Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfânta Muceniță Ariadna

Publicat

Publicitate

Această sfântă muceniţă, Ariadna, a pătimit pentru Hristos pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138), fiind roabă la oarecare Tertill, mai mare al cetăţii Promisia, din ţara Frigiei. Acel Tertill a făcut praznic în capiştea idolească la naşterea unui prunc al său, jertfind şi închinându-se zeilor şi dănţuind cu toţi casnicii şi cu prietenii săi. Sfânta Ariadna a rămas acasă şi n-a vrut să intre în capiştea idolească şi să prăznuiască împreună cu stăpânul său.

Deci mâniindu-se stăpânul ei, a bătut-o fără milă, apoi, spânzurând-o, a strujit-o cu unghii de fier, după aceasta a aruncat-o în temniţă şi a chinuit-o cu foamea multă vreme, ca să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor neînsufleţiţi. Apoi, i-a dat drumul din temniţă şi ea s-a dus din cetate. Dar stăpânul ei, căindu-se că a liberat-o, a alergat după dânsa cu slujitorii săi, iar ea uitându-se înapoi şi văzând pe urmăritorii săi, a fugit şi, apropiindu-se de o oarecare piatră, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mâinile vrăjmaşilor.

Şi îndată, cu dumnezeiască putere, s-a desfăcut piatra şi a intrat sfânta înlăuntru, iar piatra s-a strâns la loc cum a fost, pentru că îngerul Domnului, arătându-se acolo, a făcut această minune. Deci, prigonitorii s-au tulburat de frică şi, hărţuindu-se cu suliţele lor, singuri s-au împuns pe ei şi au pierit.

Aşa a izbăvit Domnul pe roaba sa din mâinile lor, ca pe o pasăre din cursa vânătorilor. Cu ale cărei rugăciuni să ne izbăvească Domnul şi pe noi de vrăjmaşii noştri şi cu aceeaşi sfântă să ne învrednicească şi pe noi a dănţui în bucuria cea cerească în veci. Amin.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Gest de solidaritate pentru preșcolarii din grupa „Fluturașii”, Todireni, datorită Asociației „Nectarie și prietenii”

Publicat

Publicitate

Un moment emoționant a fost trăit de preșcolarii din grupa mixtă „Fluturașii”, a Liceului Tehnologic Todireni, care au beneficiat de o acțiune caritabilă organizată cu sprijinul Asociației „Nectarie și prietenii”. Copiii au primit ghetuțe și dulciuri, daruri strânse prin implicarea comunității și oferite cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Activitatea s-a desfășurat sub coordonarea profesorului pentru învățământ preșcolar  Elena Liliana Brașoveanu, care a facilitat desfășurarea acestei inițiative menite să aducă sprijin și zâmbete celor mici. Distribuirea darurilor a fost posibilă și datorită implicării  Florentinei Melinte și Alexandrei Gîtman, care au contribuit la buna organizare a evenimentului.

Pentru copii, întâlnirea cu „Moș Crăciun” a fost un moment deosebit emoționant, iar entuziasmul debordant se reflectă în fotografiile trimise redacției

Reprezentanții școlii adresează mulțumiri Asociației „Nectarie și prietenii” pentru sprijinul oferit și pentru implicarea constantă în acțiuni cu impact social, care aduc bucurie în viețile copiilor din Todireni.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Permis doar pe telefon: Cetățean prins la volan fără drept de conducere, la Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean R. Moldova, care a fost depistat conducând un autovehicul, deşi nu avea acest drept.

 

În data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 01.40, un echipaj format din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca-ITPF Iași a oprit pentru control în localitatea Stânca un autoturism înmatriculat în R. Moldova, condus de un bărbat, în vârstă de 25 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul a declarat că nu are asupra sa permisul de conducere, însă a prezentat o fotografie pe telefon cu un permis de conducere similar celor emise de autoritățile din R. Moldova, cu datele sale de identificare și fotografia sa.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că bărbatul nu figurează ca fiind posesor al unui permis valabil.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Aproape trei mii de botoșăneni și-au găsit de lucru prin intermediul AJOFM, anul acesta

Publicat

Publicitate

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 2.921 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 noiembrie 2025, 1.373 au peste 45 de ani, 412 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 133 au între 30 și 35 de ani, 280 au între 25 și 30 de ani, iar 723 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 1.003 sunt tineri NEETs.

Numărul femeilor încadrate este de 1.282, iar al bărbaţilor de 1.639 ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 43,89%, respectiv de 56,11 %.

În funcţie de rezidenţă, 1.344 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.577 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată cele mai multe au studii liceale (1.077), profesionale (741), gimnaziale (706), superioare (248) iar (70) fiind cu studii postliceale. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul AJOFM Botoșani la data de 30.11.2025, un număr de 753 persoane fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile .

Precizăm încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Botoşani.

Publicitate

În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 9.056 persoane.

Citeste mai mult

Eveniment

Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor-Ioan Cobâlă” a început seria concertelor-lecție pentru elevi

Publicat

Publicitate

Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor-Ioan Cobâlă” a început din data de 18 noiembrie 2025, seria concertelor-lecție pentru elevi, activitate prin care se doreşte nu doar una de promovare a folclorului, ci şi de descoperire și încurajare a tinerelor talente.

„Ne dorim ca aceste concerte lecție să ajungă în aproape toate instituțiile de învățământ din județul Botoșani pentru a aduce mai aproape de elevi și cadre didactice frumusețea cântecului tradițional românesc.

Prin muzică dorim să transmitem interesul tinerei generații pentru valorile autentice, pentru tradiții și pentru identitatea culturală care ne definesc ca popor și să transformăm spațiul educațional într-un loc de întâlnire dintre trecut și prezent, unde cântecul tradițional devine o lecție vie de cultură și istorie.

Elevii au ocazia să descopere emoția autentică a muzicii populare, să înțeleagă importanța păstrării tradițiilor.

Prin prezența noastră în școli și licee ne dorim să contribuim la formarea gustului artistic al tinerilor și la cultivarea respectului pentru patrimoniul cultural local”, a precizat managerul Dan Doboș.

Acest demers reprezintă nu doar o serie de concerte ci și o invitație adresată elevilor de a descoperi, de a învăța și de a duce mai departe moștenirea culturală.

Publicitate

În cadrul acestor concerte-lecție evoluează soliștii vocali și instrumentiști ai orchestrei : Alina Huțu, Constantin Petrescu, Loredana Călin, Alexandru Todirel Marin ( clarinet ), Oleg Sacaliuc ( vioară ), Petru Oloieru ( Țambal ) și Ionuț Scripcariu ( trompetă ). Dirijor – Ion Oloieru.

Programul concertelor-lecție :

  Bucecea – 18.11.2025 Sulita – 20.11.2025

  Corni – 21.11.2025 Sarafineşti – 21.11.2025

  Orăşeni Deal – 28.11.2025 Trusesti – 12.12.2025

  Nicşeni – 15.12.2025 Coțușca – 16.12.2025

  Pomârla – 17.12.2025 Dorohoi – 18.12.2025

Dorim să mulțumim conducerii Consiliului Județean Botoșani pentru sprijinul oferit în organizarea acestor concerte-lecție, realizate în colaborare cu autoritățile locale și unitățile școlare din județ”, spune managerul Dan Doboș.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending