Connect with us

Eveniment

Amendă de 3000 de lei pentru proprietarul unui câine dintr-o rasă periculoasă. L-a lăsat liber și fără botniță la Coțușca

Publicat

Publicitate

În misiunile desfășurate de către echipajele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în acest weekend, cu scopul de a preveni faptele antisociale, atât independent, cât și în colaborare cu polițiștii botoșăneni, au fost impuse sancțiuni contravenționale în sumă totală de peste 12.000 de lei, cu precădere pentru încălcări ale ordinii și liniștii publice.

Cea mai mare amendă, în sumă de 3000 de lei, a fost aplicată unui bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice, care sâmbătă seară a lăsat liber și fără botniță un câine din rasa Cane Corso în incinta spațiului de joacă pentru copii de lângă Primăria comunei Coțușca, fără să îi pese de posibilele consecințele ale atacului canin asupra unei persoane.

Rasa de câini Cane Corso face parte din categoria a II-a de câini periculoși, așa cum este definită de Ordonanța de Urgență nr.55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

„Proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor din rasele periculoase trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, capacitate deplină de exercițiu și să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei.

De asemenea, accesul câinilor periculoși din categoria a II-a (American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă de o persoană care îndeplinește condițiile legale, iar nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 de lei la 3000 de lei”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, plutonier adjutant șef Dan Izotov.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Finanțări de peste 150 milioane de euro destinate tinerilor și seniorilor. Care sunt condițiile de accesare a fondurilor

Publicat

Publicitate

Finanțări de peste 150 milioane de euro pentru tineri și seniori. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) are în consultare publică două apeluri de proiecte pentru categorii de persoane vulnerabile, scrie alba24.ro.

Este vorba despre fonduri europene destinate seniorilor și tinerilor, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.

Unul este destinat copiilor și tinerilor care ies din sistemul de protecție specială, celălalt este pentru vârstnicii care au nevoie de îngrijire la domiciliu.

Finanțări pentru seniorii care au nevoie de îngrijire la domiciliu

Ministrul Marcel Boloș a anunțat recent că pentru vârstnicii care au nevoie de îngrijire la domiciliu bugetul total de finanțare este de 110 milioane de euro.

”Vor beneficia de sprijin pentru activitățile de zi cu zi, de la igienă personală, hrănire și mobilizare, până la ajutor pentru cumpărături, menaj și deplasare în exterior, alături de servicii complementare precum îngrijire medicală, reabilitare, terapie ocupațională și consiliere socială sau juridică, astfel încât să își poată menține independența și calitatea vieții”, a transmis ministrul, pe Facebook.

Finanțări pentru tinerii care ies din sistemul de protecție specială

Pentru tinerii care ies din sistemul de protecție special, bugetul de peste 50 de milioane de euro.

Publicitate

”Vor beneficia de locuințe protejate modernizate, consiliere, mentorat și sprijin psihosocial, cursuri de formare profesională și suport pentru integrarea pe piața muncii, precum și acces la servicii medicale pentru a-și construi o viață independent”, precizează Boloș.

Bugetul total alocat pentru prezentele apeluride proiecte este de 58.706.353 euro, din care 44.000.000 euro contribuție UE din Fondul Social European Plus (FSE+).

Categorii de solicitanți eligibili: autorități publice locale în parteneriat cu furnizori acreditați de servicii sociale.

Perioada de implementare a proiectului este de maximum 42 de luni.

AICI, detalii.

Categorii de solicitanți eligibili

  • furnizori de servicii sociale acreditați, publici și privați
  • autorități publice locale cu atribuții în domeniul respectării drepturilor copiilor şi protecției speciale a acestora
  • furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, publici și privați
  • furnizori de formare profesională, publici și privați.

Perioada de implementare a proiectului este de maximum 30 de luni.

AICI, detalii.

Valoarea totală eligibilă a unui proiect, în cele două programe, poate fi de minim 201.000 euro și de maximum 1.000.000 euro.

Citeste mai mult

Cultura

„Punguța cu doi bani”, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoșani

Publicat

Publicitate

Joi, 6 martie 2025, de la ora 18:00 şi  duminică, 9  martie 2025, de la orele 11:00 şi 12:30, micuii botoșăneni sunt invitați să vizioneze, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache”, „Punguța cu doi bani” –  un spectacol dedicat celor mici din cadrul programului „POVESTIRI DIN COPILĂRIE”!

 

Regia artistică este realizată de:  Valentin Dobrescu; scenografia îi aparţine lui:  Mihai Pastramagiu; muzica este compusă de:  Alin Macovei Moraru.

În distribuţie Anamaria Chelaru, Adelina Cojocariu, Renata Voloşcu,  Ioana Buta, Adelina Cojocariu, Alin Gheorghiu, Marius Rusu, Florin Iftode.

Vă invităm să vedeți aventurile cocoșului strângător, care-și apără cu mare iscusință punguța cu doi bani găsită, dar și zgârcenia babei care ajunge să vadă ce înseamnă sărăcia. Copiii vor descoperi binecunoscutul proverb „Ce ție nu-ți place, altuia nu face” şi că lăcomia nu este niciodată bună, dar așa cum face poznașul cocoș al moșneagului,  cu iscusință și inteligență poți să ieși chiar și din cele mai grele situații și să găsești soluții la probleme dificile.

Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani.

Publicitate

 

Preţ bilet 20 lei

 

Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona on line https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html sau accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet, ori de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului.

Citeste mai mult

Eveniment

Rabla pentru sobe. Câte familii vor putea primi 10.000 de lei de la stat. Ministrul Mediului a semnat ghidul de finanțare

Publicat

Publicitate

Rabla pentru sobe. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat marți că a semnat ghidul programului. Statul va finanța 70% din costurile de instalare a unei noi sobe în localitățile din zona de munte scrie alba24.ro.

Ministrul Mircea Fechet a anunțat că ghidul pe care l-a semnat marți va merge spre publicare la Monitorul Oficial.

El spune că a cerut Administrației Fondului pentru Mediu ca până cel târziu la jumătatea lunii aprilie să pregătească toată infrastructura necesară pemtru începerea programului.

Rabla pentru sobe. Câte familii vor putea primi 10.000 de lei de la stat

Ministrul spune că va fi finanțată achiziția a aproximativ 50.000 de sobe cu înaltă eficiență energetică.

„Plătim maxim 10 mii de lei, dar nu mai mult de 70% din costurile instalării unei sobe noi. Fiecare primărie beneficiază de o finanțare de până la 560.000 de lei”, a declarat Fechet într-un mesaj video postat pe Facebook, citat de Mediafax.

El spune că de aceste fonduri vor beneficia aproape 1.000 de primării din zonele montane ale țării.

Publicitate

Mircea Fechet arată că noile sobe vor asigura o reducere la aproape o treime a cantității de lemne necesare, vor duce la scăderea presiunii asupra pădurilor, vor avea efecte benefiie asupra mediului și vor asigura un confort sporit beneficiarilor.

”Rabla pentru sobe” este un program pilot, ce se adresează solicitanților din comunele situate în 27 de județe, conform Legii muntelui nr. 197/2018. Programul are caracter multianual şi se aplică în comune incluse în Lista localităţilor din zona montană.

Acesta se derulează în baza contractelor de delegare încheiate între Administraţia Fondului pentru Mediu și unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comune.

Rabla pentru sobe. Criterii de eligibilitate a solicitantului de finanțare

Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data depunerii cererii de finanțare la UAT delegat, îndeplineşte următoarele condiţii:

  • este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului
  • domiciliază la adresa unde se va monta aparatul pentru încălzirea locuinței
  • este proprietar al imobilului-construcţie care va beneficia de aparatulpentru încălzirea locuinței care urmează a fi finanțat în cadrul programului
  • imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; de asemenea, destinaţia construcţiei, aşa cum reiese din extrasul de carte funciară, este doar pentru locuinţă sau anexe care o deservesc
  • nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/condominiu, cu mai mult de două apartamente
  • nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare
  • nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă. În cazul acestui criteriu, eligibilitatea se poate verifica prin declaraţie pe propria răspundere a solicitantului de finanţare

În situaţia în care imobilul este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la delegat şi acordul coproprietarilor privind participarea în cadrul programului.

Rabla pentru sobe. Criterii de eligibilitate ale aparatului pentru încălzirea locuinței

În cadrul acestui program sunt eligibile aparatele pentru încălzirea locuințelor, alimentate cu combustibil solid sub forma lemnelor pentru foc, a peleților și a brichetelor, respectiv:

  • sobe
  • termosobe
  • șeminee
  • termoșeminee.

Aparatele pentru încălzirea locuințelor trebuie să fie aliniate cerințelor ECODESIGN 2022 stabilite prin Regulamentul UE nr. 2015/1185 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid.

Aparatele pentru încălzirea locuințelor vor respecta următoarele condiții minime:

  • putere nominală: 8 kW – 35kw
  • randament minim: 80%
  • emisii de particule fine (PM) sub 40 mg/mc
  • emisii de gaze volatile organice (OGC) sub 120 mgC/m3
  • emisii de monoxid de carbon (CO) sub 1500 mg/m3
  • emisii de oxizi de azot (NOx) sub 300 mg/m3

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Sistemul e-Sigur – un pas înainte pentru siguranța rutieră în Botoșani

Publicat

Publicitate

Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Pentru a combate acest fenomen și a proteja participanții la trafic, polițiștii botoșăneni dispun acum de un instrument modern și eficient: sistemul e-Sigur.

Radarul montat pe trepied, amplasat strategic în zonele cu risc rutier ridicat, detectează automat vehiculele care depășesc limita de viteză. Un avantaj major este că nu necesită oprirea șoferilor în trafic. După verificarea datelor, contravenienții vor primi procesul-verbal direct la domiciliu.

Respectați limitele de viteză! Conduceți prudent!

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending