Există oameni pe care Dumnezeu îi alege în taină să fie sprijin, lumină și alinare pentru cei din jur. Nu întreabă dacă vor, nu le cere părerea, doar le încredințează o misiune, iar ei, cu inimă smerită, primesc crucea și merg mai departe. Așa este și povestea preotesei Maria-Cătălina Mateciuc, primul ajutor, sprijin și mângâiere în misiunea părintelui Dumitru Mateciuc, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe din municipiul Botoșani. Dar mai presus de toate, o inimă mare în care a încăput o parohie întreagă și încă una, și încă alta…
„Nu eu am vrut să fiu preoteasă, Dumnezeu m-a ales” – spune cu o sinceritate dezarmantă doamna Maria-Cătălina. De 35 de ani, împarte viața între biserică, familie și comunitate, fără să facă distincție între acestea. Le trăiește pe toate cu aceeași dăruire, cu aceeași bucurie simplă și firească, așa cum doar sufletele mari știu să o facă. Când părintele Dumitru propovăduia prin cuvânt, ea predica prin faptă, prin exemplul discret, dar puternic, de soție, mamă și preoteasă.
O candelă aprinsă în mijlocul unei comunități vii
La doar 20 de ani, când a pășit în parohia Sârbi alături de tânărul preot Dumitru, Maria-Cătălina a înțeles că misiunea nu este doar a părintelui. O biserică se zidește întâi în suflete, iar pentru aceasta era nevoie de blândețea, răbdarea și bunătatea ei. Cu o răbdare „ca pâinea lui Dumnezeu”, a știut să adune oamenii, să-i asculte, să le aline durerile, să le ofere un cuvânt bun atunci când poverile vieții păreau de nesuportat.
În timp ce părintele Dumitru ridica biserici de piatră, ea ridica biserici de suflete. Gătea pentru muncitori, alina bătrânii singuri, îi învăța pe tineri să iubească Biserica nu prin vorbe, ci prin gesturi simple, de o frumusețe tulburătoare.
„Când cădeam în deznădejde, ea îmi spunea: Lasă, că va fi bine și va ieși soarele și pe strada ta!” , mărturisește părintele Mateciuc. Și așa a fost. Soarele a ieșit de fiecare dată, pentru că preoteasa a știut să-l aducă în casele și sufletele oamenilor.
Dragoste neobosită și statornicie în slujire
Viața lor nu a fost un drum lin, dar a fost un drum plin de sens. Au trecut prin multe încercări, iar greutățile nu i-au ocolit. Și totuși, niciodată nu s-au plâns. Dacă ar fi să-i cauți regretele, Maria-Cătălina ar spune, zâmbind, că poate doar lipsa concediilor ar fi unul dintre ele. Dar pentru ea, adevăratul „concediu” era atunci când reușea să aline o inimă întristată sau când vedea că familia parohială înflorește.
Astăzi, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, preoteasa Mateciuc continuă aceeași misiune tăcută, dar neobosită. De la copii la bătrâni, de la tinerii pe care i-a cununat până la cei cărora le-a fost alături în clipe grele, toți o numesc „mama spirituală”. Pentru că a știut să fie prezentă cu discreție, să dea fără să ceară, să iubească fără să aștepte recunoștință.
O preoteasă care a zidit familii, nu doar biserici
Rodul muncii și al dragostei sale nu se vede doar în zidurile sfințite ale bisericilor, ci mai ales în familiile pe care le-a călăuzit. Printre „fiii” spirituali ai doamnei preotese se numără părintele Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic din Botoșani, și soția sa, un medic iubit de comunitate. Lor li se adaugă părintele Lucian Marcu, dar și alte zeci de familii frumoase, cărora le-a fost sfătuitoare, sprijin și prieten.
Maria-Cătălina Mateciuc rămâne o prezență statornică, o candelă aprinsă care nu se consumă, ci se dăruiește continuu.
O lecție vie despre curaj, smerenie și iubire
La 35 de ani de slujire alături de părintele Dumitru, doamna preoteasă nu-și asumă merite, nu-și ridică laude. Tot ceea ce face consideră a fi „voia lui Dumnezeu”. Poate că tocmai această smerenie adâncă o face să fie atât de iubită. Este modelul de preoteasă care nu a ales această cale, dar care a împlinit-o cu o frumusețe care nu poate fi cuprinsă în cuvinte.
„Dacă ar fi să mă mai căsătoresc o dată, tot pe ea aș alege-o…” , spune părintele Dumitru, iar în ochii săi se citește nu doar recunoștința, ci o iubire adâncă, așezată pe temelii de credință și jertfelnicie.
Preoteasa Maria-Cătălina Mateciuc nu este un personaj, nu este un simbol abstract al soțiilor de preoți. Este un OM. Un om ales de Dumnezeu, care a știut să spună „Da” fără să întrebe „De ce eu?”. O femeie care a transformat „greul” în har și „oboseala” în bucurie.
Astăzi, când o privești cum pășește în biserică și printre cei care depind de prezența ei nu vezi doar o preoteasă. Vezi o candelă vie, care arde tăcut, dar luminează până departe.
La mulți ani, doamna preoteasă Maria-Cătălina Mateciuc! Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, răbdare și lumină ca să continuați să fiți balsam pentru sufletele celor din jur. Gesturile mici, vorbele calde și inima deschisă pe care le oferiți zi de zi sunt neprețuite.