Connect with us

Eveniment

Botoșani: Secțiile de vot, asigurate pe timpul nopții de efectivele MAI

Publicat

Publicitate

Datele centralizate la nivelul Comandamentului Operațional constituit la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, arată că misiunile de asigurare a protecției buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile de votare s-au desfășurat conform graficului, fără să fie înregistrate probleme.

Pe timpul nopții, angajații Ministerului Afacerilor Interne vor asigura protecția secțiilor de votare, având obligația să le predea mâine dimineață președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.

Pe parcursul acestei zile, structurile MAI au fost sesizate cu privire la un posibil incident electoral de continuare a propagandei electorale, care, în urma verificărilor efectuate, nu s-a confirmat.

Așa cum vă anunțam dimineață, pe parcursul acestei zile serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor au avut program cu publicul pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețineau documente de identitate valabile și doreau să voteze mâine. Astfel, astăzi, au intrat în posesia unui act de identitate cu care pot vota, 94 de persoane.

Efectivele MAI rămân mobilizate pentru menținerea ordinii publice și pentru a asigura intervenția rapidă în cazul sesizării unor incidente electorale. Totodată, așa cum v-am obișnuit, în spiritul transparenței, pe parcursul zilei de mâine, vă vom comunica în timp real informațiile de interes public din competența structurilor MAI.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Alegeri prezidențiale 2025: Ziua VOTULUI. Ghid pentru alegători. Reguli, acte necesare și procedura de vot

Publicat

Publicitate

Peste 18 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați duminică, 4 mai, să își aleagă președintele pentru un mandat de cinci ani. În cursa pentru Palatul Cotroceni s-au înscris 11 candidați. Secțiile de votare din țară vor fi deschise între orele 7:00 și 21:00.

Programul de vot poate fi prelungit pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21.00. Prelungirea este până cel mai târziu ora 23:59. Aceeași opțiune este și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare. Cei care așteaptă la rând la ora 21.00 vor primi bonuri de ordine, relatează alba24.ro.

AICI, harta secțiilor de votare din țară și din străinătate.

Preşedintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.

În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de voturi se organizează al doilea tur de scrutin în data de 18 mai. La al doilea tur participă numai primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Publicitate

Alegeri prezidențiale 2025: ghid pentru alegători. Cine are dreptul să voteze

Au dreptul să voteze cetăţenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.

Nu au dreptul de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.

În județul Alba, sunt 302.161 de alegători pe listele permanente.

Alegeri prezidențiale 2025. Cu ce acte se poate vota

Alegătorii votează cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român, respectiv:

  • cartea de identitate sau
  • cartea electronică de identitate
  • cartea de identitate provizorie
  • buletinul de identitate
  • paşaportul diplomatic
  • paşaportul diplomatic electronic
  • paşaportul de serviciu
  • paşaportul de serviciu electronic
  • carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare).

Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic și paşaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români care votează în străinătate sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Alegeri prezidențiale 2025. Unde se poate vota

La alegerile din 4 mai, alegătorul își poate exprima dreptul constituțional la una dintre următoarele secții de votare:

  • în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde își are domiciliul sau reședința, poate vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își are domiciliul ori reședința, conform legii
  • alegătorul cu domiciliul sau reședința în municipiul București nu își poate exercita dreptul de vot la o secție de votare situată în alt sector al municipiului București decât cel în care are domiciliul sau reședința, dar își poate exercita dreptul de a alege la orice secție de votare aflată în alt județ
  • în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din cadrul acesteia
  • în cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secție de votare organizată în străinătate
  • în cazul în care îndeplinește funcția de membru al biroului electoral al secției de votare sau de operator de calculator al unei secții de votare ori asigură menținerea ordinii, votează la secția unde își desfășoară activitatea
  • în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secție care îi asigură accesul la urne
  • persoanele cu cărți electronice de identitate votează la o secție de votare unde sunt înscriși în lista electorală suplimentară.

AICI pot afla alegătorii secția de votare la care sunt arondați.

Alegeri prezidențiale 2025. Procedura de vot

Alegătorii îşi prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

SIMPV semnalează dacă:

  • persoana care s-a prezentat la vot nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv
  • persoanei care s-a prezentat la vot i s-a interzis exercitarea dreptului de vot
  • alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la secţia de votare respectivă
  • alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la altă secţie de votare
  • alegătorul care s-a prezentat la vot este omis din lista electorală permanentă
  • alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin
  • alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că a votat prin corespondenţă, votul prin corespondenţă transmis de acesta fiind recepţionat de biroul electoral competent.

Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care optează.

Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

După ce a votat, alegătorul are obligaţia de a introduce buletinul de vot în urnă.

Ștampila încredințată pentru votare se restituie președintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secției de votare desemnați de acesta.

Tentativa unei persoane de a vota de mai multe ori sau fără a avea acest drept se pedepsește conform legii penale.

Alegeri prezidențiale 2025. Ordinea candidaților pe buletinele de vot

  • poziția 1 – George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor)
  • poziția 2 – George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală România Înainte)
  • poziția 3 – Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvați România)
  • poziția 4 – Cristian Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)
  • poziția 5 – Marcela Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal)
  • poziția 6 – Victor Viorel Ponta (candidat independent)
  • poziția 7 – Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
  • poziția 8 – Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
  • poziția 9 – John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
  • poziția 10 – Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
  • poziția 11 – Nicușor-Daniel Dan (candidat independent)

Alegeri prezidențiale 2025. Reguli, sancțiuni, amenzi, infracțiuni

Se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei:

  • persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi
  • comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare, în ziua votării, în intervalul orar 7.00-21.00
  • continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat

Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi:

  • oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat
  • persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals
  • împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales

Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Violarea, prin orice mijloace, a secretului votului se pedepsește cu amendă. Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

Fotografierea sau filmarea buletinului de vot, interzisă

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot la alegerile prezidențiale este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabină, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el.

Potrivit BEC, candidații, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot, prin orice mijloc de comunicare.

În acest caz, identitatea se stabilește de președintele biroului electoral al secției de votare prin oricare mijloace legale.

”Verificările se vor derula cu tact și respect față de persoana a cărei identitate este contestată, urmărind evitarea situațiilor inconfortabile sau alte comportamente nepotrivite”, arată BEC.

În cazul în care contestația este întemeiată, președintele biroului electoral al secției de votare va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal și va sesiza această situație autorităților publice competente prin predarea procesului-verbal personalului care asigură paza secției de votare din țară sau personalului misiunii diplomatice sau oficiului consular competente teritorial, în cazul secțiilor de votare din străinătate.

Incidentul se va anunța pe cale ierarhică de către reprezentanții autorităților publice care au primit procesul-verbal.

Când poate fi chemat însoțitor în cabina de vot

Alegătorul care se prezintă la secția de votare și, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabină, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el.

Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate/observatorilor, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.

Prin motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur se înțelege situația obiectivă sau condiția medicală care îl pune pe alegător în imposibilitatea de a parcurge singur, în cabina de votare, activitatea de răsfoire a buletinului de vot și de aplicare a ștampilei cu mențiunea ”VOTAT” pe competitorul electoral pe care dorește să îl aleagă.

Motivul temeinic trebuie să poată fi constatat cu ușurință de către președintele biroului electoral al secției de votare cu propriile simțuri sau din analiza unor înscrisuri doveditoare pe care le prezintă alegătorul, fără a fi necesare verificări suplimentare, menționează BEC.

Invocarea neștiinței de carte nu este motiv pentru ca alegătorul să nu voteze singur

Invocarea neștiinței de carte, a analfabetismului, a necunoașterii legii sau a necunoașterii limbii române nu constituie motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur.

Totodată, în situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală, președintele face o mențiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa și a unui alt membru al biroului electoral.

Numărarea voturilor în secții, înregistrată video

Operațiunile de numărare a voturilor în secții, duminică, după închiderea urnelor, sunt înregistrate prin intermediul unei tablet. Președintele biroului electoral deschide buletinele unul câte unul și citește cu voce tare prenumele și numele candidatului votat și arată buletinul celor prezenți.

Potrivit BEC, după încheierea votării și închiderea localului secției de votare din țară, președintele biroului electoral se va asigura că operatorul de calculator va accesa, în aplicație, butonul de închidere a secției, numai după ce au fost validate în sistem

  • datele persoanelor care și-au exercitat dreptul de vot prin intermediul urnei speciale
  • și/sau după ce au fost preluate și validate datele alegătorilor, menționate în ”Formularul de înscriere a CNP-urilor alegătorilor care se prezintă la vot pe durata disfuncționalității SIMPV’, dar nu mai târziu de ora 23:59.

Cum va fi monitorizată numărarea voturilor

Operatorul de calculator va așeza tableta într-un loc fix, astfel încât să asigure o imagine cât mai clară asupra întregului proces de numărare a voturilor. Va porni înregistrarea audio-video a operațiunilor din secția de votare. El va lua măsurile tehnice necesare pentru asigurarea continuității înregistrării audio-video a operațiunilor din secția de votare.

Președintele biroului electoral al secției de votare din țară sau străinătate, în prezența celorlalți membri, numără voturile și deschide buletinele de vot unul câte unul;

  • la deschiderea fiecărui buletin de vot, președintele citește cu voce tare prenumele și numele candidatului votat și arată buletinul de vot celor prezenți;
  • buletinele de vot deschise se grupează pe candidați, se numără și se leagă separat.

Toate aceste operațiuni sunt înregistrate prin intermediul tabletei.

Tot președintele biroului electoral al secției de votare va lua măsuri pentru ca înregistrarea audio-video a operațiunilor realizate de la încheierea votării și până la transmiterea în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal a formularelor de verificare a corelațiilor să decurgă în mod neîntrerupt, fără a fi obstrucționată de către nicio persoană prezentă în secție.

Consemnarea rezultatelor votării

Totodată, președintele biroului electoral al secției de votare din țară organizează activitatea de consemnare a rezultatelor votării și stabilește sarcinile pe care membrii biroului electoral sunt obligați să le ducă la îndeplinire în cadrul acestei operațiuni.

În prezența membrilor biroului electoral al secției de votare și a celorlalte persoane care au dreptul să asiste la operațiunile de numărare a voturilor și de consemnare a rezultatului scrutinului (candidați sau persoane acreditate), președintele acestuia efectuează următoarele operațiuni:

  • verifică starea sigiliilor de pe urnele de votare, sigilează fanta urnelor, introduce ștampilele cu mențiunea ”VOTAT’ într-un plic care se sigilează prin aplicarea ștampilei de control a secției. Dispariția uneia sau mai multor ștampile sau a amprentei de cauciuc cu mențiunea ”VOTAT’ se va consemna în procesul-verbal
  • anulează buletinele de vot neîntrebuințate
  • stabilește numărul alegătorilor prezenți la urne, prin numărarea semnăturilor înscrise pe listele electorale existente în secția de votare, respectiv lista electorală permanentă, lista electorală suplimentară și extrasul de pe listele electorale cu care s-a deplasat urna special
  • desigilează urna de vot și urna specială, numără voturile și consemnează rezultatele votării.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta Muceniță Pelaghia

Publicat

Publicitate

Sfânta Pelaghia era din Tarsul Ciliciei şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), fiind fiica unor păgâni de neam bun. Pelaghia era o fecioară foarte frumoasă, înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, şi însuşi fiul împăratului se logodise cu ea. Auzind sfânta de la creştini de Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a aprins de dragostea Lui, crezând în El şi astfel a primit cu râvnă şi bucurie, de la o slujnică de-a ei care era creştină, lumina cea nouă şi dătătoare de viaţă a Evangheliei lui Hristos.

Având ea un vis minunat despre un episcop ce boteza, s-a învoit de la mama sa să meargă să o vadă pe o doică a ei, dar fericita a plecat pe ascuns la episcopul creştinilor, care a botezat-o în numele Preasfintei Treimi. De atunci, stăruind în rugăciune şi în fapte bune, căuta să fie de folos fraţilor ei în credinţă, în acea vreme fiind prigoană împotriva Bisericii. După ce a primit botezul creştin, i-a trimis fiului împăratului veste că nu mai doreşte să-i fie soţie pentru că şi-a închinat întreaga viaţă Mirelui ceresc, pe care nu-L va părăsi niciodată.

Auzind acestea, Diocleţian a poruncit ca Sfânta Pelaghia să fie adusă înaintea lui, şi neputând el să o întoarcă de la credinţa în Iisus Hristos, a poruncit să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Şi aşa, fericita şi-a dat sufletul ei curat în mâinile Domnului Hristos, în ziua de 4 mai.

Citeste mai mult

Eveniment

Peste 40.000 de români, printre care și botoșăneni, s-au închinat până sâmbătă la moaștele Sf. Elena aduse de la Veneția

Publicat

Publicitate

Aproximativ 40.000 de români s-au închinat până sâmbătă la moaștele Sfintei Elena aduse de la Veneția.

Arhim. Serafim Baciu, Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Alexandriei și Teleormanului, transmite că Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, unde sunt depuse moaștele sfintei spre cinstire, rămâne deschisă permanent pentru închinători până la finalul acestui pelerinaj deosebit.

„Pelerinajul la moaștele Sfintei Împărătese Elena de la Mănăstirea Pantocrator se află în a treia zi. Până astăzi, conform datelor furnizate de Jandarmeria Teleorman, pe la racla cu cinstitele moaște au trecut aproximativ 40.000 de pelerini”, transmite părintele arhimandrit.

„În fiecare zi, mănăstirea a fost deschisă în permanență, pentru a putea primi pe toți pelerinii și închinătorii, urmând ca și de astăzi înainte să rămână deschisă, până pe 8 mai, la plecarea cinstitelor moaște către Veneția.”

În ultimele două zile de pelerinaj, Mănăstirea Pantocrator a împărțit peste 5.000 de sticle de apă pelerinilor, iar cele patru protopopiate ale Episcopiei Alexandriei și Teleormanului distribuie zilnic câte 1.000 de sandvișuri și apă plată.

În cursul serii de sâmbătă, la Mănăstirea Pantocrator este programat și un concert susținut de Corul Academic Byzantion din Iași și grupul psaltic al sfântului așezământ. Programul complet al manifestărilor liturgice și culturale poate fi consultat aici.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Alegeri prezidențiale 2025: Cum pot vota cetățenii care se află în altă localitate, duminică, 4 mai. Precizări AEP

Publicat

Publicitate

Alegeri prezidențiale 2025: cum pot vota cetățenii care se află în altă localitate, duminică, 4 mai. Peste 18 milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani.

Pe teritoriul țării sunt organizate 18.979 de secții de votare, potrivit Autorității Electorale Permanente. În Capitală vor fi deschise 1.289 de secții. Românii cu drept de vot din diaspora vor vota în 965 de secții.

AICI, harta secțiilor de votare din țară și din străinătate.

La 4 mai, ora 7:00, începe votarea în țară, secțiile fiind deschise până la ora 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției pentru a intra în localul de vot, pot să își exercite dreptul până cel mai târziu la ora 23:59.

Alegeri prezidențiale 2025: ce documente de identitate sunt acceptate pentru a vota

Alegătorii votează cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român, și anume:

  • cartea de identitate
  • cartea electronică de identitate
  • cartea de identitate provizorie
  • buletinul de identitate
  • pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic
  • carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare).

Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Publicitate

Alegeri prezidențiale 2025. Unde se poate vota

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) precizeaz ăcă, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, alegătorul din țară își poate exercita dreptul de vot în următoarele condiții:

  • în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială în care și-a stabilit domiciliul sau reședința votează numai la secția de votare unde este înscris în lista electorală permanentă
  • în cazul în care are domiciliul sau reședința în municipiul București nu își poate exercita dreptul de vot la o secție de votare situată în alt sector al municipiului București decât cel în care are domiciliul sau reședința, dar își poate exercita dreptul de vot la orice secție de votare aflată în alt județ, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară
  • în cazul în care se află într-o altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde și-a stabilit domiciliul sau reședința poate vota la orice secție de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară
  • în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secție de votare care îi asigură accesul la vot, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară, dacă acesta nu este înscris în lista electorală permanentă a secţiei de votare respective
  • în cazul în care a fost omis din lista electorală permanentă a secției de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își are domiciliul sau reședința este înscris în lista electorală suplimentară.

Totodată, alegătorul aflat în străinătate poate vota la orice secţie de votare organizată în afara țării.

Persoanele cu cărți electronice de identitate votează la o secție de votare unde sunt înscriși în lista electorală suplimentară.

Alegeri prezidențiale 2025. Votul multiplu se sancționează

Alegătorii votează o singură dată la scrutinul din 4 mai. Tentativa unei persoane de a-și exercita dreptul constituțional de mai multe ori la același scrutin constituie infracțiune, care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

În ziua votului, cetățenii care vin la urne își prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau și introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

În cazul în care SIMPV semnalează, la o secție de votare din țară sau străinătate, faptul că alegătorul care s-a prezentat la vot figurează deja în sistem, președintele biroului electoral al secției va lua următoarele măsuri:

  • informează alegătorul că SIMPV a semnalat faptul că s-a mai prezentat la vot la același scrutin
  • aduce la cunoștința alegătorului prevederile legale potrivit cărora fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracțiunea de fraudă la vot, care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending