Connect with us

Eveniment

Ziua Constituţiei României este marcată, în fiecare an, în data de 8 decembrie

Publicat

Publicitate

Ziua Constituţiei României este marcată, în fiecare an, în data de 8 decembrie.
Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din decembrie 1989 şi a fost adoptată, în forma iniţială, în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, conform site-ului www.cdep.ro. A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate. În martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională decidea, prin Legea electorală, ca viitorul Parlament să funcţioneze, în principal, ca Adunare Constituantă. Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, când a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Constituţie. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, număra 23 de parlamentari şi cinci experţi – personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată.

În intervalul iunie 1990 – ianuarie 1991, Comisia a redactat tezele proiectului de Constituţie, iar la 13 februarie 1991 acestea au fost prezentate Adunării Constituante, care le-a dezbătut până în iunie 1991. Între 15 iulie şi 1 august 1991, grupurile parlamentare sau parlamentarii, individual, au înaintat amendamentele la textul rezultat după dezbateri. Împreună cu cele peste 1.000 de amendamente aduse, proiectul a fost din nou supus dezbaterilor în Adunarea Constituantă, în intervalul 10 septembrie – 18 noiembrie 1991, pentru ca la 21 noiembrie să fie adoptat prin vot nominal.

Votul decisiv asupra noii Constituţii a fost dat la 21 noiembrie 1991. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenţi 509, dintre care 414 s-au pronunţat pentru şi 95 împotrivă. FSN, PUNR şi reprezentanţii minorităţilor, altele decât cea maghiară, au votat pentru, cu câteva excepţii. PNŢCD şi PNL s-au pronunţat împotrivă, iar UDMR a votat în bloc împotrivă. Votul nominal a fost pecetluit prin semnătură.

Noua Constituţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233, din 21 noiembrie 1991.

După patru ani de la adoptarea Constituţiei României, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă privind proclamarea ”Zilei Constituţiei României” pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, iniţiativa legislativă a Camerei privind proclamarea ”Zilei Constituţiei României” (Legea nr. 120/8 decembrie 1995).

Publicitate

Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003. Aceasta a fost aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003, pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003, privind Legea de revizuire a Constituţiei României, conform site-ului www.cdep.ro.

Constituţia României cuprinde: Titlul I – Principii generale; Titlul II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale; Titlul III – Autorităţile publice; Titlul IV – Economia şi finanţele publice; Titlul V – Curtea Constituţională; Titlul VI – Integrarea euroatlantică; Titlul VII – Revizuirea Constituţiei; Titlul VIII – Dispoziţii finale şi tranzitorii. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Mai sunt două zile până la termenul limită pentru depunerea CERERILOR de sprijin financiar al bisericilor

Publicat

Publicitate

Primăriile din județul Botoșani care au hotărâri locale în acest sens, respectiv Primăria Orașului Bucecea, au reamintit la finele acestei săptămâni instituțiilor de cult recunoscute oficial că mai sunt doar două zile până la termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare.

Data limită este 15 august 2025, iar sprijinul financiar acordat are scopul de a susține activitățile religioase și sociale desfășurate în comunitate.

Acțiunea vine în sprijinul promisiunii asumate de administrațiile locale de a sprijini viața spirituală și implicarea socială a cultelor. Cererile trebuie depuse de către preoți sau reprezentanții legali ai unităților de cult și trebuie să respecte condițiile și criteriile prevăzute în Regulamentul aprobat pe baza cadrului legal național.

Autoritățile locale subliniază că fondurile vor putea fi alocate doar dacă solicitările sunt conforme cu regulamentul și dacă sumele primite vor fi ulterior justificate conform normelor în vigoare. Instituțiile de cult care nu dețin încă o copie a regulamentului pot solicita documentul de la administrațiile locale.

De asemenea, în unele localități a avut loc deja o consultare cu reprezentanții cultelor, în cadrul căreia a fost prezentat regulamentul și au fost explicate modificările legislative recente.

Administrațiile fac apel la respectarea termenului limită și a cerințelor impuse pentru a putea beneficia de sprijinul financiar alocat pentru anul 2025.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Prăpastie bugetară între Botoșani și sudul țării: Orașele din județ primesc de zece ori mai puțini bani decât cele din jurul capitalei

Publicat

Publicitate

Un clasament național realizat pe baza datelor Ministerului Dezvoltării și publicat de Turnul Sfatului.ro scoate la iveală diferențe mari între orașele din România în funcție de bugetele locale pe care le administrează, iar măsurile luate de liberali în aceste zile vor duce la o adâncire și mai mare a diferențelor între regiuni.

În timp ce localitățile de lângă București domină clar topul național, orașele din județul Botoșani se plasează în zona mediană sau chiar sub media națională.

Cel mai bine clasat este Săveni, cu un buget de peste 54 de milioane de lei, care îl plasează pe locul 53 la nivel național – o poziție decentă, peste media generală de aproximativ 45,8 milioane lei pe oraș. Însă celelalte orașe din județ – Flămânzi, Ștefănești, Bucecea și Darabani – au bugete estimate între 35 și 45 de milioane de lei, semnificativ mai mici decât marile câștigătoare ale clasamentului.

Contrastul este evident când ne uităm spre sudul țării și, mai ales, spre Ilfov, unde se află orașele cu cele mai mari bugete. Voluntari, în fruntea clasamentului, are un buget de 343 de milioane lei, mai mult decât toate orașele din județul Sibiu la un loc. Alte exemple sunt Otopeni cu 205 milioane lei sau Popești-Leordeni, Buftea și Pantelimon, fiecare cu peste 120–150 de milioane lei, toate în top 10 național.

Și în alte județe din sud, discrepanța e vizibilă: Mioveni (Argeș) are un buget de 190 de milioane lei, Cernavodă și Năvodari depășesc 150 de milioane lei. Aceste orașe dispun de resurse mult mai mari pentru investiții în infrastructură, servicii publice și dezvoltare locală.

Prin comparație, orașele din județul Botoșani au bugete modeste, care limitează ritmul dezvoltării. Investițiile în drumuri, utilități, școli sau sănătate sunt direct dependente de aceste resurse. Autoritățile locale trebuie să facă eforturi susținute pentru atragerea de fonduri europene și guvernamentale, astfel încât să reducă diferențele tot mai evidente față de sudul țării și mai ales față de zona Capitalei.

Publicitate

Chiar dacă Săveni reușește să depășească media națională, restul orașelor botoșănene rămân în jumătatea inferioară a clasamentului, confirmând provocările cu care se confruntă nordul Moldovei în lupta pentru dezvoltare echilibrată și reducerea decalajelor regionale.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 13 iulie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 13 iulie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 13 iulie 2025:

Loto 6/49: 15, 19, 28, 7, 24, 9

Loto 5/40: 3, 12, 14, 17, 8, 19

Joker:  18, 17, 24, 42, 39 +9

Noroc: 9, 0, 9, 4, 3, 5, 2

Publicitate

Noroc Plus: 5, 0, 6, 7, 4, 1

Super Noroc: 9, 8, 0, 9, 1, 1

Citeste mai mult

Eveniment

Intervenție de urgență la Puțureni: Adolescent de 17 ani salvat din apele râului Volovăț

Publicat

Publicitate

Pompierii au fost chemați, în această seară, să intervină în localitatea Puțureni, comuna Coțușca, după ce un adolescent de 17 ani a intrat în râul Volovăț și nu a mai reușit să ajungă la mal.

La fața locului au fost mobilizate trei echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Detașamentului Botoșani, dotate cu o barcă de salvare și două ambulanțe SMURD – inclusiv cea de terapie intensivă mobilă – precum și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

După aproximativ cinci minute de căutări, pompierii au găsit tânărul în apă, la circa doi metri de mal, unde adâncimea depășea cinci metri.

Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, care au avut efect: adolescentului i-a revenit pulsul, însă acesta se află în stare de inconștiență. El a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

ISU Botoșani recomandă cetăţenilor să respecte măsurile de siguranță atunci când merg la scăldat, astfel:

Publicitate

▪️frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
▪️evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
▪️evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
▪️nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
▪️nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
▪️nu intrați în apa rece după expunerea la soare;
▪️nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
▪️echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Dacă observați o persoană care se află în pericol de înec și puteți să o ajutați, interveniți, fără a vă pune viața în pericol. În cel mai scurt timp, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending