În timpul împăraţii lui Liciniu (308 – 324), când creştinii erau adesea pedepsiţi pentru credinţa lor, în cetatea Sevastia era pe atunci un general de oaste pe nume Agricolae, mare duşman al celor care credeau in Hristos.

Hotărându-se ca toţi ostaşii sunt datori sa aducă jertfe zeilor, Agricolae a aflat cu manie ca patruzeci dintre soldaţii săi sunt creştini si nu vor sa asculte aceasta porunca. Chemându-i la el, Agricolae le spuse: „Ori jertfiţi zeilor, ori veţi înceta de a mai fi osteni si veţi fi chinuiţi!” Si ii arunca pe toţi in temniţa. Stand ei acolo si cântând psalmi întreaga noapte, iată ca li se arata chiar Domnul nostru Iisus Hristos, care îi îmbărbăta sa rabde pana la capăt toate chinurile ce vor veni peste ei. După şapte zile, cei patruzeci de soldaţi au fost scoşi din temniţa si aduşi la judecata.

Văzând ca nu accepta sa se închine zeilor, ei au poruncit ca mucenicii sa fie loviţi cu pietre. Insa, din voia Domnului, pietrele îşi greşeau ţinta si se întorceau asupra celor care le aruncau. Când însuşi Agricolae, mânios, a luat o piatra si a aruncat-o asupra unuia dintre sfinţi, piatra s-a întors si l-a lovit in fata. A doua zi, voievodul a poruncit ca toţi cei patruzeci de sfinţi sa fie aruncaţi intr-un lac adânc ce se afla in apropiere. Apa acestui lac era foarte rece, căci afara era un ger cumplit. Venind noaptea, unul dintre ei, nemaiputând răbda, a ieşit din lac, dar a murit pe loc. Ostaşii de pe margine, care ii păzeau, adormiseră, numai străjerul temniţei nu dormea.

El a fost atât de impresionat de cele petrecute si de credinţa celor patruzeci de mucenici, încât a intrat in apa rece, strigând: „Si eu sunt un creştin!”. Numele sau era Aglaie. A doua zi, de dimineaţa, generalul a mers pe malul iezerului si s-a mirat ca oamenii din apa erau încă in viata. Mânios, a poruncit ca sfinţii sa fie scoşi de acolo si sa fie omoraţi prin chinuri cumplite. Iar ei, dându-si sufletele in mâinile Domnului, se bucurau ca s-au mântuit si nu s-au lepădat de Iisus Hristos. Pentru a nu mai romane nimic din trupurile mucenicilor, Agricolae a poruncit ca ele sa fie arse, iar oasele sa fie aruncate intr-un râu din apropiere. Dar nimic din toate acestea nu s-a pierdut, căci după trei zile, episcopul Petru, din acea cetate, a mers noaptea pe malul râului împreuna cu alţi creştini si au adunat de acolo toate oasele sfinţilor, căci erau luminoase, astfel încât puteau fi văzute si in întuneric. Ele s-au păstrat pana in ziua de astăzi, părticele din moaştele celor patruzeci de mucenici găsindu-se in multe locuri ale lumii si chiar si in tara noastră, in câteva biserici, unde credincioşii ortodocşi vin si se închina cu evlavie.

Colacii în forma cifrei opt

Creștinii ortodocși din România îi cinstesc în mod deosebit și au o evlavie specială pentru acești sfinți care au suferit moarte martirică în Sevastia Armeniei.

În ţara noastră sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional şi a generat o sărbătoare trădiţională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, în comunităţile rurale era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presarat cu numeroase obiceiuri în satul tradiţional românesc.
Pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci numiţi sfinţi sau mucenici. În Moldova, aceştia au forma cifrei 8 şi sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi nucă. În Dobrogea şi Muntenia, mucenicii sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, cu scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi şi apoi sunt consumaţi în familie.

Forma cifrei 8 în care sunt făcuţi mucenicii în zona Moldovei are un înţeles teologic şi ne arată influenţa monahală isihastă din mănăstirile moldave în viaţa credincioşilor din această zonă.

Cifra 8 în teologie semnifică ziua a opta. În acest sens, în teologia Sfinţilor Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp” (Sfântul Maxim Mărturisitorul), defineşte un nou început şi o altă stare care nu va mai fi supusă schimbării, pentru că ziua a opta nu se va sfârşi niciodată şi nici nu va fi măsurată cu perioade trecătoare ale timpului, ci „va fi un timp format nu din succesiuni de momente trecătoare, pieritoare, ci din relaţia de dragoste plenară, care se săvârşeşte neîncetat într-o transfigurare dinamică «din slavă în slavă» (II Corinteni III, 18)”, după cum afirmă Christos Yannaras.

Ziua a opta este caracterizată de desfiinţarea distanţei fizice ¬ dintre Dumnezeu şi om, înseamnă unirea lui Dumnezeu cu Adam cel universal, fără să atingă sau să forţeze libertatea fiecărei persoane. După cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru cei vrednici, unirea va fi „desfătare dumnezeiască şi mai presus de orice înţelegere”, în timp ce pentru nevrednici, pentru cei care refuză iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu, această unire se va transforma într-o „suferinţă de negrăit”. Iubirea lui Dumnezeu specifică zilei a opta este întotdeauna cea care judecă după dreptate, cea care dă fiecăruia după dreptate: „Și vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29).

Din cele prezentate mai sus despre ziua a opta înţelegem că mucenicii în forma cifrei 8 ne arată că Sfinţii 40 de Mucenici ne sunt călăuzitori prin mucenicia lor spre ziua a opta, cea care nu se sfârşeşte niciodată şi este a bucuriei celor drepţi în Împărăţia cea nepieritoare a lui Dumnezeu.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News