Connect with us

Cultura

Botoșani: Povestea de film a unuia dintre cei mai talentați artiști români. Cum a trecut de la tânărul danndy la creația în

Publicat

Publicitate

Ștefan Luchian a fost unul dintre cei mai importanți pictori români și un om cu o viață de film. Supranumit „poetul plastic al florilor”, Ștefan Luchian și-a trăit viața la cote intense, trecând de o viață de tânăr boem și de bani gata, la genialul distrus de boală și sărăcie, scrie ADEVĂRUL

Ștefan Luchian, „poetul plastic al florilor” FOTO Adevărul
Ștefan Luchian, „poetul plastic al florilor” FOTO Adevărul

“Întocmai ca toţi marii artişti ai lumii, Luchian este un pictor profund naţional, înzestrat cu o întinsă ştiinţă a tuturor înfăţişărilor ţării, a oamenilor ei. Vibraţia lui în faţa realităţilor locale este adâncă şi răscolitoare şi focul simţirii o trezeşte pe a noastră pentru a ne face să pricepem mai bine lumea în care am trăit”, îl descria Tudor Vianu pe Ştefan Luchian, unul dintre cei mai talentați pictori din istoria artei românești. Născut pe 1 februarie 1868 la Ștefănești, un târg de la marginea județului Botoșani, Ștefan Luchian a fost un om înaintea timpului său, cu o viziune plastică care, la fel ca și în cazul lui Van Gogh de exemplu, a fost apreciată abia după moartea sa tragică. Acest genial „poet plastic al florilor” a avut o viață de film și o soartă pe care poate nu ar fi meritat-o dar pe care a dus-o cu cea mai mare demnitate.

Fiul maiorului Luchian, bunul prieten al lui Alexandrui Ioan Cuza

Ștefan Luchian s-a născut în județul Botoșani dar avea origini gălățene și ialomițene. Mai precis, tatăl său Dumitru Luchian, născut în anul 1826, provenea din familia serdarului Vasile Luchian, un boier important din zona Galațiului, președinte ale Eforiei orașului. Mama sa, Elena Chiriacescu, era tot din familie boierească, fiind copila moșierului Iamandi Chiriacescu de la Perieți, Ialomița. Dumitru Luchian era maior și comandant al Batalionului 3 Grăniceri, fiind bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza. Dumitru Luchian a ajuns, cu familia, în interes de serviciu la Ștefănești, un important târg de graniță cu Imperiul Țarist. Târgul era dominat de comerțul evreiesc, împresurat de frumoasele moșii boierești până către Guranda și Durnești. Într-o casă, astăzi dispărută, de pe ulița mare a Ștefăneștiului, se năștea la 1 februarie 1868. Copilărește în Ștefănești până la vârsta de 5 ani, după care se mută împreună cu familia la București.

În ciuda dorinței părinților săi de a urma o școală militară la fel ca tatăl său, Ștefan Luchian ajunge elev al Școlii Națioanale de Arte Frumoase, din București. Mai apoi, absolvind cu brio, este trimis de familie la Academia de Arte Frumose din „Munchen”. În 1890 se întoarce în țară  și expune pentru prima dată la „Cercul artistic”, impresionând audiența. În anul următor pleacă și studiază impresionismul la reputata Academie de Arte Julien, din Paris. Abia acolo, spun specialiștii, Ștefan Luchian va deveni un pictor cu stil propriu.

Frumosul boem al Bucureștilor, de la cafenelele artiștilor la „bătăile cu flori”

Publicitate

Întors de la Paris, Ștefan Luchian era un tânăr frumos, elegant și plin de bani. Moștenise o avere frumoasă și trăia pe picior mare în high-life. Evident în aceea zonă boemă și artistică a high-life-ului. Nu trăia din pictură. Deși lucrările sale erau deosebite cu influențe din partea lui Manet dar și cu o amprentă personală unică, cu tehnici moderne, nemaivăzute în epocă, mai ales în felul cum așeza culorile, Luchian era puțin înțeles de contemporani, ca de altfel toți marii artiști. Era de altfel un rebel și prefera să o rupă cu academicismul, așa cum mărturisea de multe ori.

„ Vrem să rupem cu trecutul și să ne declarăm independenți. Arta trebuie să fie liberă, arta trebuie să fie independentă iar artiștii nu trebuie să se ridice decât prin conștiința și opera lor… Jos gașca, jos bisericuțele și cercurile de admirație reciprocă! În fața artei oficiale, noi suntem arta independentă!”.

Nu suferea din aceată cauză și trăia din plin, spun contemporanii. Bătea canelele, fiind un client fidel al cafenelei Fialkovsky, locul de întâlnire al artiştilor plastici. Participa la evenimente mondene, curse cu biciclete dar și la celebrele „bătăi cu flori„ de la șosea. Acestea din urmă erau organizate în fiecare pe 10 mai și constau în buchete de flori aruncate în trăsurile care treceau de la Arcul de Triumf.  Ducea o viață boemă și mondenă, dar elegantă, plină de gust. Trăia pe picior mare în casa lui de lux de pe Bulevardul Kiseleff. „De la uşa cea mare din faţă, din vestibul, intrai în salonul mare şi rotund ca la Atheneu. Aici era şi atelierul lui Ştefan”, scrie Laura Cocea, ”Lorica” cum o alinta pictorul pe nepoata sa, persoana cea mai apropiată pictorului. Totodată frecventa cercul poetului Alexandru Macedonski și era renumit pentru discuțiile pline pline de aplomb.

Sărăcia, suferința și explozia geniului

Fără să producă mare lucru, dar trăind boierește, Ștefan Luchia s-a trezit că averea familiei s-a cam risipit. A încercat să vândă tablouri. În 1896 este refuzat la salonul oficial de pictură din București și este nevoit, alături de alți avantgardiști ai artelor plastice, să-și deschidă propriul salon de pictură din București, numit „Expoziția artiștilor independenți”.  Deși avea publicul său, tot nu reușea să vândă suficiente tablouri. Luchian, la 31 de ani, a ajuns în pragul sărăciei. Urmau să vină și alte lovituri. Familia primarului din Alexandria, de a cărui fiică, Cecilia Vasilescu, se îndrăgostise, au refuzat să-i dea fata. Poate ar fi fugit împreună, fiindcă se iubeau enorm. Dar marele pictor nu a mai apucat. A fost lovit de o boală cumplită. Era vorba de scleroză multiplă, o moștenire genetică, de familie.

Această boală făcea ca sistemul imunitar să atace propriul sistem nervos, ducând la pierderi de vedere, paralizie și în cele din urmă deces. În 1902, Ștefan Luchian a fost pentru prima dată internat în spital. Avea dureri cumplite și nu mai putea merge. Medicii din aceea perioadă erau depășiți de situație și nu reușeau să-i aline suferința.

„Nu v-am scris pentru că mi-a fost tare rău şi încă mi-este, dar mai puţin decât îmi era. Pe lângă paralizia picioarelor, care de la şolduri în jos, îmi sunt complet amorţite şi în imposibilitatea de a face ceva cu ele, apoi încă o serie de boale ce provin tot de la prima, pe care nu ştiu cum să o numesc, pentru că doctorul nu a pus încă diagnosticul. Sunt aici de o lună şi jumătate şi nu am ajuns cel puţin nici să cobor din pat, cu toate îngrijirile distinsului profesor Marinescu, ce pune pentru căutarea mea. Şi ştiinţa are o limită, aşa că bietul doctor dă şi el din umeri şi îmi recomandă răbdare”, scria pictorul, din Spitalul Pantelimon,în 1902, prietenului său Constantin Mille. Ștefan Luchian era disperat că nu mai putea lucra și nu se mai putea plimba pentru a se putea inspira din natură. Într-un singur an, boala a avansat atât de rapid, că pictorul a rămas imobilizat la pat.

„După o criză de dureri îşi întorcea capul de la perete şi, privindu-ne cu ochii lui blânzi, ne spunea: A trecut. S-a terminat. Hai să stăm de vorbă”, mărturisea Laura Cocea în jurnalul său. Odată cu boala a erupt și cea mai doză de geniu a lui Ștefan Luchian. Specialiștii spun că lucrările din perioada în care Luchian se lupta cu durerile și moartea, au fost cele mai bune. În ciuda paralizei, pictorul lucra până la epuizare.

Pentru că nu putea ieși din casă, picta peisaje din memorie sau cerea apropiaților să-i aducă flori. În momentul în care nu-și mai putea îndoi degetele, Ștefan Luchian a cerut pictorului Traian Cornescu, soțul nepoatei sale Laurea Cocea, să-i lege pensula de încheietura mâinii. Avea dureri cumplite, era aproape orb, dar lucra cu îndârjire, cu pensula legată de braț, într-un efort divin al creației. Celebrul pictor Nicolae Tonitza a izbucnit în lacrimi văzând modul cum maestrul crea în mijlocul suferinței.

„I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător. Rezonanţele nebănuit de adânci ale unui suflet încă viu m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile”, preciza Tonitza.

Ștefan Luchian a murit în noapte din 27 spre 28 iunie 1916, în casa lui din București. Pe șevalet se afla încă ultima lui schiță, un chip de femeie. Geniul lui Luchian a lăsat 28 de lucrări de mare valoare. Dintre acestea 11 peisaje, opt tablouri cu flori, cinci portrete și patru compoziții.

Sursa: ADEVĂRUL

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională

Publicat

Publicitate

Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.

‘Cel mai relevant indicator privind siguranța produselor îl reprezintă analiza informațiilor puse la dispoziția consumatorilor prin etichetele/ambalajele produselor. În perioada Sărbătorilor Pascale, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pune la dispoziție următoarea evaluare comparativă a informațiilor oferite consumatorilor pentru produsele tip cozonac, comercializate în marile lanțuri de retail din România’, se arată într-un comunicat al ANPC.

Potrivit sursei citate, au fost analizate peste 20 de sortimente de cozonaci, produse de unități proprii sau furnizori din sectorul privat pentru rețele precum Carrefour, Auchan, Mega Image și Penny.

Principalele constatări indică o aditivare excesivă, compoziție înșelătoare cu ingrediente ambigue, probleme la etichetarea anumitor substanțe sau produse care provoacă alergii sau intoleranțe (alergeni), dar și la declarația nutrițională.

Astfel, s-au identificat produse care conțin până la 21 de aditivi diferiți, inclusiv în aluat, umplutură și glazură. Acest lucru ridică semne de întrebare privind originea naturală, cât și calitatea produselor, mai ales în cazul produselor prezentate drept ‘tradiționale’ sau ‘de casă’.

‘Aducem în atenție faptul că numeroase produse utilizează premixuri fără a menționa proporția reală de ingredient activ (ex: nucă), ceea ce poate induce în eroare consumatorul cu privire la conținutul real al umpluturii. În unele cazuri, umpluturile nu sunt menționate în denumirea produsului, iar procentul efectiv de nucă este net inferior percepției create’, se menționează în comunicat.

Publicitate

ANPC atenționează că, în cazul în care în denumirea produsului se regăsește oricare dintre ingredientele următoare: nucă/rahat/stafide/cacao/ mac, este imperios ca în lista de ingrediente să se regăsească ponderea/cantitatea lor în produsul finit. Deopotrivă, indicarea cantității/ponderii în lista de ingrediente se menționează și în cazul în care ingredientele nucă/rahat/stafide/cacao/mac se regăsesc pe ambalaj evidențiate prin desene sau grafică.

În ceea ce privește etichetarea anumitor substanțe sau produse care provoacă alergii sau intoleranțe (alergeni), în orice circumstanță consumatorului trebuie să i se furnizeze informații într-un mod complet și precis pentru a face o alegere în cunoștință de cauză. Menționarea alergenilor în lista ingredientelor nu este suficientă atâta timp cât nu sunt puși în evidență printr-un set de caracteristici grafice care îi diferențiază clar de restul listei de ingrediente, de exemplu prin font, stilul caracterelor sau culoarea de fond, susține ANPC.

De asemenea, în mai multe cazuri, deși declarația nutrițională este prezentă pe ambalajul cozonacilor, nu respectă ordinea obligatorie a nutrienților conform Regulamentului (UE) nr. 1169/2011, în special în ceea ce privește poziționarea fibrelor.

În acest context, ANPC recomandă consumatorilor să citească cu atenție eticheta de produs, care ar trebui să ofere toate informațiile necesare pentru a lua decizia achiziționării. De asemenea, achiziționarea produselor se va face numai din locuri autorizate, unde spațiile de comercializare trebuie să fie în permanență curate și bine întreținute.

Totodată, personalul care comercializează produse de patiserie trebuie să poarte echipament de protecție sanitară, respectiv halat de protecție și bonetă, iar manipularea produselor să se asigure cu mâinile acoperite de mănuși curate sau de unică folosință.

Produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adăpost de praf și de insecte, fiind servite numai cu ustensile speciale.

‘Este interzis a se permite consumatorilor să aleagă produsele cu mâna; produsele de patiserie trebuie să aibă menționate pe etichetă, obligatoriu, lista ingredientelor alergene, precum și prezența anumitor premixuri în compoziție sau a unor ingrediente care le înlocuiesc pe cele clasice’, se mai arată în comunicatul ANPC.

Pentru produsele de patiserie preambalate, data durabilității minimale este stabilită de producător și se va inscripționa pe etichetă/ambalaj, mai spun reprezentanții Autorității. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Denia Prohodului Domnului. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului

Publicat

Publicitate

În Sfânta Vineri din Săptămâna Mare are loc în Biserica Ortodoxă denia ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântări de o frumusețe și profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, cât și nădejdea în biruința Învierii ce se întrezărește.

Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În cadrul procesiunii sunt făcute patru opriri și la fiecare oprire este rostită o rugăciune. După procesiune, toți credincioșii prezenți trec pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult.

Sfântul Epitaf înseamnă acoperământ de mormânt, aceasta fiind semnificația în limba greacă a Epitafului. Deci, trecerea pe sub Sfântul Epitaf se face pentru a arăta că cei prezenți participă la suferințele și la moartea lui Hristos, trecând prin mormântul Mântuitorului pentru a învia împreună cu El.

Vinerea Mare este zi de mare doliu pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgică (nu se slujește Sfânta Liturghie), pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi.

Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată și de credincioși, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri și care se oficiază, de fapt, vineri seara.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomenește importanța morții Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni și pentru mântuirea lor.

Publicitate

Este exprimată un fel de uimire în fața morții Mântuitorului: “Dar cum mori Viața și cum șezi în groapa și cu învierea ta îi mântuiești pe toți” sau “În mormânt Viața, pus ai fost Hristoase și s-au spăimântat oștirile îngerești”. Pe de altă parte, se pomenește de Iosif și Nicodim, care l-au înmormântat pe Iisus Hristos, pe El care a fost condamnat, pe El care a fost disprețuit, ei L-au cinstit în vremea aceea și I-au făcut o înmormântare cu cinste.

Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.

…………………………….

Trecerea pe sub masă, în Vinerea Mare

În fiecare an, in Vinerea Mare, coboram in mormânt, împreuna cu Hristos, pentru ca, mai apoi, sa si înviem împreuna cu El. Aceasta coborâre si ridicare din groapa morții se face in chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflata in mijlocul Bisericii, pe care sta întins trupul mort al lui Iisus Hristos, întipărit pe Sfântul Epitaf. Sfântul Epitaf este un obiect de cult confecționat din pânza de in, mătase sau catifea, pe care se afla imprimata sau pictata icoana punerii in mormânt a Domnului Iisus Hristos. Epitaf este un nume compus din doua cuvinte grecești, „epi tafos” („επί τάφος”), care înseamnă „pe mormânt”.

 

El reprezintă un fel de pecete așezata pe Sfântul Mormânt al Domnului. Trecerea pe sub el închipuie chiar intrarea in Sfântul Mormânt cel datator de Viața. In Sfânta si Marea Vineri se face pomenirea „Sfintelor si Mântuitoarelor si înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, adică: scuipările, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, crucea si moartea. În Vinerea Mare, in toate bisericile se săvârșește „Vecernia Sâmbetei celei Mari”. In cadrul acestei slujbe speciale se scoate in mijlocul bisericii Sfântul Epitaf. El este așezat pe o masa mai înalta, care închipuie Mormântul Domnului.

 

La rândul lui, Sfântul Epitaf aduce aminte de fapta de milostenie a Drepților Iosif din Arimateea si Nicodim, care, coborând de pe Cruce trupul Domnului Iisus, l-au pregătit pentru îngropare, mai înainte de a-L așeza in mormânt. Credincioșii săruta Sfânta Evanghelie si Sfânta Cruce, care sunt așezate pe Sfântul Epitaf, după care trec pe sub masa. De cealaltă parte a mesei se afla Sfânta Cruce, așezata sub policandru cu o zi in urma, in cadrul Deniei celor 12 Evanghelii. Unii credincioși trec pe sub masa o singura data, închipuind Jertfa Unică a Fiului lui Dumnezeu, iar alții trec pe sub masa de trei ori, in amintirea celor trei zile in care trupul lui Hristos a stat in mormânt. Nu există vreun temei care sa întărească mai mult o părere sau alta. Fie o singura data, fie de trei ori, important este ca atunci când se face acest gest al smereniei si al credinței, credincioșii sa știe ca, prin acest lucru, ei închipuie in trupul si viața lor moartea si punerea in mormânt a lui Hristos.

Prezenta mormântului Domnului si a Crucii Sale in mijlocul bisericii ne învață ca, pana sa ajungă la Înviere, credincioșii trebuie sa participe in chip simbolic si la Patimile, moartea si îngroparea Mântuitorului.

Coboram împreuna cu El in moarte, pentru ca in noaptea Învierii sa si înviem împreuna cu El, după cum zice o cantare a slujbei: „Astăzi mă îngrop împreuna cu Tine, Hristoase…”.

Așa cum Hristos a trecut prin mormânt, pentru a Se pogora in iad, cu scopul de a-i învia pe toți Drepții care așteptau împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu, tot așa, credincioșii trebuie sa moara si sa treacă prin mormânt, pentru a putea învia împreuna cu Hristos si a dobândi viața cea veșnica in Împărăția Sa.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Vârfu Câmpului. Două tone de furaje s-au făcut scrum după ce proprietarul a aruncat țigara la întâmplare

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Vârfu Câmpului. Depozitul de furaje a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei țigări aprinse, aruncată la întâmplare.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vârfu Câmpului. Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la construcțiile din gospodărie. Au ars aproximativ două tone de furaje.

O țigară aprinsă, aruncată la întâmplare, poate provoca un incendiu într-un timp foarte scurt, mai ales dacă ajunge pe materiale combustibile, cum ar fi vegetație uscată, furaje sau lemne, care au o viteză mare de ardere.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului vă recomandăm:

– nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

– dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

Publicitate

– dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

– dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuvios Ioan a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul. Despre Sfântul Ioan se cunosc relativ puține lucruri. Detaliile pe care le avem despre viața sa provin din Viața Sf. Grigorie Decapolitul și din cea a Sfântului Iosif Imnograful.

Sfântul Ioan s-a născut la sfârșitul celui de-al optsprezecelea secol. Fiind aplecat spre viața de liniștire și de rugăciune încă din copilărie, alege să devină monah. Părintele duhovnicesc în ascultarea căruia a ales să rămână a fost Sfântul Grigorie Decapolitul. A primit tunderea în monahism de la părintele său duhovnicesc într-o mânăstire din Tesalonic. Perioada în care au trăit acești sfinți a fost una dificilă pentru Biserică deoarece o serie de împărați bizantini au luat măsuri persecutorii împotriva celor ce cinsteau sfintele icoane.

Aflând faptul că împăratul Teofil al II-lea a demarat astfel de acțiuni, Grigorie și Ioan merg de la Tesalonic la Constantinopol să participe la efortul de a păstra dreapta credință. În efortul amintit de a păzi dreapta credință, Grigorie Decapolitul l-a trimis pe Iosif la Roma pentru a cere sprijinul papei în lupta duhovnicească și teologică pe care o purtau. În această călătorie Iosif avea să pătimească mult fiind răpit de către un vas de saracini și vândut sclav în insula Creta. A fost răscumpărat de către câțiva prieteni creștini și a putut reveni acasă.

Când Iosif s-a întors la Constantinopol, Sfântul Grigorie Decapolitul trecuse la Domnul. Aici Iosif se însoțește cu Sfântul Ioan, ucenic și ele al lui Grigorie, și merg împreună să viețuiască unde s-a nevoit sfântul lor părinte duhovnicesc, anume la Biserica Sfântului Antipa. Ioan, observa Iosif, imita întru totul pe părintele lor duhovnicesc. Asprimea nevoințelor, intensitatea rugăciunii, bunătatea și atenția către aproapele ale lui Ioan îl făceau pe Iosif să creadă că îl revede pe părintele lor.

Atunci când Sfântul Ioan a trecut la Domnul, Iosif care l-a cinsti ca pe un monah îmbunătățit, a rânduit ca trupul său să fie pus alături de moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, în biserica Sfântului Ioan Gură de Aur. Au stat aici până când a fost construită mănăstirea dedicată lor, moment în care sfintele lor moaște au fost mutate acolo.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending