Connect with us
Publicitate

Administratie

Ziua și scandalul în Centrul Istoric din Botoșani. Perla arhitecturală a municipiului, loc de consumat semințe și aruncat resturi pe jos

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali de la Botoșani au transmis astăzi că în zilele de 21 și 22 septembrie a.c., în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali din cadrul Serviciului Dispecerat au desfășurat mai multe activități pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță pe raza municipiului Botoșani.

Astfel, sâmbătă 21 septembrie, în jurul orei 17⁰⁰, polițistul local ce se afla de serviciu în Dispecerat, a observat pe una dintre camerele de supraveghere instalate în Centrul Istorc al municipiului Botoșani, un grup de femei care, consumând semințe pe domeniul public, aruncau resturile pe jos.

“La fața locului a fost direcționată patrula pedestră de ordine și liniște publică, care a aplicat sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile HCL nr. 355/2011 și a dispus igienizarea spațiului public murdărit”, a transmis Poliția Locală de la Botoșani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu la Dobârceni, noaptea trecută. O casă a fost în pericol din cauza neglijenței. Pompierii atrag din nou atenția

Publicat

Publicitate

O casă din localitatea Brăteni a fost în pericol, seara trecută, după ce funinginea depusă pe pereții din interiorul coșului de fum s-a aprins.

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești au intervenit cu autospecială de stingere și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la acoperiș.

Vă reamintim faptul că în sezonul toamnă-iarnă multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

✔ Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Publicitate

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

↔️ Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul sfințit mucenic Ciprian și Sfânta muceniță Iustina, fecioara

Publicat

Publicitate

Sfântul Ciprian era un faimos filosof şi vrăjitor din Antiohia, născut pe la jumătatea secolului al III-lea. Acesta, de mic copil, a fost trimis de părinţi pentru a deprinde meşteşugul vrăjitoriei, astfel încât a ajuns unul dintre cei mai faimoşi vrăjitori din vremea sa. Sinaxarul ne spune că Ciprian se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vântul, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a face stricăciune în răsaduri, grădini şi câmpii, a aduce vătămări şi răni asupra oamenilor.

De asemenea, a deprins să facă fel de fel de vrăji şi năluciri, cum ar fi să citească în stele sau să facă pe morţi să vorbească. Schimbarea vieţii sale a început după ce un tânăr de neam bogat a vrut să se căsătorească cu o fecioară creştină, Iustina, cu mare dragoste faţă de Hristos. Tânărul a cerut ajutorul lui Ciprian, care a trimis pe diavol în felurite chipuri să o ispitească pe Iustina.

Neputând-o birui pe tânără, fiecare ispită la care era supusă fiind întoarsă prin puterea rugăciunii şi prin credinţa ei, Ciprian a ajuns la cunoştinţa adevărului şi a mustrat pe diavol zicând: „Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii te temi şi de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face când singur Hristos va veni asupra ta? Dacă pe cei ce se însemnează cu crucea nu-i poţi birui, apoi pe cine vei scoate din mâinile lui Hristos? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi nu poţi nimic şi nu ai putere de izbândire. M-am înşelat eu, ticălosul, ascultându-te pe tine şi crezând în înşelăciunea ta; deci, depărtează-te de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi se cade mie să rog pe creştini ca să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg la cei dreptcredincioşi ca să mă izbăvească şi să se îngrijească pentru mântuirea mea!”, a spus Ciprian.

Astfel, din prigonitor, Ciprian a devenit mărturisitor al lui Hristos şi chiar supus torturilor împreună cu Iustina, însă au scăpat nevătămaţi, până la urmă suferind moarte de sabie. După moartea lor, mulţi oameni veneau la mormântul Sfântului Ciprian şi al Iustinei şi găseau vindecare atât bolilor trupeşti, cât şi, mai ales, alungarea lucrărilor diavoleşti care se aflau asupra lor.

Moaștele Sfântului Mucenic Ciprian
Biserica Zlătari din București adăpostește moaștele Sfântului Mucenic Ciprian, venerate de întreaga creștinătate. Mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, făcătoare de minuni, se află în partea stângă a altarului, într-o casetă de mici dimensiuni.

Publicitate
Citeste mai mult

Actualitate

Decizie: AUTOSTRADA care unește Moldova de Transilvania se pregătește să treacă Carpații. Se lansează licitațiile

Publicat

Publicitate

Consiliul de Administrație al CNIR a anunțat că a aprobat astăzi lansarea licitațiilor pentru loturile montane ale Autostrăzii ,,Unirii” – A 8, respectiv pe secțiunea Sărățeni-Pipirig, practic cea mai “grea” secțiune a autostradăzii care unește Moldova de Transilvania.

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere a aprobat, marți, 1 octombrie, lansarea licitațiilor pentru proiectarea și execuția celor patru loturi montane ale Autostrăzii ,,Unirii” –A 8, secțiunea Sărățeni-Pipirig, cu o lungime totală de 116 km.

Cele patru loturi sunt :

  1. Lotul 1 C Sărățeni-Joseni (32,4 km.)
  2. Lotul 1 D Joseni-Ditrău (14,4 km.)
  3. Lotul 2 A Dirău-Grințieș (37,9 km.)
  4. Lotul 2 B Grințieș-Pipirig (31,5 km.)

Pe traseul celor patru loturi din județele Mureș, Harghita și Neamț sunt prevăzute 38 de tuneluri și 183 de poduri, pasaje și viaducte.

Termenele de realizare sunt de 54 luni (14 luni proiectare și 40 luni execuție) pentru loturile 1 C, 2 A și 2 B, iar pentru Lotul 1 D de 34 de luni (10 luni proiectare și 24 execuție).

“Astăzi am susținut prima ședință în noua calitate de președinte al Consiliului de Administrație CNIR – Compania Națională de Investiții Rutiere.  Din această calitate am propus pe ordinea de zi, printre celelalte puncte și “Aprobarea necesității și oportunității procedurilor de achiziție publică în vederea încheierii contractului de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții autostrada Unirii-A8, Tg.Mureș-Tg.Neamt, loturile Sărățeni-Joseni, Joseni-Ditrau, Ditrău-Grinties, Grințieș-Pipirig”, proiecte votate și aprobate de CA CNIR! Le mulțumesc colegilor din CA pentru celeritate și modul profesionist în care au abordat temele ședinței de astăzi! Apreciez munca celor din executiv si a echipei tehnice CNIR, care au reușit într-un timp scurt să pună la dispoziție documentația cu privire la aceste proiecte dezbătute astăzi în CA!”, a transmis președintele Consiliului de Administrație CNIR – Compania Națională de Investiții Rutiere, Cătălin Urtoi.

Publicitate

Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport (2021-2027).

Citeste mai mult

Actualitate

Trecerea României la moneda EURO, un obiectiv tot mai îndepărtat. Isărescu este tot mai pesimist

Publicat

Publicitate

Banca Naţională a României nu consideră că obiectivul de trecere la zona euro este fezabil în acest moment, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

“Banca Naţională nu consideră că în momentul actual obiectivul de a trece la zona euro este fezabil într-o anumită perspectivă, pentru că totul depinde de maniera în care ţara va reuşi cu politici corecte, consistente, să reducă deficitul public spre 3%. Dacă asta se poate face în patru ani, în cinci ani, în şapte ani, probabil că atunci vom avea şi o trecere la euro, nu mai devreme. Lucrurile sunt legate”, a afirmat Mugur Isărescu, la audierile din Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului.

Potrivit acestuia, o ţară precum România nu îşi poate îndeplini obiectivele – autostrăzi, investiţii – cu venituri bugetare mai mici de 30% din PIB decât prin lichidarea evaziunii şi reducerea pe cât posibil a facilităţilor fiscale, dar şi prin voinţă politică.

“Nu văd cum s-ar putea reduce deficitul adus în norme europene sub 3% altfel decât prin combinaţia de măsuri pe o parte de cheltuieli şi pe o parte de venituri. Numai pe partea de cheltuieli rezonabil, oricine are posibilitatea să se uite la cifre, să facă nişte calcule, este imposibil. (…) Nu găsiţi ţară europeană, cu excepţia Irlandei, care e un caz cu totul specific, unde veniturile bugetare să fie sub 30%. (…) Nu văd modelul în care aceasta ţară, care trebuie să mai facă şi autostrăzi şi investiţii şi aşa mai departe, poate să-şi găsească echilibrul cu venituri bugetare mai mici de 30%. Şi atunci trebuie crescute aceste venituri, pentru ca deficitul să se restrângă. Şi cum se pot face: unu – lichidarea evaziunii, doi – reducerea pe cât posibil a facilităţilor fiscale. (…) Reducerea pe cât posibil a favoritismelor, a normelor, portiţelor prin care se acordă facilităţi fiscale. Şi ultima – trebuie hotărât legat de impozitare. Nu există să zic o imposibilitate aici. (…) Fondul Monetar o să vină din nou şi o să ne pretindă. Nu suntem în situaţia de a face un acord cu FMI, n-avem câtuşi de puţin, datoria publică este sub 60%, deci acesta nu este o necesitate. Dar să facem reforma fiscală ca să ne creadă pieţele şi să se reducă costurile şi să se reducă costurile finanţării, asta da”, a explicat Mugur Isărescu.

El a adăugat că măsuri şi variante de măsuri există, se pot concepe. “E vorba de voinţă politică, de o decizie care categoric nu poate să fie luată într-un an electoral”, a punctat oficialul BNR.

Isărescu consideră, pe de altă parte, că firmele cu capital străin ar trebui finanţate din ţară, prin bănci, pentru a nu se mai împrumuta din exterior, adăugând că se vede în datoria externă privată a României faptul că Dacia se împrumută parţial prin Renault.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending