Colindatul în România este o tradiție veche și frumoasă în care se celebrează nașterea Mântuitorului. În noapte de 24 spre 25 decembrie, tradiția colindatului prinde viață, iar colindătorii merg din casă în casă pentru a răspândi vestea nașterii Domnului, relatează alba24.ro. Deși este o tradiție veche și frumoasă, modul în care se colindă în România, variază de la o regiune la alta a țării. Astfel, obiceiurile legate de colindat diferă între Ardeal, Moldova, Oltenia, Banat, Maramureș și Dobrogea.
Colindatul în Ardeal
În unele zone din Ardeal, copiii care colindă sunt cunoscuți sub numele de pițerei sau pizerei. Conform tradiției, aceștia aduc noroc și bucurie în casele oamenilor. Colindele lor, deși scurte, au o semnificație profundă: transmit urări de belșug pentru gazdele care îi primesc cu inima deschisă și mesele pregătite.
Totodată, prin cântecele lor, copiii vestesc Nașterea Mântuitorului, și aduc în casele oamenilor o atmosfera caldă și specială a Crăciunului.
Colindatul în Moldova
În Moldova, seara de colindat adună grupuri de băieți, fete și, uneori, chiar familii întregi, care merg din casă în casă pentru a vesti Nașterea Domnului la prieteni și rude. De obicei, colindătorii intră în curtea gazdei, întreabă dacă sunt bine primiți, cântă și recită, iar la final sunt răsplătiți cu colaci, mere sau alte bunătăți.
În unele cazuri, colindătorii sunt invitați în casă, unde li se oferă bucate tradiționale, însă acest obicei diferă de la un sat la altul, în funcție de tradițiile comunității.
Colindatul în Oltenia
În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului, se păstrează tradiția „scormonitului în foc”. Membrii familiei se adună în jurul focului și, pe rând, lovesc ușor cu o nuia în jar, rostind:
„Bună dimineaţa lui Ajun,
Că-i mai bună a lui Crăciun.
Într-un ceas bun:
Oile lânoase,
Vacile lăptoase,
Caii încurători,
Oamenii sănătoşi,
Să se facă bucatele – porumbul, grâul.”
Un alt obicei străvechi, practicat în special pe Valea Jiului, este cel al „pițărăilor”, care datează din vremea dacilor. Acesta simbolizează sacrificiul adus divinității ca mulțumire pentru belșugul holdelor și al pomilor. Pițărăii sunt doar băieți, fie copii, fie adolescenți, organizați în cete.
Îmbrăcați în costume populare, ei se întâlnesc în noaptea dinaintea Ajunului pentru a împodobi steaguri cu clopoței, năframe colorate, ciucuri și coronițe de flori, pe care le prind de prăjini lungi. Alaiul pornește apoi la colindat prin sat.
În Oltenia, văile răsună de colinde în fiecare Ajun de Crăciun. Una dintre cele mai cunoscute colinde este „Steaua”, cântată de obicei de cete formate din patru persoane. Fiecare dintre ei are un rol: unul poartă steaua, altul strânge banii, nucile și covrigii oferiți de gazde, iar ceilalți doi duc sacul și un ciomag, folosit pentru a se apăra de câini.
Colindatul în Banat
Pe Valea Almăjului, colindătorii duc cu ei un băţ din lemn de alun, fie încrustat în coajă, fie afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga spiritele rele. În folclorul românesc, alunul este considerat protector, capabil să alunge șerpii și norii și ferește astfel gospodăria de influențe rele și aduce prosperitate.
În timpul colindului, bătrânii aruncă în fața colindătorilor boabe de grâu și porumb. Se crede că, dacă aceste boabe sunt amestecate cu semințele folosite pentru semănat, gospodarii vor avea parte de o recoltă bogată în anul următor.
În Banat, sârbii păstrează o tradiție specială în Ajunul Crăciunului: aprind „badnjak-ul”, un trunchi de stejar tânăr, în curtea casei. Focul din această noapte are o semnificație profundă, iar scânteile care sar din trunchi sunt considerate un semn al bunăstării și norocului pentru gospodărie.
Colindatul în Maramureș
În satele din Maramureș, colindătorii ies pe ulițe încă din Ajunul Crăciunului și sunt răsplătiți cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii merg din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra” și continuă tradițiile străvechi.
Un obicei aparte, specific acestei zone, este „Jocul Moșilor”. Se crede că la originea acestuia stau ceremoniile cu măști din nopțile de priveghi, un ritual vechi dedicat cinstirii morților. După o noapte întreagă de colindat, copiii și tinerii ies pe ulițele satului cu bice în mână. Oricine le iese în cale este „croit” simbolic cu biciul „moșilor”.
„Moșii” din Maramureș poartă măști din blană de animale și merg din casă în casă pentru a speria gazdele, dar și pentru a le ura un an mai bun.
O altă tradiție importantă din acest colț al României este „Viflaimul”, o piesă de teatru popular, care recreează momentul apariției magilor și al păstorilor ce vestesc nașterea lui Iisus.
Colindatul în Dobrogea
În Dobrogea, tradițiile de Crăciun sunt păstrate cu multă grijă. În dimineața Ajunului, copiii merg să cânte colinde, iar după-amiaza, flăcăii pornesc și ei cu urările lor. În unele sate, sunetul clopotului de la biserică, care marchează sfârșitul slujbei, le dădea semnalul tinerilor că pot începe colindatul. În alte locuri, cetele de colindători pornesc de seara și vestesc Nașterea Domnului până în zorii zilei de Crăciun.
Colindătorii străbat satele din Ajunul Crăciunului până la Bobotează, ducând vestea bună din casă în casă. Tradiția cere ca cetele să fie alcătuite doar din tineri necăsătoriți, însă în unele locuri, precum Adamclisi sau Aliman, obiceiul a fost adaptat.
Aici există trei tipuri de cete: ceata copiilor, ceata mică (formată din flăcăi necăsătoriți) și ceata mare (din care fac parte bărbații însurați). În unele zone, colindatul este însoțit de jocul Caprei sau al turcii. Costumul folosit în aceste dansuri este fascinant și combină elemente precum coarnele unui cerb cu ciocul unei berze.
O variantă dobrogeană a „Caprei” este „Struțul”. Costumul tradițional folosit în acest joc este confecționat dintr-o țesătură groasă de lână, împodobită cu legături de stuf, o plantă specifică zonei lacurilor din Dobrogea. Aceste detalii adaugă un farmec aparte obiceiurilor de Crăciun din regiune.