Connect with us

Eveniment

Amendă pentru refuzul plății cu cardul. Noi fapte sancționate, modificări fiscale

Publicat

Publicitate

Ministerul Finanțelor pregătește noi modificări în sistemul fiscal, prin scoaterea din sfera Legii prevenției a unor fapte și trecerea la regimul de sancțiuni. Până acum, pentru acestea era prevăzut termen pentru remediere, interval în care firmele puteau scăpa de amenzi.

De asemenea, în unele cazuri sunt prevăzute amenzi mai mari.

Ce fapte ies din aplicarea Legii prevenției
Se sancționează cu amendă la prima abatere:

nerespectarea obligației pentru persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro în echivalent lei de a accepta ca mijloc de plată și cardurile de debit și cardurile de credit
nerespectarea obligației de a oferi servicii de avans în numerar la POS-uri; neafișarea la loc vizibil a informațiilor privind acordarea/costurile acestui serviciu
distrugerea, deteriorarea sau modificarea tehnică a terminalelor de plată care pot provoca înregistrări eronate sau pot genera fraude
refuzul operatorilor economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum și instituțiilor publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalități de întârziere, penalități și alte obligații de plată, de a accepta încasări prin intermediul cardurilor de debit și al cardurilor de credit
nerespectarea obligației instituțiilor emitente de a aplica instituțiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operațiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecărei operațiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit
nerespectarea obligației de către contribuabil/plătitor la termen de declarare a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu acestea
nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligației de a păstra și a prezenta organelor fiscale datele arhivate în format electronic și a aplicațiilor informatice cu ajutorul cărora le-a generat
Amenzi de până la 10.000 de lei pentru:

producerea de vinuri liniştite, sub limita de 1.000 hl de vinuri liniştite pe an, fără înregistrarea la autoritatea vamală teritorială
vânzarea cu amănuntul din antrepozitul fiscal a produselor accizabile, cu excepţiile prevăzute de lege, potrivit art. 362 alin. (6)
refuzul operatorilor economici de a prelua şi de a distruge cantităţile confiscate de tutun prelucrat, în condiţiile prevăzute la art. 431 alin. (1)-(3), potrivit economica.net
Amenzi până la 8000 de lei
Se sancționează cu amendă până la 8000 de lei nerespectarea obligațiilor referitor la domeniul vamal pentru:

cazul în care conducător mijlocului de transport nu oprește la semnalul formal specific al personalului vamal abilitat
neprezentarea documentelor de orice natură şi pe orice fel de suport, solicitate în cadrul controlului vamal, precum şi nerespectarea termenului stabilit de autoritatea vamală, pentru prezentarea documentelor
neîndeplinirea de către persoanele fizice care intră sau ies din ţară a obligaţiei de a declara şi de a prezenta în vederea controlului vamal bunurile pentru care este prevăzută această obligativitate
depunerea unei declaraţii vamale care conţine date eronate privind încadrarea tarifară a bunurilor sau mărfurilor, în cazul în care este influenţată stabilirea drepturilor de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care se încasează de către autoritatea vamală la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor
prezentarea de către un solicitant a unor documente conţinând date inexacte sau eronate, în vederea obţinerii unei autorizaţii sau a unui certificat de origine eliberat de către autoritatea vamală
Amenzi până la 25.000 de lei (până la 30.000 de lei dacă sunt produse accizabile)

Publicitate

sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal; bunurile se confiscă
înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal; mărfurile înstrăinate se confiscă
depunerea declaraţiei vamale şi a dovezii de origine, conţinând date eronate privind originea mărfurilor
Vezi integral: Proiect HG modificări fiscale octombrie 2023

De ce sunt propuse modificările
Utilizarea masivă a numerarului favorizează evaziunea fiscală și/sau neconformarea, inclusiv îngreunarea executării silite, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Decontările prin instrumente bancare impun o disciplină financiară consistentă, permit reconstituirea stării fiscale a persoanelor implicate/ responsabile și asigură premisele recuperării unor eventuale creanțe fiscale datorate bugetului de stat, stabilite ca urmare a descoperirii unor activități ilicite.

”Stabilirea trasabilității fluxurilor bănești rezultate din operațiuni bancare constituie o premisă puternică pentru descurajarea activităților ilicite care au ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

La fel de importantă precum reducerea evaziunii fiscale este asigurarea unui mediu de afaceri echitabil prin reducerea concurenței neloiale generată de contribuabilii care utilizează exclusiv/excesiv plățile în numerar cu scopul de a își diminua veniturile impozabile și de a-și crea avantaje comerciale comparativ cu cei care își îndeplinesc corect obligațiile fiscale.

Nu în ultimul rând, creșterea numărului de comercianți care acceptă plățile prin intermediul cardurilor bancare va putea contribui la creșterea încrederii cetățenilor în capacitatea statului de a îi proteja de activități ilicite și de a le crea premisele exercitării drepturilor de consumator prin dovada plății pentru bunul sau serviciul achiziționat”, potrivit actului normativ.

Sancțiunile contravenționale stabilite de legiuitor indică un pericol social ridicat al faptei contravenționale, cei 5 ani în care actul normativ a fost sub incidența Legii prevenirii sunt considerați suficienți pentru conformarea operatorilor economici la cerințele actului normativ, se mai precizează în document.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările și completările ulterioare, reglementează sancțiuni pentru fapte ce se regăsesc în imediata vecinătate a evaziunii fiscale. Frecvența abaterilor constatate indică o reducere a conformării la respectarea acestor prevederi legale ceea ce denotă că regimul sancționator actual nu își mai atinge scopul, impunându-se eliminarea de sub incidența Legii prevenirii, potrivit sursei citate.

Codul fiscal: ”Experiența instituțională a relevat faptul că sancțiunile contravenționale actuale nu mai pot contribui substanțial la o creștere susținută a conformării ceea ce indică necesitatea eliminării de sub incidența Legii prevenirii, pentru a crește potențialul disuasiv al sancțiunilor contravenționale. Cuantumul amenzilor pentru fapte stabilite ca și contravenții sunt disproporționate față de gravitatea faptelor”.

În cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 707/2006, sunt necesare atât modificări în ce privește cuantumul amenzilor, precum și modificări de terminologie, întrucât nu mai există termenul de regimuri vamale economice dar și de incriminare a nerespectării unor obligații stabilite de legislația unională, de exemplu art. 147 alin. (3) lit.b), art. 198 alin. (1) lit. b), c) și d) și art. 242 alin. (1), lit.b), prevăzute în Codul vamal Unional.

Sunt necesare modificări de fapte stabilite ca și contravenții, întrucât sunt și alte categorii de mărfuri decât cele care ar trebui plasate sub un regim vamal pentru care există obligația declarării și care pot fi sustrase (de ex.: țigaretele care trebuie declarate pe Declarația Proviziilor de Bord, mărfurile din depozitare temporară care nu e regim vamal, cazurile prevăzute la art. 147 alin. (3) lit.a), mărfurile aflate în situațiile prevăzute la art. 242 alin. (1) lit b), mărfurile aflate în situațiile prevăzute la art. 139 alin. (7) din Codul Vamal Unional).
Anumite fapte, stabilite ca și contravenții, cum ar fi neîndeplinirea de către transportatorul sau gestionarul mărfurilor nevămuite a obligaţiei de a asigura integritatea sigiliilor sau marcajelor, cu excepţia cazului fortuit sau de forţă majoră, sunt sancționate similar cu fapte de gravitate mai mică.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Dan Șlincu, APIA Botoșani: „Până în acest moment, 23.570 de fermieri botoșăneni si-au primit banii pentru subvenții”

Publicat

Publicitate

Începând cu 2 decembrie 2025, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea plăților finale ale subvențiilor pentru anul de cerere 2025.

În anul 2025, la Centrul județean APIA Botoșani și la centrele locale, s-au depus 25.600 de cereri, pentru o suprafață totală de aproximativ 295.000 hectare.

 

  ”De la începutul lunii decembrie, de când am început autorizarea la plata finală, au fost gestionate și date la plată de către funcționarii din centrele APIA un număr de 23570 dosare, din totalul de 25.600. Astfel, un numar de fermieri și-au primit banii pentru măsurile de spijin pe care le-au solicitat, suma totală virată in conturile acestora fiind de 42.600.000”, a transmis Dan Șlincu, director executiv APIA Botoșani.

                Prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani și tinerii fermieri botoșăneni pot primi, dacă solicită și indeplinesc anumite conditii, Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri CIS-YF (Intervenţia PD-03).

  ”Pentru campania 2025 avem un număr de 663 de tineri fermieri care, pe lângă alte măsuri de sprijin acordate de APIA, au solicitat si sprijinul complementar pentru venit (PD-03) care se acordă acestora. Până în acest moment, colegii mei au reușit să autorizeze la plată finală un număr de 484 dosare depuse din cele 663 pe care le avem în lucru” a declarat Dan Șlincu.

Publicitate

 Subvenția pentru tinerii fermieri, prevăzută în cadrul Intervenției PD-03_Sprijin Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri_CIS-YF din Planul Strategic PAC 2023-2027, constă într-o plată anuală destinată fermierilor care îndeplinesc condițiile și se acordă pentru o perioadă de 5 ani consecutivi, începând din primul an de depunere a cererii. Cuantumul unitar planificat pentru anul 2025 fiind de 43,20 euro/ha.

 

                 ”Termenul de finalizare la plata finală pentru campania 2025 este 30 iunie 2026, dar dorim ca toți fermierii botoșăneni să primească banii pentru subvenții cu mult inainte de acest termen si cred că, până la finalul acestui an, majoritatea fermierilor botoșăneni vor avea banii pentru subvenții în conturi” a precizat Dan Șlincu.

 

             Plata subvențiilor din fonduri europene se efectuează în lei, la cursul de schimb valutar de 5,0806 lei/euro.

Citeste mai mult

Eveniment

ISU Botoșani: Atenție la afumători

Publicat

Publicitate

În perioada sărbătorilor de iarnă, cetăţenii desfăşoară o serie de activităţi în gospodării pentru pregătirea preparatelor din carne. Afumarea produselor specifice Crăciunului este una dintre activități, iar aceasta trebuie să se desfășoare în anumite condiții pentru a preveni incendiile.

Astfel, ISU Botoșani recomandă cetățenilor să aibă în vedere repectarea următoarelor reguli:

– afumătorile nu trebuie amplasate în apropierea clădirilor, a depozitelor de furaje, în magazii, şoproane etc. sau lângă materiale combustibile;

– se recomandă ca acestea să fie făcute din cărămidă şi materiale incombustibile;

– este interzisă folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor, prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului;

– afumătorile trebuie curățate, astfel încât să se evite scurgerea grăsimii de pe preparatele din carne în locurile fierbinți sau în contact cu sistemul de producere a fumului.

Publicitate

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Anunț Nova APASERV: Mai multe străzi din municipiul Botoșani au rămas fără apă

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, din cauza unei avarii survenite pe conducta din material OL, cu diametrul de 300 mm, localizată în zona Liceului Teoretic ,,Grigore Antipa” din municipiul Botoșani, este necesară întreruperea furnizării apei, astăzi, 12 decembrie 2025.

Astfel, în intervalul orar 10:00-15:00, vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile operatorii economici și instituțiile publice care își desfășoară activitatea, precum și consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe: Bulevardul Mihai Eminescu de la Liceul Teoretic ,,Grigore Antipa” până la Liceul de Arte ,, Ștefan Luchian”, Pietonalul Unirii, Piața Revoluției, str. Teatrului și str. Cuza Vodă, precum și pe străzile adiacente acestora.

           „Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus”, transmit repezentantii operatorului de apă.

Citeste mai mult

Eveniment

Controale ale Poliției de Imigrări la firme din Botoșani: Niciun străin depistat în ședere ilegală

Publicat

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, la data de 11 decembrie a.c., o serie de verificări în domeniul prevenirii și combaterii muncii și șederii ilegale a străinilor, la două societăți comerciale de pe raza județului. Activitățile au vizat atât sectorul restaurantelor, cât și o unitate de reparații auto unde lucrează cetățeni din Republica Moldova și Ucraina.

Acțiunea polițiștilor de imigrări, desfășurată în cursul zilei de 11 decembrie, a avut ca obiectiv verificarea respectării regimului juridic privind șederea și încadrarea în muncă a străinilor. Controalele au avut loc la două societăți comerciale din Județul Botoșani, una cu domeniu de activitate ‘restaurante’, iar cealaltă specializată în repararea și întreținerea autovehiculelor.

În cadrul verificărilor au fost identificate și legitimate patru persoane, dintre care doi cetățeni români, un cetățean ucrainean și un cetățean din Republica Moldova. Polițiștii au verificat documentele și situația juridică a străinilor prezenți, pentru a se asigura că activitatea acestora se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare.

În urma acțiunilor efectuate, nu au fost depistați străini aflați în ședere ilegală și nu au fost constatate contravenții.

Astfel de controale sunt realizate periodic de către polițiștii de imigrări, având un rol important în prevenirea muncii nedeclarate și menținerea unui climat de ordine și legalitate pe piața muncii. Inspectoratul General pentru Imigrări recomandă angajatorilor și cetățenilor străini să respecte prevederile legale privind regimul șederii și încadrarea în muncă, pentru evitarea unor consecințe de natură contravențională sau penală.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending