Connect with us

Actualitate

Ziua mondială a libertății presei. Mediasind cere clasei politice să înceteze atacurile împotriva valorilor jurnalismului

Publicat

Publicitate

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind solicită clasei politice, într-un mesaj transmis de Ziua mondială a libertății presei, să înceteze atacurile împotriva valorilor fundamentale ale jurnalismului și să respecte clauza de conștiință a lucrătorilor din mass-media, precum și democrația într-un stat membru al Uniunii Europene.

‘Constatăm, în ultima perioadă, intensificarea atacurilor la adresa instituțiilor de media, presiuni crescânde asupra jurnaliștilor din instituțiile publice și private de media implicați în campania electorală, nerespectarea drepturilor prevăzute în contractele colective de muncă sau în legislația muncii, dar și alte abuzuri. (…) SRJ MediaSind cere implementarea de urgență în legislația română a Regulamentului european Media Act 2024/1083. Precizăm că termenul-limită de implementare pentru țările membre UE este 8 august 2025. Acest lucru înseamnă obligativitatea depolitizării instituțiilor publice de mass-media, acordarea unei finanțări corecte prin asigurarea sustenabilității financiare a instituțiilor din mass-media, finanțare asigurată în mod transparent și nu prin diverse sinecuri de partid’, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES de Sindicatul Român al Jurnaliștilor Mediasind.

Sursa citată menționează că, așa cum Federația Europeană a Jurnaliștilor a cerut, în mai multe rânduri, guvernelor statelor UE să considere jurnaliștii drept lucrători esențiali, SRJ MediaSind împreună cu Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind și Confederația CNSLR-Frăția au solicitat Guvernului României să le acorde lucrătorilor din mass-media statutul de lucrători esențiali, dar și compensațiile adecvate pentru acest statut, inclusiv prin introducerea în Legea pensiilor a unor prevederi specifice, care să le recunoască condițiile speciale de muncă.

‘Din nefericire, de trei ani de zile, dialogul social cu reprezentanții guvernamentali s-a transformat într-un dialog al surzilor, iar orice revendicare a lucrătorilor din Cultură și Mass-Media a devenit un simplu moft pentru politicieni. Trebuie să precizăm însă că singurul dialog care s-a soldat cu un semnal pozitiv din partea Puterii, și anume prin adoptarea proiectului de modificare a Legii AGERPRES pentru înființarea unui Muzeu Național al Presei, a fost cel cu actuala conducere a Comisiei de Cultură și Media din Senatul României, care a înțeles și a sprijinit constant și propunerile MediaSind privind dezvoltarea celei mai importante agenții naționale de presă din România’, arată comunicatul citat.

Potrivit Mediasind, ‘acum când există războiul din Ucraina, iar fenomenul fake-news a luat o amploare dramatică, este necesar mai mult ca oricând ca munca jurnaliștilor profesioniști să fie susținută și de la nivel guvernamental prin luarea unor decizii urgente și eficiente’.

‘Este bine cunoscut faptul că jurnaliștii au o muncă stresantă, care le afectează în orice moment sănătatea. Sunt multe cazuri când jurnaliști profesioniști au clacat, unii chiar recurgând la măsuri extreme. Totodată, viața acestora este pusă în pericol din cauza specificului activității sale, mulți colegi fiind amenințați, loviți sau chiar uciși. În acest sens, ultimul raport al Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor demonstrează că jurnalismul este una dintre cele mai periculoase meserii. AGERPRES

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Viața unei tinere mămici din Botoșani atârnă de un fir de păr: Medicii au lansat un apel urgent pentru donare de sânge grupa B III negativ

Publicat

Publicitate

Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani și medicii Secției Anestezie Terapie Intensivă lansează un apel urgent către populație pentru donarea de sânge cu grupa B III negativ.

Potrivit personalului medical, în prezent există o lipsă acută de sânge B III negativ la nivelul județului, iar situația este critică: o lehuză internată la maternitate are nevoie urgentă de transfuzie. Starea pacientei este gravă, cu hemoglobina coborâtă la pragul critic de 6 g/dl, sub nivelul considerat de siguranță pentru supraviețuire și recuperare.

În urma verificărilor făcute la nivel regional, singura pungă disponibilă cu această grupă de sânge se află în județul Suceava, ceea ce îngreunează intervențiile imediate și crește riscul pentru pacientă.

Medicii fac apel la toți botoșănenii cu grupa B III negativ care sunt sănătoși și pot dona să se mobilizeze și să dea o șansă la viață acestei mame. Cei care doresc să ajute sunt așteptați luni dimineață la Centrul de Transfuzii Județean Botoșani.

„Avem nevoie de sprijinul comunității pentru a salva o viață. Oricine are grupa B III negativ și este eligibil pentru donare este rugat să vină. Orice pungă de sânge contează enorm în această situație”, au transmis medicii de la ATI.

Conducerea spitalului mulțumește anticipat tuturor celor care vor răspunde acestui apel umanitar. Donarea de sânge este un gest de solidaritate și altruism, vital pentru salvarea pacienților aflați în stare critică.

Publicitate

Spitalul reamintește că donatorii beneficiază de analize gratuite, bonuri valorice și, mai ales, de satisfacția de a contribui direct la salvarea unei vieți omenești.

Pentru mai multe detalii despre donare, program sau condiții, cetățenii sunt încurajați să contacteze Centrul de Transfuzii Județean Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Dacă îl vedeți, să știți că este Eco: Câinele jandarm care veghează la siguranța botoșănenilor

Publicat

Publicitate

Eco nu e un simplu câine. Este partener de încredere al plutonierului Daniel Iorga și un adevărat profesionist în slujba comunității. Împreună formează un cuplu chinologic foarte bine sudat, mereu pregătit să intervină pentru siguranța botoșănenilor.

Are 4 ani și 7 luni, dar deja a dovedit multă pricepere: a fost „școlit” la Centrul Chinologic Sibiu al Ministerului Afacerilor Interne, unde a absolvit cu nota 10 cursul de dresaj specializat în patrulare și intervenție.

Seara trecută, Eco a fost prezent alături de jandarmii botoșăneni la Festivalul Internațional al Cântecului, al Jocului și al Portului Popular „Vasile Andriescu”, pe Pietonalul Unirii din Botoșani. Și-a făcut treaba impecabil, ascultându-și conductorul la fiecare comandă și contribuind la buna desfășurare a evenimentului.

Misiunea jandarmilor continuă și astăzi, între orele 16:00 și 21:00, pentru ca toți participanții să se bucure în siguranță de festival.

Forțele de ordine îi sfătuiesc pe oameni să respecte măsurile stabilite de organizatori, să aibă grijă de copii și de bunurile personale și să solicite sprijinul jandarmilor dacă observă vreo problemă.

Așa că dacă îl vedeți prin oraș, să știți: Eco nu e doar un câine frumos și cuminte. Este parte din echipa care are grijă ca Botoșaniul să fie un loc sigur!

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

De la 1 septembrie Vorona trece la colectarea selectivă din poartă în poartă

Publicat

Publicitate

Primăria comunei Vorona a anunțat că începând cu data de 1 septembrie 2025 va introduce sistemul de colectare a deșeurilor menajere din poartă în poartă pentru toate gospodăriile din comună.

Potrivit administrației locale, măsura este luată în colaborare cu operatorul de salubrizare autorizat și are scopul de a eficientiza ridicarea gunoiului și de a respecta normele de mediu în vigoare.

Noul sistem presupune ridicarea deșeurilor direct din fața gospodăriilor, conform unui grafic prestabilit, dar și selectarea corespunzătoare a deșeurilor reciclabile și biodegradabile, în saci diferiți.

Cetățenii sunt rugați să depoziteze deșeurile în sacii sau pubelele puse la dispoziție, în ziua de colectare, înainte de ora 07:00 dimineața, și să respecte tipurile de deșeuri indicate de operator.

Pubelele și sacii vor fi distribuiți gratuit de reprezentanții Primăriei Vorona, iar programul de colectare va fi afișat la sediul instituției și pe pagina oficială.

Autoritățile locale au anunțat și o campanie de informare pentru a ajuta populația să se familiarizeze cu noul sistem.

Publicitate

„Împreună păstrăm comuna curată și civilizată!”, este mesajul transmis de Primăria Vorona tuturor locuitorilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Tentativă de omor la Botoșani: Bărbat trimis în judecată în stare de arest preventiv după ce a atacat cu cuțitul un bărbat

Publicat

Publicitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a anunțat că a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Sulița, județul Botoșani, acuzat de comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Potrivit procurorilor, incidentul a avut loc pe 6 iunie 2025, în jurul orei 12:00, la domiciliul victimei din municipiul Botoșani.

Pe fondul unui conflict spontan, inculpatul l-ar fi lovit pe T.M.C. cu pumnul în față, apoi l-ar fi înjunghiat cu un cuțit în zona gâtului. Victima a suferit leziuni care au necesitat între 7 și 9 zile de îngrijiri medicale.

Dosarul a fost trimis instanței spre judecare, după finalizarea anchetei penale.

Parchetul reamintește că această etapă a procesului penal nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție, inculpatul beneficiind de acest drept până la o eventuală condamnare definitivă.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending