Connect with us

Eveniment

Zilele municipiului Botoșani, în atenția jandarmilor

Publicat

Publicitate

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Botoșani, manifestare cultural-artistică organizată în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv ,,Cornișa” în perioada 09 – 12 mai a.c.
Jandarmii botoșăneni, împreună cu efective de poliție, polițiști locali, pompieri, personal medical SMURD și specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale la Zilele municipiului Botoșani, precum și pentru fluidizarea și monitorizarea traficului rutier și pietonal în zona de desfășurare și pe căile de acces, prevenirea și stingerea incendiilor, respectarea legislației privind protecția mediului și asigurarea asistenței medicale, potrivit competențelor legale ale instituțiilor din care fac parte.

Împreună cu partenerii instituționali implicați în executarea misiunii, jandarmii vor lua toate măsurile ce se impun pentru asigurarea unui climat civilizat, care să permită participanților de toate vârstele să se simtă în siguranță la activitățile și spectacolele pregătite de organizatori.
Accesul autovehiculelor către zonele de parcare stabilite se va face atât pe intrarea principală în parc, cât și pe strada Neculai Sofian, cu precizarea că traficul autoturismelor va fi restricționat pe anumite sectoare din interiorul parcului. Menționăm că, pe cel de-al doilea drum de acces, în vederea evitării formării unor ambuteiaje, se va putea circula intermitent, sub supravegherea polițiștilor rutieri, având în vedere lățimea mică care nu permite traficul auto concomitent în ambele sensuri de mers.

În situații de urgență medicală, participanții se pot adresa la punctul de prim-ajutor instalat în apropierea patinoarului, unde personalul medical și lucrătorii SMURD vor fi în măsură să acorde sprijinul de specialitate necesar.
Polițiștii locali atrag atenția agenților economici prezenți să respecte legislația privind protecția mediului în ceea ce privește depozitarea deșeurilor și să nu deverseze uleiul alimentar uzat pe spațiul verde sau în alte locuri, în caz contrar urmând a fi luate măsuri legale de sancționare a celor vinovați.
Pentru evitarea unor situații neplăcute, jandarmii le recomandă participanților să adopte un minim de măsuri de autoprotecție, să respecte măsurile stabilite de organizatori, indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul acestora în mod direct atunci când situația o va impune.
De asemenea, jandarmii, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții, fac și următoarele recomandări:
-manifestați prudență în zonele aglomerate, supravegheați-vă geanta și celelalte bunuri aflate asupra dumneavoastră;
-păstrați banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil;
-când sunteți împins în aglomerație, verificați-vă imediat buzunarul cu bani sau
geanta, pentru a fi siguri că nu sunteți victima unei înscenări din partea unui hoț;
-când achitați diferite bunuri, nu scoateți toată suma de bani aflată asupra dumneavoastră, ci numai suma necesară plății contravalorii acestora;
-obiectele tentante, lăsate la vedere în mașină, pot reprezenta adevărate ,,cadouri” pentru hoți;
-nu lăsați niciodată în autoturism actele mașinii, bani sau alte documente importante;
-evitați persoanele turbulente sau în stare de ebrietate;
-nu lăsați minorii nesupravegheați și nu le permiteți să consume alcool;
-evitați afișarea cu bijuterii ori sume mari de bani și nu faceți referire la bunurile de valoare pe care le aveți asupra dumneavoastră;
-deplasați-vă în grup și nu răspundeți la provocările altor persoane;
-nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor de stingere a incendiilor și accesul la hidranți;
-parcați autovehiculele doar în zonele special destinate, nu pe căile de acces, respectați indicațiile polițiștilor rutieri și indicatoarele montate de organizatori pentru a evita blocarea circulației;
-nu aruncați resturile de la țigări la întâmplare și nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
-în cazul producerii unui incendiu, păstrați-vă calmul și părăsiți locul în mod organizat, pentru siguranța dumneavoastră și pentru a permite intervenția pompierior.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Primăria Comunei Vorona, premiată pentru responsabilitate socială la Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”

Publicat

Publicitate

Primăria Comunei Vorona a fost distinsă cu un premiu important la categoria „Responsabilitate socială” în cadrul Ediției a X-a a Galei Turismului „Descoperă Nord-Est”, eveniment aniversar desfășurat anul acesta la Botoșani. Distincția recunoaște eforturile administrației locale de a transforma Vorona într-o destinație rurală cu identitate puternică și vizibilitate în creștere pe harta turistică a Moldovei.

Reușita vine ca o confirmare a investițiilor și proiectelor prin care comuna promovează patrimoniul natural, cultural și religios, punând în valoare atât tradițiile vii ale comunității, cât și peisajele deosebite ce atrag tot mai mulți vizitatori.
Organizatorii galei au apreciat modul în care Primăria Vorona a reușit să dezvolte inițiative sustenabile, orientate spre protejarea mediului și crearea unor condiții favorabile pentru turismul responsabil, dar și implicarea constantă în evenimente cu impact cultural și social.

Premiul obținut la ediția aniversară „Descoperă Nord-Est” consolidează reputația comunei drept una dintre cele mai dinamice zone rurale din regiune, un spațiu în care tradiția se împletește cu modernizarea, iar valorile locale sunt promovate cu respect și consecvență.

Pentru comunitate, distincția reprezintă nu doar o apreciere oficială, ci și un impuls pentru continuarea proiectelor care pun în lumină autenticitatea Voronei și potențialul ei turistic. Administrația locală transmite că va continua să investească în inițiative ce contribuie la dezvoltarea durabilă a zonei și la creșterea atractivității acesteia pentru turiștii din țară și din străinătate.

Evenimentul de la Botoșani a reunit numeroși reprezentanți ai administrațiilor locale, ai industriei turistice și ai mediului cultural, fiind dedicat promovării celor mai valoroase proiecte menite să evidențieze frumusețea și diversitatea regiunii Nord-Est.

Pentru Vorona, premiul este o recunoaștere bine-meritată și un pas înainte în consolidarea statutului de destinație rurală de referință, apreciată pentru autenticitate, tradiții și ospitalitate.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria – restricții de greutate pe un tronson al drumului principal

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români transportatori de marfă, care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, cu privire la introducerea unei restricții de greutate de 7,5 tone pe tronsonul drumului principal nr. 42 între localitatea Berettyoujfalu și frontiera de stat începând cu 1 ianuarie 2026.

Conform legislației ungare, după introducerea restricției, tronsonul vizat al drumului principal nr. 42 poate fi utilizat prin traversarea zonei cu circulație restricționată doar de acele vehicule de marfă a căror masă totală maximă autorizată, conform certificatului de înmatriculare, nu depășește 7,5 tone.

Fac excepție de la această restricție vehiculele de marfă a căror destinație o reprezintă orașele Biharkeresztes sau Artand (trafic de destinație) și care figurează în documentul de transport, precum și autobuzele, precizează joi MAE.

După introducerea interdicției, traficul de marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va utiliza exclusiv autostrada M4, care oferă un nivel de servicii superior și o alternativă sigură, în comparație cu drumul principal nr. 42.

În cazuri justificate, se poate solicita un permis de acces, care se eliberează gratuit, conform legislației ungare în vigoare, la compania ‘Magyar Kozut Nonprofit Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag’ (Compania Ungară de Drumuri Publice, Societate pe Acțiuni cu Funcționare Restrânsă, Nonprofit).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 și Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Publicitate

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 și Consulatului General al României la Gyula +36306357181.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: https://budapesta.mae.ro/https://szeged.mae.ro/https://gyula.mae.ro/https://www.mae.ro/. AGERPRES

Citeste mai mult

Educație

Jandarmii, în mijlocul elevilor din Dorohoi. Acțiune în cadrul campaniei „Școala ta în siguranță”

Publicat

Publicitate

În ziua de miercuri, 10 decembrie, 70 de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” Nr. 7 și Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Nr. 8 din municipiul Dorohoi au participat la cele două activități preventiv-educative desfăsurate de jandarmi în cadrul campaniei ,,Școala ta în siguranță”, adresată claselor gimnaziale.

Discuțiile cu elevii au abordat, în principal, subiecte precum siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.
De asemenea, jandarmii le-au explicat că ,,prietenii” virtuali nu au întotdeauna intenții bune și au făcut recomandări în ceea ce privește accesarea rețelelor de socializare și riscurile la care se pot expune utilizatorii acestora, prin acceptarea unor „provocări”, expunerea la pericolul hărțuirii sau furtului de date.
Activitățile preventive s-au încheiat cu explicarea modului de folosire responsabilă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și situațiile în care acesta poate fi apelat, precum și a interdicțiilor legale de utilizare a petardelor și artificiilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Amplă acțiune a polițiștilor și jandarmilor, la Dorohoi. Zeci de amenzi, un mandat de aducere executat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Dorohoi, împreună cu cei din  Mihăileni, Pomârla și cu sprijinul jandarmilor au desfăşurat activităţi pentru menținerea ordinii publice, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza localității Dorohoi și a zonelor limitrofe.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 60 de persoane și oprite pentru control, 51 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice, dintre care 5 pentru nefolosirea centurii de siguranță.

 

Publicitate

În același context, a fost retras un certificat de înmatriculare și a fost pus în executare un mandat de aducere.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending