La începutul secolului al XX-lea, în nordul extrem al României funcționa una dintre cele mai moderne ferme agricole din Europa. Era opera Goilavilor, moșieri care au reușit să găsească rețeta succesului în domeniul agricol, contribuind la faima țării noastre, ca mare producător de cereale, scrie ADEVĂRUL.

Anul 1913, moșia Rânghilești: cât vedeai cu ochii, se întindeau lanuri de grâu roșu (o cereală de lux, astăzi dispărută), orzoaică, ovăz și porumb. Erau peste 2.500 de hectare de pământ bun, cultivat. Între coline, lângă imașuri, se aflau grajdurile cu peste 500 de boi de prăsilă, cotețele cu 1.000 de porci și toate șoproanele care adăposteau utilaje agricole. Pe câmpuri și în țarcurile animalelor forfoteau peste 200 de muncitori permanenți și 1.300 de sezonieri la vremea strânsului și a treieratului. Aceasta era averea fraților Jean și Bogdan Goilav la Rânghileștii Botoșaniului, nu departe de malurile Prutului și granița cu Imperiul Țarist. Specialiștii spun că era cea mai modernă fermă din România antebelică și una dintre cele mai tehnologizate și mai performante din Europa acelor vremuri. Nici nu era de mirare, căci opera agricolă a acestor moșieri, întinsele câmpuri cu lanuri de grâu ale Rânghileștilor cu marfă exclusiv de export, a adus României o faimă aparte în privința calității produselor cerealiere, în mare parte. Povestea Goilavilor este o saga a progresului și a pasiunii, o epopee a măririi și decăderii ultimilor mari moșieri ai României.

Calea de la negustorie la boierie

Această saga a Goilavilor, pe alocuri asemănătoare cu cea a marilor proprietari de ranch-uri americane, începe la cumpăna modernității, în secolul al XIX-lea, o perioadă de mari schimbări economice, sociale și, în cele din urmă, politice. Să se știe încă de la început: Goilavii erau armeni botoșăneni. Iar acest lucru valora ca un soi de pedigree pe care nu mulți se puteau lăuda că-l posedă. Armenii botoșăneni au trăit la marginea drumului comercial care lega porturile Dunării și ale Mării Negre tocmai de marile târguri ale Poloniei și mai apoi ale Imperiului Austro-Ungar. Aici, alături de țăranii moldoveni, pe moșiile marilor boieri sau juzi, au ridicat, cu voia domnilor, un prosper târg. S-a numit Târgul lui Botăș, după numele marelui boier care deținea pământurile și care le-a permis drept de liber negoț armenilor, alungați din țara lor de războaie și de cataclisme.

Din Târgul lui Botăș a devenit rapid Botoșani, iar ulița armenească, rămasă și astăzi amintire în municipiul Botoșani, dădea ora exactă în materie de profit și prosperitate economică. Așa a apărut și primul târg de vite, dar și primul han din Moldova. Mai apoi, orașul a crescut în prăvălii, zone de târg, case care mai de care, școli și alte lăcașuri de negoț și cultură. La mijlocul secolului al XIX-lea, Botoșaniul era al treilea oraș ca importanță economică din Principate, o zonă cosmopolită în care românii trăiau alături de armeni, evrei și lipoveni. Axele comerciale se schimbaseră, iar armenii s-au trezit concurați de evreii veniți din Galiția, cu puternice legături în Imperiul Austro-Ungar, relatează ADEVĂRUL.

Cei care s-au adaptat noilor realități au supraviețuit, ceilalți au căzut în abisul falimentului și al sărăciei. Printre cei mai adaptabili au fost Goilavii, o familie armenească dinamică, preocupată de educația oferită urmașilor, lucru care i-a salvat de tulburentul secol XIX. Văzând că negoțul nu mai este atât de profitabil, s-au orientat către arendășie. Au văzut că rangurile boierești aduc cu sine prosperitate și recunoaștere socială. Așa că au investit masiv în boierie. Primul a fost David Goilav. Observând că, pentru suma potrivită, oricine se boierește, a invesit într-un rang de clucer, oferit cu lejeritate de domnul Alexandru Moruzi în anul 1804. Urmașii i-au urmat exemplul. „Fiul acestuia, Luca, are acelaşi rang, iar copiii săi, Gaşpar, Christea-David şi Valerian le vor dobândi pe cele de serdar, sluger şi căminar. Tot ei vor fi printre cei dintâi dintre armenii botoşăneni, care intuind transformările ce urmau să vină, şi-au pregătit urmaşii pentru a le face faţă“, scria istoricul Gheorghe Median în „Armenii Botoșanilor, Goilavii și Rânghileștii“. Boieria a adus cu sine moșii și venituri. Așa s-au apucat Goilavii de agricultură. Harnici, pricepuți și întreprinzători, în curând aveau să-și sporească averea și să devină printre cei mai puternici moșieri din România.

Colegi de clasă cu Eminescu

Rețeta de succes a Goilavilor a presupus investiții și timp, marii moșieri armeni înțelegând că succesul apărut peste noapte nu este durabil și nici nu are continuitate. Așa că au preferat să aibă răbdare, să investească în ranguri boierești, în terenuri, dar mai ales în educația copiilor. Așa cum arată și istoricul botoșănean Gheorghe Median, Goilavii și-au dat copiii la cele mai înalte școli. Veniturile le investeau atât în terenuri, cât și în formarea profesională a progeniturilor. O parte a nepoților lui David Goilav au ajuns colegi de clasă cu Mihai Eminescu la Gimnaziul din Cernăuți.

„Un exemplu în acest sens îl constituie interesul pentru şcoală, primii copii ai comunităţii armene, care după absolvirea şcolii primare urmează gimnaziul, făcând parte din neamul Goilavilor. Din cataloagele Gimnaziului «Ferdeher» din Cernăuţi reiese faptul că dintre cei 18 colegi ai fraţilor Eminovici de la Colegiul «Ferdeher» din Cernăuţi, patru – Avedic, Luca, David şi Johan – erau din familia Goilav. Ulterior, mulţi dintre Goilavi umează cursurile unor renumite universităţi din Apus, revenind în ţară, unde se vor afirma ca jurişti, arhitecţi, medici, oameni de litere, ofiţeri etc. din lungul şir al acestora mărginindu-ne a-i aminti pe filsoful Grigore T. Goilav, medicul Dionisie Goilav şi juristul Jean Goilav“, precizează istoricul. Oameni educați, deja cu o experiență de câteva decenii în moșierie, cu ranguri înalte și o poziție solidă în societate, Goilavii au început să-și desăvârșească meșteșugul.

Cel dintâi
Totul începe cu Christea Goilav, cel care, după o perioadă de negustorie la Chișinău, hotărăște să investească în agricultură. Acesta începe prin a deveni arendaș al moșiei Flămânzi. Nu era orice fel de moșie, ci una domnească, fiind proprietatea domnului Moldovei, Mihail Sturdza. Pe moșia Flămânzi, Christea Goilav își face experiența necesară și în plus își face cunoștințe la cel mai înalt nivel. Fiind un armean educat, muncitor și cu o capacitate uluitoare de a învăța lucruri noi, îl impresionează pe Mihail Sturdza, mai ales fiindcă moșia sa înregistrase un profit consistent sub administrarea armeanului. Drept recompensă, Christea Goilav primește rangul de serdar în 1845.

Cu veniturile acumulate pe moșia Flămânzi, el se hotărăște să investească în propria afacere. Așa că va cumpăra în anul 1865, de la boierul Alexandru Balș, moșia Rânghilești, astăzi în comuna Santa Mare, județul Botoșani, undeva aproape de malurile Prutului. Pe acest loc, Christea Goilav dă nu mai puțin de 60.000 de galbeni, suprafața fiind de peste 4.000 de hectare. Moșia Rânghilești, cu frumosul său conac, va reprezenta din acel moment centrul puterii Goilavilor ca mari moșieri în România.

Aici, Christea Goilav, primul patriarh al moșierilor armeni din acest neam, va începe să cultive pământul și să crească primele animale de prăsilă. Tot la Rânghilești își va aduce fiii și îi va învăța să iubească agricultura și să facă afaceri profitabile în acest domeniu. „Christea-David Goilav a avut cinci copii, toţi băieţi: Ştefan, Bogdan, Ariton, George şi Jean, cărora s-a străduit să le insufle interes şi ataşament pentru Rânghileşti, unde familia locuia din primăvară până toamna târziu, când se retrăgea la casele din Botoşani“, adăuga Gheorghe Median.

„Țăranii își scoteau pălăria în fața moșierului, că era om între oameni”

După moartea lui Christea Goilav, moșia de la Rânghilești, sursa averii și puterii Goilavilor, a fost administrată de toți cei cinci frați. O parte au renunțat pentru moșii mai apropiate de oraș sau efectiv pentru viața urbană. În cele din urmă, la începutul secolului XX, moșia va rămâne în stăpânirea fraților Jean și Bogdan Goilav, cei mai atașați de moștenirea părintelui lor, dar și cei mai pricepuți în agricultură. „Fiii lui Christea Goilav erau oameni educaţi. Ca formaţie erau avocaţi, dar pasionaţi de agricultură. Era o chestiune de familie, care deja le intrase în sânge. Erau şi foarte pricepuţi. Prin contactele lor cu străinătatea au început să modernizeze fără precedent agricultura la Rânghileşti. Era ceva unicat“, spune Florin Simion Egner, un publicist al comunității armenești din Botoșani, pasionat de istoria acestora.

Frații și-au împărțit responsabilitățile. Jean era mai priceput pe zona de vegetal, în timp ce Bogdan era pasionat de zootehnie. Ambii au făcut studii universitare în străinătate și au cunoscut nivelul de dezvoltare al Occidentului, tocmai de aceea s-au hotărât să facă o adevărată revoluție în agricultura locală. Capitalul de care dispuneau a fost investit în cele mai moderne echipamente agricole din Europa, dar și în soiuri de plante cu potențial mare de producție sau cu o calitate superioară. Au folosit tehnologie modernă pentru acea vreme pentru a sistematiza ogoarele și au împărțit culturile.

La toate acestea s-au adăugat zone speciale pentru animale de prăsilă sau animale pentru producția de carne. Au fost plantați sute de pomi fructiferi. În plus, au investit mult în facilități industriale de procesare a produselor agricole. Au învățat că era mai profitabil să ofere și produse finite. „Capitalul a fost investit în plantaţii de pomi fructiferi şi viţă-de-vie, 20 de hectare în jurul conacului, îndiguiri, mori sistematice, o fabrică de spirt, care a costat 300.000 de lei-aur, grajduri pentru îngrăşat 500 de boi şi 1.000 de porci şi în utilaje agricole perfecţionate“, preciza Gheorghe Median.

De asemenea, la Rânghilești a fost introdusă munca plătită în rândul țăranilor. Peste 200 dintre oamenii de pe moșie au fost angajați cu simbrie, permanent. La aceștia se adăugau peste 1.300 de muncitori sezonieri. Mulți copii de țărani au fost trimiși la școală pe banii moșierului să învețe meserie. Nea Ghiță Azoicăi își amintea acum zece ani despre poveștile tatălui său care a prins vremurile Goilavilor. „Erau domni mari. Au dat de muncă oamenilor și i-au tratat cu omenie. Se cobora boierul Goilav printre oameni la munca câmpului, mergea printre ei, îi întreba de sănătate. Îi mângâia pe cap și îi lăuda. Celor bătrâni le cerea sfatul, chiar și numai așa, din politețe. Tatăl meu spune că niciodată nu s-a simțit mai respectat. Țăranii își scoteau pălăria în fața moșierului, că era om între oameni“, mărturisea bătrânul.

Un paradis agricol în nordul țării

Investițiile făcute de Goilavi au dat roade. De la Rânghilești, Goilavii exportau cantități impresionante de cereale pentru acea vreme – mai ales grâu roșu, un soi de lux ideal pentru patiserie. De precizat că din 1910, după moartea fratelui său Bogdan, Jean rămâne stăpânul moșiei. Astfel, în anul agricol 1913-1914, au fost cultivate 909 hectare cu grâu, 409 hectare cu orzoaică, 99 de hectare cu ovăz și 456 de hectare cu porumb. Producția obținută a fost de 167 de vagoane cu grâu, 57 cu orzoaică, 19 cu ovăz și 62 de vagoane cu porumb. Profitul obținut a fost 83.200 de lei-aur.

Anul următor, profitul a crescut la 114.400 de lei-aur, cu un apogeu în anul 1915-1916 de 281.900 de lei-aur. Cu acești bani au fost achitate toate datoriile care grevaseră moșia la finele secolului al XIX-lea. Totodată, Jean își construise și o frumoasă casă în municipiul Botoșani care se păstrează și astăzi. Mare parte din succesul Goilavilor s-a datorat în special exportului de cereale. Aceștia au trimis vagoane întregi, prin gara Botoșani, iniţial în Germania și mai apoi în Anglia, odată cu începerea războiului.

Moșia care s-a făcut praf și pulbere

Declinul a început odată cu reforma agrară de după Primul Război Mondial și împroprietărirea țăranilor promisă de Regele Ferdinand I. În anul 1919, Jean Goilav și-a văzut moșia expropriată. Deși ajunsese senator, nu a putut face nimic. Marea stăpânire a Goilavilor de la Rânghilești s-a redus la 500 de hectare. În ciuda strădaniei urmașilor săi, la rândul lor avocați, deputați, oameni de mare cultură, moșia de la Rânghilești nu a mai putut să redevină ce a fost odată. Cruce i-au pus comuniștii: frumosul conac al moșierilor a fost transformat în dispensar sătesc și mai apoi lăsat de izbeliște. Clădirea a fost cuprinsă de paragină, iar o parte s-a prăbușit. A rămas însă amintirea ultimilor mari moșieri ai României de început de secol XX.

Sursa: ADEVĂRUL