Connect with us

Eveniment

Aderarea României la Schengen, aprobată de social-democrații suedezi

Publicat

Publicitate

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis luni, pe data de 28 noiembrie, că social-democrații suedezi sunt de acord cu aderarea țării noastre la Spațiul Schengen. Oficialul român a ținut să-i mulțumească purtătorului de cuvânt al acestora pentru susținere, care vine în urma unei discuții telefonice dintre cei doi.

România, mai aproape de spaţiul Schengen. Veste dată de ministrul Bogdan Aurescu
România a primit undă verde din partea Suediei pentru a se alătură Spațiului Schengen. Inițial, această țară nu ne susținea, însă ministrul român de Externe a avut o discuție telefonică pe data de 22 noiembrie cu purtătorul de cuvânt al social-democraților suedezi și lucrurile au luat o întorsătura favorabilă pentru noi.

Luni, 28 noiembrie, Bogdan Aurescu a ținut să-i mulțumească suedezului Ardalan Shekarabi prin intermediul unei postări pe pagina sa de Twitter.

„Vă mulțumesc foarte mult, domnule Ardalan Shekarabi pentru declarația pozitivă de astăzi cu privire la aderarea României la Schengen, tot în urma discuției noastre foarte bune și cuprinzătoare din 22 noiembrie. Aderarea României va face Uniunea Europeană mai sigură”, a scris ministrul Afacerilor Externe pe Twitter.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Când vine primăvara în România? Data exactă când scăpăm de ger

Publicat

Publicitate

România traversează în aceste zile un episod de ger sever, cu temperaturi extrem de scăzute care afectează întreaga țară. Cele mai friguroase nopți sunt resimțite în zonele centrale, sudice și estice, unde minimele au coborât dramatic sub pragul de îngheț. Însă, potrivit prognozelor meteorologice, această perioadă de frig intens este aproape de punctul culminant, urmând ca temperaturile să înregistreze o creștere treptată începând cu săptămâna viitoare, scrie cancan.ro.

În marile orașe, locuitorii resimt temperaturile scăzute mai ales în orele dimineții, iar stratul de zăpadă și poleiul de pe carosabil creează dificultăți în trafic. Gerul intens a determinat și o creștere a consumului de energie, autoritățile recomandând populației să ia măsuri de siguranță, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile.

Vine primăvara în România

Valul de frig care s-a instalat asupra României continuă să producă efecte severe, cu temperaturi care se apropie de recordurile sezonului. În special în depresiunile din centrul țării, mercurul din termometre a coborât până aproape de -22°C, iar în zonele sudice și estice, nopțile geroase au menținut temperaturile sub -15°C. Pe timpul zilei, maximele se mențin negative în majoritatea regiunilor, oscilând între -7°C și 0°C.

În vestul țării, condițiile meteorologice sunt ceva mai blânde, cu temperaturi ce reușesc să urce până la 4-5°C pe timpul zilei, dar chiar și aici nopțile rămân reci.

Deși România rămâne sub influența acestui episod de frig pentru câteva zile, specialiștii anunță o ameliorare a temperaturilor începând de marți, 25 februarie. Primele regiuni unde se va simți încălzirea vor fi cele din vestul țării, unde temperaturile pot ajunge chiar și la 9-10°C.

Publicitate

Ulterior, până la finalul lunii, temperaturile vor crește și în restul țării, atingând valori mai apropiate de normalul perioadei. Maximele vor oscila între 5-6°C în zonele sudice și estice, în timp ce în depresiunile din centrul și nordul țării, minimele vor rămâne negative, dar mai blânde decât în prezent, situându-se în jurul valorii de -10°C.

Cu toate acestea, luna martie ar putea aduce variații semnificative de temperatură, cu alternanțe între zile mai călduroase și episoade de frig. Specialiștii recomandă populației să rămână atentă la evoluțiile meteo, având în vedere posibilitatea unor schimbări bruște de temperatură.

„De marți, temperaturile vor începe să crească ușor, în special în vestul țării, unde vom avea chiar și 9-10°C. În a doua parte a săptămânii viitoare, temperaturile maxime vor ajunge la 5-6°C și în restul țării, iar minimele vor fi mai blânde, ajungând la -10°C în depresiunile din centrul și nordul țării și -6°C în sud și sud-est”, a transmis directorul ANM.

 

Pregătiri pentru ultimele zile de iarnă

În contextul acestor fluctuații meteorologice, românii trebuie să se pregătească atât pentru câteva zile de frig intens, cât și pentru o tranziție treptată către temperaturi mai prietenoase.

Pe termen scurt, este important ca populația să ia măsuri pentru a se proteja de temperaturile extrem de scăzute, mai ales pe timpul nopții. Autoritățile recomandă evitarea expunerii prelungite la frig, îmbrăcămintea adecvată și atenție sporită la echiparea mașinilor pentru condiții de iarnă.

În paralel, agricultorii și fermierii urmăresc cu atenție schimbările meteo, întrucât trecerea bruscă de la ger la temperaturi pozitive poate avea efecte asupra culturilor. De asemenea, în marile orașe, echipele de deszăpezire continuă să acționeze pentru a menține drumurile practicabile.

Citeste mai mult

Educație

FOTO: Dezbateri aprinse la Colegiul Național ,,A.T.Laurian”

Publicat

Publicitate

Ghilolimpiada de iarnă, aflată anul acesta la cea de-a doua ediție, a adus la Botoșani debateri – liceeni, motivați să se întreacă în cele mai interesante argumente, să dezbată subiecte actuale și să își împărtășească pasiunea pentru dezbaterile academice.

Competiția a avut loc spre finalul modului al III-lea al acestui an școlar și a adunat un total de 72 de concurenți din Iași, Suceava și Botoșani. Mai mult decât atât, la eveniment au fost prezenți, în calitate de arbitri și organizatori, studenți din orașe precum Cluj, București, Iași sau Suceava, aceștia având ani buni de activitate în domeniul dezbaterilor și al vorbitului în public.

Ghilolimpiada de iarnă este unul dintre proiectele de suflet ale clubului de dezbateri Ghilotina, deoarece are deja caracterul unei tradiții pe care avansații clubului să o dea mai departe următoarelor generații. Din echipa de organizare au făcut parte Ariana Maria Ciobanu, Amira Maria Macsim, Mădălina Aioanei, Matei Tapalagă, dar și alți avansați și traineri Ghilotina, în diferite roluri și funcții.

Mădălina Aioanei, organizator și lider Ghilotina, s-a declarat foarte mândră de ediția de anul acesta, considerând că succesul acesteia a constat în echipa mare de organizare: de la profesori și conducerea liceului, la colegi, voluntari sau sponsori: ,,Sunt mândră de mine și de colegii mei că am reușit să ne ridicăm la înălțimea standardelor și să le oferim elevilor din regiunea Moldovei o competiție doar a lor, unde pot crește, învăța și pot întemeia prietenii aproape de casă. Sunt mândră de copiii de anul I și II care au jucat, au făcut research și au dat tot ce au avut pentru a obține rezultate frumoase și pentru a se simți mândri de ei înșiși. Deși nu a fost ușor, pot spune că nu mi-aș dori să schimb nimic la modul în care au decurs evenimentele sau competiția și de-abia aștept să ajut persoanele care urmează să continue tradiția să organizeze această competiție și la anul”, a povestit Mădălina Aioanei.

Finala a prezentat un meci frumos și amplu între o echipa din Iași și una din Botoșani. Premiul cel mare a rămas acasă, la Botoșani, mai exact la echipa formată din Alex Chiriac, Cristina Apatiei și Miruna Caciuc, elevi ai Liceului Pedagogic Nicolae Iorga, membri ai clubului Riposta, club-soră cu Ghilotina: ,,M-am simțit foarte bine la competiție, chiar dacă era o atmosferă foarte stresantă pentru mine și coechipierele mele, oamenii din jur și sprijinul reciproc ne-au ajutat enorm. Nu aș putea spune că mă așteptam să câștig competiția, dar mereu am avut încredere în coechipierele mele și în mine, iar oricare ar fi fost rezultatul pot spune că ne-am fi distrat”, a declarat Alex Chiriac, reprezentant al echipei câștigătoare.

 

Publicitate

Ioana IVAȘ

(elevă în clasa a X-a G, C.N.„ATL”)

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Acțiune a polițiștilor de imigrări din Botoșani, alături de polițiști și jandarmi

Publicat

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu colegii lor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au desfășurat o acțiune de verificare în zonele frecventate de tineri și localnici. În urma controalelor, nu au fost constatate nereguli.

 

În dimineața zilei de 21 februarie a.c., în intervalul 6:00 – 12:00, polițiștii de imigrări din Botoșani, alături de polițiști și jandarmi, au desfășurat o acțiune de prevenire a migrației ilegale și a faptelor cu violență.

 

Activitatea s-a desfășurat în Parcul Tineretului și Centrul Istoric al municipiului Botoșani, unde au fost legitimate și verificate prin intermediul aplicației eDAC 39 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. În urma controalelor, nu au fost identificate persoane străine și nu s-au constatat fapte ilegale.

 

Publicitate

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii fiind mereu prezenți pentru siguranța comunității.

Citeste mai mult

Eveniment

Două familii din Frumușica și Cervicești au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului. De vină ar fi coșurile necurățate

Publicat

Publicitate

Seria incendiilor generate de coșurile de fum necurățate de funingine, continuă. Ieri după-amiază, alte două familii din localitățile Frumușica și Cervicești au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza unor astfel de evenimente.

Pompierii de la Detașamentul Botoșani și Puntul de Lucru Flămânzi au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se înregistra pagube materiale însemnate.

Atragem, din nou, atenția asupra necesității curățării periodice a coșurilor de fum, o măsură esențială pentru prevenirea incendiilor. Depunerile de funingine și gudron se pot aprinde, iar focul se poate extinde rapid la structura acoperișului și la întreaga locuință.

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

Publicitate

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

FOTO: arhivă

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending