Săpăturile arheologice sistematice, dar şi lucrările agricole sau pasiunea unor posesori de detectoare de metale au scos la iveală, în 2023, importante descoperiri arheologice, fie că vorbim de tezaure monetare, statuete antropomorfe, ceramică, bijuterii, unelte agricole, morminte sau rămăşiţe umane, relatează agerpres.ro.

* La începutul lunii februarie, un schelet uman vechi de peste 3.000 de ani a fost descoperit, pe raza comunei Drăguşeni din judeţul Botoşani, în urma unor săpături arheologice. 

Scheletul aparţine începutului Epocii bronzului, respectiv culturii Yamnaya, şi a fost identificat după explorarea unui tumul de mari dimensiuni din comuna Drăguşeni.

Săpăturile de la Drăguşeni au fost realizate de o echipă formată din arheologi de la Muzeul Judeţean Botoşani, în parteneriat cu arheologi şi antropologi de la Institutul de arheologie din Iaşi, precum şi arheologi de la Universitatea din Opava şi de la Muzeul Sileziei din Cehia.

Specialiştii în arheologie susţin că scheletul „aduce informaţii foarte valoroase cu referire la ritualurile funerare practicate în acea perioadă”. „Scheletul păstrează urme de ocru roşu, o substanţă care a fost pusă pe defunct, în zona capului şi în zona picioarelor, pentru a sublinia un rit legat de renaştere, de sânge, de lumea cealaltă. Poziţia corpului este una chircită. Iniţial, a fost aşezat pe spate, cu genunchii aduşi către piept, care sugerează poziţia fetală. Această poziţie a bebeluşului reprezintă redarea pământului pentru o viitoare naştere”, a declarat şefa Secţiei de arheologie a Muzeului Judeţean Botoşani, Adela Kovacs.

Potrivit reprezentanţilor muzeului, judeţul Botoşani dispune, pe teritoriul său, de un număr mare de tumuli, iar zona Drăguşeni în mod deosebit era preferată de către anumite comunităţi preistorice pentru a-şi înhuma conducătorii probabil, pentru că aceşti tumuli sunt elemente de prestigiu funerar.

* Un localnic care efectua lucrări agricole în comuna Sarichioi din judeţul Tulcea a descoperit, în luna martie, un topor de piatră. Tulceanul l-a predat autorităţii locale în vederea valorificării acestuia din punct de vedere arheologic.

Deşi Tulcea este recunoscut drept unul dintre judeţele cu un important patrimoniu arheologic, aceasta este prima descoperire arheologică întâmplătoare în judeţul Tulcea înregistrată din luna martie a anului 2014 până în prezent. Atunci a fost făcută publică descoperirea în Dunăre, pe raza satului Sfântu Gheorghe, a unui fragment din bordul unei ambarcaţiuni otomane datând cel mai probabil din secolul al XVIII-lea.

* În luna august, un nou sit arheologic care scoate la lumină urme de locuire aparţinând unor culturi din perioada secolului IV şi a Evului Mediu a fost identificat pe teritoriul judeţului Buzău, într-o zonă albă din punct de vedere al descoperirilor.

Rămăşiţe umane, fragmente de obiecte ceramice, precum şi un inel au fost descoperite pe un teren aparţinând unei persone private din comuna Săhăteni, în urma unor lucrări de excavare. La faţa locului s-au deplasat arheologi din cadrul Muzeului Judeţean Buzău care au stabilit în urma unor cercetări preliminare că situl conţine urme ale unor habitate din două perioade istorice distincte.

Potrivit reprezentanţilor Muzeului din Buzău, din punct de vedere al încadrării cronologice, acolo există fragmente ceramice care provin din cadrul culturii Sântana de Mureş, secolul IV, cam pe acelaşi palier cronologic cu Diadema de la Gherăseni şi totodată au fost descoperite oseminte umane din morminte aparţinând Evului Mediu. Este vorba despre două perioade istorice destul de îndepărtate în timp descoperite în acelaşi sit. Aceste descoperiri vin să completeze din punct de vedere ştiinţific peisajul antropic din nordul Câmpiei Munteniei, din secolul IV şi din Evul Mediu.

* În luna august, o echipă de arheologi de la Complexul Muzeal Naţional (CMN) Neamţ au efectuat o nouă campanie de cercetări sistematice în situl de la Topoliţa, unul dintre şantierele arheologice importante ale judeţului, situat la aproximativ 6 kilometri sud de oraşul Târgu Neamţ.

Săpăturile au vizat cercetarea unei noi locuinţe a culturii Precucuteni, iar arheologii, coordonaţi de dr. Vasile Diaconu, responsabilul ştiinţific al şantierului arheologic, au scos la lumină şi în acest an lucruri absolut remarcabile, care arată că zona aceasta a fost intens frecventată de comunităţile umane.

Construcţia preistorică a avut o suprafaţă de aproximativ 40 metri pătraţi şi a sfârşit în urma unui incendiu foarte violent, astfel că multe dintre obiectele care s-au aflat în interiorul spaţiului locuibil păstrează urmele unei puternice arderi secundare. Specialiştii au identificat în imediata apropiere a locuinţei şi o consistentă depunere de resturi menajere, respectiv ceramică, unelte de piatră deteriorate, râşniţe de piatră şi multe oase de animale.

„Am cercetat cea de a şasea locuinţă a culturii Precucuteni din acest sit, iar rezultatele sunt dintre cele mai bune. Avem de-a face cu resturile bine conservate ale unei construcţii preistorice, care mai păstrează în interior suficiente mărturii de locuire. Pe lângă lucrurile comune, legate de viaţa cotidiană, şi în acest an am descoperit mai multe statuete antropomorfe şi zoomorfe, unele fiind adevărate capodopere”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Vasile Diaconu, responsabilul şantierului arheologic.

Un aspect deosebit faţă de anii trecuţi îl constituie descoperirea unei locuinţe specifice secolului IV după Hristos, care aparţine populaţiei romanice ce a existat în acest areal.

Tot în această campanie de săpături au fost descoperite şi vestigii din epoca bronzului, printre care un topor lucrat din rocă vulcanică.

Descoperirile realizate în ultimii ani în situl de la Topoliţa aşază această localitate pe un loc important pe harta arheologică a României, mai ales că vestigiile recuperate de arheologii nemţeni sunt extrem de valoroase.

* Şi tot un grup de specialişti de la CMN Neamţ a realizat, în luna septembrie, o cercetare arheologică pe teritoriul comunei Timişeşti, aflată pe malul drept al râului Moldova, unde au descoperit mai multe statuete de lut şi obiecte de metal vechi de câteva mii de ani.

Pe o terasă a acestui râu, arheologii au găsit în urmă cu câţiva ani resturi ceramice şi unelte de piatră, care confirmau o locuire intensă a acelui punct încă din preistorie.

Cu prilejul cercetărilor, au fost descoperite urmele unor locuinţe vechi de mai bine de 6.000 de ani, specifice culturii Precucuteni, dar s-au identificat şi complexuri arheologice atribuite epocii bronzului şi epocii fierului.

Printre descoperirile cele mai interesante se numără mai multe statuete antropomorfe, specifice culturii Precucuteni, dar şi câteva piese de metal, cel mai probabil bronz, şi care sunt legate de etapele mai târzii de frecventare a sitului.

* În luna septembrie, în zona de extindere a cimitirului municipal din Alba Iulia au fost descoperite de arheologii Muzeului Naţional al Unirii (MNU) mai multe piese unicat pentru fosta provincia Dacia Romană, cum ar fi un vas de bronz, care face parte din categoria balsamaria, o fibulă de bronz pe care sunt reprezentaţi doi cai sau o coasă de fier.

Descoperirile se încadrează cronologic mai multor epoci istorice. Cele mai vechi aparţin fazei a III-a a Culturii Coţofeni, datate aproximativ la începutul mileniului III a. Chr., iar cele mai numeroase descoperiri aparţin perioadei romane.

Într-unul dintre mormintele de incineraţie, inventarul funerar descoperit cuprindea un vas de lut, un vas de bronz, o cutiuţă pentru farduri de la care s-au păstrat elemente metalice (bronz) de furnitură şi cheia din bronz a acesteia, un cercel din aur, un pandantiv confecţionat dintr-un denar republican la care erau ataşate două tortiţe din aur, precum şi un număr de 6 mărgele confecţionate tot din aur. Alăturat se afla un alt mormânt care avea, de asemenea, în inventar un cercel din aur şi resturi de la o cutiuţă similară. Mormintele erau grupate pe familii şi sunt datate cu monede în faza canabelor Legiunii a XIII-a Gemina.

Un vas din bronz unicat la nivelul Provinciei Dacia, un balsamaria globular, cu decor antropomorf doar pe toarte, unic în peisajul descoperirilor funerare de la Apulum, dar şi alte piese deosebite, cum ar fi piesele din aur, sunt susceptibile de a face parte din categoria Tezaur, fiind demarată procedura de clasare.

„Avem aici nişte cazuri fericite, în care mormintele nu au fost jefuite. În momentul în care am decis să intru să curăţ aceste morminte, nu se vedea niciuna dintre piesele de aur. Dar se vedeau alte elemente, care ne indicau că este un mormânt extrem de bogat. Se vedea toarta vasului de bronz, dar se mai vedea şi altceva: nişte fragmente de bronz, care proveneau de la o cutie de toaletă. Se obişnuia în epoca romană ca în mormintele de femei să se pună şi cutii în care femeile păstrează farduri şi parfumuri. Şi noi am găsit o astfel de cutie”, a explicat arheologul Ilie Lascu.

Tot un unicat pentru Provincia Dacia şi pentru care nu au fost găsite deocamdată analogii în imperiu este o fibulă de bronz pe care sunt reprezentaţi la capete doi cai.

O altă piesă unică pentru Apulum şi extrem de rară în peisajul descoperirilor arheologice din Provincia Dacia este o coasă, databilă foarte clar la mijlocul secolului al III-lea, pe baza unei monede din bronz amestecat cu argint din timpul împăratului Filip Arabul (244-249 d. Chr.). Unealta agricolă este întreagă, în stare de conservare foarte bună.

Tot din epoca romană, din prima jumătate a secolului al II-lea p.Chr, au fost documentate două gropi din umplutura cărora a rezultat o mare cantitate ceramică. S-au recompus din cioburi câteva zeci de vase aparţinând întregii game de olărie romană.

Cercetarea arheologică s-a derulat în zona de extindere a Cimitirului Municipal din Alba Iulia, pe o suprafaţă de circa 2.200 metri pătraţi.

* Mai multe amforete şi vase vechi de peste 4.000 de ani au fost descoperite, anul acesta, în situl Păuleni – Ciuc Dâmbul Cetăţii din judeţul Harghita, de către o echipă de cercetători de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, obiectele datează din epoca bronzului mijlociu şi aparţin culturii Ciomortan – Costişa.

„Echipa de specialişti din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni desfăşoară săpături arheologice anual la situl de la Păuleni – Ciuc Dâmbul Cetăţii, judeţul Harghita, ce au ca rezultat un patrimoniu valoros. Chiar în aceste zile au fost descoperite mai multe amforete şi vase aparţinând culturii Ciomortan – Costişa, cu o vechime de 4.200 – 4.100 de ani, perioada epocii bronzului mijlociu”, anunţa în octombrie muzeul.

Directorul MNCR, Valerii Kavruk, coordonatorul ştiinţific al lucrărilor, preciza, pentru AGERPRES, că aceste obiecte trebuie privite într-un context mai larg, având în vedere faptul că au fost găsite într-o incintă sacră, unde ar fi avut loc sacrificii umane.

„Amforetele şi celelalte vase ceramice provin dintr-un context interesant. În urma cercetărilor pe care le-am efectuat am depistat o poartă într-o incintă sacră fortificată, iar în timpul golirii umpluturii de pământ au fost găsite urmele a cel puţin patru oameni arşi pe loc, precum şi vase ceramice întregi şi sparte pe locul de incinerare. (…) Deci, avem dovada unor practici rituale însoţite de sacrificii umane. Nu este prima descoperire de acest fel, în anul 2000, în timpul săpăturilor efectuate la o altă poartă, am descoperit lucruri asemănătoare, fiind vorba despre o femeie cu doi copii lângă ea. (…) În lumina descoperirilor din ultimii ani, am constatat că acest sit nu este o aşezare obişnuită, aşa cum credeam, ci un centru de practici rituale legate de sacrificii umane. Urmează să încercăm să descifrăm, dacă vom reuşi vreodată, sensul şi mesajul lor”, a spus Valerii Kavruk.

* Două situri arheologice, unul dintre ele conţinând aşezăminte umane din secolul II Î.Hr., au fost descoperite în noiembrie, în urma lucrărilor efectuate pe traseul Drumului Expres A3 – Tureni.

„Pe traseul DX A3 – Tureni, arheologii au descoperit două situri arheologice, după cum urmează: Un sit conţinând aşezăminte umane şi o lancie, datate din secolul II Ante Hristum (înainte de Hristos), respectiv un sit conţinând aşezăminte umane, vase de ceramică şi gropi de provizii, din perioada daco-romană (secolul II Post Hristum). Aceste descoperiri atestă, cu adevărat, continuitatea locuirii acestor meleaguri de către populaţii (daci, respectiv romani) atât în secolul II Î.Hr., cât şi în secolul II d. Hr.”, anunţa Primăria Comunei Tureni.

* Posesorii de detectoare de metale au fost şi în acest an protagoniştii unor descoperiri arheologice importante.

Astfel, la începutul anului, pe 21 ianuarie, în extravilanul localităţii Ciobăniţa din judeţul Constanţa, mai mulţi bărbaţi care foloseau un detector de metale au descoperit un vas antic din ceramică plin cu monede romane. Unul dintre bărbaţi a sesizat imediat poliţiştii de la Secţia 9 Rurală Topraisar, prin apel 112. „Trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 46 de ani, au efectuat detecţii în zona extravilanului localităţii Ciobăniţa, comuna Mereni, iar la un moment dat au găsit îngropat la aproximativ 60 de centimetri de sol un vas antic din ceramică, plin cu monede antice. Totodată, lângă acest vas au fost descoperite mai multe fragmente ceramice şi metalice, precum şi o monedă similară celor din vas. Din examinarea preliminară efectuată la faţa locului a reieşit faptul că vasul este de provenienţă getică (secolul al III-lea d.Hr.), iar monedele sunt de provenienţă romană (secolul al III-lea d.Hr.)”, preciza IPJ Constanţa.

Obiectele găsite au fost lăsate în custodia arheologilor Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

La finele lunii martie a anului 2023, doi detectorişti amatori au descoperit pe raza comunei Hopârta, într-o zonă în care nu se cunoştea existenţa vreunui sit arheologic, un depozit de bronzuri vechi de peste 3.000 de ani. 

Au fost descoperite atât piese întregi, cât şi fragmentare, mai exact 20 celturi, 14 turte şi resturi de turnare, 3 vârfuri de lance, 2 seceri, o brăţară fragmentară, un ciocan fragmentar şi două fragmente din bronz.

„Pentru verificarea semnalului emis de detectorul de metale, a fost săpată o groapă circulară până la adâncimea de 0,5 metri, unde au fost observate nouă obiecte din bronz. Înţelegând importanţa prelevării pieselor arheologice de către specialişti şi având experienţe anterioare, descoperitorii şi-au învins curiozitatea, nu au ridicat piesele din teren şi nu au deranjat contextul arheologic. Ei doar le-au fotografiat, le-au acoperit cu folie şi cu pământ, anunţând ulterior Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia”, au precizat reprezentanţii muzeului.

Ulterior, o echipă de arheologi din cadrul muzeului i-au însoţit pe descoperitorii Kolozsvari Csaba şi Grecu Vlad în teren pentru identificarea locului unde a fost semnalat depozitul. Piesele, care au devenit vizibile la adâncimea de o jumătate de metru, erau aranjate într-o groapă de formă ovală, de mici dimensiuni, care se adâncea cu minus 12 cm faţă de nivelul de contur. Ele au fost depuse pe mai multe nivele, unele peste altele, fiind documentat de arheologi fiecare nivel de depunere.

Potrivit reprezentanţilor muzeului, piesele pot fi datate în epoca târzie a bronzului, undeva în jurul anului 1200 î.Hr., aproximativ în aceeaşi perioadă cu marile depozite cunoscute în literatura de specialitate cu numele de Şpălnaca II şi Uioara de Sus.

Piesele din depozitul de la Hopârta cântăresc circa 15,4 kilograme, necurăţate şi nerestaurate.

În judeţul Botoşani, la Corni, un alt pasionat de detectarea de metale a găsit, în luna noiembrie, peste 400 de monede medievale din perioada regelui suedez Carl X Gustav.

Reprezentanţii Muzeului Judeţean Botoşani spuneau că, la o analiză primară, piesele sunt cu depunere de pământ şi reprezintă falsuri de epocă tip solidus din perioada regelui Suediei Carl X Gustav 1654 – 1660.

Monedele au fost predate, potrivit legii, Direcţiei Judeţene pentru Cultură.

Şi în judeţul Hunedoara, la Şoimuş, a fost descoperit în luna octombrie, de către un căutător autorizat, un tezaur care ar putea proveni din perioada Republicii Romane. Monedele, cel mai probabil denari romani din argint, au fost găsite, cu detectorul de metale, într-o zonă împădurită situată între localităţile Şoimuş şi Păuliş, după care au fost duse la sediul Primăriei Şoimuş, unde au fost inventariate. De aici au fost preluate şi aduse specialiştilor din cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Hunedoara, şi mai departe, predate Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

* Anul 2023 a însemnat şi închiderea şantierul arheologic din Taraschina, singurul din Delta Dunării în care s-au făcut cercetări sistematice în ultimii ani, după ce coordonatorii proiectului româno-francez au ajuns la concluzia că din zonă nu mai pot fi scoase la lumină lucruri noi.

„Cercetările româno-franceze din Delta Dunării, începute în anul 2008, se evidenţiază prin pluridisciplinaritate. Sunt foarte multe metode ştiinţifice aplicate în arheologie şi, practic, membrii colectivului au încercat o reconstituire a peisajului din perioada eneolitică în Delta Dunării prin prisma cercetărilor într-o aşezare umană şi zonei din împrejurul ei. (…) În ciuda importanţei sale, din situl de la Taraschina nu au ieşit obiecte întregi până acum, din cauza gradului de fragmentare foarte mare cauzat probabil de îngheţ, dezgheţ şi inundaţii, dar acest sit este important prin prisma informaţiilor conexe şi a datelor obţinute referitoare la mediul înconjurător, la paleofauna din Deltă în perioada eneolitică”, a menţionat managerul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM), Sorin Ailincăi.

Echipa româno-franceză care a efectuat săpături la Taraschina va relua însă cercetările în comuna tulceană Baia, fostă Hamangia, identificat încă de la începutul secolului trecut, cu ocazia construirii căii ferate Tulcea-Medgidia.

„Atunci a fost distrus un tumul, iar descoperirile din el au atras atenţia lui Vasile Pârvan care şi publică în 1925 o statuie antropomorfă descoperită la Hamangia. Dumitru Berciu, venit să continue cercetările, descoperă şi o aşezare mult mai veche, din perioada neolitică pe care o atribuie culturii Hamangia, aşa cum se numea localitatea în acea vreme, iar Dumitru Berciu publică în anii 1960 o monografie ‘Cultura Hamangia’, bazată mai ales pe descoperirile din acest sit. De atunci, nu au mai fost cercetări. Sunt descoperiri importante ale acestei culturi în sudul Dobrogei, mai ales la Cernavodă, de unde provin şi cele două statuete ‘Gânditorul’ şi ‘Femeie şezând’, emblematice pentru cultura veche românească”, a mai spus managerul ICEM, Sorin Ailincăi.

* Anul 2023 a însemnat pentru Castrul Arutela de la Călimăneşti, cea mai cunoscută fortificaţie romană din judeţul Vâlcea, intrarea pe lista UNESCO alături de alte construcţii militare aflate pe limita de sud a Daciei romane, pe vechiul drum al Oltului.

Castrul roman din staţiunea vâlceană face parte din Limes Alutanus, o linie de fortificaţii ridicate de romani de-a lungul râului Olt pentru a se apăra de invaziile triburilor barbare, şi, potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Cultură Vâlcea, a fost deja cercetat şi delimitat în această vară de o comisie de arheologi britanici din partea UNESCO.

„Arutela face parte din acest Limes Alutanus şi a fost ridicată în anii 137-138. Asta ştim de la o unitate militară, Suri Saggitari, care ne-a lăsat două inscripţii care spun că în timpul împăratului Hadrian s-a ridicat acest castru aşa cum îl vedem poziţionat acolo, pentru că trebuie să spunem că el a fost refăcut. Poarta de intrare este refăcută în anii ’80 pentru a recompune un castru, sigur după toate descrierile găsite până acum, cum erau construite castrele, pentru că toate castrele romane erau construite după acelaşi tipic. Se pot vedea împărţirile cu camerele respective, cu camera unde erau meşteşugarii, unde se aflau militarii care păzeau şi unde îşi ţineau caii. Mai sunt însă şi în pământ resturi din construcţia acestui castru care, aşa cum se ştie, a fost distrus din cauza revărsării Oltului, a unei inundaţii undeva la mijlocul secolului al III-lea şi a fost părăsit”, a relatat directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, Florin Epure.

Pe lângă Arutela, în Vâlcea mai sunt multe astfel de construcţii militare romane, între care Pontus Aluti din comuna Ioneşti, Buridava romană de la Stolniceni, municipiul Râmnicu Vâlcea, Castra Traiana din Sânbotin, comuna Dăeşti sau Praetorium I şi II din comuna Racoviţa, aflate, de asemenea, pe lista UNESCO. Dintre acestea însă, doar fortificaţia din Călimăneşti este vizibilă, ruinele ei fiind scoase la suprafaţă la sfârşitul secolului al XIX-lea în urma unor lucrări de racordare a izvoarelor minerale din zonă.

Pe lângă fortificaţiile din Vâlcea, în lista indicativă UNESCO sunt incluse şi alte situri din perioada romană aflate în judeţele Olt, Dolj sau Gorj.

* Cercetări complexe au fost efectuate în vara acestui an şi în cel mai mare centru urban roman din Oltenia, Romula – Reşca, din comuna Dobrosloveni. Cercetările în situl arheologic Romula – Reşca au început în prima săptămână a lunii iulie şi au continuat până în luna septembrie, când în localitate a avut loc un festival cu tematică istorică, Romula Fest.

„Romula – Reşca – un sit arheologic de categoria A, acum se fac demersurile pentru a fi introdus în lista monumentelor istorice UNESCO. Noi am început anul acesta din 3 iulie săpăturile, coordonate de către dl. conferenţiar dr. Mircea Negru, care este şi responsabil ştiinţific al sitului arheologic Romula şi totodată am avut parteneriate încheiate şi au participat atât profesori cât şi studenţi de la Universitatea Bucureşti şi Universitatea din Craiova. Totodată, am avut parteneri o serie de instituţii, atât din cadrul Universităţii Bucureşti, facultăţi de profil, de Istorie, Facultatea de Geologie şi Geofizică. Avem protocol încheiat cu Institutul de Fizică Măgurele, cu Institutul Naţional de Arheologie ‘Vasile Pârvan’ din Bucureşti, cu Academia Română. În asta constă noutatea – că până prin luna septembrie, jumătatea lunii septembrie, deci şi august şi septembrie se vor face măsurători la faţa locului. În contextul acesta am avut vizita Comisiei Limes pentru că urmează ca în viitorul apropiat să revină pentru a stabili concret dacă face sau nu obiectul introducerii pe lista monumentelor istorice UNESCO”, declara, în vara acestui an, managerul Muzeului Judeţean Olt, George Smarandache.