Ziua Universală a Iei (Ziua Iei) este sărbătorită în fiecare an în 24 iunie.
Este o iniţiativă a comunităţii online „La Blouse Roumaine”, fondată de Andreea Tănăsescu (2012), care a propus ca această dată, când are loc sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi cea străveche a Sânzienelor şi Drăgaicei.
În iunie 2013, a avut loc prima ediţie cu tema „Sânzienele îmbracă Planeta în IE”, care a declanşat o adevărată mişcare culturală şi a readus în actualitate cămaşa şi portul tradiţional românesc, potrivit https://lablouseroumaine.io/
Ziua Universală a Iei a fost recunoscută oficial, pentru prima dată în lume, în 2015, prin Proclamaţia emisă de către primarul capitalei americane Washington D.C, Muriel Bowser, la iniţiativa lui Bogdan Banu, fondatorul organizaţiei Romanians of D.C, cu sprijinul comunităţii româneşti şi al Ambasadei României în Statele Unite ale Americii.
Din 2016 manifestarea este susţinută de către Asociaţia „La blouse roumaine – IA”, fondată pentru a sprijini eforturile comunităţii de a promova şi proteja ia şi valorile culturale româneşti şi universale.
Această zi este dedicată, totodată, eforturilor de includere a cămăşii cu altiţă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Ziua Iei, sărbătorită în peste 50 de țări
Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în prezent, în peste 50 de ţări şi 300 de localităţi, de pe şase continente. Manifestarea a intrat în programul anual al muzeelor şi instituţiilor culturale din ţară şi străinătate, fiind marcată atât de ambasadele României, cât şi de misiunile diplomatice în România.
Ia sau cămaşa cu altiţă a reprezentat întotdeauna piesa principală a portului femeiesc tradiţional românesc, care prin ornamentică, prin calitatea materialelor şi a execuţiei, punea în evidenţă statutul social, economic şi civil, dar şi personalitatea purtătoarei, potrivit www.muzeul-etnografic.ro.
Cămaşa cu altiţă este cunoscută la nivel local/regional cu denumirile: ciupag (Oltenia, Muntenia, Transilvania), ie cu umăraş (sudul Transilvaniei), ie fetească (Transilvania), spăcel (Arad), cămaşă zoroclie (Telorman), mânecar (Lovişte, Vâlcea), cămaşă răsucită (Vrancea), cămeşă cu lăncez (Neamţ, Suceava), conform https://patrimoniu.ro/.
Istoria cămășii tradiționale
Vechea formă a cămăşii femeieşti tradiţionale era cămaşa lungă, cămaşa „pe de-a întregul”. În timp, partea de sus a cămăşii s-a desprins de poale, separându-se cămaşa scurtă (numită cel mai adesea cu termenul „ie”, derivat din latinescul „tunicae lineae” – tunică subţire purtată pe piele) de poalele care se încreţeau în jurul taliei sau erau cusute de partea de sus a cămăşii. Se remarcă păstrarea cămăşii lungi în spaţiul dunărean şi predilecţia pentru separarea ei în două părţi (ie şi poale) în Transilvania, Banat şi Moldova.
Denumirea de cămaşă cu altiţă apare ca urmare a diferenţierii pe criterii tehnice şi de ornamentare a cămăşilor. Altiţa este acea bucată de pânză dreptunghiulară, plasată pe umăr, care face parte din structura cămăşii, ce uneşte stanul din faţă (pieptul cămăşii) cu cel din spate, fiind folosită ca element de lărgire a cămăşii.
Cămaşa femeiască era adaptată perfect mişcării corpului, iar altiţa a apărut ca răspuns la necesitatea mişcării în voie a braţului. Iniţial altiţa era mică (cât să cuprindă umărul), iar mâneca se prindea de ea prin încreţire şi era mai largă. O dată cu trecerea timpului altiţa a crescut în dimensiuni, devenind egală cu lărgimea mânecii, prinzându-se întinsă de mânecă, nemaifiind încreţită.
Altiţa, la cămăşile vechi, înainte de a fi spălate, se putea desprinde pentru a nu fi supusă uzurii, notează https://patrimoniu.ro/.
Ia – culorile tradiționale
Iniţial, cămaşa era croită din pânză de cânepă ţesută în casă, la război, apoi, cu trecerea timpului a început să fie făcută din pânză de in şi borangic, pentru cele de sărbătoare, de in şi cânepă cu urzeală de bumbac, de bumbac, pentru cele de zi cu zi, şi se distingea, în funcţie de regiune, atât prin motive cât şi prin tehnicile de decorare, transmise de la o generaţie la alta, fapt care a conservat tradiţia, bunul gust şi unicitatea de la o generaţie la alta.
Culorile folosite la cusut erau în două – trei nuanţe cromatice, de regulă, dar erau ii cusute în întregime cu fir negru (Mărginimea Sibiului). La acestea se adăugau, după specificul zonelor, culori pastelate, fire metalice, flori, fluturi şi mărgele.
În componenţa motivelor folosite la decorarea iilor intrau floarea, figurile abstracte (geometrice), animalele, elementele cosmice, toate redate în forme stilizate. Brodate pe faţă, spate sau mâneci, aceste simboluri protejau persoana care urma să poarte acea ie, ţinând răul şi ghinionul departe. Iile cusute arătau, totodată, statutul femeii.
Astfel, cele căsătorite şi cele în vârstă purtau modele de croială modeste şi culori mai temperate. Cele tinere îşi coseau iile în culori vii pentru a atrage peţitori. Erau cusute ii pentru ceremonia nunţii sau pentru zilele de sărbătoare, bogat împodobite, altele pentru horă, iar altele, cele mai simple, se regăseau în vestimentaţia zilnică.
Promotori ai costumului popular
Un promotor consecvent al costumului popular femeiesc a fost şi Casa Regală a României. Regina Elisabeta a îmbrăcat costumul popular, încă din 1885, cu precădere pe cel din Argeş şi Muscel, la diverse evenimente, apreciindu-i bogăţia şi rafinamentul broderiilor, eleganţa şi preţiozitatea materialelor. Regina Maria a adoptat, la rândul său, costumul popular ca ţinută oficială la diverse recepţii şi evenimente naţionale, exemplul său fiind urmat şi de doamnele înaltei societăţi româneşti.
Încântat de frumuseţea iilor româneşti, Henry Matisse, unul dintre cei mai mari pictori ai secolului al XX-lea, a realizat în aprilie 1940 mai multe picturi inspirate din cămaşa românească cu altiţă, intitulate simplu „La blouse roumaine”, ce au devenit cunoscute în întreaga lume.
Pictorul Constantin Daniel Rosenthal a înfăţişat-o pe Maria Rosetti, în „România revoluţionară”, purtând atât ie, cât şi năframă. Ia, dar şi costumul tradiţional femeiesc au fost redate şi în alte tablouri semnate de Carol Popp de Szathmary, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Dumitru Ghiaţă ş.a.
Legea pentru Ziua Iei
La 31 mai 2022, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege ce are ca obiect de reglementare declararea zilei de 24 iunie „Ziua Iei”. Senatul a adoptat proiectul de lege la 27 septembrie 2021.
„Cu prilejul Zilei Iei pot fi organizate activităţi culturale, sociale şi artistice şi pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează promovarea şi protejarea iei. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a evenimentelor dedicate, în limita alocărilor bugetare aprobate. Unităţile de învăţământ, unităţile de cult, centrele comunitare, instituţiile culturale, precum şi reprezentanţele diplomatice ale României sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a iei”, se arată în proiectul de lege.
În expunerea de motive se precizează că „ziua de 24 iunie este zi sfântă pentru credincioşii ortodocşi care sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, zi cunoscută de popor ca şi Drăgaica sau Sânzienele, zi care a fost declarată neoficial în România şi în comunităţile româneşti din întreaga lume ca Ziua Universală a Iei”.
La 21 iunie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a semnat Decretul nr. 905/2022 privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei”, care a devenit Legea nr. 184/2022.
sursă: Agerpres
Google News
Economie3 ani ago
Eveniment2 ani ago
Eveniment2 ani ago
Eveniment3 ani ago
Actualitate2 ani ago
Actualitate2 ani ago
Eveniment3 ani ago
Eveniment2 ani ago
