Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul

Publicat

acum 2 ani

Publicitate

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – 2 decembrie

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul s-a născut pe 7 februarie 1906 în satul Sfântul Ioan din Karistia, Evia. Numele său de mirean era Evanghelos Bairaktaris, iar părinții săi, Leonida și Eleni, erau părinți cucernici și iubitori de Dumnezeu. Iar tatăl său, psaltul satului, s-a învrednicit să îl însoțească frecvent pe Sfântul Nectarie din Eghina.
Familia sa confruntându-se cu mari dificultăți economice, micul Evanghelos a fost nevoit încă de mic, pe când avea doar opt ani, să își caute un loc de muncă, mai întâi în Halkida și apoi în Pireu. Însă de foarte timpuriu a arătat chemare față de viața monahală.
Astfel, la vârsta de doisprezece-treisprezece ani, pe când abia terminase clasa a II-a din școala primară, a pornit din lume spre Sfântul Munte, cu dorința de a-l imita pe Sfântul Ioan Kalivitul, a cărui viață o citise de mic și față de care nutrea mare evlavie.
S-a îndreptat spre pustiul athonit și mai concret spre Schitul Sfânta Treime din Kavsokalivia, al Mănăstirii Marea Lavră, unde a viețuit următorii aproape șase ani în chilia Sfântul Gheorghe, supus față de doi bătrâni riguroși, Ieromonahii Pantelimon († 1952) și Ioanichie, frați după trup. Prin ascultarea deplină și conștiincioasă pe care a arătat-o față de bătrânii săi, și-a făcut receptiv ogorul sufletului său față de harul divin. „Ascultare! M-am dedicat acesteia cu bucurie, cu dragoste. Această ascultare absolută m-a salvat… Ascultare nu de nevoie, ci cu bucurie și dragoste… Datorită ei mi-a dat Dumnezeu harisma”, a adeverit mai târziu cuviosul.
La vârsta de doar paisprezece ani a fost tuns monah, luând numele de Nichita, în cinstea bătrânului Ieromonahului Pantelimon, monahul Nichita, care dusese o viață ascetică la sfârșitul secolului al XIX-lea în chilia de Dumnezeu iubită a Sfântului Dimitrie. După doi ani, sfântul nostru a primit marea și îngereasca schimă.
De la el însuși, care descrie acel moment important, aflăm că tunderea sa în schima mare s-a săvârșit în biserica mare a Schitului; aceasta, după cum se pare, era o veche tradiție kavsokalivită, pentru că știm că Cuviosul Romanos a fost tuns monah de către Acachie în biserica din vremea aceea:
„În seara tunderii mele, toți părinții s-au adunat în biserica Sfintei Treimi, în biserica mare, au făcut Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul. Sfințenia în secolul al XXI-lea priveghere, au rostit psalmi frumoși, plini de cucernicie, iar eu eram cu ciorapi albi, desculț și plin de cucernicie. Le-am făcut tuturor metanie, m-am închinat la icoane și proestosul mi-a adresat întrebările specifice schimei mari. Ochii mei erau plini de lacrimi din cauza emoțiilor. După ce s-a terminat privegherea, am mers la chilie. Eram foarte bucuros, dar și tăcut. Voiam să fiu singur cu singurul Dumnezeu”.
„În Schit eram pe atunci 127 de pustnici. Să vezi ascultări, să vezi viață paradisiacă frumoasă! Deci, când trebuia să devină cineva din ucenic monah, toți părinții se adunau să asculte textul rânduielii. Să își amintească iar ceea ce făgăduiseră. Cu toții… Ca și cum ar fi devenit iar călugări, ascultând.”
În Kavsokalivia, împreună cu bătrânii săi, lucra sculptură în lemn, în special veselă, frumos meșteșugită și cuțite de tăiat hârtie cu ornamentații florale; era o lucrare de mână și o artă care a fost foarte cultivată în Schit în acea perioadă. Și cine nu a admirat, de exemplu, lucrările măiestre de cuvioasă pomenire ale Părintelui Arsenie sculptorul (1866-1956), contemporan al Cuviosului Porfirie? Era un kavsokalivit al cărui suflet fusese sfințit de asceză și a cărui muncă era însoțită întotdeauna de post și rugăciune. Era un monah în persoana căruia îl vedeai pe omul care trăia doar pentru Dumnezeu, pe care Îl slujea prin arta sa fină.
În 1925, la vârsta de nouăsprezece ani și din cauza unei boli serioase, a fost obligat, cu binecuvântarea bătrânilor săi, să părăsească Sfântul Munte și să se întoarcă în Evia, unde s-a și stabilit la Mănăstirea Sfântul Haralambie din Lefka, aproape de satul său.
În 1926 s-a întâlnit cu arhiepiscopul Sinaiului, Porfirie al III-lea, care, recunoscându-i harismele duhovnicești, l-a hirotonit preot în iulie 1927, dându-i și numele Porfirie, nume cu care urma să devină cunoscut în întreaga lume ortodoxă. La scurt timp, Pantelimon Fostinis, mitropolitul local al Karistiei i-a dăruit slujirea de duhovnic. Avea doar douăzeci și unu de ani.
După ce s-au împlinit doisprezece ani de slujire a sa, în principal de duhovnic, și deoarece Mănăstirea Sfântul Haralambie s-a transformat în mănăstire de maici, Cuviosul ieromonah Porfirie s-a stabilit la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Ano Bateia, în actualul municipiu Amarintos, tot în Evia. Anterior și pentru puține luni, slujise ca preot paroh în satul Tsakaioi al insulei.
În 1940, cu puțin timp înainte ca vijelia celui de-al doilea Război Mondial să izbucnească în țara noastră, Cuviosul Părinte Porfirie s-a stabilit în Atena, unde pe 12 octombrie, a fost numit preot paroh și duhovnic la paraclisul Sfântul Gherasim de la Policlinica din Atena, de lângă piața Omonia, în centrul Atenei. Este demn de menționat că el însuși a cerut să i se încredințeze această slujire, din marea și jertfelnica sa dragoste față de semenii săi suferinzi, pentru a-i sprijini în momentele dificile și în durerea lor. După cum a mărturisit cuviosul, a slujit lucrând în „pustia” Omoniei timp de treizeci și trei de ani ca și cum ar fi fost o singură zi, odihnind și liniștind cu epitrahilul său o mulțime de suflete aflate în dificultate: „În mulțimea, lumea și zgomotul Omoniei, eu îmi înălțam mâinile spre Dumnezeu și trăiam înăuntrul meu ca în pustia Sfântului Munte. Pe toți îi iubeam, pentru toți mă durea…”, relata el însuși.
Concomitent, pentru a asigura cele necesare pentru întreținerea părinților săi și a altor câtorva rudenii apropiate, de a căror îngrijire se ocupa, muncea și manual lucrând într-o crescătorie de păsări, într-un atelier de tricotaje și unul de pregătire a tămâii, pe rând.
În 1970 s-a pensionat din postul de preot paroh la Sfântul Gherasim. Cu toate acestea, a rămas la Sfântul Gherasim pentru încă trei ani, până când i s-a găsit înlocuitor, iar în 1973 s-a stabilit permanent la Mănăstirea Sfântul Nicolae de la Kallisia, în Atica, astăzi Kallithea din Palaia Pandeli. La acest metoc al Mănăstirii Pandeli locuise deja din 1955, cultivând cu mare grijă terenul agricol din apropiere și îndeplinindu-și concomitent lucrarea sa aducătoare de rod duhovnicesc.
În 1978 a fondat în Tourkovounia Atenei, într-o modestă căsuță de piatră care, din 1948, a constituit locuința sa pentru mulți ani, mănăstirea de maici Schimbarea la Față a Mântuitorului (a fost recunoscută oficial în 1981), iar mai târziu, la începutul anilor ’80, s-a mutat la Milesi, în Malakasa, unde a înființat metocul mănăstirii. Dar până la construirea clădirilor Metocului, a trăit la început într-o rulotă, iar în continuare într-o simplă chilie de cărămidă, confruntându-se în special cu condiții neprielnice și suferind cu răbdare multele încercări legate de sănătatea sa. A dobândit o mare faimă de duhovnic, un mare număr de credincioși vizitându-l în acest loc. A condus o mulțime de oameni la Hristos, iar prezența sa în lume a constituit o mângâiere pentru mulți.
Pe 8 septembrie 1984, ca urmare a cererii sale și a documentului de cerere al Schitului Kavsokalivia (din partea dicheului Ioan, călugăr al Ioasafilor), Mănăstirea Marea Lavră i-a acordat Cuviosului Porfirie chilia Sfântul Gheorghe din Kavsokalivia, unde fusese tuns monah, așa cum am menționat deja, deoarece ultimul ei locuitor, monahul David, a plecat la Mănăstirea Esfigmenu. Însă Părintele a continuat să trăiască și să slujească în calitate de duhovnic la mănăstirea din Milesi.
În ciuda sănătății sale zdruncinate și a dificilului său program duhovnicesc, a reușit să viziteze de multe ori Kavsokalivia. În două ocazii, în iulie 1987 și iunie 1990, a săvârșit în mod corespunzător tunderea în schima mare a monahului Pantelimon (astăzi Ieromonahul Iona), precum și tunderea în schima mare atât a Ieromonahului Ioanichie și a monahului Nichita (în aceeași zi). Înainte de acestea, însă, îl tunsese monah în chilia Sfântul Dimitrie (Hagi-Gheorghe) din Kerasia pe viitorul Ieromonah Fotie, acum adormit întru Domnul. De cele mai multe ori, ucenicii săi îl urcau pe Părintele cu targa pe drumul șerpuitor de la port la schit. În cursul acestor vizite, veneau alături de el mulți părinți de pe întreg Sfântul Munte, fie pentru a lua binecuvântarea sa, fie pentru a primi îndrumare duhovnicească.
Pe 26 februarie 1990, odată cu punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Schimbarea la Față, s-a împlinit una dintre bunele dorințe ale Sfântului Porfirie.
Însă, cu mult înainte de sfârșitul vieții sale pământești, sfântul a început să se pregătească de plecarea sa din această lume stricăcioasă. Dorea să se retragă la locul său de metanie, acolo unde a fost tuns monah, în Grădina Maicii Domnului. L-a rugat pe Dumnezeu să îl învrednicească să își săvârșească viața acolo unde se născuse duhovnicește. După cum mărturisea el însuși, „Mulți în Sfântul Munte trăiau în taină. Au murit fără să îi cunoască nimeni. Și eu aș vrea să trăiesc astfel în taină”. Voia să se regăsească împreună cu frații săi necunoscuți lumii și veșnic tineri, care cu

Rtomulți ani înainte îi dăduseră harul, cântând ca o privighetoare în ascuns lui Dumnezeu și rugându-se ca bătrânul Dimas, pentru a primi vederea luminii și a intra în Dumnezeiasca Liturghie necreată.
Astfel, prevăzând că i se apropie sfârșitul, a plecat în iunie 1991 spre Sfântul Munte și spre iubita lui Kavsokalivie, în Sfânta Sfintelor a pustiului athonit. Iar pentru că în acel an era rândul chiliei Sfântul Gheorghe să preia conducerea schitului, Părintele Porfirie, ca bătrân al chiliei, deși avea 85 de ani și era slăbit din cauza multelor sale boli, a fost numit dicheu al schitului. Însă după o lună a plecat, din motive pastorale, la Mănăstirea Schimbarea la Față din Milesi și s-a reîntors pe Sfântul Munte în septembrie. Aceasta a fost și ultima sa călătorie.
Puțin mai târziu, pe 2 decembrie a aceluiași an (19 noiembrie, conform calendarului aghiorit), la ora 4.30 în zori, în liniște și smerenie, după cum a și trăit, Părintele Porfirie a trecut la Domnul. Slujba de înmormântare a avut loc în ziua următoare, cu priveghere de toată noaptea în venerabila biserică a schitului, cu participarea tuturor părinților kavsokaliviți. Trebuie notat că toate cele legate de slujba de înmormântare și de îngroparea cuviosului părinte au avut loc conform indicațiilor amănunțite date de el însuși, pe care le înregistraseră ucenicii săi. Iar pentru necesitățile îngropării, privegherea sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică a fost mutată în ajun.
Pe crucea așezată pe mormântul simplu de țărână, scria: „Ieromonah Porfirie. Adormit în Domnul pe 19 noiembrie 1991”.
La douăzeci și doi de ani după aceasta, pe 27 noiembrie 2013, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, sub conducerea patriarhului ecumenic, chir Bartolomeu, a purces la canonizarea Sfântului Părinte Porfirie, înscriindu-i numele în Calendarul Bisericii Ortodoxe; acest eveniment a produs o mare bucurie tuturor credincioșilor de pe întreg pământul.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe botosani24

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:

ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Pe aceeași tema:

Eveniment

Botoșaniul care se stinge: Comune întregi rămase doar cu bătrâni. La Dângeni, ulițele sunt goale. „Da ce să faci, frățioare, aici?”

Publicat

acum 3 ore

sâmbătă, 15.11.2025

de

Publicitate

O parte din România se prăpădește într-un ritm tot mai accelerat. Lumea rurală, mai ales din zonele sărace ale țării ajunge pe cale de dispariție. Cătune întregi sunt populate numai de vârstnici în timp ce școlile sătești se închid una după alta. Explicațiile sunt simple și dramatice, scrie Adevărul. 

Joi, 30 octombrie, ora 12.00, satul Dângeni, comuna Dângeni, județul Botoșani. Pe străzile principale dar și pe ulițele sătești abia dacă trece din când în când câte un om. Majoritatea sunt persoane în vârstă. Rar trece o femeie cu unul sau doi copii, luați de la școală. La crâșma satului, acolo unde acum 15 ani, abia dacă aveai unde arunca un ac, doi oameni servesc un rachiu, pe grabă, în picioare. Cătunele mai mici, arondate comunei, par efectiv abandonate. Iar această situație este întâlnită în multe sate din România anului 2025. Pe scurt, lumea rurală, mai ales din zonele sărace ale României pare să fi ajuns în pragul dispariției. Statisticile dar și realitatea ușor de observat cu ochiul liber scot la iveală o bucată de Românie care moare, într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Motivele sunt clare, simple și dramatice.

România pierde anual aproape 10.000 de cetățeni

Conform statisticilor oficiale privind natalitatea în Uniunea Europeană, întreg continentul este, propriu-zis, pe cale de dispariție. Adică rata natalității este mult mai mică decât cea a mortalității. Oamenii mor, dar nu se nasc suficient de mulți pentru a acoperi deficitul. Natalitatea în Uniunea Europeană a scăzut cu 5.4% în anul 2023, ajungându-se la numai 3.67 milioan de nașteri, cel mai scăzut nivel din ultimii 60 de ani. În context european, România are una dintre cele mai accelerate scăderi ale natalității. Odată, rezervor de copii, acum țara noastră devine tot mai pustie.  Sporul natural al României în 2024 a fost negativ, cu un vârf în luna decembrie, cu minus 9.617 persoane.

Adică, țara noastră a rămas în ultima lună a anului 2024  fără 10.000 de cetățeni, fără ca alții să se nască în locul lor.  „În perioada 2021-2024 populația a înregistrat să înregistreze un spor natural negativ persistent, confirmând tendința naturală de scădere a populației specifice ultimului deceniu”, precizează Valentin Popa, directorul Direcției Județene de Statistică Botoșani, referindu-se la sporul natural negativ pentru întreaga țară.  Propriu-zis, natalitatea în România, în anul 2025 este la jumătate față de cea a anilor 90. Cele mai afectate sunt localitățile rurale din zonele sărace ale țării, precum cele din nord-estul țării dar și din sud-est și sud-vest, în Regiuni precum Moldova, Oltenia sau Dobrogea, scrie Adevărul.

O parte din România moare într-un ritm tot mai accelerat

Publicitate

În județul Botoșani, de exemplu sunt cel puțin 13 comune pe cale de dispariție. Au mai puțin de 2000 de locuitori iar populația este formată în mare parte din persoane vârstnice. Cel mai grav caz este în comuna Adășeni, unde 80% dintre locuitori sunt oameni în vârstă, mulți trecuți de 70 de ani. În Oltenia, în județul Dolj, se preconizează că aproape un sfert dintre sate sunt în pericol de dispariție din cauza scăderii natalității. Sunt situații în care sunt mai puțini de 0.5 copii pe gospodărie. Unul dintre cele mai afectate sate este Urdinița, din comuna Brabova.

Revenind în nordul Moldovei, la Adășeni, se nasc cel mult șase copii pe an, în toată comuna. În tot acest timp, cimitirele sătești devin neîncăpătoare. „Riscă foarte mult să dispară cu totul. Ca multe alte comune. Deja se nasc foarte puțini. Nu sunt semne că se va ridica tineret prea mult. Din contră. O să predomine în continuare bătrânii, adică peste 70% la sută”, preciza Relu Rusu, referent în cadrul Primăriei Adășeni. În comuna Dângeni, la grupele de grădiniță, au mai rămas doar câțiva copii. „Sunt foarte puțini copii, doar 7-8 la grădiniță acuma”, mărturisește, viceprimarul Necular Andrei. Același lucru îl spun și localnicii.

Satele sunt pline de pensionari FOTO Cosmin Zamfirache
Satele sunt pline de pensionari FOTO Cosmin Zamfirache

„Sunt maxim 12-13 copii la clasele I-IV. Nu cred că sunt mai mulți. Sunt sate care dispar, că nu mai are cine sta. Moșnegii decedează și nu mai vine nimeni în locul lor”, spune un sătean din Dângeni. Moș Petrică, un alt sătean, trecut bine de 70 de ani, dă din mână cu tristețe când aude de copii și de viitorul satelor din Dângeni. „Ferească Dumnezeu! Erau ulițele pline de copii. Fugeau, băteau mingea. Plin de femei și bărbați cu treabă prin ogradă, cu faitonul( n.r. un atelaj hipo ușor) la câmp. Acum dacă te uiți vezi pustiu. Te ia groaza. Numai bătrâni și oameni săraci. Dispar satele, n-ai ce face”, spune săteanul.

Peste 30 de corpuri de școală închise

Dezastrul demografic se reflectă cel mai bine în dinamica populației școlare. Conform datelor oficiale, populația școlară, numai din județul Botoșani a scăzut dramatic în ultimele trei decenii. De exemplu, în anii 90 era peste 100.000 de elevi în județ. Acum au mai rămas doar 58.000. În fiecare an se pierd între 700 și 1000 de elevi. Situația cea mai gravă este, evident, în mediul rural. Nu mai puțin de 30 de corpuri de școală au fost închise în ultimul an, în satele din județul Botoșani fiindcă, efectiv, nu mai aveau școlari, relatează Adevărul.

„Din cauza acestei scăderi a numărului de elevi s-a ajuns la închiderea a 31 de corpuri de clădire la școli din județ. Este o problemă destul de serioasă”, spune Bogdan Suruciuc, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Mulți localnici dar și autoritățile locale se așteaptă ca și alte școli să fie închise. Mai ales în contextul în care copiii sunt tot mai puțini.

„Eu cred că o să rămână o școală în centrul de comună și atât. Nu mai sunt elevi. Abia dacă strângi o clasă, două. Și nu se mai acceptă învățământ simultan, pe bună dreptate, așa nu faci carte. Te strânge în spate când vezi că mai sunt 10-12 copii de primară. Adică mai puțin de o clasă de gimnaziu”, mărturisește un profesor care predă în mediul rural.

„Da ce să faci frățioare, aici? Ori nu găsești de muncă, ori te ia în râs ”

Principalele cauze ale scăderii natalității în mediul rural sunt simple, clare ca bună ziua. Sărăcia și lipsa locurilor de muncă, a oricărei perspective i-a alungat efectiv pe oameni în țări din vestul Europei. Inițial au plecat ca sezonieri. În timp, și-au dat seama că nu au nicio șansă acasă. Terminau banii adunați în lunile sau anii de muncă și după aceea se întorceau la sărăcie lucie și lipsă de perspectivă. Așa că mulți au decis să se stabilească în țările în care muncesc. Cei mai harnici au învățat meseriile căutate în respectivele zone și o duc decent. Alții, ce-i drept mai rar, și-au deschis propriile afaceri. În orice caz, acasă mai vin doar în vacanțe.

„ Tineretul pleacă, nu sunt locuri de muncă. Cum să-i faci să stea acasă dacă nu au unde să-și câștige existența. Și cum locuri de muncă nu sunt în zonă, efectiv pleacă să caute o viață mai bună. Copiii îi fac acolo și acolo rămân. Sunt mulți care au făcut casă aici, dar vin doar în concedii, vara. Mai mult de atâta nu vin. Și copiii îi duc la școală acolo unde locuiesc, în țările respective”, spune viceprimarul din Dângeni. Sătenii spun că tinerii și cei mai harnici din sat au plecat de mult și au reușit să-și facă un rost în străinătate.

