru a-i sprijini în momentele dificile și în durerea lor. După cum a mărturisit cuviosul, a slujit lucrând în „pustia” Omoniei timp de treizeci și trei de ani ca și cum ar fi fost o singură zi, odihnind și liniștind cu epitrahilul său o mulțime de suflete aflate în dificultate: „În mulțimea, lumea și zgomotul Omoniei, eu îmi înălțam mâinile spre Dumnezeu și trăiam înăuntrul meu ca în pustia Sfântului Munte. Pe toți îi iubeam, pentru toți mă durea…”, relata el însuși.
Concomitent, pentru a asigura cele necesare pentru întreținerea părinților săi și a altor câtorva rudenii apropiate, de a căror îngrijire se ocupa, muncea și manual lucrând într-o crescătorie de păsări, într-un atelier de tricotaje și unul de pregătire a tămâii, pe rând.
În 1970 s-a pensionat din postul de preot paroh la Sfântul Gherasim. Cu toate acestea, a rămas la Sfântul Gherasim pentru încă trei ani, până când i s-a găsit înlocuitor, iar în 1973 s-a stabilit permanent la Mănăstirea Sfântul Nicolae de la Kallisia, în Atica, astăzi Kallithea din Palaia Pandeli. La acest metoc al Mănăstirii Pandeli locuise deja din 1955, cultivând cu mare grijă terenul agricol din apropiere și îndeplinindu-și concomitent lucrarea sa aducătoare de rod duhovnicesc.
În 1978 a fondat în Tourkovounia Atenei, într-o modestă căsuță de piatră care, din 1948, a constituit locuința sa pentru mulți ani, mănăstirea de maici Schimbarea la Față a Mântuitorului (a fost recunoscută oficial în 1981), iar mai târziu, la începutul anilor ’80, s-a mutat la Milesi, în Malakasa, unde a înființat metocul mănăstirii. Dar până la construirea clădirilor Metocului, a trăit la început într-o rulotă, iar în continuare într-o simplă chilie de cărămidă, confruntându-se în special cu condiții neprielnice și suferind cu răbdare multele încercări legate de sănătatea sa. A dobândit o mare faimă de duhovnic, un mare număr de credincioși vizitându-l în acest loc. A condus o mulțime de oameni la Hristos, iar prezența sa în lume a constituit o mângâiere pentru mulți.
Pe 8 septembrie 1984, ca urmare a cererii sale și a documentului de cerere al Schitului Kavsokalivia (din partea dicheului Ioan, călugăr al Ioasafilor), Mănăstirea Marea Lavră i-a acordat Cuviosului Porfirie chilia Sfântul Gheorghe din Kavsokalivia, unde fusese tuns monah, așa cum am menționat deja, deoarece ultimul ei locuitor, monahul David, a plecat la Mănăstirea Esfigmenu. Însă Părintele a continuat să trăiască și să slujească în calitate de duhovnic la mănăstirea din Milesi.
În ciuda sănătății sale zdruncinate și a dificilului său program duhovnicesc, a reușit să viziteze de multe ori Kavsokalivia. În două ocazii, în iulie 1987 și iunie 1990, a săvârșit în mod corespunzător tunderea în schima mare a monahului Pantelimon (astăzi Ieromonahul Iona), precum și tunderea în schima mare atât a Ieromonahului Ioanichie și a monahului Nichita (în aceeași zi). Înainte de acestea, însă, îl tunsese monah în chilia Sfântul Dimitrie (Hagi-Gheorghe) din Kerasia pe viitorul Ieromonah Fotie, acum adormit întru Domnul. De cele mai multe ori, ucenicii săi îl urcau pe Părintele cu targa pe drumul șerpuitor de la port la schit. În cursul acestor vizite, veneau alături de el mulți părinți de pe întreg Sfântul Munte, fie pentru a lua binecuvântarea sa, fie pentru a primi îndrumare duhovnicească.
Pe 26 februarie 1990, odată cu punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Schimbarea la Față, s-a împlinit una dintre bunele dorințe ale Sfântului Porfirie.
Însă, cu mult înainte de sfârșitul vieții sale pământești, sfântul a început să se pregătească de plecarea sa din această lume stricăcioasă. Dorea să se retragă la locul său de metanie, acolo unde a fost tuns monah, în Grădina Maicii Domnului. L-a rugat pe Dumnezeu să îl învrednicească să își săvârșească viața acolo unde se născuse duhovnicește. După cum mărturisea el însuși, „Mulți în Sfântul Munte trăiau în taină. Au murit fără să îi cunoască nimeni. Și eu aș vrea să trăiesc astfel în taină”. Voia să se regăsească împreună cu frații săi necunoscuți lumii și veșnic tineri, care cu

Rtomulți ani înainte îi dăduseră harul, cântând ca o privighetoare în ascuns lui Dumnezeu și rugându-se ca bătrânul Dimas, pentru a primi vederea luminii și a intra în Dumnezeiasca Liturghie necreată.
Astfel, prevăzând că i se apropie sfârșitul, a plecat în iunie 1991 spre Sfântul Munte și spre iubita lui Kavsokalivie, în Sfânta Sfintelor a pustiului athonit. Iar pentru că în acel an era rândul chiliei Sfântul Gheorghe să preia conducerea schitului, Părintele Porfirie, ca bătrân al chiliei, deși avea 85 de ani și era slăbit din cauza multelor sale boli, a fost numit dicheu al schitului. Însă după o lună a plecat, din motive pastorale, la Mănăstirea Schimbarea la Față din Milesi și s-a reîntors pe Sfântul Munte în septembrie. Aceasta a fost și ultima sa călătorie.
Puțin mai târziu, pe 2 decembrie a aceluiași an (19 noiembrie, conform calendarului aghiorit), la ora 4.30 în zori, în liniște și smerenie, după cum a și trăit, Părintele Porfirie a trecut la Domnul. Slujba de înmormântare a avut loc în ziua următoare, cu priveghere de toată noaptea în venerabila biserică a schitului, cu participarea tuturor părinților kavsokaliviți. Trebuie notat că toate cele legate de slujba de înmormântare și de îngroparea cuviosului părinte au avut loc conform indicațiilor amănunțite date de el însuși, pe care le înregistraseră ucenicii săi. Iar pentru necesitățile îngropării, privegherea sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică a fost mutată în ajun.
Pe crucea așezată pe mormântul simplu de țărână, scria: „Ieromonah Porfirie. Adormit în Domnul pe 19 noiembrie 1991”.
La douăzeci și doi de ani după aceasta, pe 27 noiembrie 2013, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, sub conducerea patriarhului ecumenic, chir Bartolomeu, a purces la canonizarea Sfântului Părinte Porfirie, înscriindu-i numele în Calendarul Bisericii Ortodoxe; acest eveniment a produs o mare bucurie tuturor credincioșilor de pe întreg pământul.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Voievod Ştefan cel Mare

Publicat

Publicitate

Măritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504) a fost numit de popor: bun, mare şi sfânt.

„Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; „Mare”, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucât prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; „Sfânt”, pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cât şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea credincioşilor.

Deşi a fost încercat de numeroase suferinţe: rana de la picior căpătată în lupta de la Chilia, moartea a patru copii şi a două soţii, trădarea unor sfetnici şi multe războaie, Voievodul nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, ci şi-a purtat crucea vieţii sale cu răbdare creştinească, luptând cu dârzenie şi neîntrecută iscusinţă împotriva duşmanilor ţării şi ai credinţei. De aceea, istoria mărturiseşte că evlaviosul Ştefan Vodă a trăit nu pentru sine, ci pentru ţara şi credinţa întregului popor.

El aducea mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, nu numai atunci când biruia, ci şi atunci când era biruit, fiind pentru noi o pildă de pocăinţă. Fericitul Voievod a luptat pentru apărarea întregii creştinătăţi, chemând la luptă sfântă pe cârmuitorii creştini ai Europei Ştefan cel Mare şi Sfânt a pus biruinţele în luptele purtate nu seama iscusinţei sale, ci a voii şi puterii lui Dumnezeu.

Pentru credinţa şi smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere şi înţelepciune. Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost nu numai un apărător al credinţei creştine în luptele sale cu turcii şi tătarii, ci el a fost şi un mărturisitor al ei prin numărul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grijă, prin înzestrarea lor cu cele necesare slujbelor şi obştei călugărilor, care împleteau rugăciunile de zi şi de noapte cu lucrul mâinilor şi cultura minţii. Ştefan cel Mare şi Sfânt a zidit biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam.

De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, a înălţat, înnoit şi înzestrat mai multe biserici şi mănăstiri. Pe toate aceste sfinte lăcaşuri, Ştefan cel Mare le-a înălţat ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele purtate în lupta cu duşmanii creştinătăţii. Ştefan cel Mare şi Sfânt este o icoană de lumină pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locaşuri sfinte şi al celor care luptă pentru apărarea dreptei credinţe şi a patriei.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Astăzi este ziua lui: Academicianul Leon Dănăilă a împlinit 92 de ani. O viață dedicată neurochirurgiei și cercetării

Publicat

Publicitate

Academicianul Leon Dănăilă, medic neurochirurg, cercetător și inventator de renume internațional, a împlinit astăzi, 1 iulie, venerabila vârstă de 92 de ani.

Academicianul Leon Dănăilă, medic neurochirurg, cercetător și inventator, s-a născut la 1 iulie 1933 în Darabani, județul Botoșani. Este considerat unul dintre cei mai importanți neurochirurgi români și o personalitate științifică de prestigiu internațional.

După absolvirea Facultății de Medicină din Iași (1958), a lucrat ca medic stagiar la Spitalul din Comănești (1958–1960) și la Circumscripția Sanitară din Dărmănești (1960–1961). În 1961 a devenit medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului „Gh. Marinescu” din București.

A obținut titlul de medic specialist neurochirurg în 1966, doctor în medicină în 1972 cu teza „Neurinomul spinal” și medic primar neurochirurg gradul III în 1974. Ulterior, a condus Secția VII de neurochirurgie vasculară și microneurochirurgie. În paralel, a absolvit cursurile Facultății de Filozofie – Psihologie din București (1972).

Pentru perfecționare, a studiat neurochirurgia în SUA, la New York (bursă Fulbright, 1980–1981), și a participat la specializări în Budapesta, Delft, Moscova, Edinburgh, Glasgow, Düsseldorf, Paris și Bruxelles. A avut ocazia să colaboreze și să schimbe opinii profesionale cu mari personalități neurochirurgicale din lume.

În 1991 a devenit profesor universitar la Clinica II Neurochirurgie a UMF „Carol Davila” din București, iar în 1992, profesor de psihoneurologie la Universitatea „Titu Maiorescu”.

Publicitate

Aplicând tehnici moderne în sala de operație – inclusiv microscopul operator (1979) și laserul (1984) – a redus dramatic mortalitatea operatorie în cazuri complexe: de la 51% la 4% în neurinoamele de acustic și de la 49% la 4% în anevrismele intracerebrale.

De-a lungul carierei, a realizat peste 27.000 de intervenții chirurgicale, dintre care 14.700 cu microscopul operator și 715 cu laserul. Printre acestea se numără peste 2.700 de anevrisme intracraniene, peste 300 de malformații arteriovenoase și peste 350 de neurinoame acustice.

Leon Dănăilă deține 18 brevete de inventator și 10 de inovator, este autor a 39 de cărți de specialitate și are 317 lucrări științifice publicate sau comunicate, dintre care 93 în reviste cu circulație internațională. A participat la peste 150 de manifestări științifice naționale și internaționale.

A fost recompensat cu numeroase premii și distincții, inclusiv patru premii ale Academiei Române pentru lucrările „Tratamentul tumorilor cerebrale” (1995), „Apoptoza” (2001), „Atlas of Surgical Pathology of the Brain” (2002) și „Lasers in Neurosurgery” (2003). A primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (2000) și Comandor (2010), Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2015) și alte distincții naționale și internaționale.

Este membru titular al Academiei Române (din 2004) și al Academiei de Științe Medicale, membru de onoare al AOSR, dar și membru al numeroase societăți științifice internaționale, precum New York Academy of Sciences, European Association of Neurosurgical Sciences și World Federation of Neurosurgical Societies.

Leon Dănăilă este cetățean de onoare al orașelor Darabani, Dorohoi și Botoșani. De asemenea, face parte din comitetele editoriale ale mai multor reviste medicale și este editor-șef al „Romanian Journal of Neurosurgery”.

Citeste mai mult

Bucecea

Avertisment oficial la Bucecea: Apa de la patru izvoare nu mai este potabilă. Primarul Angel Gheorghiu cere populației să nu o consume

Publicat

Publicitate

Primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, a transmis luni un anunț important prin care avertizează populația că apa provenită de la cele patru izvoare publice din oraș nu mai este potabilă și prezintă un risc real pentru sănătate.

„Dragi cetățeni, în urma analizelor de laborator realizate recent de instituții specializate, vă informăm că apa provenită de la cele patru izvoare publice (Izvorul Fântânele, Izvorul de la Gura Leului, Izvorul de la Lupu, Izvorul Elvira) NU mai este potabilă și prezintă un risc real pentru sănătate, în special pentru copii și persoanele cu imunitate scăzută”, a transmis edilul în mesajul public.

Primăria precizează că rezultatele analizelor de laborator au evidențiat prezența unor substanțe peste limitele admise. Cauza principală o reprezintă poluarea excesivă a solului din zonă, generată de activitățile agricole intensive.

„Analizele au evidențiat prezența unor substanțe peste limitele admise, rezultat al unei poluări excesive cauzate de activitățile agricole – în special din cauza folosirii intensive a insecticidelor, îngrășămintelor chimice și altor substanțe parțial toxice care s-au infiltrat în sol și au afectat sursele subterane de apă”, a explicat primarul Angel Gheorghiu.

Din acest motiv, autoritățile locale le cer oamenilor să nu mai folosească apa de la aceste izvoare pentru băut, gătit sau alte utilizări alimentare, până la o nouă informare oficială.

„Vă rugăm să nu mai consumați apa de la aceste izvoare pentru băut, gătit sau alte utilizări alimentare, până la o nouă informare oficială”, se mai arată în apelul transmis populației.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu violent la Mileanca: Un garaj cu tot cu autoturismul din interior și uneltele agricole a fost distrus de flăcări

Publicat

Publicitate

Un incendiu puternic a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Mileanca. Flăcările au cuprins un garaj în care se aflau un autoturism, mai multe bunuri și unelte electrice. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului Dorohoi, sprijiniți de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Darabani și Mileanca. Trei autospeciale de stingere au fost mobilizate pentru a limita extinderea incendiului.

La sosirea echipajelor, garajul ardea în totalitate. Pompierii au acționat rapid pentru a împiedica propagarea flăcărilor către casă și celelalte construcții din curte. În urma incendiului au ars garajul, autoturismul aflat în interior, două drujbe, două motoare electrice, o pompă electrică și patru roți auto.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului.

Pentru a preveni incendiile auto, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi instalaţia electrică;

Publicitate

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending