Connect with us
Publicitate

Economie

A devenit OFICIAL: Din anul 2035 în UE nu vor mai fi fabricate MOTOARE pe benzină, motorină şi hibride

Publicat

Publicitate

Consiliul Uniunii Europene a aprobat definitiv proiectul care prevede interzicerea fabricării motoarelor pe benzină, motorină şi hibride începând din 2035, relatează Mediafax.

În continuare vor putea fi utilizaţi combustibili sintetici. Polonia a votant împotriva măsurii, în timp ce România, Italia şi Bulgaria s-au abţinut de la vot.

Practic, începând din anul 2035, în Uniunea Europeană vor putea fi fabricate doar autoturisme şi autoutilitare care să nu mai emită particule poluante. Vor putea fi fabricate motoare electrice, inclusiv prin tehnologii cu hidrogen, dar şi motoare cu ardere internă, utilizând doar combustibili sintetici ecologici.

Publicitate

Conform noilor norme, dacă nu vor fi modificate în urma evaluărilor ulterioare, motoarele pe benzină, motorină sau de tip hibrid nu vor mai putea fi fabricate începând din anul 2035.

Polonia a fost singura ţară care a votat împotriva măsurii la reuniunea Consiliului UE privind Energia. Italia, România şi Bulgaria s-au abţinut de la vot, potrivit cotidianului Le Figaro. În şedinţa de luni, Italia exprimase obiecţii, care însă nu s-au concretizat marţi.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Ministerul Educației propune măsuri pentru prevenirea segregării școlare: Rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul

Publicat

Publicitate

Ministerul Educației propune măsuri pentru prevenirea segregării școlare. Este vorba despre modificarea legislației actuale, scrie alba24.ro. Sunt avute în vedere măsuri precum rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul educațional. De asemenea, spațiul clase poate fi amenajat cu bănci așezate în cerc, semicerc, amfiteatru.

”Pentru prevenirea segregării școlare prin plasarea elevilor în ultimele două bănci, unitățile de învățământ preuniversitar pot să asigure rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul educațional. Sau pot să reamenajeze spațiul clasei în alt fel decât cel pe șiruri de bănci, cum ar fi: în cerc, semicerc sau amfiteatru, salon etc”, prevede un document pus în consultare publică.

Este vorba despre proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar, citat de edupedu.ro.

Publicitate

Condiția privind rotirea periodică a elevilor în bănci este ca efectivul să depășească 24 de elevi.

Ce este segregarea școlară

Segregarea este definită ca „o formă gravă de discriminare și are drept consecință accesul inegal al copiilor la o educație de calitate, încălcarea exercitării în condiții de egalitate a dreptului la educație, precum și a demnității umane“, potrivit proiectului.

„Unitățile de învățământ preuniversitar care au săli de clasă ce păstrează aranjarea spațială pe șiruri de bănci, au minim 25 elevi înscriși în respectiva clasă și nu asigură rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul educațional, au obligația de a distribui în mod echitabil elevii în bănci; acolo unde este posibil, elevii care aparțin grupurilor vulnerabile nu vor fi plasați în ultimele două bănci din sala de clasă”, se precizează în document.

Publicitate

Potrivit Ministerului Educaţiei, în învăţământul preuniversitar este interzisă segregarea şcolară la toate nivelurile, pe criteriile:

  • etnic
  • al dizabilităţii sau al cerinţelor educaţionale speciale (CES),
  • statutului socio-economic al familiilor
  • apartenenţei la o categorie defavorizată
  • mediului de rezidenţă
  • performanţelor şcolare

Citeste mai mult

Cultura

Moromeții 3, cel mai așteptat film al anului, va avea două proiecții speciale la Botoșani pe 9 noiembrie

Publicat

Publicitate

Moromeții 3, unul din cele mai așteptate filme românești ale anului, a pornit într-o amplă Caravană și ajunge pe 9 noiembrie în Botoșani, unde va avea două proiecții speciale, la care va participa regizorul Stere Gulea. Prima proiecție va începe la ora 19:00, la Cinema Unirea, în timp ce a doua proiecție este programată de la 20:00 la Happy Cinema.

Biletele au fost puse în vânzare online, dar pot fi achiziționate și direct de la casieriile celor două cinematografe:

https://eventbook.ro/film/bilete-morometii-3?hall=cinema-unirea-botosani

Publicitate

https://www.happycinema.ro/happy-botosani/program?date=2024-11-09

Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae, fiul cel mic al celebrei familii de țărani, care ajunge, în anii ’50, un scriitor cunoscut. Un moment dificil pentru istoria țării, instaurarea noului regim comunist devine astfel fundalul poveștilor complexe din viața acestui tânăr plin de idei, ambiții și speranțe. Interpretat de Alex Călin, personajul navighează interese amoroase, conflicte profesionale și ideologice, dar și relația cu bătrânul și înțeleptul său tată, Ilie Moromete, jucat de Horațiu Mălăele. Trailer oficial: https://bit.ly/Morometii3 

Regizat de Stere Gulea și surprins prin obiectiv de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, Moromeții 3 a fost prezent deja pe marile ecrane în cadrul mai multor festivaluri de film naționale (TIFF, TIFF Chișinău, Serile Filmului Românesc – Iași, Film în Sat – Peștișani, TIFF Timișoara), unde genericul a rulat în aplauzele spectatorilor care au umplut sălile pentru a vedea finalul călătoriei lui Niculae Moromete. Filmul se va lansa în cinematografele din întreaga țară pe 22 noiembrie, iar de luna trecută a pornit într-o Caravană care va ajunge în peste 50 de orașe până în luna decembrie, multe dintre ele fără cinematograf.

Publicitate

Distribuția reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români, alături de tinere talente. În rolurile principale spectatorii îi vor vedea pe Alex Călin (Niculae Moromete), Horațiu Mălaele (Ilie Moromete), Olimpia Melinte, Mara Bugarin, Răzvan Vasilescu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Dana Dogaru, Toma Cuzin, Ana Ciontea, Laurențiu Bănescu, Conrad Mericoffer, Ioan Andrei Ionescu, Andreea Bibiri, Ilinca Hărnuț, Dorina Chiriac, cu participarea extraordinară a Oanei Pellea.

Scenariul filmului este unul original, semnat de Stere Gulea, care s-a inspirat din numeroase însemnări ale lui Marin Preda în jurnalele sale, dar și din arhivele istorice despre perioada respectivă. „Este o imagine care acoperă comportarea și atitudinea lui Marin Preda în epocă, în situații politice. Am încercat să înțeleg, să intuiesc itinerariul său și am încercat să ilustrez această călătorie esențială, dar folosind ficțiune. Mi-a plăcut ideea de a face un film despre acele vremuri care acum sunt în mare parte ignorate; multe evenimente care s-au petrecut atunci sau imediat după, catalizate de acele momente, au influențat deceniile care au urmat și încă le simțim repercusiunile.”, a spus regizorul.

Filmările au avut loc anul trecut, la Talpa, județul Teleorman (aflat la doar 45 de kilometri de Siliștea-Gumești, satul natal al scriitorului Marin Preda) dar și la Sinaia, București, Golești și mai multe sate din jurul capitalei. Devenită deja emblematică, prispa casei Moromeților este aceeași în toate secvențele trilogiei, ea fiind refăcută pentru filmările din 2017 și 2023. Producătorii filmului sunt Oana Bujgoi Giurgiu și Tudor Giurgiu.

Publicitate

***

Moromeții 3 este o producție Libra Films, distribuită de Transilvania Film.

Co-finanțatori: Centrul Național al Cinematografiei, Cinema City, Vodafone, Inspire Cinema, Catena, PPC, Cineplexx, Superbet, Movieplex, Ursus, Henkel, Happy Cinema, Hollywood Multiplex, Fundația Fan Courier, Regina Maria

Parteneri campanie lansare film: Raiffeisen Bank, PPC, Aqua Carpatica, Veolia România, Lidl

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul de Weekend, Observator Cultural, Zile și Nopți, Revista BIZ, Haute Culture, Revista FILM, IQAds, Ziarul Metropolis, LiterNet, HAPP.ro, Cinefan, MovieNews

Partener de monitorizare: mediaTRUST

***

Noutăți, programul evenimentelor din țară și povești din culisele filmărilor vor fi postate pe paginile de Facebook, Instagram și TikTok ale filmului.

***

Ne puteți urmări pe: www.transilvaniafilm.ro | Facebook | Instagram

Pentru informații suplimentare: Laura Ducu, 0721376050, laura.ducu@gmail.ro

Citeste mai mult

Educație

Elevii se întorc la cursuri luni. Începe al doilea modul al acestui an şcolar

Publicat

Publicitate

Elevii vor începe, luni, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Cel de-al doilea modul se desfăşoară de luni, 4 noiembrie, până vineri, 20 decembrie.

Anul şcolar 2024-2025 este structurat pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă astfel:
* intervale de cursuri:
– de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
– de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
– de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;
– de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
– de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Publicitate

* intervale de vacanţă:
– de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
– de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marţi, 7 ianuarie 2025;
– o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;
– de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
– de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

În zilele nelucrătoare sau de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Programul naţional “Şcoala altfel” şi Programul “Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

Publicitate

La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor “Şcoala altfel” şi “Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică, urmărind şi scopul acestor programe.

În situaţia suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Publicitate

Aprobarea modificării structurii anului şcolar se acordă în condiţiile asigurării parcurgerii integrale a programei şcolare, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Șoferi beți, scoși din trafic de polițiști

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Știubieni, un autovehicul condus de un bărbat, de 38 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Publicitate

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul public, din orașul Dorohoi, un autovehicul condus de un bărbat, de 49 de ani, din aceeași localitate.

 

Publicitate

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending