O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
EMINESCU PEDAGOG (VII)
Interesant este că pe Eminescu l-au preocupat și diferite obiecte de învățământ, cum ar fi limba română, limbile clasice, geografia, istoria și religia. Toma Chirticuță găsește în manuscrisele 22/58 de la Academie, ale lui Eminescu, însemnări despre limbile clasice și despre limba maternă: „Alăturăm observarea cum că limba, alegerea și cursivitatea expresiunei în expunerea vorbită sau scrisă e un element esențial, ba chiar un criteriu al culturii… Stilul e omul, fiindcă nu e numai forma limbistică și fiindcă nu consistă numai în cunoștința limbei, ci fiindcă exprimă totodată maniera de cugetare și percepțiune a omului. Cum descrie cineva un lucru așa l-a văzut și l-a priceput”. Vorbind despre intuiție, necesară în actul învățării, Eminescu va considera că limba va fi suportul principal al acesteia. Se știe că Maiorescu i-a cerut lui Eminescu să-și ia doctoratul, poetul chiar apucându-se de lucru, printre obiective fiind și traducerea „Criticii rațiunii pure” a lui Kant. Răspunzându-i lui Maiorescu, notează Eminescu: „Dinspre partea mea, eu m-am apucat de lucru, deși limba română îmi îmburuenează multe distincțiuni de noțiuni din limba germană. Ea are și un bine: că silește pe oricine să fie limpede și intuitiv, mai ales atunci când e vorba de a face expunerea unor idei abstracte”.
Un accent deosebit pune Eminescu pe elementul stilistic, considerat important în educație și învățământ. Rapoartele sale conțineau și referiri la manuale, Toma Chiricuță constatând o ironie mușcătoare.în comentariile sale. Despre manualul lui A. Gorian, „Noul metod de geografie elementară”, notează: „Cele mai însemnate neajunsuri mi se par greșelile de definiție și cele gramaticale”. Despre manualul lui Gr. Cristescu, „Istoria românilor”(partea I), adaugă: „Stilul cărții e mai narativ decât al altor manuale, limba mai populară, deci mai bună”.
Privinde limbile clasice, Toma Chiricuță face trimitere la un articol al lui Eminescu de pe când era ziarist. Reține autorul studiului: „Cultura clasică are calitatea determinată de a crește, ea este în esență educativă, și iată ce a lipsit școalelor noastre până acum și le va lipsi încă mult timp înainte. A învăța vocabule latine pe dinafară, fără a fi pătruns de acel adânc spirit de adevăr, de pregnanță și de frumusețe a antichității clasice, a învăța regule gramaticale fără a fi pătruns acea simetrie intelectuală a cugetării antice, este o muncă zadarnică, o literă fără înțeles. Țările culte își datoresc cultura influenței clasicismului asupra spiritului cetățenilor”. Manuscrisele studiate de Toma Chiricuță îl îndreptățesc să concluzioneze: „Și de aceea Eminescu nimic nu detestă mai mult în judecarea primelor impresii, pe care i le produce o școală, decât învățarea mecanică de definiții, fără să aibă și „cunoștința vie și concretă a părților cuvântului”. Învățarea pe de rost de cuvinte goale e semnul caracteristic al unei școli moarte. Întrebuințarea de cuvinte neauzite sau al căror înțeles nu îl cunoaște pe deplin e peceția deosebitoare a unei generații scolastice bine determinate, care e bogată în cuvinte și stearpă în idei. Ori, pentru aceia Eminescu pretinde ca școala să-i dea copilului cuvinte vii, concrete, bazate pe intuiții clare și bine legate, și judecăți pe deplin înțelese, fără umbră de îndoială, fără umbră de nesiguranță”.
Eminescu mai vine cu propunerea ca doar cei care vor să fie „învățați de profesie, juriști sau clerici” să se îndrepte către învățământul clasic, iar celelalte clase se pot dispensa de cunoașterea antichității, dar să se pună accent pe limba maternă și pe cunoașterea spiritului național. Într-un articol intitulat „Cultura clasică”, Eminescu vine cu o propunere: „împuținarea liceelor clasice și înmulțirea școlilor reale”.
Privind atitudinea lui Eminescu față de didactică și metodică, Toma Chiricuță, autorul studiului pe care îl avem în atenție și publicat în volumul „Activitatea celor dintâi 7 ani ai Școalei Normale de Învățători „M. Eminescu” din Botoșani (1919 – 1926)”, scrie: „În acest caz el, poetul, omul cu totul nepractic și visător, cum ni-l zugrăvesc încă unii biografi ai lui, se dovedește a fi și din acest punct de vedere, cu totul special și practic, a fi unul din cele mai bine orientate spirite îndrumătoare ale culturii noastre”. (VA URMA)