Connect with us

Eveniment

Alegeri Prezidențiale 2025: Botoșaniul, între ultimele două județe din țară la prezența la vot la ora 19.00, puțin peste 40%

Publicat

Publicitate

Județul Botoșani se află pe unul dintre ultimele locuri la nivel național în privința prezenței la urne în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, însă a reușit totuși să depășească pragul de 40%.

Până la ora 19.00, în cele 434 de secții din județ au votat 152.898 de persoane, reprezentând 40,80% din totalul celor 374.762 de alegători înscriși pe listele permanente.

Dintre aceștia, 135.758 au votat pe listele permanente, 15.339 pe liste suplimentare, iar 1.801 au solicitat urna mobilă. Distribuția pe medii arată că 69.776 de alegători provin din urban, iar 83.122 din mediul rural.

Chiar dacă se află în coada clasamentului național, alături de județul Vaslui (care are o prezență de doar 34,87%), Botoșaniul a înregistrat o mobilizare vizibil mai bună decât în primul tur, semn că miza acestui tur decisiv a fost percepută mai clar de electoratul local.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O casă a luat foc la Santa Mare. Proprietara a suferit un atac de panică

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o casă din localitatea Ringhilești, comuna Santa Mare. Bunurile din bucătărie au fost cuprinse de flăcări.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din bucătărie. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga locuință.

Proprietara casei a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind de natură electrică.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şil numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sfântul Mucenic Epimah

Publicat

Publicitate

Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt consemnaţi în Sfânta Scriptură lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma (Romani 16, 8-11).

Din Tradiţia Bisericii aflăm că au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Domnului, de care aminteşte Sfântul Luca în Evanghelia sa (Luca 10, 1-4). Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pentru osteneala lor, nu atât din timpul vieţii Domnului Iisus Hristos pe pământ, cât mai ales pentru dumnezeiasca lor luptă după mutarea la cele veşnice a Sfinţilor Apostoli.

Aceşti sfinţi au dus mai departe lucrarea mântuirii şi Biserica lui Hristos, cu fapta, cu cuvântul, cu minunile şi cu sângele lor. Sfântul Stahie a fost aşezat episcop în Bizanţ de Sfântul Apostol Andrei. Împreună cu acesta a ridicat o biserică la Arghiropol, sfânt lăcaş de rugăciune în care se adunau creştinii, primind hrana cea duhovnicească. După 16 ani de arhipăstorire, a plecat în pace la Domnul. Sfinţii Amplie şi Urban au fost puşi episcopi tot de Sfântul Apostol Andrei: Amplie în Odisopole (Varna de astăzi), iar Urban în Macedonia.

Amândoi au fost martirizaţi pentru curajul lor de a mărturisi credinţa în Hristos  Domnul, primind astfel cununa mucenicilor. Sfântul Narcis a fost pus episcop la Atena, Sfântul Apelie la Heracleea, iar Sfântul Aristobul în Britania şi, mărturisind pe Hristos, şi-au luat fericitul sfârşit al nevoinţelor.

Citeste mai mult

Eveniment

Spectacol la Botoșani! FC Botoșani și Farul Constanța, egalitate după două goluri marcate în doar trei minute. Scor Final: 1 – 1

Publicat

Publicitate

FC Botoșani și Farul Constanța au făcut un meci spectaculos, joi seară, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în faza grupelor Cupei României, ediția 2025–2026. Partida, începută la ora 18:00, s-a jucat  sub nocturnă și a adus două goluri în mai puțin de trei minute.

În minutul 55, Dumitru Dumiter a deschis scorul pentru botoșăneni, transformând fără emoții o lovitură de la 11 metri. Bucuria gazdelor a fost însă de scurtă durată — doar trei minute mai târziu, Markovic a restabilit egalitatea pentru Farul, profitând de o centrare perfectă în careu și reluând mingea în plasă.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii de ambele părți. Friday Adams a șutat puternic de la distanță în minutul 36, trimițând balonul la câțiva centimetri de bara porții lui Munteanu. În debutul meciului, Dumitru a avut o primă șansă uriașă de gol, dar portarul constănțean a respins spectaculos în corner.

Echipele de start:
FC Botoșani: Kukic – Friday, Munoz, Suta, Pavlovic – Cîmpanu, Aldair, David, Dumitru – Bodișteanu, Dumiter.
Rezerve: Ciobanu, Petro, Diaw, Creț, Mitrov, Bordeianu, Dumitru, Ciurel, Lopez.
Antrenor: Leo Grozavu

Farul Constanța: Munteanu – Sîrbu, Duțu, Pellegrini, Seruca – Furtado, Dican, Banu, Iancu – Vojtus, Markovic.
Rezerve: Ducan, Gheorghe, Budescu, Caldăraru, Ripeanu, Nechifor, Oancea, Berchez, Somandru.
Antrenor: Cristian Sava

În același timp, FC Botoșani traversează o formă excelentă în SuperLiga, unde ocupă prima poziție a clasamentului, la egalitate de puncte cu Rapid București (31), dar cu un golaveraj superior. Elevii lui Leo Grozavu sunt considerați surpriza plăcută a acestui sezon și încearcă să confirme forma bună și în Cupa României.

Publicitate

În celelalte partide din faza grupelor, disputate marți și miercuri, s-au înregistrat mai multe rezultate surpriză, inclusiv victorii ale unor echipe din eșaloanele inferioare. Joi, pe lângă meciul de la Botoșani, se mai joacă partide la Chiajna, Arad și București (Giulești).

Meciul de la Botoșani a continuat cu ritm ridicat încă 15 minute după minutul 90, probabil recordul acestui an, și cu un penalty care nu s-a mai acordat pentru FC Botoșani, dar publicul a răspuns pe măsură, transformând tribunele într-o adevărată atmosferă de Cupă.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 30 octombrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 30 octombrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 30 octombrie 2025:

Loto 6/49: 19, 41, 25, 21, 2, 47

Loto 5/40: 18, 20, 32, 19, 25, 15

Noroc: 5 4 2 7 9 2 5

Noroc Plus: 9 6 3 1 4 2

Publicitate

Super Noroc: 6 5 3 7 5 5

Joker: 12, 17, 28, 4, 37 + 15

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending