Connect with us

Cultura

Zilele Eminescu, ediția iunie. Evenimentul are peste 30 de ediții

Publicat

Publicitate

ZILELE EMINESCU reprezintă o activitate unică în țară, organizată la Botoșani anual, în jurul datei de 15 ianuarie (ediția din iarnă) și în jurul datei de 15 iunie (ediția din vară). Evenimentul are peste 30 de ediții, iar Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a fost unul dintre actanții principali din momentul înființării sale, organizând manifestarea în parteneriat sau independent.

În anul 2024, ediția din iunie a Zilelor Eminescu se va desfășura în perioada 12-16 iunie, fiind organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Ministerului Culturii, prin programul Cultură scrisă, program Prioritar, și al Consiliului Județean Botoșani. Partenerii principali ai proiectului sunt Primăria Botoșani și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Pentru ediția din anul 2024, organizatorii propun un nou concept, care include: Festivalul de Debut, Târgul de Carte și Arte, gala de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. În cadrul acestor evenimente, vor avea loc: lecturi de poezie, ateliere, mese rotunde, lansări de carte, vernisări expoziții, dezbateri etc.

 

Programul evenimentelor:

Miercuri, 12 iunie

Publicitate

Ora 12:00 – Deschiderea Zilelor Eminescu, ediția iunie (conferință de presă) – Memorialul Ipotești, Sala Portaluri

Ora 12:30 – Petre Remus Troteanu,„ca o statornică revenire pe locurile natale”. Expoziție de pictură  – Memorialul Ipotești, Sala Portaluri

Ora 12:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Ipotești

Ora 12:00 – Cum îl recitim pe Eminescu? În dialog cu liceenii, Vasile Gribincea, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române – Liceul „Regina Maria”, Dorohoi

Ora 15:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Școala Gimnazială nr. 10, Botoșani

Ora 13:00; 15:00 – Ateliere de lectură regizată cu poeții debutanți în anul 2023, coordonate de poetul Cosmin Perța și artistul multimedia Iulian Morar – Memorialul Ipotești

Ora 17:00: – Poezie Eminescu – Micle, recital al elevilor Colegiului Economic „Octav Onicescu”, profesor coordonator – Carmen Băleanu – Botoșani, Parcul „Mihai Eminescu”

Ora 20:30 – Spectacol-lectură al poeților debutanți – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

 

Joi, 13 iunie

Ora 10:00; 15:00 – Ateliere de lectură regizată cu poeții debutanți în anul 2023, coordonate de poetul Cosmin Perța și artistul multimedia Iulian Morar – Memorialul Ipotești

Ora 12:00 – Deschiderea Târgului de Carte și Arte (conferință de presă) – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 12:30 – Exerciții de neclintire, spectacol susținut de actorii Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 12:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Școala Gimnazială nr. 8 „Elena Rareș”, Botoșani

Ora 14:00 – Între cer și pământ – expoziția personală a pictorului ieșean Constantin Tudor – Memorialul Ipotești, Sala „Horia Bernea”

Ora 15:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani

Ora 16:00 – Editura VINEA București. Repere ale literaturii române: Andrei Codrescu, Femeia neagră a unui culcuş de hoţi, poeme; Ion Pop, Avangardă spre ariergardă, ediția a II-a; Ioan Es. Pop, Lumea de fontă, antologie de poeme – prezintă: Nicolae Tzone – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00 – Personajele copilăriei. Atelier de pictură – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 16:00 – Poetul și provincia. Poeți botoșăneni la Ipotești – masă rotundă – Memorialul Ipotești

Ora 17:00 – Lecturi la edituri, citesc elevii Colegiului Economic „Octav Onicescu”, profesor coordonator – Carmen Băleanu – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Cum îl recitim pe Eminescu? În dialog cu poeții debutanți, Vasile Gribincea, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române – Memorialul Ipotești

Ora 17:00 – Poezie și imagini: atelier de ilustrare a versurilor lui Eminescu cu profesorii Genoveva Dolhescu și Ciprian Andrușcă – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 18:00 – Editura VINEA București, Prezentare de carte și recital de poezie. Nicolae Tzone, zece elegii, poeme; Ana Dobre, monografia critică: Nicolae Tzone: o fenomenologie poetică/Viața cealaltă și moartea cealaltă – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Galeria caricaturistului – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 18.30 – Editura CHARMIDES Bistrița. Lecturi și lansare de carte: Ion Mureșan, Introducere în poezie – moderator: Gavril Țărmaure – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 19:00 – Editura EIKON București. Prezentare de carte: Ștefan Munteanu, O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu, volumul I, II, III – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 20:30 – Spectacol-lectură al poeților debutanți  – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

 

Vineri, 14 iunie

Ora 10:00; 15:00 – Ateliere de lectură regizată cu poeții debutanți în anul 2023, coordonate de poetul Cosmin Perța și artistul multimedia Iulian Morar  – Memorialul Ipotești

Ora 10:00 – Lecturi la edituri, citesc elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”, Dorohoi, profesor coordonator – Iulia Șlincu – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 11:00 – Editura JUNIMEA Iași. Semne editoriale Junimea-Scriptor. Invitați: Gellu Dorian, Mircea A. Diaconu, Nicolae Corlat, Călin Dănilă, scriitori din Chișinău – moderator: Lucian Vasiliu – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 12:00 – Ediții bilingve la Editura VINEA: San Juan de la Cruz, El cántico espiritual / Cântarea întru duhul în transpunerea lui Șerban Foarță; Ruxandra Cesereanu, Femeia-cruciat/ La donna-crociato, traduceri în italiană de Giovanni Magliocco; Liana Sakelliou, Sequentiae, traducere din limba greacă de Angela Bratsou și Stavros Deligiorgis; Antonis D. Skiathás, αρχιτεκτονική τησ σιωπήσ/ Arhitectura tăcerii, poeme, traducere din limba greacă de Angela Bratsou – prezintă Nicolae Tzone – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 13:00 – Editura ARTES a Universității de Arte „George Enescu” din Iași – noutăți editoriale – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 14:00 – Editura PROSPEXI Dorohoi. Prezentarea cărților publicate – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00 – Casa de Editură MAX BLECHER București. Lansarea volumului vom trece de Marte nu imediat  de Șerban Mihalache și a revistei Poesis internațional, nr. 33 (1/2024) – redactor-șef: Claudiu Komartin. Invitați: Șerban Mihalache – prezintă: Ana Toma – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00 – Personajele copilăriei. Atelier de pictură – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Poezie și imagini: atelier de ilustrare a versurilor lui Eminescu cu profesorii Genoveva Dolhescu și Ciprian Andrușcă – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Editorii de poezie: Ce publicăm? Cum promovăm? Masă rotundă cu participarea editorilor invitați la Târgul de Carte. Moderator: Lucia Țurcanu – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Biblioteca de Poezie „VINEA”: Gabriela Hurezean, Striptease pe rug
(111 povești de iubire și alte devastări),
poeme; Daniela Șontică, Cântece pentru vrăbii și motoare, poeme; Cătălin Pavel, Contrescarpe, poeme; Adi Filimon, Tratat de nefericire, poeme; Marian Barbu, Femeie cu ghepard, poeme; Ioana Cosma, Visam că fumez cu Barthes

Anca Șerban Gaiu, Toată lumea îl iubește pe Chopin, poeme – prezintă: Nicolae Tzone – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Galeria caricaturistului – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 18:30 – Editura EIKON București. Seară de poezie: Vasile Iftime, Confesiunile Balaurului cu 7 inimi; Otilia Țeposu, Aerul din oase – moderator: Valentin Ajder – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 20:30 – Spectacol-lectură din Eminescu – poeții debutanți – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

 

Sâmbătă, 15 iunie

Ora 10:00 – Te Deum – Biserica familiei Eminovici

Ora 11:00 – Recital al poeților:  Rita Chirian, Nichita Danilov, Ion Mureșan, Lucian Vasiliu, Ioan Es. Pop – Memorialul Ipotești, Sala Horia Bernea

Ora 12:00 – Poezia de debut în anul 2023. Masă rotundă cu participarea membrilor juriului: Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Doris Mironescu, Andreea Pop, Simona Popescu, Adriana Stan, Andrei Terian, Lucia Țurcanu – Memorialul Ipotești, Sala Horia Bernea

Ora 13:00 – Acordarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum – Memorialul Ipotești, Sala Horia Bernea

Ora 14.00 – Muzeul, altfel, cu Trupa de teatru Drama Club a Colegiului Național „A.T. Laurian” – spațiile muzeale ale Memorialului Ipotești

Ora 14.00  – Editura ȘCOALA ARDELEANĂ Cluj-Napoca. Partea I. Sub semnul Poetului. Contribuții eminesciene ardelene. Lansare de carte: Eminescu. Trepte ale devenirii de Mircea Popa; Partea a II-a. Iustin Moraru 80. Lansarea volumului de poezii Calea bucuriei, autor: Iustin Moraru; Partea a III-a. Pariul editorului. Lansare de carte: Mai e puțin până treci strada (poeme), autor: Liviu Mircea; Partea a IV-a. Școala Ardeleană via Moldova: întâlnire cu Adrian Alui Gheorghe, Marilena Apostu, Daniel Corbu, Vasile Tudor, Lucian Vasiliu; Lansarea cărților:  Mușcătura de măr. Un dialog monografic, autori: Adrian Alui Gheorghe, Vlad Alui Gheorghe; Cămașa pătată de somn (poezii), autor: Marilena Apostu; Spre Fericitul Nicăieri. Antologie lirică, autor: Daniel Corbu; Și piatra mă va-îmbrățișa. Antologie de autor (2011-2024), autor: Vasile Tudor; Fragmonade. Poeme inedite (2018-2023), autor: Lucian Vasiliu – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 15:00 – Personajele copilăriei. Atelier de pictură – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 15:00 – Poezie și imagini: atelier de ilustrare a versurilor lui Eminescu cu profesorii Genoveva Dolhescu și Ciprian Andrușcă – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 16:00 – Lecturi la edituri, citesc elevii clubului „Unde fugim de acasă”, profesor coordonator – Dana Carcea –  esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00 – Galeria caricaturistului – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Editura EIKON București. Prezentare de carte: Vianu Mureșan, Rescrieri; Ștefan Ioan, Atom: forme de viață – moderator: Valentin Ajder – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Editura GRI București. Ce rost mai au scriitorii în România? În conferință,  Viorel Ilișoi – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 19:00 – Editura CHARMIDES Bistrița. Noutăți editoriale – prezintă: Gavril Țărmure – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

 

Duminică, 16 iunie

Ora 14:00 – Editura EIKON București. Prezentare de carte prezintă Valentin Ajder – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00: Proiecția și discutarea filmului de mediu-metraj „Elixir”. Regia: Nicolae Mărgineanu; Scenariul: Viorel Ilișoi; Cu: Maria Ploae, Doru Ana, Teodor Suditu – Cinematograful Unirea

Ora 17.30 – Recital de muzică  –  Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18.00 – Festivitatea de premiere a editurilor. Închiderea Târgului de Carte și Arte –  Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

 

Târgul de carte va avea loc pe Pietonalul Unirii din Botoșani și va fi deschis zilnic, de joi până duminică, între orele 10:00 și 20:00. Editurile vor face diverse promoții și oferte speciale la cărți.

La prima ediție a Târgului de carte și arte și-au anunțat prezența editurile: Agata, Artes, Casa de Editură Max Blecher, Charmides, Demiurg, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Eikon, Gri, Junimea, Lebăda Neagră, Polirom, Prospexi, Prut, Școala Ardeleană, Vinea.

 Programul Târgului de carte și arte va fi completat și cu alte prezentări și lansări de carte.

 

Comunicat de presă

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ceața a acoperit Municipalul, CFR Cluj a dat lovitura: FC Botoșani, prima înfrângere a sezonului

Publicat

Publicitate

Pe o ceață deasă, care a pus serioase probleme de vizibilitate, FC Botoșani a suferit prima înfrângere din actualul sezon de Superligă. Formația pregătită de Leo Grozavu a cedat vineri seară, pe Stadionul Municipal, scor 0-1, în fața vicecampioanei CFR Cluj, într-un meci care a deschis ultima rundă a anului competițional.

Unica reușită a partidei a venit foarte devreme. În minutul 5, Păun a trimis un șut precis, aproape de vinclu, profitând de o clipă de neatenție în defensiva gazdelor. A fost un gol care avea să cântărească decisiv într-o confruntare în care condițiile meteo au influențat clar jocul.

Din cauza ceții extrem de dense, organizatorii au fost nevoiți să schimbe mingea cu una de culoare roșie încă din minutul 8, pentru ca jocul să se poată desfășura în condiții acceptabile. Chiar și așa, vizibilitatea a rămas redusă pe toată durata întâlnirii.

FC Botoșani a încercat să revină în joc, iar cea mai mare ocazie a venit imediat după pauză. În minutul 48, după un corner executat de pe dreapta, Lopes a trimis incredibil peste transversală din 2-3 metri, ratând egalarea.

Prima repriză s-a încheiat la avantaj minim pentru clujeni, iar partea secundă a fost reluată de arbitrul Sebastian Colțescu în aceleași condiții dificile, cu ceața dominând atmosfera de pe Municipal.

Meciul a fost urmărit din tribune de 3.812 spectatori, iar confruntarea a pus față în față două echipe cu parcursuri complet diferite în acest sezon. FC Botoșani venea după un tur excelent, fiind una dintre surprizele plăcute ale campionatului. Moldovenii ocupă locul 3, cu 38 de puncte, la egalitate cu Dinamo, lider fiind Rapid, cu 39 de puncte.

Publicitate

De cealaltă parte, CFR Cluj traversează cel mai slab sezon din ultimul deceniu. Vicecampioana și deținătoarea Cupei României se află pe locul 11, cu 23 de puncte, la distanță atât de zona play-off-ului, cât și de cea de baraj. Victoria de la Botoșani era una necesară pentru echipa antrenată de Daniel Pancu, în condițiile în care diferența față de următoarea clasată, Farul, rămâne de patru puncte.

Partida a fost arbitrată la centru de Sebastian Colțescu, ajutat la cele două tușe de Sebastian Gheorghe și Mircea Grigoriu, în timp ce în camera VAR au fost delegați Ionuț Coza și Radu Ghinguleac.

Citeste mai mult

Administratie

O nouă porțiune din Autostrada A7 se deschide înainte de Crăciun: Românii vor circula și pe tronsonul Focșani–Adjud, anunță Sorin Grindeanu

Publicat

Publicitate

Românii vor putea circula pe încă o porțiune din autostrada Moldovei A7 chiar înainte de Crăciun. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților și fost ministru al Transporturilor, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, lucrările la sectorul de autostradă dintre Focșani și Adjud sunt pe ultima sută de metri, iar deschiderea circulației este deja planificată în aceste zile. Noul tronson are o lungime de aproximativ 50 de kilometri și face parte din Autostrada Moldovei (A7), unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România.

Pe toți cei 50 de kilometri ai acestui sector, asfaltul a fost deja așternut, marcajele rutiere sunt realizate, iar semnalizarea verticală este montată, condițiile fiind îndeplinite pentru deschiderea traficului în siguranță.

În total, până la finalul acestui an, se va circula pe 195 de kilometri din cei 319 kilometri ai Autostrăzii Moldovei, pe sectorul cuprins între Ploiești și Pașcani. Restul de 124 de kilometri urmează să fie finalizați anul viitor.

Finalizarea completă a A7 va permite circulația pe autostradă, utilizând A7 și A3, de la București până la Pașcani, pe o distanță totală de 372 de kilometri. Potrivit oficialilor, aceste investiții majore în infrastructura rutieră vor avea un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a Moldovei, facilitând transportul, atragerea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii botoșăneni au explicat elevilor Școlii Nr.11 Botoșani consecințele bullyingului. Acțiune derulată în cadrul Săptămânii ,,Școala Altfel”

Publicat

Publicitate

În cadrul săptămânii Scoala Altfel, elevii claselor a V-a B, a IV-a C si a V-a A de la Școala Gimnazială Nr.11 Botoșani au participat la o lecție de prevenire a delincvenței juvenile având ca teme bullying-ul și cyberbullying-ul, fenomene tot mai frecvente în rândul copiilor .

Activitatea a avut ca scop informarea și conștientizarea elevilor cu privire la riscurile mediului clasic și online, formele de manifestare ale cyberbullying-ului, precum și consecințele legale și psihologice ale acestui tip de comportament. Doamna inspector Venedict Diana, reprezentanta Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, a prezentat exemple concrete, adaptate vârstei elevilor, subliniind faptul că hărțuirea, amenințările, distribuirea de imagini sau mesaje jignitoare pot atrage răspunderea penală sau contravențională.

Pe parcursul lecției, elevii au fost încurajați să participe activ la discuții, să identifice situații de risc și să învețe modalități corecte de reacție în cazul în care devin victime sau martori ai bullying-ului sau cyberbullying-ului.

De asemenea, s-a pus accent pe importanța comunicării cu părinții, profesorii sau reprezentanții autorităților atunci când apar astfel de situații.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Vremea până la 19 ianuarie: diferențe mari de temperatură între regiuni. Cum va fi de Crăciun și de Anul Nou

Publicat

Publicitate

Meteorologii anunță o perioadă cu variații semnificative de temperatură de la o regiune la alta, până la jumătatea lunii ianuarie. Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice vor fi apropiate de cele normale în centru, mai ridicate în vest și mai scăzute în est și nord-est, cu episoade de ger la începutul anului 2026.

Săptămâna viitoare începe cu temperaturi de 4-5 grade în centru și est, 6-7 grade în sud și nord și 9 grade în vest. Minimele vor varia între -1 grad și 2 grade.

Vremea de Crăciun 2025

Începând cu ziua de ajun, 24 decembrie, sunt anunțate precipitații. Vor fi ploi în 24, 25 și 26 decembrie în vest. În centru este posibil să ningă chiar în ziua de Crăciun. În sud va ploua în 24 decembrie și s-ar putea să ningă în 26 decembrie. În est sunt anunțate ninsori în 24 și 27 decembrie.

Temperaturile vor fi de 5-6 grade în centru (minime de -2… 1 grad), 6-7 grade în vest (minime de 0-2 grade), 6-9 grade în nord (minime de -5…1 grad). Variații mari de temperatură sunt semnalate în perioada 24-26 decembrie în sud: se răcește de la 7 grade la 3 și apoi 0 grade). În est, temperaturile coboară de la 4 grade la 0 grade Celsius (cu minime de -7 grade din 26 decembrie).

Vremea de Anul Nou 2026

În perioada 31 decembrie – 4 ianuarie, vremea va fi mai rece. În centru sunt prognozate maxime de 0-2 grade și minime până la -9 grade. În noaptea de Revelion vor fi până la -8 grade. S-ar putea să ningă din 3 ianuarie.

În sud vor fi -1 grad…0 grade (-6 grade în noaptea de Revelion), în vest 1-3 grade (minime de -5…-6 grade), în este -3…-2 grade (minime de până la -9 grade), în nord -3 grade (minime până la -10 grade).

Publicitate

Vremea în prima minivacanță din 2026

În continuare, în perioada ce include zilele libere 6-7 ianuarie, vremea va fi deosebit de rece. Vor fi condiții de ger. În centru, maximele vor fi între 1 grad și -1 grad iar minimele coboară până la -10 grade.

În sud vor fi maxime de 0..-1 grad și minime de -7 grade. În vest vor fi 1-2 grade (minime de -7 grade), în est -3 grade (minime de până la -10 grade). În nord minimele coboară până la -11 grade și maximele ajung doar la -3 grade.

Se mai încălzește după 12 ianuarie, când sunt anunțate perioade cu ploi și ninsori în majoritatea regiunilor.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până în 19 ianuarie.

Vremea în săptămâna 22-28 decembrie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Acestea vor fi posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice, dar și mai coborâte în cele nord-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și sud-estice, dar și deficitar în cele nord-vestice. În rest, va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 29 decembrie – 4 ianuarie

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Vremea în săptămâna 5-11 ianuarie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 12- 19 ianuarie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending