Connect with us

Actualitate

Averea la control: Cum vor fi „scuturați” după 1 iulie de către ANAF șmecherii care sfidează cu opulența și luxul vilelor

Publicat

Publicitate

De la 1 iulie, șeful ANAF anunță ca inspectorii Fiscului  vor începe controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obținerii averilor fiecărei persoane.

Lucian Heiuș, a declarat că există numeroase „exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând și care în viața lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au, constați că ele sunt aproape inexistente”.

Lucian Heiuş, preşedintele ANAF, a explicat la DCNews cine sunt cei vizaţi de controalele ANAF începând cu 1 iulie.

„În ultima perioadă au tot apărut informaţii că ANAF va merge şi ne va urmări prin oraş să ne ia banii, va merge la nunţi, se va duce după coafeze, o grămadă de astfel de lucruri.

Există o strategie pentru scoaterea la suprafaţă a tuturor veniturilor? Până la urmă, cu asta suntem de acord, fiecare om din ţara asta trebuie să plătească impozit pe venitul pe care îl obţine din muncă.

Aveţi o strategie pentru atragerea acestor contribuabili către ANAF, să fie corecţi, să îşi declare veniturile?”, a întrebat Elena Cristian, analist DC BUSINESS, în cadrul dezbaterii „Digitalizarea României: noile provocări ale transformării digitale”, organizată de DC MEDIA GROUP.

Publicitate

Răspunsurile la întrebări pot fi urmărite în video de la minutul 47,00

 

YouTube video

„Misiunea ANAF este creşterea colectării veniturilor către bugetul de stat şi tot ce facem duce spre rezultatele care trebuie să se materializeze în creşterea veniturilor, respectiv în acel celebru grad de încasări a veniturilor fiscale în PIB.

Bineînţeles că mergem pe mai multe căi. Pornim de la controale, controale la marii contribuabili, mergem la acţiunile pe care le face AntiFrauda.

Chiar în acest moment, 130 de inspectori antifraudă împreună cu inspectori ANSVSA controlăm distribuitorii en-gross de legume şi fructe din Bucureşti şi Ilfov. Acestea sunt produse cu risc ridicat de evaziune fiscală.

S-a creat aici o dezbatere mult mai mare decât mi-am putut imagina, prin verificarea veniturilor persoanelor fizice. Intensificăm, în acelaşi timp, şi acţiunile de colectare.

Încercăm să avem un dialog deschis cu agenţii economici care îşi declară şi nu îşi achită obligaţiile fiscale din motive independente de voinţa lor. Noi venim alături de ei şi le spunem ce scheme de ajutor pot să aibă, ce eşalonări, ce restructurare pot aplica, pentru a depăşi momentul dificil.

Toate acţiunile, toate programele, tot ceea ce vrem să implementăm în perioada următoare are un singur scop. Creşterea conformării voluntare la declarare şi la plată.

Nu vă ascund că o să continuăm cu multe materiale de informare către diverse categorii de contribuabili, mai mici sau mai mari.”, a replicat Lucian Heiuş.

Plata impozitelor, „obligaţie civică, nu doar legală”

Întrebat cum va convinge ANAF-ul oamenii care nu au plătit niciodată impozitul să vină de bunăvoie să îl plătească, Lucian Heiuş a spus că „educaţia fiscală, educaţia economică la nivelul întregii societăţi e un proces de lungă durată.

Dar el trebuie început şi făcut. Explicăm şi eu mereu încerc să spun că pe lângă obligaţia legală, plata impozitelor este şi o obligaţie civică”.

„Oamenii trebuie să înţeleagă că statul nu poate funcţiona fără taxele şi impozitele pe care le plătesc agenţii economici.

În acelaşi timp, şi noi ca stat trebuie să fim alături de agenţii economici oneşti şi să ne îndreptăm spre cei care nu respectă legea şi fac chiar concurenţă neloială celor care îşi plătesc impozitele şi taxele la zi.

Nu e simplu, dar e despre a încerca să comunici cu persoanele care, să spunem, reprezintă risc de neplată, până la a ajunge să îi controlezi, să îi depistezi şi să aplici normele legale. Să nu ne oprim doar la controale sau la prevenţie.

Trebuie să facem tot ce putem pentru a creşte gradul de conformare voluntară la plată şi declarare”, a concluzionat Lucian Heiuş.

Avem peste tot exemple de şmecheri care sfidează prin opulență şi care în viaţa lor nu au plătit niciun impozit

„Este o jignire pentru oamenii cinstiţi care muncesc greu, uneori de dimineaţa până seara, să vadă că în jurul lor alţii îşi cumpără case care se învârt după soare, îşi achiziţionează maşini exorbitant de scumpe, şi ei nu au lucrat o zi în viaţa lor şi nu au plătit un impozit.

Este, de asemenea, nedrept pentru agenţii economici, care majoritatea lor îşi desfăşoară business-urile corect, îşi plătesc taxele şi impozitele la timp, iar alţi patroni fac evaziune fiscală, folosesc muncă la negru, se îmbogăţesc nemeritat şi nu plătesc niciun impozit în viaţa lor.

Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că aceste mecanisme sunt dăunătoare atât bugetului de stat, dar în acelaşi timp creează şi o mare frustrare în rândul societăţii româneşti, creând chiar modele antisociale.

Avem peste tot exemple de şmecheri care sfidează cu opulenţa şi luxul pe cere îl afişează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând şi care în viaţa lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constaţi că ele sunt aproape inexistente”, a declarat Lucian Heiuş.

Heiuş : Dacă am eradica toată evaziunea, la actualul sistem fiscal, am ajunge la 35% încasări în PIB

Încasările fiscale în PIB vor creşte anul acesta cu 0,5 puncte procentuale, iar la finele anului viitor vor ajunge la circa 28% din PIB, a declarat, joi, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Ovidiu Heiuş.

Ţinta este ca, în trei ani, să se ajungă la pragul psihologic de 30%, a spus Heiuş, subliniind că, la actualul sistem fiscal din România, dacă ar fi eradicată toată evaziunea, încasările fiscale nu ar putea depăşi 35% din PIB.

„Eu chiar am discutat şi cu domnul prim-ministru şi cu domnul ministru de Finanţe, undeva anul acesta vom putea creşte cu 0,5 puncte procentuale încasările fiscale în PIB, iar la sfârşitul anului viitor să fim undeva spre 27,5 – 28%. Ţinta finală, undeva la 3 ani de zile de acum înainte, este să ne apropiem de acel 30% prag psihologic.

De multe ori, acest grad nu depinde doar de acţiunile ANAF-lui, ci depinde şi de nivelul de fiscalizare al unui stat. Conform calculelor mele, dacă am eradica toată evaziunea fiscală din România, la actualul sistem fiscală din ţara noastră, putem să ajungem undeva în jur de 34-35% încasări fiscale în PIB, nu mai mult.

Deci, dacă o să reuşim în doi ani – doi ani şi jumătate să ne apropiem de 30% cred că vom sta peste media europeană raportat, bineînţeles, că aşa este normal, la fiecare sistem fiscal din fiecare stat membru”, a spus Heiuş, la conferinţa „Digitalizarea României. Noile provocări ale transformării digitale”, organizată de DC Media Group.

El a adăugat că nu spune „nici că este mic, nici că este mare, nici că e bun”, doar că acesta este sistemul fiscal din România în prezent şi el permite să atingem maximum, într-o situaţie ideală, undeva la 35% încasări fiscale în PIB.

„Restul, deciziile şi politica fiscală se fac în Parlament, noi doar aplicăm legea care se aprobă în Parlamentul României”, a punctat Heiuş.

Acesta a subliniat că misiunea de bază a ANAF este creşterea colectării veniturilor la bugetul de stat şi tot ceea ce face instituţia, toate rezultatele trebuie să se materializeze în creşterea gradului de încasări, a veniturilor fiscale în PIB.

„Toate acţiunile şi toate programele şi tot ceea ce vrem să implementăm în perioada următoare au un singur scop: creşterea conformării voluntare la declarare şi la plată.

Nu vă ascund că o să continuăm în lunile următoare cu foarte multe materiale de informare către diverse categorii de contribuabili, mai mici sau mai mari”, a mai spus preşedintele ANAF.

Heiuş a semnalat importanţa educaţiei fiscale, a educaţiei economice la nivelul întregii societăţi, care este un proces de lungă durată.

„Explicăm, şi eu de câte de ori încerc să transmit un mesaj spun întotdeauna că, pe lângă obligaţie legală, plata impozitelor şi a contribuţiilor este şi obligaţie civică.

Toată lumea trebuie să înţeleagă că statul nu poate funcţiona fără impozitele şi taxele pe care le plătesc agenţii economici. În acelaşi timp, şi noi, ca stat, trebuie să fim alături de agenţii economici care sunt oneşti şi să ne îndreptăm spre cei care nu respectă legea şi care le fac chiar o concurenţă neloială celor care respectă lege, care îşi plătesc impozitele şi taxele la zi (…)

Plaja este foarte lungă, dar trebuie să mergem pe fiecare canal şi să nu ne oprim doar la controale sau să ne oprim doar la prevenţie. Între prevenţie şi controale trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a creşte acest grad de conformare voluntară la declarare şi la plată”, a explicat Heiuş.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Misiune contracronometru la Darabani. Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat de pompieri militari și voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat de pompieri militari și voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Misiunea contracronometru a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea Darabani.

Bărbatul a mers să ia apă, iar, într-un moment de neatenție, a căzut în gol. Acesta a reușit să se prindă de lanț și, cu ultimele puteri, a sunat după ajutor la numărul unic de urgență 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de intervenție și accesorii specifice, precum și o ambulanță SAJ.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că bărbatul avea un picior prins în găleată și se ținea de lanț. În mai puțin de cinci minute, pompierii au reușit să îl aducă la suprafață. Victima era conștientă și a refuzat transportul la spital.

Citeste mai mult

Eveniment

COD GALBEN de ploaie și burniță care vor favoriza depunerea poleiului pentru mai multe comune din județ

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis un nou cod galben de ploaie și burniță care, local, depun polei. Acesta este valabil până la ora 14:00 în localitățile Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Mileanca, Darabani, Drăgușeni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni și Ripiceni, Concești, Mitoc și Adășeni.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

* evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare
* reducă mult viteza
* păstreze o distanță mare față de alte vehicule
* nu frâneze și să nu vireze brusc
* evite depășirile

Pe pietoni îi sfătuim:

* să meargă cu grijă;
* să folosească încălțăminte antiderapantă.

Se recomandă deplasarea lentă, cu pași mici, folosirea balustradelor și evitarea suprafețelor lucioase sau înclinate.

Publicitate

Curățarea gheții, a țurturilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente acestora, revine proprietarilor și administratorilor de imobile.

În situația în care îndepărtarea gheții și a țurturilor nu este posibilă imediat, zona trebuie obligatoriu semnalizată și delimitată corespunzător, astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranța pietonilor.

Facem apel la responsabilitate și implicare pentru prevenirea accidentelor și pentru siguranța tuturor cetățenilor.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Noi reguli pentru subvenția la pășunatul bovinelor. Plățile, acordate în funcție de relief și perioada de pășunat

Publicat

Publicitate

Subvenția acordată crescătorilor de bovine pentru pășunatul extensiv va fi acordată după noi reguli. Autoritățile susțin că schimbările nu vor duce automat la reducerea sprijinului financiar.

Schimbările sunt prevăzute în Planul Național Strategic și vizează ecoschema PD-27, gestionată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii, citați de Mediafax, susțin că modificările introduse nu urmăresc reducerea sprijinului acordat crescătorilor de bovine, ci adaptarea sistemului de plăți la noile cerințe de mediu și bunăstare a animalelor impuse la nivel european.

„Introducerea unui cuantum minim începând cu anul 2026 nu înseamnă o reducere automată a plăților, ci un mecanism de siguranță bugetară, aplicabil doar dacă situația o va impune, în cazul supra-accesării ecoschemei, în conformitate cu regulamentele europene”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, citat de Agrointel.ro.

Obiectivele programului

Noua ecoschemă, denumită „Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate”, urmărește acordarea de sprijin fermierilor care respectă cerințe suplimentare față de standardele minime impuse de legislația națională și europeană.

Programul are ca obiectiv protejarea pajiștilor, reducerea presiunii asupra ecosistemelor și îmbunătățirea condițiilor de creștere a animalelor.

Publicitate

Cum va fi acordat sprijinul financiar

Potrivit noilor reguli, sprijinul financiar va fi acordat prin mai multe pachete distincte, stabilite în funcție de tipul de relief și durata pășunatului.

  • Pentru zona montană sunt prevăzute două variante, respectiv pășunat pe o perioadă minimă de 60 de zile și pășunat pe o perioadă minimă de 90 de zile.
  • Pentru zona de deal și pentru cea de câmpie sunt stabilite perioade diferite de pășunat, adaptate condițiilor specifice fiecărui relief.

Autoritățile spun că diferențierea urmărește adaptarea practicilor agricole la condițiile geografice și climatice, dat fiind faptul că sezonul de pășunat diferă între zonele montane și cele de câmpie.

Cum va fi calculată subvenția

O modificare importantă este adusă modului de calcul al subvenției. Plata va fi stabilită în funcție de numărul și tipul animalelor, calculate după un sistem denumit unitate vită mare (UVM), folosit pentru calcularea subvențiilor în zootehnie.

Sistemul permite corelarea sprijinului cu numărul efectiv de animale și cu impactul acestora asupra pajiștilor.

Planul Național Strategic include estimări privind cuantumurile unitare pentru fiecare categorie de relief. În unele cazuri, aceste valori sunt mai mici decât cele aplicate anterior.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au precizat însă că valorile reprezintă praguri orientative minime, stabilite pentru a asigura flexibilitatea utilizării fondurilor și pentru a permite ajustarea plăților în funcție de numărul fermierilor care accesează schema.

Condiții

Pentru a beneficia de subvenție, fermierii trebuie să respecte o serie de cerințe, printre care realizarea pășunatului efectiv pentru perioadele minime stabilite și menținerea unei încărcături de animale corespunzătoare suprafeței de pajiște utilizate.

Totodată, animalele trebuie să fie înregistrate în sistemele oficiale de evidență, iar exploatațiile trebuie să respecte normele de bunăstare.

Potrivit autorităților, ecoschema PD-27 face parte din setul de măsuri prin care România încearcă să alinieze agricultura la obiectivele de sustenabilitate și protecție a mediului, menținând în același timp competitivitatea fermelor zootehnice.

Citeste mai mult

Eveniment

Minoră dispărută în județul Botoșani. Apel public pentru găsirea Robertei Chihaia

Publicat

Publicitate

Autoritățile din județul Botoșani sunt în alertă după dispariția unei minore din municipiul Dorohoi. Chihaia Roberta Elena, în vârstă de 16 ani, este căutată de familie și de poliție, după ce a plecat voluntar dintr-un complex de apartamente și nu a mai revenit până în prezent.

Potrivit informațiilor oficiale, dispariția a fost semnalată în data de 3 decembrie 2025, când minora a părăsit complexul de apartamente „Amicii” din municipiul Dorohoi. De atunci, nu a mai putut fi contactată, iar familia nu deține informații despre locul în care s-ar putea afla.

Semnalmentele minorei
Roberta Chihaia este născută la data de 22 octombrie 2009, în municipiul Botoșani, și are cetățenie română. La momentul dispariției, aceasta avea:

Înălțime: aproximativ 1,60 m
Greutate: aproximativ 60 kg
Constituție: atletică
Păr: șaten, drept, lung
Ochi: căprui
Semne particulare
Minora prezintă mai multe semne distinctive care pot ajuta la identificare:

tatuaj cu cifre romane pe brațul stâng
tatuaj cu prenumele „CODRUTZ” pe antebrațul drept
Îmbrăcămintea la momentul dispariției
La plecarea din complexul de apartamente, Roberta purta:

geacă bej deschis
blue-jeans cu imprimeu leopard
tenisi cu imprimeu leopard
Apel către populație
Poliția face apel la cetățenii care pot oferi informații relevante să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune de urgență la 112. Orice detaliu, chiar și aparent nesemnificativ, poate fi esențial pentru găsirea minorei și readucerea ei în siguranță alături de familie.

Publicitate

Cazul este încadrat ca persoană dispărută, iar cercetările sunt în desfășurare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending