Vânzarea pământului a băgat în sapă de lemn comunități întregi. Este vorba în special despre satele sărace din nordul Moldovei acolo unde singura avere a oamenilor erau loturile primite prin legea 18. Fără orice sursă de subzistență mulți localnici fie au plecat în străinătate, fie îndură sărăcia, scrie ADEVĂRUL.

Pentru milioane de români pământul este cea mai importantă resursă. Este vorba despre majoritatea locuitorilor de la sat, acolo unde proprietatea funciară înseamnă totodată hrană dar și venit. Mai ales odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fermele agricole s-au înmulțit, au devenit mai bine organizate și cu producții mai bune. Mulți localnici, mai ales din nordul Moldovei trăiesc din vânzarea laptelui de vacă, iar suprafețele de pământ îi ajută la furajarea animalelor. Chiar și cei în vârstă care nu mai pot lucra pământul se întrețin din arendele primite de la marii fermieri, în schimbul cedării suprafeței agricole. Așa cum arată primarii, sătenii dar și mici fermieri, satele în care țăranii încă mai au pământ, sunt localități prospere. Acolo unde oamenii și-au vândut și singura sursă de subzistență bântuie sărăcia și se trăiește din ajutoare sociale și alocațiile copiilor. Acesta este secretul dramatic al sărăciei în multe localități rurale din România.

„Peste două treimi dintre localnici și-au vândut pământul. Cum să nu fie săraci?”

Unul dintre cele mai afectate de sărăcie este județul Botoșani, o zonă eminamente agricolă. Cu toate acestea în ultimele două decenii sunt sectoare rurale din județul Botoșani care cunosc o dezvoltare aparte, comune bogate. Iar principala sursă a bogăției este chiar agricultura, practicată acum cu mijloace ultra-moderne de către fermieri locali care au accesat fonduri europene sau efectiv s-au împrumutat la bănci pentru a se tehnologiza. Sunt însă și zone rurale în județ, care vin să confirme tristul renume al Botoșaniului. Printre acestea se află și comuna Dimăcheni, una dintre cele mai sărace din România.

Este o zonă unde aproape nu există agenți economici și se află printre cei mai mulți asistați social din județ. Locuri de muncă nu există decât în agricultură, și acelea limitate. Marinel Moruz, un mic fermier, care a ajuns și primar al localității spune că de vină pentru sărăcia lucie în care trăiesc oamenii din comună, este vânzarea pământurilor.

Sărăcia este o consecință a vânzăriii terenurilor FOTO Cosmin Zamfirache

„O localitatea care-și pierde proprietatea îi clară treaba că atunci lumea este foarte săracă. Localitatea Dimăcheni are 2/3 din suprafața agricolă vândută. Cred că ăsta este cel mai important lucru care a o dus la sărăcirea acestei comune. Vă dau un exemplu: în comunele unde nu au înstrăinat terenurile, populația trăiește foarte bine. Eu sunt un mic fermier din comuna asta. Ca mine puteau să mai fie încă minim 40 de familii. Cu acestă afaceri poți să faci ceva și în comunitatea ta. Poți să-ți ridici o locuință frumoasă, un gard, să-ți duci copii la școală. Noi am fost supuși la sărăcie dintodeauna din acest motiv, că am vândut pământul.”, spune Daniel Moruz, mic fermier dar și primar al comunei Dimăcheni.

În condițiile în care agricultura este singura sursă de venit la Dimăcheni, iar majoritatea oamenilor au rămas fără pământ, oricine își poate închipui cam cum stau lucrurile. Cei mai norocoși sunt cei care au dat pământul în arendă marilor fermieri din județ, o parte străini, o parte români, dar și cei care reușesc totuși să-l lucreze. Fiecare gospodărie a rămas totuși cu grădina din jurul casei, care asigură agricultura de subzistență.

„Oamenii erau ieșiți din sălbăticie. Erau bucuroși că mănâncă salam”

Cei mai mulți dintre localnici regretă faptul că au dat pământul. Unul dintre aceștia, pe care l-am găsit la magazinul din sat alinându-se cu o bere, povestește cum a sărăcit comuna. „Aici erau oameni gospodari, țineam de Corlăteni înainte de Revoluție. După aceea ne-au făcut comună separată. Dar atunci în 90 a venit nebunia să vindem. Erau oameni care cumpărau pământ, fermieri mari, și străini dar și români. Aveau bani. Și oamenii erau ieșiți din sălbăticie. Au vândut să aibă bani. Erau bucuroși că mănâncă salam, că-și cumpără costum de la oraș. Da după aceea gata bani. Și pământul i-al de unde nu-i”, spune botoșăneanul. Din această cauză foarte mulți tineri au plecat în străinătate. Cei rămași se chinuie cu sărăcia. Puțini se descurcă. Au locuri de muncă în comunele învecinate sau la fermieri. „Au plecat săracii. Păi ce să facă aici. Fabrici nu-s aici, părinții au vândut pământul. Ce să facă, să moară de foame în bătătură? Cu pământul măcar mai cultivi ceva pe el, crești vaci de lapte și iaca da-i la colectare, trăiești. Sau crești niște oi, faci brânză, vinzi miei. Este ceva. Da așa nici pământ, nici loc de muncă. Au plecat”, spune o altă săteancă. Și în această situație sunt mulți localnici din Dimăcheni dar și din alte comune sărace, în special din Moldova sau Oltenia.

Sol fertil, numai bun pentru agricultură

Culmea, mulți săteni au preferat să-și vând pământul deși la Botoșani sunt soluri deosebit de fertile, care pot întreține familii întregi. Județul Botoșani are peste 400.000 de hectare de teren agricol, dintre care unele, printre care cernoziomul de Mileanca, cu o calitate greu de egalat. „În judeţul Botoşani se află printre cele mai bune soluri din România. Vorbim aici de cernoziomul cambic de Mileanca. Este un pământ cu proprietăţi uluitoare în domeniul agricol. Aceste tip de sol întâlnit în câmpiile fertile din jurul râurilor Botoşanilor este aur pur pentru cei care vor să facă agricultură. Se remarcă în principal Lunca Prutului, care coboară până către Galaţi”, spune şeful Direcţiei Agricole, Cristian Delibaș. Majoritatea marilor fermieri care au înglobat suprafețe mari de teren la Botoșani, ,mai ales prin cumpărare și arendare, sunt români. Există și investitori italieni, austrieci sau americani care fac afaceri în agricultură pe o suprafață de aproximativ 20.000 de hectare.

Sursa: ADEVĂRUL