Connect with us

Eveniment

 24 august – Ziua Prizonierilor de război români, inițiativă legislativă a deputatului Alexandra Huțu

Publicat

Publicitate

Ziua Armatei României, alături de Ziua Eroilor și Ziua Veteranilor de Război, reprezintă un prilej de evidențiere a tradițiilor glorioase ale oștirii române și a rolului hotărâtor pe care armata, eroii și veteranii de război l-au avut în formarea istoriei naționale. Cu toate acestea însă, în legislația românească nu există în prezent o zi dedicată în mod special prizonierilor de război, unii dintre românii care, poate, au suferit cel mai mult în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În acest context, deputatul Alexandra Huțu a elaborat și a depus în Parlament o inițiativă legislativă pentru instituirea zilei de 24 august ca Ziua Prizonierilor de Război Români, cu scopul ca în această zi Guvernul, autoritățile publice locale, dar și alte instituții publice să poată organiza programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și ceremonii oficiale și militare dedicate prizonierilor de război români.

Inițiativa vine să întregească numărul zilelor în care se vor organiza evenimente sau ceremonii în semn de recunoștință și pentru cinstirea memoriei prizonierilor de război. Sacrificiile făcute de prizonierii de război, nevoiți să suporte ororile și tratamentul inuman din lagăre și devotamentul acestora față de România, prin faptul că nu au acceptat să-și trădeze patria, nu trebuie să se piardă în negura timpului.”, a declarat deputatul Alexandra Huțu

Totodată, propunerea legislativă prevede că, la solicitarea administrațiilor locale, Ministerul Apărării Naționale, prin garnizoanele militare, va participa în comune, orașe și municipii, la evenimentele organizate cu ocazia zilei de 24 august.

Mulțumesc subfilialei Lunca a Asociației Cultul Eroilor Botoșani pentru că mi-a adus la cunoștință această situație, pe care sunt convinsă că o vom remedia prin votul în Parlament. Mulțumesc, de asemenea, deputatului Ciprian Șerban, liderul Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaților, și colegilor mei, parlamentarii social democrați din Botoșani, pentru sprijin. Atât timp cât vor rămâne în conștiința fiecăruia dintre noi, iar faptele lor de patriotism și istoria vieții lor vor fi transmise permanent de la o generație la alta, eroii nu vor muri niciodată!”, a completat deputatul botoșănean

În urma documentărilor realizate asupra numărului de persoane constituite ca prizonieri, numai la nivelul comunei Lunca au fost identificați până în prezent peste 50 de prizonieri din Al Doilea Război Mondial, originari din satele comunei. La nivel național se estimează că numărul acestora depășește 100.000 de persoane, având în vedere că într-un document oficial din 1945 este menționat că între 24 august și 12 septembrie 1944 sovieticii au dezarmat și au luat în prizonierat 97.732 de militari români. Alte cercetări ulterioare au concluzionat că este vorba de peste 130.000 de prizonieri.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Trotinetele electrice luate la ochi de polițiștii din Botoșani

Publicat

Publicitate

*Activități preventive pentru siguranța bicicliștilor și trotinetiștilor, desfășurate în municipiul Botoșani*

 

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au desfășurat, în aceste zile, activități preventiv-educative pentru reducerea riscului de victimizare a bicicliștilor și trotinetiștilor prin accidente rutiere.

 

Acțiunile au avut loc în municipiul Botoșani, în zonele frecventate de astfel de participanți la trafic: Pietonalul Unirii, Parcul „Mihai Eminescu” și Parcul „Curcubeului”.

 

Publicitate

Peste 100 de flayere cu recomandări privind deplasarea în siguranță au fost distribuite, iar polițiștii au purtat discuții directe cu cetățenii, explicând principalele reguli de circulație aplicabile bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice.

 

În sprijinul acestor activități a fost folosit și autolaboratorul de educație rutieră, un mijloc modern și interactiv prin care participanții au putut accesa informații utile și demonstrații practice legate de siguranța în trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

Mai multe autoturisme noi înmatriculate în iulie, mai puține electrice vândute

Publicat

Publicitate

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în luna iulie, comparativ cu perioada similară de anul trecut. Însă vânzările de mașini electrice înregistrează scăderi.

Potrivit Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), prelucrate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), înmatriculările de mașini noi au crescut cu 26% în perioada amintită.

Au fost comercializate 16.276 unități.

Însă autoturismele pur electrice au înregistrat o scădere de 17,8% și o cotă de piață de 3,2%, potrivit Mediafax.

APIA arată că, în primele șapte luni din 2025, înmatriculările de autoturisme noi au atins 80.615 unități, cu o scădere de 15.3% față de perioada similară a anului 2024.

sursa: alba24.ro

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu izbucnit în timpul Sf. Maslu la o anexă a Mănăstirii Râșca, stins cu sprijinul pompierilor și al comunității

Publicat

Publicitate

Un incendiu a izbucnit vineri seara la o fostă fânărie dezafectată din curtea Mănăstirii Râșca, scrie newsbucovina.ro.Alerta a fost dată la ora 20:31, prin apel la 112, de către starețul mănăstirii, care a observat fum în timp ce se afla în curtea lăcașului de cult.

Potrivit verificărilor efectuate de Secția de Poliție Rurală 1 Vadu Moldovei, starețul, împreună cu mai mulți enoriași prezenți la slujba Sfântului Maslu, a intervenit pentru a limita extinderea focului până la sosirea echipajelor specializate.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale din cadrul ISU Bucovina – Detașamentul Fălticeni, o autospecială a Primăriei Râșca și Autospeciala de Pompieri Bogdănești.

Echipajele au acționat rapid și au lichidat în totalitate incendiul, prevenind propagarea acestuia la o altă fânărie dezafectată din apropiere, aflată și ea în proces de demolare.

Pompierii din cadrul ISU Bucovina au stabilit că incendiul a fost declanșat de o scânteie mecanică. Nu au fost raportate victime sau pagube materiale semnificative, iar autoritățile au confirmat că nu există suspiciuni privind o faptă de natură penală.

Comunicatul Mănăstirii Râșca

Publicitate

„În seara de 1 august a avut loc un incident nefericit la Mănăstirea Râșca. De la o scânteie mecanică a pornit un incendiu în partea posterioară a unei anexe gospodărești. În timpul oficierii Sfântului Maslu s-au observat câteva scântei și s-a apelat 112. Primăria Râșca, cu o inițiativă promptă din partea domnului primar Ionuț Andreica, s-a prezentat cu o autospecială la locul incendiului în 7 minute și a mobilizat Serviciul de Ambulanță al comunei, precum și Detașamentul de Pompieri din Fălticeni. Mulțumim în mod deosebit domnului primar pentru acest sprijin oferit! În urma operațiunii, incendiul a fost lichidat. Nouă ne revine să mulțumim Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru apărarea de evenimente mai grave. Totodată, aducem mulțumire tuturor enoriașilor care au acționat rapid pentru limitarea și stingerea incendiului, dar și Autospecialei de Pompieri Bogdănești.”

Citeste mai mult

Eveniment

Depozit de furaje incendiat de mână criminală, la Mihălășeni! Zece tone de fân s-au făcut scrum

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Păun. Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări. Alarma a fost dată puțin după ora 21:00.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Garda de Intervenție Ștefănești, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mihălășeni, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat că ardeau peste zece baloți de fân și au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la un alt depozit de furaje, dar și la casă.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a acționat mai bine de două ore.
Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.

Au ars aproximativ zece tone de fân.
Au fost protejate de foc casa și un alt depozit de furaje.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Cazul a rămas în atenția Poliției.

Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Publicitate

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending