Luna octombrie este așteptată de mulți credincioși din România, datorită celor două mari sărbători ale celor doi sfinți vindecători: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași și Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, scrie basilica.ro.

Pelerinajele de la Iași și de la București adună anual mii de persoane care vin să le ceară ajutorul sau să le mulțumească sfinților pentru mijlocirea lor.

Alături de sfinții Parascheva și Dimitrie, în calendarul lunii octombrie se înscriu și doi sfinți foarte căutați de credincioși, izbăvitori de duhuri necurate.

Sf. Sfințit Mc. Ciprian – 2 octombrie

Sfântul Ciprian a trăit în Antiohia, în secolele III-IV. Provenea dintr-o familie nobilă și se distingea prin cunoștințele de filosofie, dar și prin practica magiei.

Convertirea sa la creștinism este legată de viața Sfintei Iustina. Aceasta era o fecioară care își închinase viața lui Hristos. Aglaid, un tânăr păgân care se îndrăgostise de ea, a mers la Ciprian și i-a cerut ca, prin magia sa, să trezească aceeași patimă în Iustina.

Vrăjitorul a invocat de trei ori puterile demonice, dar acestea au fost învinse de fiecare dată prin harul lui Dumnezeu și semnul Sfintei Cruci. Astfel, Sfântul Ciprian a crezut în Hristos, s-a botezat și a ars toate cărțile de vrăjitorie.

A ajuns episcop și a hirotesit-o diaconiță pe Sfânta Iustina. În timpul prigoanei împăratului Deciu, celor doi sfinți li s-a tăiat capul la Nicomidia, deoarece nu s-au lepădat de Hristos.

Sfântul Ciprian este recunoscut printre credincioși drept grabnic ajutător al celor care suferă de pe urma vrăjilor și blestemelor, dar și vindecător de boli.

Încă din anul 1790, în Biserica Zlătari din București se află mâna dreaptă a sfântului. Din acea vreme este consemnată o minune a vindecării unui mitropolit de ciumă, prin rugăciune la racla cu moaștele Sfântului Ciprian.

Recent, un fragment al sfintelor moaște de la această biserică a fost dus în pelerinaj în Cipru.

Sf. Cuv. Damian, vindecătorul – 5 octombrie

Sfântul Damian a fost un monah care a trăit în secolul al XI-lea, în Lavra Peșterilor din Kiev, în ascultare față de starețul său, Teodosie, devenit la rândul său, sfânt.

Cuviosul era recunoscut pentru ascultarea, smerenia și înfrânarea sa. Pentru aceasta, cu darul lui Dumnezeu, îi putea vindeca pe cei bolnavi.

Toți bolnavii care veneau la mănăstire erau aduși la Sfântul Damian, care avea ascultare de la starețul Teodosie să se roage pentru ei. Cu smerenie și supunere, monahul le citea rugăciunile și îi ungea cu ulei sfințit, aducând vindecare.

Sf. Ambrozie de la Optina – 10 octombrie

Sfântul Ambrozie de la Optina l-a inspirat pe scriitorul Dostoievski în întruchiparea starețului Zosima din romanul Frații Karamazov. Sursele hagiografice îl prezintă pe sfânt drept un vârf duhovnicesc al Soborului Stareților de la Mănăstirea Optina.

Acesta s-a născut la începutul secolului al XIX-lea și a dobândit o educație religioasă de la bunicul său, preot de țară. În urma unei boli grave din tinerețe, a promis că, dacă se va vindeca, se va face monah. A amânat împlinirea făgăduinței sale, dar după ce a cerut sfatul unui pustnic vestit, a plecat la Sihăstria de la Optina. Acest lăcaș era pe punctul de a deveni centrul unei vaste mișcări de înnoire duhovnicească.

La mănăstire s-a dedicat editării textelor Sfinților Părinți, dar o boală gravă i-a curmat acest elan, determinându-l să se concentreze mai mult asupra vieții interioare și rugăciunii inimii. Mai târziu, spunea: „Bine este pentru monah să treacă prin boală. Atunci când suntem bolnavi, nu trebuie să ne îngrijim a ne însănătoși întru totul, ci doar pe jumătate…”

I s-a dat binecuvântarea să primească oameni pentru sfat și spovedanie, astfel încât la chilia sa se strângea mulțime de credincioși care găseau răspunsul problemelor lor.

Deși bolnav, cu o constituție fragilă, sfântul îi primea pe toți și a trecut la Domnul așa cum a prorocit, în mijlocul oamenilor.

Sfântul a ctitorit o mănăstire de maici la Șamordino, care, pe lângă clădirile monastice, avea un spital, un adăpost pentru nevoiași, o școală și un azil pentru femei în vârstă. Sinaxarele numesc acest ansamblu monahal o „cetate a iubirii”.

Iubirea sfântului pentru oameni se manifestă și după trecerea în veșnicie, deoarece îi ajută pe toți cei care îi cer rugăciunile. Există mărturii conform cărora Sfântul Ambrozie i-a ajutat pe credincioși să se vindece de boli, să găsească un loc de muncă, să scape de violența domestică sau să renunțe la fumat.

Sf. Mc. Zinaida și Filonela – 11 octombrie

Aceste două sfinte surori se află printre primii doctori fără de arginți din istoria Bisericii, iar unele surse le prezintă chiar ca fondatoare ale acestei tradiții, alături de Sfânta Hermiona.

Originare din Tarsul Ciliciei, acestea au trăit în secolul I și au fost surorile Sfântului Iason, primul episcop al Tarsului, care le-a botezat, și rude ale Sfântului Apostol Pavel.

Au studiat atât filosofia la o școală importantă din cetate, cât și medicina, de care au fost atrase mai mult.

Și-au început misiunea de doctorițe creștine într-o bolniță din Tars, dar au ajuns și în alte ținuturi. În timpul călătoriilor au vindecat numeroși oameni fără să accepte plată, i-au convertit pe mulți la creștinism și au înființat un așezământ pentru bolnavi.

Propovăduirea Evangheliei de cele două surori a atras invidiat păgânilor, care le-au omorât cu pietre.

Sf. Cuv. Parascheva de la Iași – 14 octombrie

Sfânta Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. S-a născut în Epivata, pe teritoriul european al Turciei de azi, într-o familie de creștini.

Pe când era copilă, a auzit la biserică îndemnul Mântuitorului: „Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34). Din acel moment a renunțat la tot și a plecat în căutarea liniștii. A trecut prin mai multe regiuni și s-a stabilit într-o mănăstire de maici din Pustiul Iordanului.  A petrecut mai mulți ani în singurătate și în multe lipsuri.

Într-o noapte, un înger i-a apărut în vis și i-a spus să părăsească pustia și să se întoarcă în patria sa, unde trebuie să-și lase trupul pământului.

După doi ani petrecuți în ținuturile natale, a trecut la Domnul, necunoscută de nimeni.

Trupul său binemirositor a fost descoperit în chip minunat după ce un marinar a fost înmormântat în apropierea locului său de odihnă. Sfânta Parascheva s-a arătat în vis unui creștin și i-a spus să-i ia trupul de lângă cel al marinarului, care răspândea un miros greu.

Sfintele sale moaște au fost așezate într-o biserică închinată Sfinților Apostoli și au devenit imediat un izvor de vindecare pentru bolnavii din zonă.

Moaștele sfintei au fost duse, într-un amplu periplu, de-a lungul secolelor, din Epivata, la Tîrnovo, la Belgrad și la Constantinopol. În 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu, Patriarhia din Constantinopol i-a oferit acestuia în semn de recunoștință moaștele cuvioasei. Acestea au fost așezate în 13 iunie 1641 în Biserica Sf. Trei Ierarhi din Iași.

Din anul 1888, moaștele Sfintei Parascheva se păstrează în Catedrala Mitropolitană din același oraș, care devine în preajma sărbătorii sale, cel mai însemnat loc de pelerinaj din țară.

Sfânta Parascheva vindecă boala cancerului, ajută nou-născuții, redă vederea, oferă sprijin în orice împrejurare a vieții, după cum atestă numeroasele mărturii ale credincioșilor.

Sf. Ap. și Ev. Luca – 18 octombrie

Sfântul Luca este unul dintre cei 70 de Apostoli pe care Mântuitorul i-a trimis să propovăduiască Vestea cea Bună a Mântuirii.

Născut într-o familie păgână din Antiohia, apostolul a fost din tinerețe însetat de studiu. A devenit un bun cunoscător al științelor medicale, dar și pictor. Vorbea limba greacă, ebraică și aramaică.

A fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel, pe care l-a însoțit în unele călătorii misionare în Grecia, Macedonia, Ierusalim, Cezareea Palestinei și Roma, unde a stat alături până la final de Sfântul Pavel care a suferit martiriul.

Întors în Grecia, a fost ales episcop al Tebei, hirotonind preoți și diaconi și vindecând pe mulți bolnavi prin rugăciunile sale.

Tradiția bisericească spune că la vârsta de 84 de ani a fost prins de închinătorii la idoli, torturat și răstignit pe un măslin. Din mormântul său izvora o licoare tămăduitoare, folosită îndeosebi la bolile de ochi.

În timpul domniei Împăratului Constanțiu, moaștele sale au fost aduse de la Teba la Constantinopol, în Biserica Sfinților Apostoli, alături de cele ale Sfinților Andrei și Timotei.

Conform Tradiției, Sfântul Luca este cel care a pictat pentru prima dată o icoană a Maicii Domnului, dar și alte icoane ale Sfinților Apostoli. De aceea, este considerat atât ocrotitorul medicilor, dar și al iconarilor.

Sf. Cuv. Ioan de Rila – 19 octombrie

Sfântul Ioan s-a născut în secolul al X-lea lângă Sofia, capitala Bulgariei.

Rămas orfan, și-a împărțit toată averea săracilor și s-a retras într-o mănăstire. În urma unei descoperiri dumnezeiești a mers în muntele Rila, unde a viețuit doar cu Dumnezeu, îmbrăcat doar cu piele de capră și hrănindu-se cu verdețuri.

Vestea despre sfințenia pustnicului s-a răspândit în tot ținutul și mulți oameni veneau pentru a-i cere ajutorul și rugăciunile. Dar Sfântul Ioan s-a retras și mai departe, pe vârful unei stânci înalte.

Regele țării a trimis nouă vânători pentru a-l alunga de acolo și a-l determina să vină mai aproape de oameni. Pustnicul i-a hrănit pe aceștia cu o singură pâine pe care i-o adusese un înger și a continuat să trăiască în peșteră.

În timp, Sfântul Ioan a ridicat o biserică și chilii pentru monahi, deoarece în jurul său se strânseseră mulți ucenici.

Sfântul a trecut la Domnul la vârsta de 70 de ani, în data de 18 august 946.

Moaștele sale făcătoare de minuni au fost mutate în diverse contexte istorice la Sofia, la Ersztergom (Ungaria), la Tîrnovo și în cele din urmă au fost redate mănăstirii din Rila (1469).

Această mănăstire a rămas centrul duhovnicesc al Bulgariei iar Sfântul Ioan, ocrotitorul țării.

Sf. M. Mc. Artemie – 20 octombrie

Sfântul Artemie a trăit în vremea împăratului Constantin cel Mare (secolul III), care l-a ridicat la demnitatea de patrician și guvernator militar al Alexandriei și al întregului Egipt.

După moartea Sfântului Constantin, fiul și urmașul său, Constanțiu i-a încredințat Sfântului Artemie misiunea de a aduce la Constantinopol moaștele Sfinților Apostoli Andrei și Luca.

La puțină vreme, puterea a fost uzurpată de Iulian Apostatul, iar Constanțiu a murit. Noul împărat a reinstaurat cultul păgân și a început prigoana creștinilor.

Sfântul Artemie a luat apărarea a doi preoți torturați pentru credința lor și a ajuns să fie arestat și să i se ia rangul.

Sfântul a rămas ferm în mărturisirea credinței sale, chiar dacă a fost la rândul său chinuit. Hristos i s-a arătat noaptea în temniță și i-a vindecat rănile, motiv pentru care Sfântul Artemie a rămas în picioare 15 zile, fără să mănânce și să bea nimic, adâncit în rugăciune și uimire.

Când împăratul a hotărât tăierea capului său, sfântul a mers singur spre locul de execuție. O credincioasă a luat trupul mucenicului și l-a mutat la Constantinopol, unde a săvârșit de-a lungul timpului vindecări minunate, mai ales pentru cei care sufereau de hernie.

Sfântul Artemie este cunoscut și drept ajutător în bolile picioarelor. Fragmente din moaștele sale se află la Mănăstirea Constamonitu din Sfântul Munte, iar la noi în țară, la Mănăstirea Căldărușani din județul Ilfov.

Sf. Gherasim din Kefalonia – 20 octombrie

Sfântul Gherasim provenea din familia Notara, o familie puternică, de origine bizantină din Peloponez. A fost trimis de tânăr să studieze Scripturile și a întreprins numeroase călătorii în întreaga Grecie, Constantinopol, Sfântul Munte și Țara Sfântă, pentru a-și îmbogăți cunoștințele.

La Ierusalim a fost hirotonit diacon și preot de Patriarhul Gherman al II-lea, alături de care a rămas 12 ani. A părăsit apoi Ierusalimul și s-a îndreptat spre Sinai, Egipt, Damasc, Creta și în cele din urmă, spre insula grecească Zakynthos. Acolo a trăit vreme de 5 ani într-o peșteră, dar fiind aflat creștinii care doreau să-i ceară sfatul, s-a mutat într-o mică peșteră din Kefalonia.

Virtuțile pustnicului nu au rămas ascunse, astfel încât, căutat din nou de oameni, sfântul a avut încredințarea că poate primi ucenici.

A întemeiat o mănăstire, numită Noul Ierusalim, unde a transmis maicilor roadele harului și ale experienței sale duhovnicești.

Sfântul Gherasim s-a mutat la Domnul în 15 august 1579, iar sfintele sale moaște sunt până în prezent izvor al multor minuni.

Sfântul este cunoscut mai ales pentru puterea sa vindecătoare prin care îi izbăvește pe cei demonizați sau pe cei care suferă de boli psihice.

Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – 26 octombrie

Sfântul Dimitrie a trăit în orașul Tesalonic din Grecia, în timpul domniei lui Maximian Galeriu (secolul III).

Tânărul Dimitrie se distingea atât prin frumusețe, cât și prin înțelepciune și bunătate. Fiind priceput în meșteșugul armelor, a fost numit general al Tesaliei și proconsul al Eladei. Pe lângă această ocupație, sfântul petrecea mult timp învățând poporul cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât a convertit un număr mare de păgâni.

Unii dintre închinătorii la idoli i-au dezvăluit aceste lucruri împăratului Galeriu, iar Sfântul Dimitrie a fost aruncat într-o temniță.

Când a pătruns în celulă, un scorpion s-a apropiat de piciorul lui, dar cu un simplu semn al crucii, sfântul l-a făcut să dispară.

Cu rugăciunile Sfântului Dimitrie, un tânăr creștin, Nestor, l-a învins în mod surprinzător pe un uriaș. Acest lucru a aprins mânia împăratului, care le-a poruncit soldaților să-l străpungă cu lăncile pe Sfântul Dimitrie.

Era prezent și slujitorul său, Lup, care i-a luat tunica scăldată în sânge și inelul de nobil. Cu aceste două obiecte, Lup a săvârșit mulțime de minuni și vindecări.

De-a lungul timpului, Sfântul Dimitrie a apărat cetatea Tesalonicului de invaziile barbarilor, de molime, de ciumă, de foamete.

Prima culegere de minuni săvârșite de Sfântul Dimitrie, alcătuită de Ioan, Arhiepiscopul Tesalonicului, a apărut de timpuriu, în secolul al VII-lea și este o sursă importantă pentru istoria cetății Tesalonicului și a Balcanilor în perioada bizantină.

În secolul al V-lea, prefectul Iliriei, Leontie, a fost vindecat în chip de minunat, așa că i-a ridicat sfântului o biserică în Tesalonic. Aceasta a suferit modificări de-a lungul secolelor, a fost incendiată, a fost transformată în moschee, iar în 1912 a fost redată cultului creștin. La începutul istoriei acestei biserici, bolnavii care erau aduși într-o anexă transformată în spital erau vindecați prin mijlocirea sfântului.

Sfântul este numit „Izvorâtorul de mir”, deoarece din moaștele sale a curs și curge mir, dăruit creștinilor spre vindecare. În prima duminică după sărbătoarea sa, la Vecernie, racla este deschisă și un ierarh scoate o tavă de sub moaștele sale, în care a picurat mir. Acesta este amestecat cu ulei de la Sfântul Maslu și împărțit credincioșilor. O cântare din canonul sfântului spune: „Mirul cel mai lucrător decât focul, Dimitrie, ajungând la toată Biserica, curge, izvorăște, viază și lucrează tainic, celor ce aleargă cu credință la el, arzându-le bolile și gonind demonii”.

Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor – 27 octombrie

Sfântul Dimitrie s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, într-o familie de țărani din Basarabov, la sud de Dunăre.

Din copilărie a fost atras de rugăciune și dobândirea virtuților. Ocupația sa a fost păstoritul, dar ulterior s-a retras într-o peșteră din apropierea râului Lom, unde se afla și o mănăstire. A fost tuns în monahism, petrecându-și întreaga viață în post aspru și privegheri.

Cunoscându-și ziua adormirii, s-a așezat între două stânci, unde și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

După ani îndelungați de la moartea sa, o viitură a mutat lespezile de piatră și a dus trupul neputrezit al sfântului în albia Lomului.

După o perioadă de timp, cuviosul s-a arătat în vis unei copile, care era chinuită de duh necurat, arătându-i locul și zicându-i: „Eu te voi vindeca, dacă părinții tăi mă vor scoate din apă!“

În acest fel au fost descoperite moaștele Sfântului Dimitrie prin care au început să fie săvârșite minuni și vindecări.

În anul 1774, sfintele moaște au ajuns în Țara Românească și au rămas până în prezent pe Dealul Mitropoliei. Îndată ce au ajuns pe pământ românesc, războiul ruso-turc, precum și epidemia de ciumă au încetat.

Moaștele Sfântului Dimitrie au fost purtate în procesiune de-a lungul istoriei, ajutând poporul să se izbăvească de secetă, război, ciumă, holeră, tifos sau recenta pandemie de Covid 19. În perioada 4 martie – 21 aprilie 2024, s-a desfășurat cel mai amplu pelerinaj cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Mărturie pentru ajutorul oferit de Sfântul Dimitrie stă numărul mare de pelerini care vin anual la Catedrala Patriarhală din București în preajma sărbătorii sale din 27 octombrie.

O parte din mărturiile contemporane ale credincioșilor sunt reunite într-un volum dedicat Sfântului Dimitrie cel Nou.

Sursa: Basilica.ro