La sfârșitul secolului al XIX-lea, dar și la începutul celui următor, în târgul Botoșanilor, unul dintre cele mai dezvoltate din Moldova, au luat naștere câteva brand-uri care au făcut faimos Regatul României în toată Europa, scrie Adevărul.

Fabrica de mezeluri a lui Gugoașă a fost un adevărat brand național

De la mijlocul secolului al XIX și până după Primul Război Mondial, târgul Botoșanilor a fost unul dintre cele mai dezvoltate așezări urbane, din Moldova, mai ales din punct de vedere economic. Dominat de comerțul și atelierele meșteșugărești ale evreilor și armenilor, de aportul legumicultorilor lipoveni, dar și potența financiară a marilor moșieri dornici de a investi în cultură și dezvoltarea orașului, Botoșaniul avea un aer aparte în epoca sa. Ridicat pe vechiul drum care lega porturile de la gurile Dunării de Europa Centrală și țărmurile Balticii, Botoșaniul s-a remarcat prin câteva branduri, la nivel național, dar mai ales internațional.

Medalie de aur pentru industriașii botoșăneni

În anul 1889, o companie industrială botoșăneană primea medalia de aur la Salonul Expozițional de la Paris dedicat tehnicii și industriei. Era vorba despre cea mai înaltă distincție pentru excelență în producție industrială. Compania industrială din Botoșani care a obținut cea mai galonată distincție reușind să surclaseze mari companii europene și chiar americane se numea „Societatea morilor cu aburi”. Era vorba despre mori cu aburi ce produceau în cea mai mare parte făină sau derivați din prelucrarea cerealelor.

Compania era un deja un adevărat brand al Botoșaniului și exporta făină de cea mai bună calitate în toată Europa Centrală, obținută mai ales din grâul roșu de Botoșani, renumit pentru calitățile sale în domeniul patiseriei.

Această societate a morilor cu aburi își avea sediul pe Calea Națională în târgul Botoșanilor și a fost fondată în anul 1855 de doi industriași de origine evreiască, Gavriel Abramovici şi Sara Freifeld.

„Societatea morilor cu aburi” din Botoșani a fost a doua companie de mori cu aburi din România, după moara lui Asan din Bucureşti, amenajată în 1853. Societatea deținea 28 de mori și le folosea la capacitate maximă.

Invitația la Salonul Expozițional din Paris a venit în urma exporturilor intense către Franța, Prusia și Austria-Ungaria, industriașii botoșăneni reușind să impresioneze prin capacitatea de producție, dar mai ales prin calitatea făinii obținute, dorită peste tot în Europa continentală. În anul 1900, compania botoșăneană avea să primească a doua invitație la Paris și a câștigat marele premiu pentru a doua oară. Odată cu schimbarea tehnologiilor, dar și a frământărilor politice, ideologice și militare din preajma Celui de-al Doilea Război Mondial, compania a dispărut.

Berea de lux care a fermecat consumatorii din Europa Centrală

Astăzi, în municipiul Botoșani, la ieșirea din oraș către comuna Roma, se află cartierul numit Cișmea, dar și o țeavă, bine amenajată, prin care curge apă de izvor, din adâncurile pământului. În urmă cu aproximativ 120 de ani, la Botoșani, se înființa și fabrica dar și brandul care avea să dea numele cartierului de astăzi. Era vorba despre fabrica de bere „Cișmea”, înființată pe Calea Națională, de un afacerist evreu numit Leon Spodheim.

Acesta a stat o bună perioadă în Germania și avea multe contacte în Europa Centrală. Întors la Botoșani, s-a gândit să creeze o rețetă unicat de bere care combina secrete de fabricație din Germania, dar și savori ale berii englezești. Totodată, folosea apa de la un izvor din marginea târgului, renumit pentru proprietățile sale.

Este vorba de același izvor de unde mai iau și astăzi apă botoșănenii, din zona Cișmea. Într-un timp relativ scurt, berea „Cișmea” a devenit un adevărat brand mai ales pe plan internațional.

Producția era folosită doar pentru a fi consumată la nivel local, în restaurantul „Calul Bălan”, din centrul Botoșanilor, dar și pentru export. Se spune că numai în Austria și Ungaria plecau lunar câte trei cisterne cu câteva tone de  bere „Cișmea”. Berea era exportată și în Germania, unde a avut un succes deosebit. Ca și în cazul făinii de Botoșani, produsă de marile mori cu aburi, și berea „Cișmea” a dispărut, cu tot cu rețetă, în preajma Celui de-al Doilea Război Mondial.

Mezelurile lui Gugoașă, o delicatesă armenească
Un alt brand local care a devenit cunoscut în România interbelică, mai ales, au fost mezelurile lui Gugoașă. Era vorba despre abatorul și magazinul de mezeluri ale lui Ștefan Gheorghiu, poreclit „Gugoașă” fiindcă a fost un copil voinic și pofticios. Gugoașă s-a născut în anul 1882, într-o mahala din târgul Botoșanilor. Gugoașă a fost însă un tânăr harnic și a muncit pe brânci. A devenit ucenic la renumiții mezelari armeni din Botoșani și le-a învățat meșteșugul și secretele.

„Pastramagiii armeni fabricau mezeluri de tot felul nu numai pentru consumul oraşului lor, ci şi pentru celelalte oraşe, ba chiar şi pentru export“, se arată în monografia lui Tiberiu Crudu, scrisă în perioada interbelică, „Botoşanii în 1932“.

Gugoașă a prins declinul negustorimii armenești și în anul 1920, își deschide mica sa prăvălie, cu mezeluri armenești, inclusiv renumitul ghiudem, după o rețetă numai de el știută.

Afacerile i-au mers atât de bine încât în anul 1930 Gugoașă era un adevărat „rege al mezelurilor”, și nu numai la Botoșani, întrucât marfa sa ajungea lejer și la export. Magazinul său din centrul orașului se numea „Marele magazin de mezeluri Ștefan Gheorghiu Gugoașă”.

Comerțul la bucată era doar pentru prestigiul său în fața concetățenilor. Mare parte din producția lui Ștefan Gheorghiu era distribuită la restaurante, crâșme, dar și în toate marile orașe ale Moldovei.

În anii ’30, Gugoașă vindea peste 60.000 de kilograme de mezeluri pe an. Pe lângă ghiudem, fabrica lui Gugoașă producea și mezeluri fine, inclusiv salamuri de Sibiu, sugiuc, păstrămuri de toate felurile, cârnați de toate soiurile, tobă, jambon armenesc, dar și slănină armenească. Afacerea lui Gugoașă s-a prăbușit odată cu venirea comuniștilor.

Sursa: Adevărul