Ulițele sunt pustii FOTO Cosmin Zamfirache
Ulițele sunt pustii FOTO Cosmin Zamfirache

„ Da ce să faci frățioare aici? Ori nu găsești de muncă, ori te ia în râs. Salariu mic și pretenții mari. Fratimi-o a plecat în Germania, știe să pună faianță, gresie, face casa păpușă. Câștigă binișor. Aici era apă, paie și bătaie. Eu am noroc cu animalele, dau lapte la procesator, mă descurc”, spune un alt sătean. Oamenii în vârstă spun că efectul acestui exod este dramatic. Nu pot să-și convingă copiii să vină acasă și nici nu-și mai doresc.

„Moare inima de dorul lor, dar îi iubesc așa de mult că vreu să stea acolo. Aici nu ai, mamă, din ce trăi. Nu-i loc de muncă. Prima dată o venit, o făcut pe la casă, dar după aceea fără ban ce să facă. S-o angajat dar primea puțini bani față de acolo în Anglia. Așa că a plecat iarăși. Ce să-i faci? Vine an de an, dar numai să ne vadă. Acolo-i viața lui. Copiii învață școala acolo”, mărturisește o săteancă în vârstă. Efectele se văd cu ochiul liber, depopulare, lipsa forței de muncă, accenturarea problemelor pe normele didactice. În momentul de față marii fermieri au probleme serioase în a-și găsi ciobani și angajați pentru lucrările agricole. Tractoriștii sunt o raritate, mai ales fiindcă majoritatea celor calificați preferă să plece în străinătate.

Sursa: Adevărul

Citeste mai mult

Eveniment

Premierul Ilie Bolojan: Companiile de stat care sunt o gaură neagră pentru buget trebuie lichidate

Publicat

acum 3 ore

sâmbătă, 15.11.2025

de

Publicitate

Companiile de stat unde sunt pierderi „cronice”, cele care sunt „o gaură neagră” pentru buget trebuie lichidate, a precizat vineri premierul Ilie Bolojan, informează alba24.ro.

„Avem aproape 50 de companii încă în care nu sunt respectate procedurile de desemnare a conducerilor acestora după legislația care este acceptată de Uniunea European.

Aici lucrăm pe două componente. Pe de-o parte, pentru ca în companiile unde sunt pierderi cronice, unde pasivul este mult mai mare decât activul să finalizăm procedurile de lichidare.

Deci, aceste companii care sunt o gaură neagră, (…) companiile de stat trebuie lichidate, o parte dintre ele. În aceste zile definitivăm lista, săptămâna viitoare se va comunica lista pe care Guvernul va lucra, într-o primă etapă, pentru lichidarea acestora”, a afirmat Bolojan, într-un interviu acordat site-ului „Europa Liberă România”, întrebat despre numirile în companiile de stat, respectiv despre situația creată la compania ROMARM, în condițiile în care ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că a făcut plângere penală în legătură cu numirea conducerii acesteia, scrie Agerpres.

Întrebat dacă atunci când vorbește despre lichidarea unor companii de stat se referă și la Societatea de transport feroviar de marfă – CFR Marfă, având în vedere că potrivit unei analize „termene.ro” este principala companie cu datorii mari la stat, el a răspuns: „Este una din companiile care va intra în lichidare, cu siguranță”.

Prim-ministrul a precizat că a cerut ministerelor o etapizare și o programare cât se poate de clară privind finalizarea procedurilor de selectare a conducerilor companiilor din subordine, în așa fel încât jalonul din PNRR asumat în acest sens să fie îndeplinit.

Publicitate

În cazul ROMARM, a menționat Ilie Bolojan, trebuie să existe o răspundere. „Cred că domnul Miruță are suficiente elemente clare în momentul în care a declanșat o astfel de sesizare. Nu am toate datele. Înseamnă că ceva, acolo, nu a fost în regulă. În condițiile în care modul în care au fost făcute aceste selecții nu este în regulă, trebuie să existe o răspundere pentru asta, dacă, într-adevăr, s-a încălcat în mod evident legea”, a subliniat premierul.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Jumătate din județul Botoșani, în ceață! Meteorologii au emis COD GALBEN

Publicat

acum 3 ore

sâmbătă, 15.11.2025

de

Publicitate

Conduceți prudent! Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 09:00.

Din această cauză, pe drumurile din Botoșani, Dorohoi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Coțușca, Suharău, Bălușeni, Havârna, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Rădăuți-Prut, Răchiți, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Avrămeni, Dersca, George Enescu, Gorbănești, Manoleasa, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți, Coșula, Mileanca, Dângeni, Pomârla, Stăuceni, Roma, Unțeni, Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Blândești, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Hănești, Brăești, Săveni, Concești, Văculești, Lozna, Mitoc, Dimăcheni, Adășeni și Bucecea se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț

Publicat

acum 3 ore

sâmbătă, 15.11.2025

de

Publicitate

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoţească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. Tatăl său se numea Ioan şi era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să înveţe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind şcoala, intră în viaţa monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După o scurtă şedere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, şi se stabileşte la schitul Trăisteni – Vrancea, apoi la Mănăstirile Cârnu şi Dălhăuţi, aflate sub povaţa duhovnicească a Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, care-l îndrumă şi pe rasoforul Platon.

În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoieşte ca sihastru timp de patru ani. În 1750 este tuns în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah şi întemeiază o obşte monahală în Schitul Sfântul Proroc Ilie, unde se nevoieşte până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi. Din pricina asupririi turceşti părăseşte Athosul şi vine în Ţara Românească, la Mănăstirea Vărzăreşti-Vrancea, dar, după o scurtă şedere acolo, trece în Moldova şi se stabileşte, împreună cu toţi ucenicii săi, la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoieşte doisprezece ani, până în 1775. La Dragomirna obştea urma întru totul rânduiala atonită.

Aici, Cuviosul Paisie formează o obşte mare de 350 de călugări şi traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii greceşti vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecţie majoră de traduceri româneşti filocalice (de 626 pagini), adunate de monahul Rafail. În anul 1775, Moldova de Nord căzând sub ocupaţie austriacă, Sfântul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, împreună cu 200 de ucenici, lăsând la Dragomirna o obşte de 150 de monahi.

În anul 1779, cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi şi la îndemnul domnitorului Alexandru Moruzi, Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamţ, cu o mare parte din obştea de la Secu. Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareţ al celor două mânăstiri unificate, Neamţ şi Secu, Sfântul Paisie a păstrat cu sfinţenie aceeaşi rânduială. La biserică erau datori să ia parte toţi părinţii şi fraţii, afară de cei bolnavi sau cei trimişi la ascultări. Marele stareţ venea cel dintâi la sfintele slujbe şi neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. Spovedania fraţilor obştii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiţi, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau şi îndrumau duhovniceşte întreaga obşte, iar marele stareţ supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovniceşti, cât şi în ascultările de obşte, primind pe cei care veneau pentru sfat şi binecuvântare.

Cei neascultători primeau canon şi mustrare părintească. O atenţie deosebită a acordat Cuviosul Paisie traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, şirul traducerilor de la Dragomirna şi Secu. Unii călugări moldoveni, munteni şi ardeleni, fiind buni elenişti, traduceau scrierile Sfinţilor Părinţi din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamţ o adevărată academie patristică şi duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte ţări ortodoxe din acea vreme. Cuviosul Paisie era şi un bun organizator şi înnoitor al vieţii monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugăriţe, pe care le îndruma duhovniceşte, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul (†1828 pomenit la 16 august), unul dintre ucenicii săi de la Neamţ. Alt ucenic al său cu viaţă sfântă era Cuviosul Irinarh Rosetti (†1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, ctitorul Mănăstirii Horaiţa din Moldova, precum şi al bisericii de pe Muntele Tabor, din Ţara Sfântă. Pentru sfinţenia vieţii sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamţ era cunoscut în toate ţările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peşterilor din Kiev şi de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.

Publicitate

De aceea, în 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea, mulţi dregători, boieri şi chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamţ, dorind să vadă pe acest mare stareţ cu viaţă sfântă. Înrâurirea lui a fost mare asupra multor mănăstiri şi schituri din Moldova şi din Ţara Românească. În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, şi-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în ziua de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obştea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruşi, ucraineni, greci, bulgari.

Fiind cinstit ca sfânt, încă din viaţă, ucenicii săi i-au săvârşit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum şi în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în Ţările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia şi Ucraina. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamţ vin să se închine şi să-i ceară ajutor nu numai credincioşi din România, ci şi din alte ţări ortodoxe.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending