Ziua internaţională pentru protecţia stratului de ozon este marcată, anual, la 16 septembrie. În 2023, tema zilei este „Montreal Protocol: fixing the ozone layer and reducing climate change”, potrivit https://ozone.unep.org/, fiind marcate realizările Protocolului de la Montreal în repararea stratului de ozon şi reducerea schimbărilor climatice.

Protocolul de la Montreal (la Convenţia de la Viena pentru protecţia stratului de ozon adoptată şi semnată de 28 de ţări la 22 martie 1985) pentru protejarea stratului de ozon prin eliminarea treptată a substanţelor chimice care îl epuizează, respectiv a clorofluorocarburilor (CFC), a fost semnat la 16 septembrie 1987. Această eliminare treptată include atât producţia, cât şi consumul de substanţe care diminuează stratul de ozon (ODS).

Protocolul de la Montreal a suferit o serie de modificări prin semnarea unor amendamente: Amendamentul de la Londra (1990; intrat în vigoare la 10 august 1992), Amendamentul de la Copenhaga (1992; intrat în vigoare la 14 iunie 1994), Amendamentul de la Montreal (1997; intrat în vigoare la 10 noiembrie 1999) şi Amendamentul de la Beijing (1999; intrat în vigoare la 25 februarie 2002), potrivit https://ozone.unep.org/.

Convenţia de la Viena şi Protocolul de la Montreal deveneau, la 16 septembrie 2009, primele tratate din istoria Organizaţiei Naţiunilor Unite, care erau universal ratificate, potrivit https://www.un.org/.

La 1 ianuarie 2019, a intrat în vigoare un nou amendament – Amendamentul de la Kigali, Rwanda, adoptat la 15 octombrie 2016 – în vederea eliminării progresive a hidrofluorocarburilor (HFC), gaze cu efect de seră cu potenţial puternic de încălzire climatică şi dăunătoare mediului.

Cea mai recentă actualizare a Grupului de Evaluare Ştiinţifică a Protocolului de la Montreal a confirmat că recuperarea stratului de ozon este pe drumul cel bun, iar nivelurile de ozon sunt de aşteptat să revină la nivelurile din 1980, până în jurul anului 2066, în Antarctica. Prin interzicerea substanţelor care epuizează stratul de ozon, ceea ce permite, apoi, refacerea lentă a acestuia, tratatul protejează, de asemenea, milioane de oameni de cancerul de piele şi de cataractă oculară, protejează ecosistemele şi încetineşte schimbările climatice – deoarece multe substanţe care epuizează stratul de ozon sunt şi gaze ce provoacă încălzirea climei.

Cu toate acestea, munca şi beneficiile Protocolului de la Montreal sunt departe de a fi încheiate. Amendamentul de la Kigali, din 2016, urmăreşte să reducă treptat producţia şi consumul de hidrofluorocarburi (HFC) – gaze puternice de încălzire a climei care au înlocuit substanţele care epuizează stratul de ozon în industria de răcire. Ratificarea universală a amendamentului şi punerea în aplicare integrală sunt cruciale, din mai multe motive.

Planeta se încălzeşte, ceea ce creşte nevoia de aer condiţionat în case, şcoli şi locuri de muncă. În acelaşi timp, extinderea accesului la lanţul frigorific durabil – pentru a menţine alimentele proaspete şi vaccinurile viabile – este esenţială pentru a îndeplini aspiraţiile de dezvoltare durabilă. Această creştere a răcirii trebuie să fie durabilă, ceea ce înseamnă atât găsirea de alternative sigure şi ecologice la HFC, cât şi creşterea eficienţei energetice a echipamentelor de răcire. Prin eliminarea treptată a HFC, Amendamentul de la Kigali poate duce la evitarea încălzirii cu până la 0,5°C până în 2100. Implementarea măsurilor de eficienţă energetică ar putea dubla această cifră, conform https://ozone.unep.org/.

Ozonul este un strat fragil de gaz, format din trei atomi de oxigen, situat în zonele superioare ale atmosferei, în stratosferă, la o altitudine cuprinsă între 19 şi 48 km, cu rolul de a proteja Pământul de razele ultraviolete (UV) ale soarelui. De-a lungul timpului, viaţa pe Pământ s-a adaptat la un anumit nivel de radiaţii UV, creşterea nivelului acestora putând provoca distrugerea treptată a organismelor şi a ecosistemelor.

În 1974, chimiştii Sherwood Rowland şi Mario Molina, de la Universitatea Irvine din California, au publicat un articol care detalia reacţiile asupra stratului de ozon al gazelor clorofluorocarbonate (CFC) sau freoni, gaze utilizate în mod obişnuit în spray-urile cu aerosoli şi ca lichide de răcire în frigidere. Pe măsură ce ajung în stratosferă, razele UV ale soarelui descompun CFC-urile în substanţe care conţin clor. În 1985, o echipă de oameni de ştiinţă englezi a descoperit o gaură în stratul de ozon peste Antarctica, care a fost ulterior legată de CFC-uri. „Gaura” este, de fapt, o zonă a stratosferei cu concentraţii extrem de scăzute de ozon care reapare în fiecare an la începutul primăverii emisferei sudice (din august până în octombrie). Primăvara aduce lumina soarelui, care eliberează clor în norii stratosferici, arată https://www.nationalgeographic.com/.

Oamenii de ştiinţă, cărora li s-a alăturat şi Paul J. Crutzen, au devenit laureaţi ai Premiului Nobel pentru Chimie, în 1995, o recompensă acordată „pentru munca lor în chimia atmosferică, în special în ceea ce priveşte formarea şi descompunerea ozonului”, potrivit https://www.nobelprize.org/. Cercetarea inovatoare a concluzionat că atmosfera are o „capacitate finită de absorbţie a atomilor de clor” din stratosferă. Un atom de clor poate distruge mai mult de 100.000 de molecule de ozon, potrivit Agenţiei SUA pentru Protecţia Mediului, epuizând ozonul mult mai repede decât poate fi înlocuit.

În 1994, prin Rezoluţia nr. 49/114, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 16 septembrie, data la care a fost semnat Protocolul de la Montreal, drept Ziua internaţională pentru protecţia stratului de ozon, toate statele lumii fiind invitate să sărbătorească prin diverse acţiuni în concordanţă cu obiectivul principal al Protocolului şi a Amendamentelor sale, se arată pe site-ul oficial al ONU.

România a aderat la Convenţia de la Viena şi la Protocolul de la Montreal prin Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993. Totodată, a acceptat amendamentele amintite mai sus, inclusiv pe cel adoptat la Kigali în 2016, prin Legea nr.30 din 27 martie 2020, potrivit https://www.cdep.ro/. AGERPRES