Connect with us

Eveniment

Autocar care efectua curse pe ruta Botoșani-București, accident rutier astăzi la amiază. Șapte victime

Publicat

Publicitate

Traficul rutier a fost îngreunat, joi la amiază, pe DN 2 în județul Vrancea, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autocar din Botoșani și o mașină.În urma accidentului, șase persoane au fost rănite, fiind evaluate medical. Traficul a fost este blocat pe sensul Adjud – Focșani, fiind deviat de polițiști pe celălalt sens, relatează romania24.ro.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe DN2 (E85) Adjud-Focșani, la ieșirea din localitatea Adjud, din județul Vrancea, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocar.

Precizările polițiștilor

„Polițiștii rutieri intervin la un eveniment sesizat prin apel 112, la ora 12.23. Pe DN 2 E 85, în afara localitătii Adjud, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autocar transport persoane și un autoturism.

Autocarul efectua o cursă regulată, pe ruta Botoșani-București, iar la momentul evenimentului transporta 10 pasageri. Traficul este blocat pe sensul de mers Adjud- Focșani și se circulă alternativ, pe celălalt sens de mers”, a precizat reprezentantul IPJ Vrancea.

Precizările pompierilor

„Pompierii militari au fost alertați joi, 8 iunie, în jurul orei 12:35 despre producerea unui accident rutier pe DN 2 E 85, în localitatea Domnești, în care au fost implicate un autoturism, în care se aflau 3 persoane, printre care și un copil în vârstă de 5 ani, și un autocar, în care se aflau șoferul și 10 pasageri.

În urma impactului dintre acestea au rezultat 7 victime.

Publicitate

Pentru gestionarea situației de urgență, la locul evenimentului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud cu 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanţă SMURD și 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și echipaje de la  Serviciul de Ambulanţă Județean Vrancea (S.A.J.).

Echipajul SMURD, a preluat și a transportat la spital victimele aflate în autoturism, respectiv, 2 femei și 1 copil. Celelalte 4 victime au fost asistate la fața locului de echipajele S.A.J., 2 dintre acestea au fost transportate la spital, iar 2 au refuzat transportul.

De asemenea, la locul intervenției, pompierii au asigurat măsurile necesare de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat reprezentantul ISU Vrancea.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Lansare de carte – Constantin Iftime, „Eseul carnivor”, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește sâmbătă, 25 ianuarie 2025, ora 11.00, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchianˮ, lansarea volumului ,,Eseul carnivorˮ, semnat de scriitorul botoșănean Constantin Iftime.

Poet, prozator și publicist, Constantin Iftime prezintă în noua sa carte, apărută în 2025 la Editura Gri din București, o serie de 45 de eseuri care se deschid ca un evantai de lumină asupra lumii românești de astăzi, punându-i în evidență detaliile cele mai ascunse.

De mare rafinament stilistic, cu tăietură necruțătoare, scrutând până în urzeală, cartea lui Constantin Iftime este un instrument de înțelegere profundă a realității din ziua de azi. O lectură incitantă, surprinzătoare de la o pagina la alta.

Cartea va fi prezentată de Viorel Ilișoi, alt botoșănean, în tripla sa calitate de prieten al autorului, editor și redactor de carte. Cei doi publiciști, ambii lansați în presă din Botoșani, în anii ’90, vor discuta cartea și vor analiza împreună situația presei de astăzi, locală și națională.

La stand se vor găsi și toate celelalte cărți ale Editurii GRI.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tentative de fraudă prin mesaje pe WhatsApp sau alte rețele. Atenționările polițiștilor

Publicat

Publicitate

Polițiștii atenționează privind tentative de fraudă prin mesaje pe telefon, Whatsapp sau alte rețele. Au fost înregistrate cazuri în care persoane au primit mesaje, unele ce păreau să fie de la prieteni sau cunoștințe prin care li se cereau bani împrumut, scrie alba24.ro.

Cetățenii sunt atenționați să nu transfere bani în conturi suspecte și să verifice autenticitatea solicitărilor primite.

”La nivelul țării noastre, au fost înregistrate o serie de fapte cu acest mod de operare. Pentru o mai bună prevenție, cetățenii trebuie să se protejeze în mediul online.

Cum vă protejați?

  • citiți cu atenție mesajul și nu vă grăbiți să acționați!
  • nu accesați linkuri din mesaje nesolicitate, chiar dacă acestea par a proveni de la prieteni sau cunoștințe!
  • evitați accesarea linkurilor suspecte, a celor din mesajele nesolicitate sau a celor din surse necunoscute, deoarece acestea ar putea conduce către site-uri malware sau ar putea fi utilizate pentru phishing.
  • nu introduceți coduri!
  • nu transferați bani în conturi suspecte!
  • dacă primiți un mesaj suspect de la un prieten, contactați-l printr-un alt canal (de exemplu, telefonic) pentru a verifica autenticitatea solicitării.
  • dacă ați fost victima unei astfel de fraude sau ați observat activități suspecte, contactați imediat autoritățile competente și sesizați incidentul.
  • educați-vă și educați-i pe alții.
  • Informați-vă despre tehnicile de fraudă și tacticile utilizate de autorii infracțiunilor informatice și fiți mereu vigilenți în mediul online. De asemenea, discutați cu familia și prietenii despre aceste tipuri de fraude pentru a-i ajuta să se protejeze.
  • folosiți autentificarea în doi pași, aceasta adăugând un nivel suplimentar de securitate conturilor voastre online, solicitând o parolă suplimentară sau un cod de verificare înainte de a vă conecta.
  • fiți la curent cu cele mai recente amenințări cibernetice și cu modalitățile de protejare împotriva acestora!
  • fiți vigilenți, protejați-vă conturile” – transmite IPJ Alba

Citeste mai mult

Eveniment

În atenția angajatorilor botoșăneni: Modificările legii privind dialogul social și completările ulterioare

Publicat

Publicitate

Legea nr. 367/2022 privind Dialogul Social, prevede că negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători. În cazul în care intr-o unitate nu există contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă persoană îndreptățită  să participe la negocierea colectivă, conform prezentei legi, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment(art.108, alin.3 din Legea nr. 367/2022).

Pentru angajați, negocierea colectivă generează avantaje multiple precum: mai multă justiție socială, drepturi superioare privind condițiile de muncă și de angajare, salariile, securitatea și sănătatea în muncă, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, locuri de muncă și venituri mai stabile, o influență mai mare la locul de muncă și participarea la procesele decizionale.

Pentru angajatori, negocierea colectivă aduce avantaje privind asigurarea păcii sociale și a unui climat de muncă favorabil performanței, productivitatea și loialitatea personalului îmbunătățite,participarea mai mare a forței de muncă la locul de muncă, eficacitate și planificare bugetară, rezolvarea timpurie a litigiilor.

Neîndeplinirea de către angajatori a obligației privind negocierea colectivă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de  la 15.000 lei la 20.000 lei.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Hartă cu riscul seismic pe localități, pregătită de guvern. Primăriile vor putea accesa finanțări pentru consolidarea clădirilor

Publicat

Publicitate

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va face publică o hartă a României cu riscul seismic pe fiecare localitate în parte. Anunțul a fost făcut de ministrul de resort, Cseke Attila, informează alba24.ro.

Autoritățile din zonele cu risc seismic ridicat vor putea accesa un program guvernamental de consolidare a clădirilor publice, finanțat integral de la bugetul de stat.

”În zilele următoare o să dăm (…) o listă a localităților, după gradul de accelerație a terenului, care este practic cuantificarea expunerii la risc seismic a localităților și vom da o listă pe fiecare județ, cu localitățile care sunt eligibile pentru acest program.

Avem programe de investiții, de finanțare și le-am spus și primarilor să vină, dacă au expertiză tehnică pe o asemenea clădire – poate fi o clădire mai veche, o școală, o grădiniță, o clădire sediul primăriei, un cămin cultural, orice alt tip de clădire publică – dacă este expertizată în risc seismic I sau II, poate primi finanțare pentru lucrări de consolidare”, a precizat Cseke Attila, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului Dezvoltării, programul de consolidare de risc seismic a clădirilor publice este finanțat integral de la bugetul de stat.

sursă imagine: infp.ro

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending