Connect with us

Eveniment

A plecat de la Londra cu destinația Suceava și a ajuns la Penitenciarul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un bărbat condamnat definitiv la o pedeapsă de 4 ani de închisoare într-un dosar de contrabandă, a ajuns, luni seară, direct în Penitenciarul Botoșani, la puțin timp după ce aterizase pe Aeroportul Suceava, din direcția Londra.

Alexandru Iulian Borza, din Suceava, Udești, a fost reținut în aeroport de polițiștii de frontieră care au sesizat din baza de date că respectivul figurează ca persoană condamnată și căutată, scrie monitorulsv.ro.

Alexandru Iulian Borza este condamnat definitiv la pedeapsa de 4 ani de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea  infracțiunilor de „constituirea unui grup infracțional organizat” și „complicitate la infracțiunea de contrabandă”.

Acesta făcea parte dintr-o rețea de traficanți de țigări care funcționa pe relația Vicovu de Sus – Galați și care și-au aflat recent pedepsele finale. Faptele pentru care au fost puși sub acuzare în total nouă inculpați s-au petrecut în perioada august 2016 – aprilie 2017, iar dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Galați. Pentru a documenta totul, în aprilie 2017 au avut loc și 32 de percheziții la domiciliile și locuințele unor persoane de pe raza județelor Galați, Suceava și Botoșani. În perioada amintită, pe raza județelor Galați și Suceava a acționat un grup infracțional organizat cu extensii în Ucraina, specializat în introducerea în România, în mod ilegal, a unor importante cantități de țigări și în comercializarea acestora. În lunile în care rețeaua a funcționat s-a stabilit că au fost introduse în România, din Ucraina, în mod ilegal, peste 150.000 de pachete de țigări de diferite mărci ce nu aveau aplicate timbre de accizare sau care aveau aplicate timbre de accizare emise de autoritățile fiscale ale statului vecin, mai relatează sursa citată.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Primarul comunei Avrămeni, Ioan Bucatariu: Liniște, bucurii și un strop de magie care să vă umple inimile

Publicat

Publicitate

Mesaj în seara de Ajun a Crăciunului de la primarul comunei Avrămeni, Ioan Bucatariu, care a ținut să transmită toate felicitările de liniște și bunăstare pentru aceste sărbători de Crăciun.

“În spiritul sărbătorilor de Crăciun, vă doresc să aveți parte de liniște, bucurii alături de cei dragi și un strop de magie care să vă umple inimile.

Fie ca lumina sărbătorilor să vă călăuzească pașii și să vă inspire în tot ceea ce faceți!

Crăciun binecuvântat alături de cei dragi!”, a transmis primarul comunei Avrămeni, Ioan Bucatariu.

Citeste mai mult

Eveniment

Of, Doamne: Clipe grele în Ajunul Crăciunului pentru o familie din Epureni. A rămas fără acoperiș deasupra capului

Publicat

Publicitate

O familie cu doi copii din localitatea Epureni trece prin momente grele, după ce a rămas fără casa în care abia s-a mutat.

Locuința a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Tatăl a fost cel care și-a scos copiii din casă și a sunat după ajutor, la 112. Până la sosirea pompierilor, acesta a încercat să mai salveze câteva bunuri din interior și s-a rănit la o mână.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ,  dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din patru camere și o parte din acoperișul casei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte două încăperi.

Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

– amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

Citeste mai mult

Administratie

Primarul comunei Roma, Cosmin Cîșlariu: Un Ajun binecuvântat și un Crăciun plin de lumină

Publicat

Publicitate

Mesaj emoționant transmis de tânărul primar al comunei Roma, Cosmin Cîșlariu, cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului.

“Ajunul Crăciunului este Timpul Speranței și al Bucuriei. Ajunul Crăciunului ne aduce aminte de darul cel mai prețios pe care Dumnezeu l-a oferit lumii – nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos, un simbol al iubirii, iertării și speranței. Este momentul să ne deschidem inimile, să fim mai buni, să ne bucurăm alături de cei dragi și să ne aducem aminte că adevărata bogăție stă în sufletele noastre.

Vă doresc să petreceți aceste clipe cu pace, lumină și bucurie alături de familie și prieteni. Fie ca această sărbătoare să ne aducă tuturor un nou început, mai aproape de credință și mai uniți ca niciodată. Un Ajun binecuvântat și un Crăciun plin de lumină!”, a transmis primarul comunei Roma,  Cosmin Cîșlariu.

Citeste mai mult

Eveniment

Gest sublim în Ajunul Crăciunului: Jandarmii de la Botoșani au făcut cadou un brad la o familie cu cinci copii din Cristinești

Publicat

Publicitate

În Ajunul Crăciunului, când colindătorii vestesc Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, jandarmii botoșăneni au dăruit și au împodobit un brad de Crăciun pentru o familie cu posibilități financiare reduse.

Spiritul bunătății și dărniciei, unul din simbolurile marii sărbători creștine, ne-a îndrumat în această după-amiază pașii către comuna Cristinești, la o familie cu cinci copii mici, care în urmă cu nici trei săptămâni a trecut printr-o mare suferință, la decesul fiicei de șase ani.

Pe lângă bradul împodobit, jandarmii au donat familiei alimente pentru masa de Crăciun și dulciuri pentru cei mici, dar și o sumă de bani care le va folosi, cu siguranță, pentru îngrijirea copilașilor și cheltuielile casei.

Tot astăzi, i-am făcut o surpriză Cristinei, o tânără de 35 de ani  care are nevoie de o sumă mare de bani în vederea efectuării unei operații vitale, pentru care este programată la începutul lunii februarie la un spital privat din București. Sperăm că ajutorul nostru va ajuta la colectarea sumei necesare pentru reușita intervenției chirurgicale și a tratamentului ulterior.

În afara celor două cazuri de azi la care ne-am dorit foarte mult să ajungem, în calitate de ajutoare ale Moșului,  ieri i-am făcut o vizită surpriză Dianei, o fetiță în vârstă de 10 ani, de care are grijă bunica ei.

Până la această vârstă, Diana a trecut prin momente grele, din cauza unei afecțiuni medicale grave, care i-a pus viața în pericol și a necesitat multe tratamente și mulți bani, depășind posibilitățile financiare ale bunicii.

Publicitate

Diana este un copil frumos, bun, cuminte și cu rezultate bune la învățătură, cea mai mare bucurie a bunicii care o îngrijește de mică.

Din donațiile jandarmilor botoșăneni, care au aflat de problemele de sănătate ale fetiței dintr-un articol de presă, am ajuns la ea cu un cadou care să-i îndulcească sărbătorile ce urmează, dar mai ales cu o sumă de bani atât de necesară pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Noi îi dorim din  tot sufletul să se facă bine și să se bucure de anii copilăriei cu multă sănătate și voie bună, împreună cu bunica sa.

Activitățile caritabile s-au desfășurat în cadrul campaniei ,,De Crăciun, fii mai bun!”, derulată la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending