Connect with us

Educație

ADMITERE liceu 2023: cum se calculează media de admitere, după noile reguli. CALENDAR înscrieri și repartizare computerizată

Publicat

Publicitate

Admitere liceu 2023: pentru elevii de clasa a VIII-a care vor da admitere la liceu de anul viitor nu va mai conta media claselor de gimnaziu. Noile reguli au fost stabilite prin Ordinul ministrului Educației nr. 5243/2022, publicat în Monitorul Oficial.

Repartizarea computerizată va fi în 19 iulie. În 13 iulie, va fi repartizare computerizată distinctă, pentru candidați CES și romi.

Cum se calculează media de admitere liceu 2023

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională, potrivit documentului citat de edupedu.ro.

Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba maternă pot opta pentru stabilirea mediei generale la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și litertură maternă. Părinții trebuie să completeze o declarație în acest sens, la înscrierea la liceu. Însă acești candidați nu vor fi repartizați computerizat la liceu în clase cu predare limbi minorități naționale.

Calcul media admitere învățământ liceal vocațional, profiluri artistic, sportiv, teologic, militar – an școlar 2023-2024

Profil artistic, sportive și specializarea filologie liceul Waldorf:

  • (3 APT + MA)/4 = MFA

Unde: APT – nota finală probe aptitudini

Publicitate

MA – media admitere (vezi mai sus)

MFA – media finală admitere

Profil militar:

  • 0,2 MA + 0,8 NP = MFA

Unde: NP – Nota la Proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura Română și Matematică

MA – media admitere

MFA – media finală de admitere

Criterii departajare candidați cu medii egale

Se folosesc în ordine următoarele criterii:

  • nota la Evaluare Națională – proba de limba și literatura română
  • nota la Evaluare Națională – proba de matematică
  • nota la Evaluare Națională – proba de limbă maternă /proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, pentru candidații care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale
  • media generală de absolvire a claselor V-VIII

Dacă la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate notele/mediile menționate mai sus egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.

Elevii cu premii naționale și internaționale, admiși peste numărul maxim de elevi din clasă

Elevii care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2023—2024, peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi.

De asemenea, și cetățenii ucraineni cu statut de elevi pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2023—2024, peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi.

CALENDAR ADMITERE LICEU 2023

Pregătirea admiterii

  • 17 februarie 2023: Elaborarea planului de măsuri județean/al municipiului București pentru pregătirea și organizarea admiterii
  • 1 martie 2023: Anunțarea, de către inspectoratele școlare, a metodologiei de organizare a probei de verificare a cunoștințelor de limbă maternă/ Transmiterea de către Comisia națională de admitere a modelului fișei de înscriere în clasa a IX-a și a anexei acesteia, pentru elevii care doresc să participe la probele de aptitudini sau la probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
  • 8 mai 2023: Afișarea ofertei de școlarizare/ofertei de formare profesională, concretizată în profiluri, domenii și calificări profesionale, pentru învățământul liceal, filiera tehnologică / Stabilirea codurilor pentru fiecare unitate de învățământ liceal pe filiere, profiluri, specializări/domenii de pregătire, limbă de predare / Crearea bazei de date la nivelul fiecărei unități de învățământ gimnazial și la nivel județean, cuprinzând datele personale ale elevilor de clasa a VIII-a, în Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR), prin verificarea și corectarea, după caz, a informațiilor privind elevii și formațiunile de studiu la care aceștia sunt asociați / Tipărirea broșurii care cuprinde informațiile despre admitere; postarea broșurii pe site-urile inspectoratelor școlare
  • 8 – 12 mai 2023: Transmiterea în unitățile de învățământ gimnazial a broșurilor cuprinzând informațiile legate de admitere / Transmiterea de către inspectorate la școlile gimnaziale a listei centrelor de înscriere, precum și a școlilor arondate fiecărui centru / Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial și pe site-ul acestora a graficului ședințelor/acțiunilor de completare a opțiunilor de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, precum și a Metodologiei și a Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024, precum și o adresă de e-mail și un număr de telefon dedicate admiterii
  • 19 mai 2023: Transmiterea la Ministerul Educației a broșurilor de admitere ale fiecărui județ, în versiune electronică și tipărită
  • 15 mai – 9 iunie 2023: Ședințe/acțiuni de instruire cu părinții și elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare, organizate la unitatea de învățământ sau prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferință on-line etc.)
  • 15 iunie 2023: Transmiterea de către fiecare unitate de învățământ gimnazial către comisia de admitere județeană/a municipiului București a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenților clasei a VIII-a, precum și a listei elevilor corigenți, repetenți, cu situația neîncheiată sau exmatriculați, prin completarea acestor informații în aplicația informatică centralizată
  • 16 iunie 2023: Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a municipiului București către Comisia națională de admitere a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenților clasei a VIII-a, prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice completării acestor date în aplicația informatică centralizată
  • 4 iulie 2023: Transmiterea de către Comisia națională de admitere către comisiile județene a bazei de date cu mediile de admitere și a ierarhiei județene prin activarea, în aplicația informatică centralizată, a secțiunilor și rapoartelor specifice / Depunerea declarațiilor de către părinții sau reprezentanții legali ai candidaților care optează pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, la secretariatele unităților de învățământ de proveniență
  • 5 iulie 2023: Completarea de către secretariatele școlilor a fișelor de înscriere cu numele/codul unității de învățământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenților clasei a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele și mediile obținute la evaluarea națională din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin preluarea acestora din aplicația informatică centralizată
  • 5 iulie 2023: Anunțarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a

Admitere liceu 2023 – probele de aptitudini

  • 10 – 12 mai 2023: Eliberarea/transmiterea anexelor fișelor de înscriere pentru elevii sau absolvenții care doresc să participe la probe de aptitudini
  • 15 – 16 mai 2023: Înscrierea pentru probele de aptitudini
  • 17 – 19 mai 2023: Desfășurarea probelor de aptitudini
  • 22 mai 2023: Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini / Depunerea contestațiilor la probele de aptitudini (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor)
  • 26 mai 2023: Comunicarea rezultatelor finale, în urma contestațiilor, la probele de aptitudini / Transmiterea, în format electronic și în scris, către comisia de admitere județeană/a municipiului București a listei candidaților declarați admiși la probele de aptitudini, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată
  • 15 iunie 2023: Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a municipiului București către unitățile de învățământ liceal care au organizat probe de aptitudini a listei elevilor corigenți, repetenți, cu situația neîncheiată sau exmatriculați, prin activarea rapoartelor specifice în aplicația informatică centralizată / Actualizarea de către comisiile din unitățile de învățământ liceal vocațional a listelor candidaților declarați admiși la probele de aptitudini, prin eliminarea candidaților corigenți, repetenți, amânați sau exmatriculați, în aplicația informatică centralizată
  • 4 iulie 2023: Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a municipiului București către unitățile de învățământ liceal care au organizat probe de aptitudini a bazei de date județene cuprinzând mediile de admitere, prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată
  • 5 iulie 2023: Validarea de către comisia de admitere județeană/a municipiului București a listei candidaților admiși la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini și comunicarea rezultatelor în unitatea de învățământ liceal respectivă, prin tipărire din aplicația informatică centralizată
  • 6 iulie 2023: Ridicarea/ Transmiterea de la liceele vocaționale a anexei la fișa de înscriere a candidaților care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini. Candidaților care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini, precum și candidaților care au fost admiși dar care au declarat, în scris, că renunță la locul obținut, li se poate elibera, de către unitatea de învățământ gimnazial, fișa de înscriere, pentru completarea opțiunilor în vederea participării la repartizarea computerizată Transmiterea, în format electronic, către Centrul național de admitere a listei candidaților declarați admiși, în fiecare județ, la clasele pentru care s-au susținut probe de aptitudini, prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Admitere liceu 2023 – probele de limbă modernă/ maternă

  • 10 – 12 mai 2023: Eliberarea/Transmiterea anexelor fișelor de înscriere pentru elevii sau absolvenții care doresc să participe la probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
  • 15 – 16 mai 2023: Înscrierea candidaților pentru probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă. Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională pot fi depuse la unitatea de învățământ de proveniență până la data de 22 mai 2023.
  • 17 – 19 mai 2023: Desfășurarea probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
  • 22 mai 2023: Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă. Depunerea contestațiilor la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor)
  • 26 mai 2023: Comunicarea rezultatelor finale, după contestații, la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă. Transmiterea către comisia de admitere județeană/a municipiului București a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată
  • 29 – 30 mai 2023: Ridicarea/Transmiterea anexelor fișelor de înscriere de la unitățile la care candidații au susținut probele de verificare a cunoștințelor de limbă modern sau maternă
  • 9 iunie 2023: Depunerea/Transmiterea anexelor fișelor de înscriere ale candidaților care au participat la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, la unitățile de învățământ de proveniență
  • 15 iunie 2023: Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a municipiului București, în format electronic, către Centrul național de admitere a listei candidaților care au promovat probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și a rezultatelor acestora la probe, prin introducerea și confirmarea finalizării introducerii acestora în aplicația informatică centralizată

Admitere liceu 2023 – repartizare computerizată – prima etapă

6-7 iulie și 10-17 iulie 2023Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a.

  • Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită. Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului.
  • Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

14 – 17 iulie 2023: Completarea opțiunilor pe fișele de înscriere de către:

  • candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi
  • candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES
  • candidații care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă
  • candidații din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024

15-16 iulie 2023: Completarea fișelor de înscriere de către candidații care au participat la prima etapă de admitere în învățământul profesional și dual și care nu au fost admiși

6-7 iulie și 10-14 iulie 2023: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

6-7  iulie și 10-14 iulie 2023: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

17 iulie 2023: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în  aplicația informatică centralizată. Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de  opțiuni  originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

17 iulie 2023: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

18 iulie 2023: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională

18 iulie 2023: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

19 iulie 2023: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul licealAfișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București

20 – 25 iulie 2023: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

25 iulie 2023: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

26-28 iulie 2023: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi

  • 7 aprilie 2023: ședințe de instruire a profesorilor diriginți de către inspectorii școlari pentru minorități privind prezentarea procedurilor de admitere pe locurile special pentru rromi. Ședințe de informare și instruire cu părinții și elevii privind admiterea pe locurile speciale pentru rromi. După fiecare ședință, se va întocmi proces-verbal de informare/instruire
  • 9 iunie 2023: Eliberarea recomandărilor scrise de apartenență la etnia rromă. Recomandările scrise vizând apartenența la etnia rromă pot fi eliberate și on-line. În această situație, recomandarea este transmisă, prin e-mail, unității de învățământ din care provine candidatul, în format pdf., având semnătura electronică a emitentului. Răspunderea pentru autenticitatea și conținutul recomandării revine atât organizației rromilor, care o emite, potrivit statutului și procedurilor interne proprii cu privire la eliberarea recomandării, cât și părintelui/reprezentantului legal al elevului care solicită eliberarea unei recomandări de apartenență la etnia rromă
  • 9 iunie 2023: Depunerea și înregistrarea de către părinte/reprezentantul legal a recomandării scrise, de apartenență la etnia rromă, la unitatea de învățământ de proveniență, în vederea înscrierii elevilor pe locurile speciale pentru rromi. Orice recomandare depusă la unitatea de învățământ ulterior acestei perioade nu va mai fi luată în considerare, pentru nicio etapă de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2023-2024, decât cu acordul președintelui comisiei județene/a Municipiului București de admitere, în baza unei proceduri elaborate la nivelul acestei comisii.
  • 8 mai 2023: Afișarea locurilor speciale pentru candidații rromi (1-2 locuri/fiecare clasă/grupă pentru fiecare filieră/profil/specializare/domeniu de pregătire/calificare)
  • 10 – 11 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile speciale pentru rromi și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator. Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită
  • 13 iulie 2023: Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere. Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024.

Admiterea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă

  • 9 iunie 2023: Obținerea certificatului de orientare școlară și profesională emis de Centrul Județean/ al Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), care atestă existența unei cerințe educaționale speciale a elevului. Certificatul de orientare școlară și profesională este singurul document acceptat, conform prevederilor art.3, litera m) din OMECTS nr.5574/2011, cu modificările ulterioare, pentru admiterea pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.
  • 9 iunie 2023: Depunerea și înregistrarea de către părinte/reprezentantul legal, la unitatea de învățământ de proveniență, a certificatului de orientare școlară și profesională emis CJRAE/CMBRAE, care atestă existența unei cerințe educaționale speciale a elevului, în vederea înscrierii acestora pe locurile distinct alocate în unități de învățământ de masă. Orice recomandare depusă la unitatea de învățământ ulterior acestei perioade nu va mai fi luată în considerare, pentru nicio etapă de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022.
  • 8 mai 2023: Afișarea locurilor distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații elevi cu CES (1-2 locuri/fiecare clasă/grupă pentru fiecare filieră/profil/specializare/domeniu de pregătire/calificare).
  • 2 iunie 2023: Ședințe de informare și instruire cu părinții și elevii, organizate de profesorii diriginți, privind admiterea pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru elevii cu CES. Ședințele vizează orientarea școlară a elevilor cu CES care doresc să candideze pe locuri distinct alocate în unități de învățământ de masă și la acestea pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai unităților de învățământ liceal, profesional și profesional dual de masă, specialiști din cadrul CJRAE/ CMBRAE, precum și alți factori reprezentativi. După fiecare ședință, se va întocmi proces-verbal de informare/instruire.
  • 10 – 11 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicit înscrierea pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator. Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită
  • 13 iulie 2023: Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere. Candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024

Admiterea candidaților pentru învățământul special

10 – 11 iulie 2023: Înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 9 iunie 2023. Procedura poate să prevadă inclusiv posibilitatea de repartizare computerizată a candidaților, în funcție de opțiunile exprimate de aceștia

Admitere liceu 2023 – a doua etapă

  • pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024
  • 28 iulie 2023: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă
  • 31 iulie 2023: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct allocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
  • 1 – 2 august 2023: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
  • 3 – 4 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
  • 7 – 9 august 2023: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct allocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.
  • 10 – 11 august 2023: Repartizarea candidaților din etapa a a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 5 iulie 2023.
  • 11 august 2023: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Admiterea candidaților pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă

  • 8 mai 2023: Anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023- 2024
  • 10 iulie 2023: Anunțarea calendarului admiterii la învățământ seral sau cu frecvență redusă pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024
  • 20-21, 24 – 25 iulie 2023: Înscrierea la învățământul seral sau cu frecvență redusă a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024
  • 26-28 iulie 2023 Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024 pe locurile de la învățământul seral și cu frecvență redusă

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Atenție! Două persoane din Botoșani, victime ale înșelăciunilor prin conturi WhatsApp compromise

Publicat

Publicitate

Luni, două persoane din municipiul Botoșani au fost victimele infracțiunilor de înșelăciune, comise prin intermediul unei aplicații de mesagerie .

 Persoanele vătămate au primit mesaje, aparent, transmise de persoane cunoscute, prin care li se solicita transferarea a 2.500 de lei, în diferite conturi bancare, sub formă de împrumut.. Având în vedere faptul că mesajele proveneau de la persoane de încredere, victimele au efectuat transferurile solicitate, fără a verifica dacă informațiile sunt reale.

 Ulterior, acestea au constatat că mesajele respective au fost transmise ca urmare a compromiterii conturilor de mesagerie ale persoanelor respective și că este vorba despre o înșelăciune.

 Au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, în vederea identificării persoanelor responsabile și dispunerii măsurilor legale care se impun

 

Dacă ajungeți în astfel de situație, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să contactați unitatea bancară pentru a vă bloca imediat suma transferată, dacă nu aveți posibilitatea să faceți asta din aplicațiile de pe dispozitivul mobil.

Publicitate

Dacă nu puteți contacta unitatea bancară, sesizați imediat poliția, pentru a efectua demersurile necesare blocării sumelor transferate.

 

***

Vă recomandăm să verificați orice solicităre de bani primită prin aplicații de mesagerie, chiar dacă aceasta pare a proveni de la o persoană cunoscută;

Evitați să efectuați transferuri bancare în baza unor mesaje urgente sau neconfirmate;

Nu comunicați codurile de verificare, parolele sau alte date cu caracter personal;

Activați opțiuni de securitate suplimentare (verificare în doi pași) pentru conturile de mesagerie;

Sesizați imediat poliția în cazul în care există suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni.

Citeste mai mult

Educație

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și-a prezentat oferta pentru admiterea în noul an universitar. Extensia de la Botoșani va avea două programe de studii

Publicat

Publicitate

Persoanele care vor să studieze la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași (UAIC) în anul universitar 2026 -2027 pot alege pentru unul dintre cele 229 de programe de studii organizate de cele 15 facultăți, 94 dintre acestea fiind la nivel de licență și 135 la nivel de masterat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de UAIC, în acest an, oferta educațională este completată cu șase specializări noi, dintre care trei programe de licență și trei programe de masterat.

O altă noutate față de anul trecut o reprezintă reorganizarea, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, a programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar în Pedagogia învățământului primar și introducerea programului de studii Educație timpurie (sub rezerva autorizării provizorii de către ARACIS) ca urmare a Ordonanței de urgență a Guvernului României nr. 1 din 26 ianuarie 2026.

Oferta de admitere pentru formele de învățământ la distanță (ID) și cu frecvență redusă (IFR) include 20 de programe de studii, dintre care 14 programe universitare de licență (13 la ID și o specializare la IFR) și 6 programe universitare de masterat, organizate exclusiv la forma IFR.

Candidații la admitere au la dispoziție 29 de specializări în limbi străine, dintre care șase la nivel de licență și 23 la nivel de masterat.

Admiterea la studiile universitare de licență se face, la majoritatea facultăților, doar pe baza mediei generale de la examenul de Bacalaureat.

Publicitate

La trei facultăți – Drept, Informatică și Teologie Ortodoxă (Teologie ortodoxă pastorală) – admiterea include probe scrise, a căror pondere în media de admitere variază între 40% și 50%, iar alte trei facultăți – Geografie și Geologie, Informatică și Matematică – iau în calcul și notele obținute la anumite probe ale examenului de Bacalaureat.

În funcție de facultatea la care se înscriu, candidații pot susține probe eliminatorii de aptitudini (la Psihologie și Științe ale Educației, Teologie Ortodoxă) sau probe sportive (la Educație Fizică și Sport). Pentru programele de studiu predate într-o limbă străină, există o probă eliminatorie constând într-un interviu de evaluare a competenței lingvistice.

De asemenea, pentru programul Studii americane (în limba engleză) din cadrul Facultății de Litere, este necesară dovada studierii limbii engleze timp de minimum doi ani pe parcursul studiilor liceale.

Pentru majoritatea facultăților UAIC, admiterea la programele de studii universitare de masterat se realizează pe baza unei medii în care nota obținută la examenul de licență are o pondere cuprinsă între 20% și 80%, iar nota la evaluarea CV-ului și/sau a scrisorii de intenție ori a interviului contează în proporție de 20%-60%. În cazul a trei facultăți – Economie și Administrarea Afacerilor, Informatică și Litere – este luată în calcul și media anilor de studii de licență, cu o pondere cuprinsă între 30% și 50% în media finală de admitere.

Românii de pretutindeni pot opta să studieze și la extensiile UAIC din Bălți și Chișinău, Republica Moldova, care oferă șase programe de studii universitare de licență și patru programe de masterat.

Candidații la admiterea 2026 au la dispoziție 12 programe de studii în cadrul extensiilor UAIC din Focșani, Botoșani și Piatra Neamț. Extensia din Focșani oferă opt programe de studii (patru programe de licență, dintre care două pentru învățământul dual, și patru programe de masterat), extensia din Botoșani pune la dispoziție două programe de studii (un program de licență și un program de masterat), iar extensia din Piatra Neamț oferă două programe de studii de licență.

Admiterea pentru studiile universitare de licență și de masterat, sesiunea iulie, începe cu înscrierea candidaților, în perioada 13 – 18 iulie, urmând ca în perioada 19 – 31 iulie să fie făcută selecția candidaților și afișarea rezultatelor pentru toate tururile de confirmări.

Locurile neocupate după sesiunea de admitere din iulie vor fi scoase la concurs între 1 și 3 septembrie.

Începând cu 30 martie, candidații se pot preînscrie online pe platforma de admitere, eadmitere.uaic.ro, pentru a-și exprima opțiunile privind programele de studii și a încărca documentele necesare.

Pentru admiterea la doctorat, candidații au la dispoziție 29 de domenii în cadrul celor 14 școli doctorale ale UAIC. Înscrierile se vor putea face în perioada 13-17 iulie, selecția candidaților urmând a avea loc în perioada 20-22 iulie. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Expoziția „Însemne ale locuirii” în în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 3 februarie – 2 martie 2026, în spațiul Galeriei ‘Colecția de Artă’, expoziția ‘Însemne ale locuirii’, semnată de Codrina Ioniță și curatoriată de Maria Pasc. Expoziția propune o reflecție asupra locuirii nu ca fapt utilitar, ci ca experiență existențială, ca relație subtilă între om, timp și spațiul lăsat în urmă. Alături de acuarelele Codrinei Ioniță, sunt propuse atenției publicului lucrări ale lui Christian Ioniță, artist invitat, care aduce în expoziție o esențială istorie a propriei locuiri interioare.

Despre această expoziție, curatorul Maria Pasc notează: ‘Cuvântul ‘locuire’ vine din latinescul locare – a așeza, a pune la loc, a rândui. Nu ‘a ocupa’, nici ‘a folosi’, ci așezare într-un rost. A locui înseamnă a-ți afla locul și a-l face să fie al tău. În lucrările Codrinei Ioniță, locuirea nu apare ca prezență, ci ca urmă. Case părăsite, ogrăzi cu garduri înclinate, iarbă care năpădește curțile, totul devine pârloagă. Prin aceste imagini, artista arată că locuirea nu dispare odată cu oamenii, ea se retrage, se transformă în semn. Există mai multe feluri de a locui: prin prezență, prin gestul zilnic, prin focul aprins și ușa deschisă; dar și prin absență, atunci când omul pleacă, casa rămâne, iar pereții devin martori. Casele au destin. Nu sunt simple obiecte cu utilitate. Se nasc din nevoie, cresc odată cu cei care le locuiesc, îmbătrânesc, se golesc și se trec. Fiecare zid adăpostește timp. Lucrările Codrinei Ioniță nu dramatizează abandonul, ci îl privesc cu o luciditate calmă. Tușa fluidă, aerisită, lasă hârtia să respire; albul are dreptul lui, iar culoarea nu închide, ci sugerează. Nimic nu este definitiv conturat, pentru că nici locuirea nu este.

A locui înseamnă mai mult decât a sta. Înseamnă a lăsa ceva în urmă. Iar uneori, ceea ce rămâne este de ajuns pentru ca lumea să nu fie goală.

‘Numai poetul, ca pasărea măiastră,
Trăieste-n lume ca-ntr-o poveste.’
– Mihai Eminescu

Primele două lucrări ale lui Christian Ioniță, realizate în copilărie, sunt case desenate instinctiv, ca adăpost și numire a lumii apropiate, unde siguranța se așază firesc în formă. A treia lucrare, realizată astăzi, în adolescență, reia tema casei cu rigoare și o conștiință a structurii care face simțită distanța reflexivă. Între aceste imagini se citește nu doar o evoluție grafică, ci și trecerea de la locuirea inocentă la cea trecută prin filtrul gândirii. Casa devine, astfel, martor al creșterii și al felului în care privirea se maturizează.’

Expoziția, prezentată de Maria-Laura Tocariu, va avea vernisajul în data de 9 februarie 2026, ora 13.00.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Lecții de siguranță: Pompierii botoșăneni, alături de copiii cu dizabilități

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni s-au întâlnit, astăzi, cu copiii de la Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” din municipiul Botoșani, pentru a-i învăța cum să reacționeze corect și să se protejeze în cazul producerii unor situații de urgență, fie că este vorba despre incendii, inundații sau cutremure.

Specialiștii Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților au prezentat informațiile într-un limbaj accesibil, adaptat nivelului de înțelegere și tipului de dizabilitate al copiilor, folosind exemple practice și exerciții demonstrative.

Pe parcursul instruirii, participanții au învățat cum să se protejeze în timpul unui cutremur sau al unui incendiu, ce trebuie să facă pentru a rămâne în siguranță, cum să se liniștească în cazul atacurilor de panică și cum să identifice locurile sigure. De asemenea, le-a fost prezentat conținutul rucsacului de urgență, precum și rolul fiecărui obiect în situații de risc.

Totodată, copiii au primit informații esențiale privind comportamentul adecvat înainte, pe timpul și după producerea unor situații de urgență.

Activitatea, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, reprezintă prima dintr-o serie de sesiuni lunare ce se vor desfășura pe parcursul anilor 2026 și 2027, la nivelul județului, în cadrul instituțiilor și organizațiilor dedicate persoanelor cu nevoi speciale.

Demersul face parte din proiectul „Reziliență incluzivă la dezastre”, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale.

Publicitate

Programul este dezvoltat în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și organizații reprezentative ale comunității persoanelor cu dizabilități.

Scopul final al acestor inițiative este pregătirea persoanelor cu diverse tipuri de dizabilități pentru un răspuns sigur, eficient și adaptat, contribuind la creșterea gradului de incluziune, la reducerea vulnerabilităților și la dezvoltarea unei culturi a prevenirii la nivel comunitar, precum și la consolidarea rezilienței comunităților locale în fața riscurilor și dezastrelor.

La activitate a participat și Sabina Palimariu, voluntar în cadrul programului național „Salvator din pasiune”.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending