Connect with us

Eveniment

Zi GREA pentru România. Întreaga țară va fi măturată de ciclonul Ashley. COD PORTOCALIU de ploi torențiale la Botoșani

Publicat

Publicitate

Suntem într-o zi foarte specială, pentru că România va fi, practic, măturată de acest ciclon, Ashley, spune, duminică dimineaţa, ministrul Mediului, Mircea Fechet. El afirmă că nu cantităţile de precipitaţii sunt problema, ci timpul foarte scurt în care va ploua, relatează mediafax.ro.

„Suntem într-o zi foarte specială, pentru că astăzi, la noapte şi mâine, România va fi, practic, măturată de acest ciclon, pe care îl numim Ashley. Deocamdată vom avea precipitaţii foarte mari, ceea ce pune pe toată lumea în alertă, pentru că avem foarte multe judeţe sub cod galben şi sub cod portocaliu. Practic, jumătate din România va fi în cod portocaliu începând din această după-amiază. Nu ne sperie neapărat cantităţile de precipitaţii, ci timpul foarte scurt în care e posibil să cadă aceste precipitaţii, motiv pentru care am făcut foarte multe comitete pentru situaţii de urgenţă, am făcut foarte multe întâlniri cu colegii mei, mă asigur că toată lumea e la datorie, indiferent de oră, indiferent dacă e weekend sau în timpul săptămânii”, spune Mircea Fechet.

El spune că va fi prezent în regiunile în care va ploua abundent.

„Mă asigur că toate instituţiile sunt bine coordonate, autorităţi publice locale, colegii de la Apele Române, împreună cu colegii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi multe alte instituţii. Urmează o zi lungă azi şi o zi grea cel mai probabil şi e posibil să fie o noapte şi mai grea pentru că acest ciclon va mătura practic România de la vest către est. Am mare încredere în toţi cei care sunt acum pe poziţii şi voi începe ziua cu judeţul Braşov, unde aşteptăm precipitaţii şi de 70 de litri pe metru pătrat. După care, bineînţeles, mă voi asigura că voi ajunge în cât mai multe locuri unde colegii mei lucrează şi nu fac asta neapărat pentru a-i verifica, pentru că toată lumea ştie ce are de făcut. Însă încerc să dau exemplu de acel plus de energie de care toată lumea va avea nevoie astăzi”, încheie Fechet.

O alertă meteo cod portocaliu este valabilă de sâmbătă, la ora 10.00, până duminică, la ora 12.00.

În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50…90 l/mp şi izolat de peste 100 l/mp.

Publicitate

Meteorologii precizează că, începând de duminică dimineaţa până luni seara, la ora 22.00, aversele se vor extinde în toată ţara, dinspre vest către est. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h.

În Moldova şi estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h. Vremea se va răci accentuat în toată ţara.

La munte, la altitudini în general de peste 1700 m şi cu precădere în Carpaţii Orientali, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Un cod portocaliu de ploi torențiale și abundente, dar și intensificări ale vântului au fost emise și pentru județul Botoșani de duminică seară până luni dimineață, la ora 10:00.

Județul Botoșani se va afla sub o avertizare meteorologică tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, de mâine seară, de la ora 20:00, până luni dimineață, la ora 10:00.

Aceasta se va manifesta prin perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și local peste 70 l/mp.
Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Nicolae Grigorescu (tronsonul cuprins între B-dul Mihai Eminescu și Calea Națională), Gheorghe Filipescu, Calea Națională nr. 80-90.

           Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni în regim de urgență pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

Citeste mai mult

Administratie

Vești bune pentru Darabani: Infrastructură modernă pentru un oraș care se dezvoltă

Publicat

Publicitate
Orașul Darabani va beneficia de un nou proiect major, de importanță deosebită pentru viitor, despre care se face vorbire de mult timp în comunitatea noastră.
În această săptămână, în prezența președintelui CJ Botoșani Valeriu Iftime și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate a Orașului Darabani, precum și extinderea a încă aproximativ 12km de rețea nouă de canalizare, pe lânga cei 25km ce sunt deja în execuție.
„Știu că acest tip de investiție nu reprezintă neapărat unul ce ne aduce beneficii imediate, creând mult disconfort tuturor pe parcursul implementării, dar trebuie să fim conștienți cu toții că nu ne putem dezvolta altfel decât construind mai întâi infrastructură principală! Mulțumesc atât președintelui CJ Valeriu Iftime pentru toată susținerea acestei noi investiții din comunitatea noastră cât și întregii echipe din Primăria Darabani pentru implicarea în scrierea acestui nou proiect!”, a spus primarul orașului Darabani,  Mihai-Alin Gîrbaci.

Citeste mai mult

Eveniment

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate, cu sprijinul și colaborarea conducerii liceului, s-a înscris și cea de educație pentru promovarea integrității, care a avut loc în sala de informatică a Școlii Gimnaziale nr. 17 Botoșani, din municipiul Botoșani, participând numeroși elevi ai claselor a X- a și un profesor coordonator din cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.

În acest context, au fost prezentate subiecte referitoare la competenţa și identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție, datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Botoşani, infracțiunile de corupție, noțiunea de funcționar public, instituții și instrumente de prevenire și combatere  a corupției existente în prezent, consecințele corupției, campanii și activități preventive desfășurate de către DGA, atitudinea/ reacția  față de corupție, modalități de sesizare, popularizarea sistemului telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806 și modul de funcționare al acestuia,  toate adaptate specificului vârstei participanților.

Au fost dezbătute dileme care reflectă conduita şi spiritul etic pe care trebuie să-l adopte în societate, subiecte ce țin de comportamentul legal și moral, aspecte referitoare la integritate şi noţiuni de educaţie juridică, fiind amintite titlurile campaniilor de prevenire derulate de Direcția Generală Anticorupție în scopul limitării fenomenului corupției în România, inclusiv în domeniul educației și învățământului.

Participanților le-au fost distribuite materiale preventive, în scopul încurajării semnalării faptelor de corupție la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806. Totodată, li s-a recomandat să acceseze site-ul DGA, în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial

Publicat

Publicitate

Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.

Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la 1 iunie 2026.

”Acest termen le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcțională a platformei, precum și un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeași amânare.

Cei deja înregistrați obligatoriu pot solicita ieșirea temporară din registru, iar cei care nu sunt înscriși trebuie să se înregistreze cu cel puțin 3 zile înainte de 1 iunie 2026”, a comunicat Guvernul.

Sistemul RO e-Factura a fost extins, de la începutul acestui an, şi asupra persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate, în baza CNP (cum ar fi operatorii foto/video, influencerii, prestatori de servicii diverse. Detalii, AICI

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending