Connect with us

Eveniment

Bărbat suspectat că a spart mai multe locuinţe din Germania, furând bijuterii, ceasuri, monede de aur, prins la Vama Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, căutat de autorităţile din Germania pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat, pe teritoriul acestui stat.

În data de 27 decembrie 2023, în jurul orei 18.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autoturism înmatriculat în Lituania, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 47 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autorităţile germane, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii, respectiv furt calificat de bijuterii, ceasuri, monede de aur şi argint în valoare de aproximativ 200.000 euro, prin spargerea unei locuinţe, infracţiuni săvârşite pe teritoriul Germaniei.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul I.P.J. Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Reguli noi pentru zborurile din 2026: Ce este ETIAS și când intră în vigoare. Modificări privind bagajele și transportul lichidelor

Publicat

Publicitate

Din 2026, se aplică noi reguli pentru călătoriile cu avionul: reglementările Uniunii Europene impun restricții mai stricte privind lichidele din bagaje și introduc sistemul ETIAS (European Travel Information and Authorization System – Sistemul European de Informații și Autorizare pentru Călătorii), informează alba24.ro.

Noi reguli pentru călătoria cu avionul, din 2026: reglementările UE privind călătoriile aeriene includ reguli mai stricte privind lichidele din bagaje și introducerea ETIAS (European Travel Information and Authorization System – Sistemul european de informații și autorizare privind călătoriile).

ETIAS, un sistem de autorizare a călătoriilor pentru călătorii exonerați de viză, va fi lansat în ultimul trimestru al anului 2026.

După introducerea ETIAS, va trebui călătorul va trebui să solicite online o autorizație de călătorie, înainte de plecare.

Singura modalitate de a trimite cererea va fi direct pe site-ul oficial ETIAS sau prin intermediul aplicației mobile. De asemenea, călătorul poate autoriza pe altcineva să facă acest lucru în numele său.

Noi reguli pentru călătoria cu avionul, privind bagajele și lichidele:

Publicitate

Pentru bagaje:

Toate companiile aeriene din UE aplică o regulă standardizată de 100 de ml pentru lichide, scrie corptraveler.com.

De asemenea, există reguli pentru dimensiuni maxime ale bagajului de mână (55x40x20 cm) și o limită de greutate combinată de 10 kg pentru bagajul principal de mână și articolul personal.

Lichide:

Regula de 100 ml pentru lichidele din bagajele de mână revine, toate lichidele trebuind să fie într-o singură pungă de plastic transparentă, resigilabilă, de 1 litru.

Dimensiuni bagaj de mână:

Bagajele principale de mână sunt limitate la 55 x 40 x 20 cm, inclusiv mânerele și roțile.

Gențile de sub scaun sau obiectele personale, cum ar fi gențile pentru laptop sau gențile de mână, nu trebuie să depășească 40 x 30 x 15 cm.

Restricții de greutate:

Greutatea combinată a bagajului principal de mână și a obiectului personal nu poate depăși 10 kg.

Aceste noi norme vizează crearea de consecvență și uniformitate între aeroporturile și companiile aeriene din UE, simplificând experiența de călătorie și contribuind la securitatea aeroporturilor.

ETIAS este conceput pentru a spori securitatea prin solicitarea călătorilor exonerați de viză să obțină o autorizație de călătorie înainte de a intra în UE.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei

Publicat

Publicitate

Sf. Luca a fost un om de știință vestit al vremurilor sale. Fiind profesor de chirurgie, era foarte apreciat în lumea medicală pentru descoperirile pe care le făcea în cercetările sale, însă, în primul rând, a fost un mare propovăduitor și pătimitor pentru dreapta credință în vremea stăpânirii bolșevice din Rusia. Sfântul Ierarh Luca s-a născut în familia lui Felix Voino-Iasenețki, în Kesț, Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877 și, la botez a primit numele Valentin.

 

Credința sa a fost întărită de apropierea Lavrei Peșterilor de lângă Kiev, unde se mutase familia sa, dar și de o Sfântă Scriptură, primită la absolvirea liceului. Avea un mare talent artistic, precum și dorința de a și-l cultiva, însă a fost mai puternică dorința sa de a-i ajuta pe țăranii săraci din jur, drept pentru care s-a înscris la cursurile școlii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903. În 1904, războiul ruso-japonez l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat ca și chirurg. Aici își întâlnește viitoarea soție, Anna Vasilievna Lanskaia. S-au căsătorit și au avut patru copii. În acest răstimp, Valentin s-a specializat în operațiile chirurgicale oftalmologice, împreună cu anestezia locală și tratarea infecțiilor piogenice (care au devenit mai târziu pentru el un subiect de studiu).

Valentin avea și o credință uriașă pentru acele vremuri grele – familia sa găzduia lunar o maică de la mănăstirea Fiodorovski, și mergea regulat la biserică. El refuza să opereze fără să se roage mai înainte în fața unei icoane a Maicii Domnului din sala de operație, și apoi să-l însemneze pe pacient cu iodină, în semnul crucii. La un moment dat, oficialitățile comuniste au dat jos icoana; atunci, Valentin a refuzat să mai opereze până ce icoana nu va fi așezată la locul ei. După puțină vreme, soția unui oficial al Partidului a avut nevoie de operație, și l-a cerut în mod anume pe Valentin. El însă s-a ținut neclintit de hotărârea sa. Atunci, autoritățile s-a supus cererii sale, au așezat la loc icoana, iar el a intrat în sala de operație.

Peste ceva timp, soția lui Valentin s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit prematur. Deși Valentin și-a plâns mult soția, a reușit totuși, printre lacrimi, să vadă mâna Domnului ce-l călăuzea și în aceste clipe grele – Dumnezeu i-a trimis o infirmieră care să-l ajute cu creșterea copiilor, și l-a chemat la preoție. Făcând ascultare de Arhiepiscopul Innochentie, Valentin a răspuns degrabă acestei dumnezeiești chemări, fiind hirotonit diacon pe 26 ianuarie și preot pe 2 februarie 1921. Apoi, fiindcă în acele vremuri de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a supus chemării norodului și a intrat în monahism (a luat numele Luca, după Sfântul Evanghelist pe care-l urma în lucrarea apostolească și de tămăduitor al trupurilor și sufletelor), fiind hirotonit episcop. Era o perioadă foarte grea pentru Biserica Rusă, care era atacată și de-a dreapta, de zeloți și fanatici, precum și de-a stânga, de guvernarea atee și „biserica vie” pe care o odrăslise.

Din pricina mărturisirii credinței sale, în ciuda uriașelor sale realizări medicale și științifice, Sfântul Luca a fost aruncat în temnițe, chinuit și surghiunit vreme de 11 ani, prin Siberia și alte locuri cumplite. Virtuțile, luptele și realizările Sfântului Luca sunt copleșitoare. Acest arhiereu plin de har a izbutit să redeschidă multe biserici închise de comuniști, a dat naștere unor lucrări teologice de mare profunzime, i-a întărit pe credincioși și a adus pe mulți alții la Ortodoxie. Pe lângă toate acestea, dragostea, iscusința și dăruirea sa pentru pacienți au salvat mii de vieți (îndeosebi ale soldaților răniți în război), iar tehnicile sale medicale au câștigat multe premii științifice, fiind prețuite de colegii săi chirurgi decenii la rând.

Publicitate

 

După o viață de realizări medicale și lupte duhovnicești în mărturisirea dreptei credințe, Sfântul Luca a trecut la Domnul pe când se afla în scaunul de Arhiepiscop al Simferopolului, pe 11 iunie 1961. Uimitoarele virtuți ale Sfântului Luca, precum și nemărginita sa dragoste pentru Domnul și aproapele au întărit din preaplin turma credincioșilor în acele vremuri grele, ale statului ateu. După moartea sa, Partidul Comunist s-a folosit de propagandă și de intimidare pentru a zădărnici izbânzile sfântului arhiepiscop, dar dragostea și dăruirea copleșitoare ale credincioșilor au năruit aceste uneltiri.

Deși s-a vrut ca procesiunea de îngropare să țină doar câteva minute, fără cinstiri și cântări bisericești, ea s-a sfârșit după ore bune, căci credincioșii s-au așezat în jurul dricului și l-au împiedicat să gonească spre cimitir. Un stol uriaș de porumbei a urmat în chip minunat cortegiul, de la biserică până la cimitir. Pe 17 martie 1996, osemintele Sfântului Luca au fost dezgropate, în prezența a aproape 40.000 de oameni. Conform mulțimii de martori, moaștele sale răspândeau o mireasmă extraordinară. Deasemenea, inima sa rămăsese nestricată, ca o mărturie a marii iubiri pe care a avut-o pentru Hristos și aproapele său.

După trei zile, pe 20 martie, moaștele sale au fost mutate în Biserica Sfintei Treimi. În noiembrie 1995, Biserica Ucraineană l-a canonizat ca sfânt, hotărâre încuviințată de întreg sinodul Patriarhiei Ruse la 25 mai 1996. Semnele sfințeniei sale nu au întârziat să apară, ajungând să facă multe minuni pentru credincioșii care alergau spre el să-i ceară ajutorul.

 

„Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curățește sufletul!”, îi scria Sfântul Luca fiului său. Prigoanele, calomnierile, suferințele, torturile, anchetele istovitoare, întemnițările, deportările, exilările – chipul lui sfințit și viața mucenicească – nu au fost în zadar și au multe învățături de oferit creștinului zilelor noastre.Sfântul s-a aflat în fața dilemei de a-L alege pe Hristos și a urma căii Sale pătimitoare sau de a urma duhului acestui veac, căldicel, care fuge de suferință, de jertfă, de mărturisire – și, în cele din urmă, de dragoste. Însă „Dumnezeu dragoste este, și cel ce rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru dânsul” (I Ioan 4:16); fiindcă a ales acel „singur lucru care trebuiește” (Luca 10:42), Domnul l-a numărat în ceata sfinților pe Sfântul Ierarh Luca, un model contemporan viu și vrednic de urmat.

 

Ultimele cuvinte ale Sfântului Luca

 

„Copiii mei, cu mare stăruință vă îndemn, înarmați-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteți păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiți ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile și puterile, adică duhurile rele. Aveți grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească și să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaș ascuns și necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare și de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi și noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toți cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinței, a vicleniei și a necuviinței. Acești vrăjmași nevăzuți ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi și noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeți, luați putere din numele lui îi Iisus!”

Citeste mai mult

Actualitate

Românii își vor putea bloca accesul la site-urile cu jocuri de noroc. Sistemul de autoexcludere va deveni obligatoriu

Publicat

Publicitate

Românii care vor să se lase de jocuri de noroc vor putea solicita, oficial, blocarea accesului la site-urile de profil. Senatul a adoptat marți, cu 118 voturi „pentru” și doar 8 „împotrivă”, o propunere legislativă care obligă Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) să implementeze pe site-ul propriu un buton de autoexcludere, vizibil în partea de sus a paginii principale, relatează agerpres.ro

Noua lege modifică OUG nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și introduce un pachet de măsuri menite să combată dependența și să crească gradul de protecție a jucătorilor vulnerabili.

Conform proiectului, ONJN va fi obligat să afișeze în timp real numărul de cereri de autoexcludere înregistrate și procesate. De asemenea, va gestiona un Registru național al persoanelor autoexcluse, pe care operatorii de jocuri de noroc vor fi obligați să îl interogheze permanent. Persoanele înscrise în acest registru nu vor mai putea participa la jocuri, fie ele fizice sau online.

Autoexcluderea va putea fi solicitată pentru perioade de 12, 24 sau 36 de luni, ori pe termen nedeterminat. În cazul unei autoexcluderi nelimitate, cererea de reactivare va putea fi formulată abia după 12 luni.

Un amendament important le oferă jucătorilor posibilitatea de a-și recupera sumele jucate în perioada în care excluderea nu a fost respectată, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii către operator.

Totodată, ONJN și operatorii vor fi obligați să informeze persoanele care cer autoexcluderea despre opțiunile existente pentru consiliere psihologică și tratament în caz de adicție, într-o abordare mai apropiată de modelul terapeutic și mai puțin de cel sancționator.

Publicitate

Proiectul prevede și introducerea unui sistem separat pentru „persoanele indezirabile” – clienți care încalcă regulamentele interne ale operatorilor. Aceștia vor fi incluși în registre speciale, disponibile pentru controlul ONJN.

Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Citeste mai mult

Eveniment

IPJ Botoșani și-a întărit echipa: 30 de tineri polițiști au început activitatea în secțiile din județ

Publicat

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a primit, începând de astăzi, 10 iunie 2025, un suflu nou prin încadrarea a 30 de tineri polițiști, absolvenți ai promoției curente din cele două școli de agenți de poliție din țară – „Vasile Lascăr” din Câmpina și „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca.

Noii polițiști se vor alătura structurilor de ordine publică și poliție rutieră, urmând să contribuie activ la creșterea siguranței cetățenilor din județul Botoșani. Dintre aceștia, 28 au fost repartizați în cadrul formațiunilor de ordine publică, atât în mediul urban, cât și rural, iar 2 agenți vor întări echipele poliției rutiere.

Această integrare face parte din strategia națională de întinerire și eficientizare a forțelor de ordine și vine într-un moment în care nevoia de prezență activă în comunitate este tot mai mare.

Tinerii polițiști vor trece printr-o perioadă de tutelă profesională, în care vor lucra sub îndrumarea colegilor cu experiență. Scopul acestei etape este dezvoltarea competențelor operative și adaptarea rapidă la cerințele din teren.

Conducerea IPJ Botoșani și-a exprimat încrederea în capacitatea noilor agenți de a contribui pozitiv la misiunile instituției. Comisarul-șef Costîn Tudor, inspectorul-șef al IPJ Botoșani, le-a transmis un mesaj de bun venit:

„Vă urez bun venit în Poliția Română și în echipa IPJ Botoșani! Purtarea uniformei de poliție este o onoare, dar și o responsabilitate uriașă. Fiți corecți, curajoși și demni, pentru că avem nevoie de oameni ca voi, hotărâți să facă diferența!”

Publicitate

Reprezentanții Inspectoratului au subliniat că entuziasmul și motivația tinerilor recruți constituie un avantaj major în activitatea operativă, cu impact direct asupra încrederii cetățenilor în structurile de ordine publică.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending