Connect with us

Administratie

Bani pentru familiile cu locuințe afectate de inundații, alunecări de teren sau fenomene meteo deosebite

Publicat

Publicitate

Guvernul a aprobat miercuri cuantumul sumelor de care vor beneficia, de la stat, familiile sau persoanele cu locuințe afectate de inundații, alunecări de teren sau fenomene meteo deosebite. Cei păgubiți pot primi până la 10.000 de lei, pe baza unor borderouri întocmite de către agențiile pentru plăți și inspecție socială, cu sprijinul comitetelor județene/locale pentru situații de urgență.

Cuantumul a fost mărit ca urmare a creșterii indicelui de cost în construcții cu până la 80%, potrivit celui mai recent buletin statistic de prețuri al INS, astfel că valoarea ajutoarelor de urgență s-a majorat în medie cu 50% față de cea acordată anul trecut pentru situații  similare.

Pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure afectate de inundaţii în cursul anului 2022 se aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă, în limita sumei de 6.000.000 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale pentru anul 2022.

Inundaţiile cuprind atât ploile abundente, cât şi fenomenele asociate acestora, respectiv alunecările de teren şi fenomenele meteorologice deosebite.

Familiile şi persoane singure afectate de inundaţii sunt cele ale căror locuinţe au fost avariate parţial sau în totalitate, potrivit evaluărilor şi constatărilor efectuate de autorităţile/ organismele competente organizate conform legii, prevede HG aprobat.

Ajutoarele de urgenţă prevăzute se acordă familiilor sau persoanelor singure afectate de inundaţii, indiferent de veniturile acestora, astfel:

Publicitate
  • a) câte 10.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie de peste 75% inclusiv (față de suma de 6.000 de lei aprobată în 2021)
  • b) câte 7.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie cuprinsă între 50% inclusiv şi 75% (4.000 lei în 2021)
  • c) câte 4.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie cuprinsă între 25% inclusiv şi 50% (2.500 lei/2021)
  • d) câte 2.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie de până la 25% (1.500 lei/2021)
  • e) câte 1.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror bunuri din locuinţă au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor (1.000 lei/2021).

Pentru familiile şi persoanele singure prevăzute la alin. (1) lit. a) – d), suma prevăzută la alin. (1) lit. e) se acordă suplimentar faţă de sumele acordate pentru afectarea locuinţei.

Ajutorul de urgenţă se acordă numai pentru persoanele singure şi familiile pentru care s-au înregistrat pagube în cazul locuinţelor în care acestea trăiesc efectiv, indiferent de regimul juridic al deţinerii acestora.

Procedură simplificată: fără cerere sau anchetă socială

În contextul în care probabilitatea apariției unor fenomene meteorologice extreme este foarte mare ca urmare a schimbărilor climatice, iar acest lucru necesită o reacție rapidă din partea autorităților și sprijin imediat pentru populația afectată, a fost simplificată procedura de acordare a ajutoarelor de urgență, astfel că nu mai este necesară completarea unei cereri de către familia sau persoana afectată de inundații și nici efectuarea de anchete sociale.

În cazul în care persoana singură sau familia deţine mai multe locuinţe afectate, ajutorul se acordă o singură dată, pentru o singură locuință.

Ajutor suplimentar de 7.500 de lei în caz de deces după inundații, alunecări de teren sau fenomene meteo deosebite

În cazul în care, ca urmare a inundaţiilor, alunecărilor de teren şi fenomenelor meteorologice deosebite, se înregistrează pierderi de vieţi omeneşti, familia persoanei decedate beneficiază suplimentar de suma de 7.500 lei, indiferent de numărul victimelor.

Ajutorul se plăteşte soţului/soţiei ori rudelor directe de gradul 1 sau 2 sau, în lipsa acestora, persoanei fizice care demonstrează cu documente doveditoare că s-a ocupat de organizarea înmormântării.

Cum se acordă ajutoarele financiare

Ajutoarele de urgenţă nominale se aprobă prin notă de către ministrul muncii şi solidarițății sociale sau de persoana desemnată în acest scop, pe baza borderourilor întocmite de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţele, respectiv municipiul Bucureşti, unde s-au produs inundaţii, alunecări de teren şi fenomene meteorologice deosebite, cu sprijinul comitetelor judeţene/locale pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, se aprobă pe baza constatărilor comisiei pentru evaluarea estimativă a pagubelor, constituită prin ordin al prefectului.

Borderourile prevăzute se avizează de primarii localităţilor afectate şi de prefecţi şi conţin în mod obligatoriu:

  • numele şi prenumele titularului ajutorului de urgenţă
  • adresa de domiciliu/reşedinţă
  • gradul de afectare a locuinţei, constatat de comisia pentru evaluarea estimativă a pagubelor, constituită prin ordin al prefectului
  • suma propusă cu titlu de ajutor de urgenţă, în conformitate cu nivelurile şi limitele prevăzute

Pe baza borderourilor centralizatoare, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială întocmeşte situaţiile centralizatoare cu titularii ajutorului de urgenţă cu propunerea de aprobare, pe care le transmite Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale pentru aprobare.

Plata ajutorului de urgenţă se poate face atât prin mandat poştal, cât şi prin cont bancar. Pentru plata prin cont bancar, titularul îşi va exprima opţiunea în scris pe baza unei declaraţii pe propria răspundere.

Pentru plata ajutoarelor de urgenţă, solicitarea acestora se efectuează de către agenţiile teritoriale până cel târziu la data de 10 decembrie 2022.

”Familiile/persoanele singure afectate de inundații, alunecări de teren și fenomene meteorologice deosebite, prin însăși pierderea sau deteriorarea locuinței, a bunurilor de folosință îndelungată și a culturilor pentru care au depus efort, sunt supuse riscului de excluziune socială, majoritatea neavând nici venituri suficiente pentru refacerea gospodăriilor distruse, fapt pentru care este necesară intervenția și sprijinirea acestora prin acordarea de ajutoare de urgență.

Avantajul aprobării unei hotărâri a Guvernului de acordare a ajutoarelor de urgență pentru situații de necesitate cauzate de inundații, alunecări de teren și fenomene meteorologice deosebite, indiferent de momentul în care acestea se vor produce pe parcursul anului 2022, va asigura sprijinirea promptă a populației și va facilita combaterea rapidă a riscului de excluziune socială a celor afectați”, mai prevede HG aprobat.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

MAI va monitoriza presa și rețelele sociale pentru a combate informațiile false despre buletinul electronic

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Interne alocă 2,29 milioane de lei pentru servicii de monitorizare a presei și a rețelelor sociale, cu scopul de a urmări modul în care se discută în spațiul public implementarea cărții electronice de identitate.

Practic, acest sistem nu presupune un simplu abonament la o agenție de știri, ci un sistem software și hardware de tip „Media Intelligence”, care să îndeplinească mai multe funcții, potrivit economedia.ro.

Printre acestea se numără înregistrarea și arhivarea emisiunilor radio și TV în care este discutat buletinul electronic.

Astfel, MAI dorește să păstreze în format audio/video toate intervențiile publice pe această temă, pentru a putea analiza discursul în timp real.

Monitorizarea mediului online

De asemenea, sistemul va include monitorizarea mediului online, ceea ce presupune analizarea site-urilor de știri, a blogurilor și a rețelelor sociale pentru identificarea unor termeni-cheie legați de proiect, precum „buletin electronic”, „cip” sau „semnătură digitală”.

Potrivit caietului de sarcini analizat de economedia.ro, platforma trebuie să asigure și o funcție de analiză a sentimentului, capabilă să indice dacă percepția publică asupra subiectului este favorabilă, neutră sau negativă.

Publicitate

Scopul proiectului: creșterea numărului de buletine electronice emise

Scopul proiectului este de a sprijini și accelera adoptarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) în România.

MAI vrea să identifice în timp real informațiile false care devin virale, pentru a putea reacționa rapid cu dezmințiri oficiale și campanii de informare direcționate.

De exemplu, dacă apar temeri legate de „stocarea amprentelor”, instituția ar putea aloca buget pentru materiale care explică securitatea datelor biometrice.

Prin acest sistem, Ministerul de Interne urmărește să combată răspândirea informațiilor negative despre buletinul electronic și să își adapteze comunicarea pentru a accelera adoptarea cărții electronice de identitate.

În prezent, mai puțin de 5% dintre români dețin acest document. 

România și-a asumat (prin PNRR) ca până la sfârșitul lui 2026 să emită aproximativ 5 milioane de buletine electronice.

Pentru a realiza acest lucru, ar fi nevoie de un ritm de peste 150.000-200.000 de documente eliberate lunar la nivel național, însă acest lucru nu se întâmplă momentan, deoarece populația este neîncrezătoare cu privire la această schimbare.

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (429)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

ÎNTÂMPLĂRI ADEVĂRATE

(DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI)

 

NIETZSCHE LA TURIN: Alexandru Nemoianu în „Lumina de duminică” nr. 28 din 14 iulie 2024: „În 3 ianuarie 1889, Nietzsche, care locuia la un prieten în Turin, ieşind în stradă, a fost martor la o întâmplare care i-a schimbat existenţa complet. Pe stradă era o căruţă foarte încărcată, trasă de un cal. Povara era peste puterile acelui cal, totuşi, vizitiul îl biciuia fără milă. La vederea acestui lucru, Nietzsche s-a repezit să apere calul de lovituri, l-a cuprins de gât şi a început să plângă în hohote, necontrolabil. Cu greu a fost dus în casă, iar cei care au asistat spun că el murmura: „CE ÎNŞELAT AM FOST, CE MULT AM GREŞIT”. Tot restul celor 11 ani pe care i-a mai avut de trăit, Nietzsche nu a mai scris şi a fost considerat dement. Întâmplarea cu calul a fost relatată de către familia Fino, o familie extrem de respectată în Turin şi care îl şi găzduia pe Nietzsche. Este cu putinţă ca acel eveniment să fi declanşat o prăbuşire nervoasă, care se alcătuia de mai multă vreme, deci să fi fost concluzia unei boli evolutive”.

 

Publicitate

SIRENA LUI ROAITĂ: Sirena ce trebuia să declanşeze greva din 15 – 16 februarie 1933 a fost trasă de Constantin Negrea şi nu de Vasile Roaită, cum mulţi am învăţat la istorie. Vasile Roaită era ucenic în ultimul an la căldărărie şi n-a avut nici o legătură cu greva. Tatăl său avea o cârciumă unde se întâlneau cei de la Siguranţă. Vasile Roaită a fost împuşcat din greşeală. Ca să devină erou, a decis Gheorghiu Dej care i-ar fi zis lui Negrea: „Roaită e cel mai tânăr şi, pentru toţi, el va fi cel care a murit trăgând sirena”.

 

NIŞTE CÂINI CA NIŞTE „MOLDOVENI”: Întâmplarea este povestită de Andrei Manolescu în „Dilema” nr. 19 din 11 – 17 iulie 2024. Vrând să facă o plimbare cu bicicleta „prin margini de Bucureşti”, a încercat să evite Şoseaua Fundeni şi a trecut râul spre Doamna Ghica. Spune Andrei Manolescu: „Nişte câini au sărit la mine dintr-o curte. Stăpânul a ieşit să-i oprească, strigând că-s „MOLDOVENI”. A aruncat în ei cu o scândură. Replica unui vecin aşezat pe banca din faţa propriei curţi a venit instantaneu: „BA SUNT EXACT CA STĂPÂNUL!”.

 

MOMENTUL MORŢII LUI CEHOV: L-am găsit descris de Elisabeta Pop în revista „Apostrof” nr. 7 din 2024: „În noaptea de 2 iulie 1904, la doar 44 de ani, Anton Pavlovici Cehov părăsea această lume, departe de Rusia, la Baden – Baden. Îi era alături soţia lui, actriţa Olga Knipper. Pentru prima dată în viaţă a chemat un doctor, a cerut să se aducă o sticlă de şampanie şi, cu paharul în mână, a rostit, senin, un ultim toast, de fapt aceste două cuvinte care au plecat fulgerător spre omenirea de pretutindeni, spre cei care-l cunoşteau şi spre cei mulţi care aveau să-l cunoască prin opera lui, peste o sută, peste două sute de ani. „ICH STERBE” a spus în germana pe care de fapt n-o vorbea… dar voia ca doctorul de faţă să înţeleagă şi el”.

 

 

A DOUA NEŞANSĂ A POETEI MIRELA ROZNOVEANU: Am întâlnit-o exprimată într-un interviu acordat revistei „Luceafărul de dimineaţă” nr. 12 din 1998: „Ca într-un adevărat roman grec antic, a doua mea neşansă a fost frumuseţea, pe care am considerat-o un stigmat, care m-a vulnerabilizat, într-un sens, chiar victimizat. Pentru scriitorul român, o femeie inteligentă şi frumoasă nu poate fi nici profundă şi nici talentată. Evident, în România, literatura aparţine, teritorial, bărbaţilor, care sunt alergici la intruziunile femeilor. Ca să mă afirm, am muncit enorm, dar am observat că între o mediocritate masculină şi o femeie talentată, va fi comentat, preferat, primul”.

 

MOARTEA LUI RENE DESCARTES: A fost descrisă de Alexandru Budac în revista „Orizont” nr. 7 din 2024, într-o cronică la volumul „Regina şi filozoful – Descartes la curtea Christinei a Suediei” de Svante Nordin. Ajuns la Stockholm în octombrie 1649, regina Suediei ar fi dorit ca Descartes s-o ajute să deschidă o academie suedeză. Dar n-a fost să fie. Scrie Alexandru Budac: „Descartes suportă greu iarna suedeză, şi moare în 11 februarie 1650, cel mai probabil de gripă, după ce refuză tratamentul medicului de la curte, un inamic al filozofiei sale. Relaţia apropiată dintre regina protestantă şi influentul cugetător catolic nu era privită cu ochi buni la Stockholm. S-au alimentat speculaţii – niciuna temeinic susţinută – cu privire la posibilitatea asasinatului politic. Trupul filozofului a fost înhumat la Stockholm, apoi deshumat spre a fi repatriat şi reînhumat – de două ori – la Paris, dar craniul său a fost furat în Suedia de comandantul gărzii, folosit pentru plata datoriei la berărie, inscripţionat în latină şi traficat de atâtea ori, încât astăzi nici francezii, nici suedezii nu mai ştiu în ce loc se găsesc rămăşiţele lui Rene Descartes, cu sau fără cap. O punere în abis a raţionalismului. Prefer anecdota suedeză care pretinde că Descartes a fugit în Laponia, unde le-a predat laponilor cartezianismul, şi apoi a devenit şaman”.

 

CONDAMNAREA LA MOARTE A LUI DOSTOIEVSKI: Am găsit-o descrisă de Dan Stanca în eseul său „Mâna lui Dumnezeu” din „România literară” nr. 39-40 din 20 septembrie 2024: „În tinereţe, marele scriitor a făcut parte dintr-un grup socialist anarhist, fapt care i-a adus condamnarea la moarte. Erau executaţi în grupuri de câte trei. Fusese executat primul grup, urma al doilea din care făcea parte însuşi Dostoievski. În momentul în care se îndrepta spre locul execuţiei a venit un trimis al ţarului – pe vremea aceea domnea autocratul Nicolae I – care a anunţat comutarea pedepsei din pedeapsă capitală în surghiun şi muncă silnică în Siberia. În felul acesta, scriitorului de mai târziu i-a fost salvată viaţa. Ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă acel trimis nu ajungea la timp. Pe atunci nu existau mijloace rapide de comunicare. Orice întârziere putea fi fatală, dar trimisul a venit la timp şi astfel voinţa Domnului a fost îndeplinită. Dostoievski trebuia să trăiască şi atunci Dumnezeu a acţionat fără să pregete. I-a deschis ţarului mintea pentru a semna ordinul de comutare a pedepsei., a înlăturat orice posibilă piedică din calea trimisului, a făcut tot ceea ce era necesar pentru ca istoria culturii să fie ulterior îmbogăţită cu opere ilustre”.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Controale la restaurante din Botoșani. Polițiștii au vizat muncitorii străini și prevenirea migrației ilegale

Publicat

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat o acțiune de verificare pe raza municipiului, în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale și al respectării legislației în domeniul muncii.

 

La data de 12 februarie a.c., echipele mixte au verificat o societate comercială cu domeniul de activitate „restaurante”, de pe raza municipiului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost identificate și legitimate șase persoane, dintre care patru cetățeni români și doi cetățeni din Bangladesh.

 

Publicitate

În urma verificărilor efectuate nu au fost constatate situații de ședere ilegală sau alte abateri privind regimul juridic al străinilor în România.

 

Astfel de acțiuni au caracter preventiv și urmăresc asigurarea respectării cadrului legal privind angajarea și șederea străinilor pe teritoriul României, precum și menținerea unui climat de legalitate în domeniul relațiilor de muncă.

 

Polițiștii de imigrări vor continua activitățile de verificare în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate și a migrației ilegale.

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un tânăr din Bălușeni care a fost prins beat la volan pe străzile din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Bălușeni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending