Connect with us

Actualitate

Zilele municipiului Botoșani 2024: Debut cu multă LUME, mici și bere în această seară la Botoșani

Publicat

Publicitate

La Botoșani au debutat în această seară manifestările prilejuite de Zilele Municipiului Botoșani, organizate din nou în zona Cornișa, practic unul dintre cele mai mari parcuri de agrement din România.

Mii de oameni au ajuns încă înainte de ora 20 în acest perimetru dominat de distracție, mici și bere, mai ales în condițiile în care invitatul serii și cel care a deschis cu adevărat acest festival a fost îndrăgitul artist CARLA’S DREAMS.

Dacă inițial au urcat pe scenă DJ Radu și apoi ANDIA, CARLA’S DREAMS  a urcat pe scenă de la ora 20.45.

Mâine, începând cu ara 19.00, pe scenă sunt așteptați SAB DJ și THE URS pentru ca de la ora 21.00 botoșănenii să se poată bucura de RICO SANCHEZ&GIPSY KINGS PARTY

Sâmbătă manifestările vor continua cu Academia de Arte Modus Vivendi, Ragazzo Power School Dance, DJ Battle, SAB DJ versus DJ AYA și marele ŞTEFAN BĂNICA, care va fi Live în Concert la Botoșani.

Duminică, când este și ultima zi a acestei manifestări pe scenă vor urca Academia de Arte Modus Vivendi, Ragazzo Power School Dance, DJ Radu și THE MOTANS, pentru ca întreaga manifestare să se termine într-un moment special de focuri de artificii.

Publicitate

Iată câteva imagini din această seară de la Botoșani:

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Memorialul Ipotești: Vizite la creatori și colecționari de Zilele Eminescu

Publicat

Publicitate

Cum arată un atelier de lucru al unui pictor sau sculptor, masa de scris a unui scriitor, camera destinată repetiției unui artist, un spațiu de înregistrare sau biblioteca personală a unui cititor sau colecționar?

Răspunzând acestei curiozități, care vine din partea unui public tânăr, la început de cale, care își gândește un spațiu al său, Memorialul Ipotești invită creatorii și colecționarii să deschidă ușile și să primească vizitatorii în cadrul Zilelor Eminescu, care se vor desfășura în perioada 11-15 iunie 2025 la Ipotești și Botoșani.

Artiștii și colecționarii sunt rugați să comunice disponibilitatea de a primi vizitatori, până pe 20 mai 2025, la adresa: m.ipotesti@gmail.com.

comunicat de presă

Citeste mai mult

Eveniment

Prezidențiale 2025: AEP – Rezultate finale: George Simion – 40,96%; Nicușor Dan – 20,99%

Publicat

Publicitate

George Simion, candidatul AUR, a obținut 3.862.761 voturi (40,96%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate luni pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea tuturor proceselor verbale.

Pe locul al doilea se află candidatul independent Nicușor Dan, cu 1.979.767 de voturi (20,99%), fiind urmat de Crin Antonescu (Alianța electorală ‘România, Înainte!’), cu 1.892.930 de voturi (20,07%), și de candidatul independent Victor Ponta cu 1.230.164 de voturi (13,04%).

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 22 de ani, din Suharău, prins beat la volan pe un drum din comună

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 82, în comuna Suharău, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Citeste mai mult

Eveniment

IPJ Botoșani: Aproximativ 30 de premise de conducere au fost reținute în ultimele două zile

Publicat

Publicitate

În ultimele două zile, polițiștii botoșăneni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

 

Totodată, au fost organizate acțiuni punctuale pentru menținerea unui climat de siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate peste 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 340.000 de lei. Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

Publicitate

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 29 de permise de conducere, 11 dintre acestea fiind reținute pentru conducere sub influența alcoolului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending