Connect with us

Eveniment

Bărbat de 57 de ani din Hănești, trimis în judecată după ce la beție și-a înjunghiat un consătean

Publicat

Publicitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a anunțat că a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.G., în vârstă de 57 de ani, din com. Hănești, jud. Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a explicat că s-a reţinut că, în data de 08.07.2024, în jurul orei 14.20, în timp ce se afla pe o suprafață de teren arabil din extravilanul satului Borolea, jud. Botoșani, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, inculpatul a lovit cu un obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit, în zona hemitoracelui drept, persoana vătămată A.C.V., cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 18-20 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani .

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Sfânta și Marea Joi: DENIA celor douăsprezece Evanghelii

Publicat

Publicitate

La Cina cea de Taină din joia mare, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creştineşti: Taina Împărtăşaniei. El a săvârşit un lucru neobişnuit de tainic şi de sfânt: a luat pâinea, a binecuvântat-o, şi-a înălţat privirile către cer, a lăudat pe Dumnezeu, a frânt pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi spunând uluitoarele, cu totul neobişnuitele cuvinte pe care le auzim la fiecare Sfântă Liturghie: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”.

După aceea, Domnul Iisus Hristos a binecuvântat potirul cu vin şi, dându-l ucenicilor, a grăit: „Beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Matei 26, 28). Noi facem asta spre pomenirea Lui la fiecare Sfântă Liturghie prin Taina Euharistiei. Mai înainte, El spusese: „Eu sunt Pâinea vieţii… Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci – iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu… Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 48-51, 53-56).

Aceste cuvinte au fost atât de şocante când oamenii le-au auzit pentru prima dată încât mulţi, chiar dintre ucenicii Lui, L-au părăsit, neputând înţelege cum avea El să le dea de mâncat Trupul Său şi de băut Sângele Său, cum putea să îşi dea numele de „Pâinea Cerească”. Dar cei doisprezece apostoli, pe care Domnul Iisus Hristos i-a întrebat: „Nu vreţi şi voi să Mă părăsiţi?”, i-au răspuns prin gura Sfântului Apostol Petru: „Doamne, unde să mergem? Doar Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6, 67-68). Apostolii au primit, au făcut loc în inimile lor pentru cuvintele tainice ale Domnului, au crezut în faptul că Domnul Iisus Hristos este Pâinea vieţii, care s-a pogorât din cer – iar la Cina cea de Taină, când El le-a dat Trupul şi Sângele Său sub chipul pâinii şi al vinului, şi-au amintit cu adâncă credinţă de ceea ce le spusese Hristos.

Şi noi, creştinii, suntem datori să primim în inimile noastre aceste mari şi sfinte cuvinte ale lui Hristos, suntem datori să ne amintim ce ne-a spus Hristos în minunatul Său cuvânt despre viţa de vie: „Eu sunt Viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 1-6). Dacă noi suntem mlădiţe ale Viţei lui Hristos, înseamnă că ne hrănim cu seva acestei Viţe, aşa cum viţa de vie obişnuită se hrăneşte cu seva pe care o primeşte de la rădăcinile sale. Nu putem trăi fără hrana tainică primită de la Viţa Hristos, ale cărei mlădiţe El ne-a învrednicit să fim. El ne-a învrednicit să fim.

Suntem datori să credem din toată inima în faptul că, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos sub chipul pâinii şi al vinului, cu adevărat mâncăm Trupul lui Hristos şi bem Sângele Lui. Şi nimeni dintre noi să nu se îndoiască văzând că pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin şi că ele au gust de pâine şi de vin. Să nu se îndoiască nimeni de faptul că nu sunt pâine simplă şi vin simplu, ci adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos.

În Taina Euharistiei, la Liturghie, se săvârşeşte cu adevărat neasemuita minune a prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Episcopii şi preoţii care săvârşesc cu mare evlavie Taina Euharistiei, simt limpede că se petrece o Taină foarte mare, simt cum Se pogoară Duhul Sfânt asupra pâinii şi a vinului. Să ne apropiem și noi de marea Taină a Împărtăşaniei cu frică, cutremur, cu credinţă adâncă în faptul că sub chipul pâinii şi al vinului ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, că se împlinesc asupra noastră cuvintele lui Hristos: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el”. Amin.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Coțușca! Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate

Publicat

Publicitate

Un incendiu a izbucnit, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Puțureni, comuna Coțușca. Acoperișul casei a fost cuprins de flăcări. Nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

Publicitate

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Cei mai talentați elevi din țară au fost premiați în cadrul Olimpiadei Naționale de Informatică, pentru elevii claselor V-VIII, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

Publicat

Publicitate

Miercuri, 16 aprilie 2025, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani a fost gazda unei festivități impresionante, prilejuită de premierea celor mai talentați elevi din țară, în cadrul Olimpiadei Naționale de Informatică, pentru elevii claselor V-VIII. Evenimentul a reunit participanți, profesori, organizatori și invitați speciali, marcând o celebrare a excelenței și a performanței în domeniul informaticii.

Într-o atmosferă de apreciere și entuziasm, elevii care au demonstrat abilități remarcabile în rezolvarea problemelor algoritmice și de programare au fost recompensați pentru munca și dedicarea lor. Pe parcursul competiției, aceștia au trecut prin probe solicitante, punându-și la încercare logica, creativitatea și capacitatea de a găsi soluții inovatoare. Rezultatele obținute reflectă nu doar talentul lor individual, ci și sprijinul neprețuit al profesorilor care i-au îndrumat.

Pe lângă premiile acordate pentru clasamentul final, festivitatea a inclus momente speciale dedicate recunoașterii efortului depus de toți participanții. Diplomele de excelență, medaliile și premiile speciale oferite au subliniat importanța dezvoltării competențelor digitale și a susținerii elevilor pasionați de informatică în vederea construirii unei cariere de succes.

„Elevii care au concurat la această olimpiadă sunt dovada vie că viitorul tehnologic al României este în mâini sigure. Prin muncă, pasiune și determinare, ei au demonstrat că informatica este nu doar o știință, ci și o artă a logicii și creativității. Suntem mândri să-i premiem astăzi și să le recunoaștem meritele!

Felicitări și elevului nostru din cl. a V-a, Boariu Filip, de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, pregătit de domnul profesor Birta Andrei, pentru Medalia de bronz câștigată astăzi!” a declarat Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei

Publicat

Publicitate

Cuvântul Evangheliei s-a răspândit pornind de la Apostoli peste tot în lume. Deși majoritatea creștinilor trăia în timpul celui de-al IV-lea secol în interiorul granițelor imperiului roman, existau creștini și dincolo de granițe. Imperiul vecin era imperiul persan.Știm de la istoricul bisericesc Sozomen faptul că Sfântul Simeon era episcop al cetății Seleucia-Ctesiphon în timpul împăratului Sapor al II-lea (310-381).

La fel ca în perioada persecuțiilor și ostilităților din imperiul roman, viața creștinilor de dincolo de granițe nu a fost mai ușoară. Pe lângă pericolul care venea dinspre păgânii zoroastrieni, creștinii mai erau bănuiți și de faptul că erau spioni ai imperiului roman. Crescând numărul creștinilor autoritățile au început să îi hărțuiască. Amenințări, violențe, taxări excesive, distrugerea bisericilor și confiscarea proprietăților, toate acestea le-au suferit credincioșii. Episcopul Simeon a fost arestat ca trădător al religiei și al imperiului persan.

Pentru a scăpa i s-a propus să se plece înaintea împăratului. Acesta a refuzat. Mirat de faptul că nu se pleacă, Sapor l-a întrebat de ce, mai ales că nu ar fi fost prima dată. „Înainte, i-a răspuns Simeon, nu eram obligat să fac asta ca să mă lepăd de adevărul lui Dumnezeu și de aceea nu m-am opus obiceiului respectării împăratului, însă acum nu pot face asta pentru că stau aici în apărarea dumnezeirii și a învățăturii noastre”. Nu s-a închinat nici împăratului, nici soarelui. A fost trimis în temniță. În drumul spre aceasta Simeon a fost văzut de eunucul Usthazanescare era ca un tată pentru Sapor.

Usthazanes care fusese și el creștin, dar se lepădase de frică și-a venit în fire și a mărturisit că preferă să moară decât să trădeze pe Hristos. Sapor l-a decapitat. În Sâmbăta pătimirilor, o zi înainte de sărbătoarea Învierii, Simeon și foarte mulți alți creștini au fost uciși. Simeon a fost omorât ultimul.

Înainte de a fi omorât, ne spune istoricul Sozomen, „stătea lângă cei ce urmau a fi tăiați și îi îndemna să fie statornici învâțându-i despre moarte și înviere, despre evlavie, și le arăta din Sfintele Scripturi că o moarte ca a lor este viața adevărată, în vreme ce a trăi, și din frică a te lepăda de Domnul, este adevărata moarte”. Între cei uciși atunci se numărau și doi preoți bătrâni ai lui Simeon, Abedechalaasand Anannias, care au suferit în temniță alături de dânsul. Mai târziu a fost ucisă și Tarbula, o sfântă fecioară, sora episcopului Simeon.

Sunt înfricoșătoare descrierile sfintelor pătimiri ale martirilor. Înfricoșătoare au fost și vremurile acelea. De aceea este minunat curajul lor și pildă deopotrivă.

Publicitate

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending