Connect with us

Economie

An electoral: Facturile la electricitate și gaze ar putea scădea

Publicat

Publicitate

Ministerul Energiei analizează posibilitatea unei scăderi a facturilor la electricitate și gazele frunizate românilor. Se iau în considerare diverse măsuri menite să conducă la noi reduceri ale costurilor pentru gaze și energie, relatează alba24.ro.

Ministrul Sebastian Burduja a anunțat vineri că intenționează să promoveze în Guvern, în următoarele una sau două săptămâni, un act normativ în acest sens, după ce vor fi obținute toate avizele necesare.

„Ne dorim menţinerea acestei scheme de compensare-plafonare şi protejarea consumatorului român, casnic şi non-casnic. E foarte important să ai stabilitate când ai invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, când ai conflict în Orientul Mijlociu, când ai perspectiva finalului de an.

La finalul acestui an, ştiţi bine, acordul dintre Ucraina şi Rusia/Gazprom expiră practic şi există posibilitatea sistării acelor livrări de gaze. Deci, e o situaţie internaţională regională în dinamică rapidă, impredictibilă şi e foarte important ca România să-şi protejeze clienţii finali.

Având în vedere reducerea preţurilor la gaze şi la energie electrică faţă de criza energetică, luăm în calcul anumite măsuri împreună cu ANRE – şi au fost discuţii tehnice cu ANRE şi cu Ministerul de Finanţe, cu ANAF, care nu urmăresc modificarea plafoanelor, ci o serie de alte măsuri care să ducă la noi scăderi ale facturilor la români.

Deci, sub nicio formă facturile nu vor creşte, ele au şanse să scadă şi în următoarea săptămână vom promova un asemenea act normativ în Guvern, după ce obţinem toate avizele necesare. O săptămână – două…”, a precizat ministrul, citat de Agerpres.

Publicitate

Facturile la electricitate și gaze ar putea scădea

Sebastian Burduja a adăugat că nu s-a pus problema scăderii plafoanelor.

„După cum ştiţi, avem o legislaţie care ne spune că în România preţurile la energie electrică şi gaze naturale sunt reglementate de schema de compensare-plafonare, o schemă valabilă până în martie 2025. Schema aceasta a asigurat şi subliniez, pentru că, din păcate, vedem în continuare ştiri care nu ţin cont de această realitate, schema a asigurat al 4-lea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană, iar la energie electrică, e adevărat, suntem undeva la jumătatea clasamentului.

Dar, când ne uităm pe bursă pe Piaţa Zilei Următoare, vedem că, de exemplu, ieri a fost o zi foarte bună pentru România, am avut al doilea cel mai ieftin preţ la energie electrică din toată Uniunea Europeană şi asta pentru că a bătut vântul, a bătut şi soarele, am avut condiţii prielnice şi cred că după Peninsula Iberică am fost pe locul doi la nivelul Uniunii Europene”, a susţinut Burduja.

Întrebat care vor fi măsurile pe care Ministerul Energiei le pregăteşte împreună cu ANRE şi cu Ministerul Finanţelor, el a răspuns: „Veţi vedea când o să punem în transparenţă actul normativ, după discuţiile cu ANRE, cu ANAF, când ne închidem cu ele. Eu sper astăzi, luni, deci în cel mai scurt timp, veţi vedea forma finală a măsurilor. Nu vreau să anticipez pentru că pot fi speculate”.

„Sunt variante prin care ţintim exact aceste evoluţii în piaţă, preţurile în scădere la energie electrică şi gaze naturale, deşi eu am mai spus şi în trecut şi aşa este: un furnizor nu-şi cumpără energia electrică, gazul natural, toată cantitatea necesară de pe bursă. Sunt contracte care vizează un orizont de timp mai lung şi atunci e normal să nu ne uităm doar la preţul de pe bursă când discutăm de preţul mediu de achiziţie pe care un furnizor îl are când cumpără energia electrică şi gazele naturale”, a adăugat Sebastian Burduja.

Ce se va întâmpla după luna martie 2025

În ceea ce priveşte o posibilă prelungire a schemei de compensare-plafonare după luna martie 2025, ministrul Energiei a dat asigurări că etapa post-martie 2025 va fi pregătită, iar românii vor fi protejaţi de creşterile de preţ, în special cei vulnerabili.

„Mai avem un an până atunci (până la expirarea schemei – n. r.). V-am spus câteva evoluţii care sunt totuşi impredictibile în regiune.

Vom vedea la momentul respectiv (dacă va fi prelungită – n. r.), dar şi înainte de asta, spre finalul acestui an, noi vom pregăti ce înseamnă etapa post-martie 2025, dar cu siguranţă românii vor fi protejaţi în faţa oricăror creşteri de preţuri, în special românii vulnerabili”, a precizat el.

Jurnaliştii au vrut de asemenea să ştie dacă există posibilitatea ca în viitoarea schemă să beneficieze de compensări doar persoanele vulnerabile, aşa cum au cerut Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană.

„Vedem din martie 2025, de fapt cu nişte luni de zile înainte, probabil 3 – 6 luni înainte.

Vom analiza în ce măsură se pot ajusta aceste scheme, dar să ştiţi şi schema actuală ţine cont de faptul că atunci când ai venituri mai reduse ai un consum mai redus şi ai, de exemplu, la energie electrică 0,68 lei kilowatt-oră, faţă de 1,3 lei kilowatt-oră, cât înseamnă un consum de peste 300 de kilowaţi-oră pe lună. Deci, şi schema actuală ţine cont de profilul economic, socio-economic al fiecărui client în parte”, a explicat şeful Ministerului Energiei.

Facturile la electricitate și gaze ar putea scădea. Ministrul Energiei: prețurile din piață au scăzut

Totodată, Sebastian Burduja a mai spus că diferenţa suportată de statul român s-a redus în mod substanţial faţă de perioada de vârf a crizei energetice, iar pentru că preţurile din piaţă au scăzut şi un furnizor cumpără mai ieftin astăzi gazul şi energia electrică înseamnă că vine la decontare cu sume mult mai mici.

„Puteţi să cereţi datele de la ANRE şi veţi vedea că pe segmentul casnic furnizorii au venit de prin august anul trecut cu zero sume la compensarea de către statul român. Deci, mecanismul în sine funcţionează. Important este că furnizorii se pot duce şi sub aceste plafoane şi ei se duc şi astăzi.

Furnizorii la gaze, vă rog să vedeţi pe factura de acasă, în cazul meu e valabil şi mulţi români mi-au scris, mi-au trimis şi facturile dânşilor şi am putut să confirm cu ochii mei, au un preţ total, inclusiv TVA, de 0,28 lei, 0,29 lei kilowatt-oră, ceea ce e sub plafonul de 0,31 lei kilowatt-oră. Deci, diferenţa între preţul mediu de achiziţii al furnizorului şi aceste plafoane, deci preţul de la factură pe care îl văd românii, este tot mai mică şi în unele cazuri chiar a fost zero şi asta vă poate confirma ANRE.

Operăm într-o competiţie, deci furnizorii se concurează unul pe altul şi atunci ei oferă preţuri sub plafonul maxim şi asta se întâmplă în piaţă. De aceea au venit furnizori cu preţul sub plafon. Dacă nu exista o concurenţă pentru clientul final s-ar fi dus toţi spre preţul maximal.

O să vedeţi şi în noul act normativ o serie de măsuri complementare care vor pune în continuare presiune pentru scăderea facturilor la români.

Dar, să fim cinstiţi, 5 milioane de gospodării din România plătesc factura la curent, în medie, 35 de lei. Este un cost rezonabil, chiar şi ţinând cont de nivelul de dezvoltare pe care România îl are”, a mai menţionat acesta.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi omologul său din Kazahstan, Almassadam Satkaliyev, au susţinut vineri o conferinţă de presă la Palatul Victoria, eveniment ce a avut loc în contextul Comisiei Interguvernamentale româno-kazahe pentru cooperare comercial-economică şi tehnico-ştiinţifică organizată vineri la Bucureşti.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani, până la ora 15:00: Vizibilitate sub 200 de metri, izolat sub 50

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, avertizarea fiind valabilă până la ora 15:00. Autoritățile atrag atenția că fenomenul poate reduce semnificativ vizibilitatea pe șosele și poate crea condiții periculoase de deplasare, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.

Potrivit atenționării, pe drumurile din Dorohoi, Vorona, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Suharău, Tudora, Vlădeni, Cristești, Curtești, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Coșula, Pomârla, Roma, Darabani, Mihăileni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Brăești, Concești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și Bucecea, vizibilitatea va scădea sub 200 de metri, iar izolat poate coborî chiar sub 50 de metri.

În funcție de condițiile locale, ceața poate favoriza formarea de ghețuș, polei sau chiciură, ceea ce poate transforma carosabilul într-o zonă cu risc ridicat, mai ales pe porțiunile umbrite și pe drumurile secundare.

În acest context, autoritățile le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să reducă viteza, să folosească sistemele de iluminare, să păstreze distanța regulamentară între autovehicule și să evite manevrele riscante. Pietonii sunt sfătuiți să fie atenți la suprafețele alunecoase, pentru a evita accidentările.

Pompierii militari anunță că sunt la datorie 24 de ore din 24, pregătiți să intervină rapid și să sprijine populația în orice situație de urgență.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi de peste 15.000 de lei în județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii rutieri botoșăneni au desfășurat o acțiune amplă pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, cu accent pe depășirea limitelor legale de viteză. Acțiunea a avut loc la data de 24 ianuarie 2026 și a fost organizată de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani, pe raza întregului județ.

În urma controalelor din trafic, oamenii legii au constatat mai multe nereguli și au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 15.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 11 sancțiuni, au fost date pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Pe lângă amenzi, polițiștii au luat și măsuri complementare, fiind reținute 7 permise de conducere, ca urmare a abaterilor constatate.

Polițiștii rutieri reamintesc faptul că viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor grave și îi îndeamnă pe conducătorii auto să circule responsabil, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

Razia de noapte a polițiștilor în municipiul Botoșani: Permise reținute, amenzi de 8.000 de lei și substanțe psihoactive găsite

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni au organizat, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2026, o acțiune amplă în municipiul Botoșani, vizând prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională. Activitățile au fost desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu alte subunități de profil.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 140 de persoane și au fost verificate 54 de autoturisme aflate în trafic. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei.

Totodată, oamenii legii au reținut 5 permise de conducere, dintre care două pentru conducere agresivă, una dintre abaterile care pun în pericol siguranța rutieră și pot genera incidente grave în trafic.

Pe lângă verificările din trafic, polițiștii au aplicat și o sancțiune pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic.

Substanțe psihoactive identificate la trei tineri din municipiu

De asemenea, în cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au identificat, pe diferite străzi din municipiul Botoșani, în intervalul orar 18:00 – 23:00, trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, din municipiul Botoșani, care aveau asupra lor substanțe psihoactive.

În urma controlului corporal efectuat, polițiștii au descoperit mai multe substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. În cauză, cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea naturii exacte a acestora, urmând ca, în funcție de rezultatele analizelor, să fie dispuse măsurile legale.

Publicitate

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și al jandarmilor, scopul principal fiind creșterea siguranței publice și descurajarea comportamentelor care pot conduce la evenimente nedorite.

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer prins băut la volan, în Darabani: Etilotestul a indicat 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

Publicitate

Un bărbat de 34 de ani este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, pe o stradă din orașul Darabani. Incidentul a avut loc la data de 24 ianuarie 2026, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada 1 Decembrie.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, mult peste limita legală. Conducătorul auto a fost condus ulterior la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, urmând ca măsurile legale să fie dispuse în funcție de rezultatele analizelor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending