Connect with us

Actualitate

Zeci de medicamente vor dispărea din farmaciile din România. UE a cerut suspendarea autorizației de comercializare. LISTA

Publicat

Publicitate


Motivul ar fi dovezile insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de testare, situație confirmată și într-un aviz al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), scrie alba24.ro. Zeci de medicamente vor dispărea din farmacii. Comisia Europeană a solicitat statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs. 

Decizia se bazează pe o evaluare ştiinţifică efectuată de EMA în urma unei cereri din partea agenţiei spaniole pentru medicamente.

„În urma evaluării sale ştiinţifice, EMA a stabilit că testele Synapse Labs privind aceste medicamente generice nu îndeplineau cerinţele stricte ale UE în materie de dovezi pentru a demonstra că sunt echivalente cu medicamentele de referinţă.

n acord cu statele membre ale UE, autorizaţiile de comercializare naţionale vor fi suspendate până când producătorii vor putea furniza date valabile şi fiabile pentru a demonstra echivalenţa.

Aceasta înseamnă furnizarea de date care să demonstreze că medicamentele generice eliberează în organism aceeaşi cantitate de substanţă activă ca medicamentele de referinţă”, precizează Comisia Europeană.

Publicitate

Zeci de medicamente vor dispărea din farmacii: Lista completă a medicamentelor vizate poate fi văzută AICI.

LISTA medicamenteelor de pe piața românească, din lista EMA.

 

Unele dintre medicamentele care au fost recomandate pentru suspendare pot avea o importanță critică (de exemplu, din cauza lipsei de alternative disponibile) în unele state membre ale UE.

Autoritățile naționale vor evalua situația și pot amâna suspendarea acestor medicamente pentru maximum 2 ani în interesul pacienților.

Companiile trebuie să trimită datele de bioechivalență necesare pentru aceste medicamente în termen de 1 an.

Informații pentru pacienți și profesioniști din domeniul sănătății
EMA a adus o serie de precizări pentru profesioniști, potrivit cărora nu este vorba despre faptul că aceste medicamente ar face rău ci doar despre faptul că nu sunt suficient testate.

Mai multe medicamente generice au fost suspendate de pe piața UE, deoarece compania care le-a testat este considerată nesigură.

Nu există dovezi că ar face rău sau că ar fi vorba despre o lipsă de eficacitate pentru niciunul dintre medicamentele afectate.

Cu toate acestea, medicamentele au fost suspendate până când sunt disponibile date justificative din surse mai sigure.

Pacienții care iau medicamentele afectate își pot contacta medicul sau farmacistul pentru informații despre alternative.

Autoritățile naționale din UE vor lua în considerare cât de critice sunt medicamentele individuale în țările lor și vor lua decizii finale cu privire la suspendarea sau permiterea acestora să rămână disponibile în timp ce sunt generate noi date.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Autostrăzile A7 și A8, contra cronometru: Finanțarea SAFE impune termene-limită clare pentru lucrările din Moldova

Publicat

Publicitate

Finalizarea unor tronsoane esențiale din Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8) este condiționată strict de respectarea termenelor impuse de finanțarea europeană SAFE – Security Action for Europe. Potrivit deciziei Comisia Europeană, acest program se va încheia la data de 31 decembrie 2030, ceea ce înseamnă că lucrările finanțate prin SAFE trebuie să fie finalizate până la acel termen-limită.

Finanțarea SAFE reprezintă un împrumut avantajos, contractat pe o perioadă de 40 de ani, cu o perioadă de grație de 10 ani și o dobândă de până la 3%. Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestui mecanism este faptul că nu afectează deficitul bugetar al României.

Pentru infrastructura rutieră, suma alocată prin programul SAFE este de aproximativ 4,2 miliarde de euro. Valoarea totală necesară pentru finalizarea tronsoanelor Pașcani–Siret (A7) și Moțca–Lețcani–Ungheni (A8) este însă mai mare, diferența urmând să fie acoperită de la bugetul de stat sau prin alte surse de finanțare.

Autostrada Unirii – A8, sub presiunea termenelor

În cazul Autostrăzii Unirii (A8), loturile aflate în gestiunea Compania Națională de Investiții Rutiere au termene clare pentru emiterea Ordinului de Începere a Lucrărilor (OIL), astfel încât proiectul să fie finalizat până la finalul anului 2030.

Lotul Moțca–Târgu Frumos, cu o lungime de 27 de kilometri și o perioadă de execuție de 36 de luni, trebuie să primească Ordinul de Începere a Lucrărilor cel târziu la 1 ianuarie 2028. Același termen este valabil și pentru tronsonul Târgu Frumos–Lețcani, de 28,6 kilometri, unde există și o condiționalitate suplimentară: un segment de autostradă din zona localității Podu Iloaiei trebuie finalizat în 14 luni, respectiv până în februarie 2029.

Tronsoanele Lețcani–DN24 (Iași), cu o lungime de 17,7 kilometri, și DN24 (Iași)–Pod Ungheni, de 15,5 kilometri, au, la rândul lor, perioade de execuție de 36 de luni, cu OIL stabilit cel târziu la 1 ianuarie 2028.

Publicitate

Autostrada Moldovei – A7, loturi gestionate de CNAIR

Pentru Autostrada Moldovei (A7), loturile sunt în responsabilitatea Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, iar termenele de execuție sunt mai scurte, de 24 de luni.

Lotul Pașcani–Roșcani, cu o lungime de 33 de kilometri, trebuie să înceapă lucrările cel târziu la 1 ianuarie 2029. Același termen este stabilit și pentru lotul Roșcani–Suceava (28,9 kilometri).

De asemenea, tronsonul Suceava–Dărmănești, realizat ca drum expres pe o lungime de 18,6 kilometri, precum și lotul Dărmănești–Bălcăuți, de 24,45 kilometri, au ca termen-limită pentru OIL data de 1 ianuarie 2029. Ultimul segment, Bălcăuți–Vama Siret, în lungime de 12,7 kilometri, tot drum expres, trebuie să respecte același calendar.

Lecția PNRR și riscul pierderii finanțării

Respectarea strictă a acestor termene este esențială pentru a evita situații similare celor apărute în cadrul PNRR, unde întârzierile au pus în pericol finanțarea unor proiecte majore. În cazul SAFE, nerespectarea calendarului ar putea duce la pierderea banilor europeni și la blocarea unor investiții strategice pentru Moldova.

În acest context, anii 2028 și 2029 devin decisivi pentru demararea lucrărilor, astfel încât până la 31 decembrie 2030 Autostrada Unirii și Autostrada Moldovei să fie finalizate și funcționale, conectând regiunea Moldovei la rețeaua națională și europeană de transport.

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția „Omagiu Ștefan Luchian”, ediția a XIX-a, reunește la Botoșani lucrări realizate de elevi din 44 de școli din întreaga țară

Publicat

Publicitate

În perioada 30 ianuarie – 8 februarie 2026, Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în spațiul Galeriile de Artă Ștefan Luchian, expoziția Concursului Interjudețean de Arte Plastice „Omagiu Ștefan Luchian”, ajunsă la ediția a XIX-a.

Expoziția-concurs este parte a manifestărilor dedicate Zilelor Liceul de Artă Ștefan Luchian și reprezintă un eveniment cultural de tradiție pentru comunitatea artistică locală și regională.

Evenimentul este organizat de liceul botoșănean, în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, consolidând colaborarea dintre mediul educațional și instituțiile de cultură din județ.

La această ediție au fost înscrise lucrări realizate de elevi proveniți din 28 de școli gimnaziale și licee teoretice, precum și din 16 instituții de învățământ vocațional, din mai multe județe ale țării.

Participarea numeroasă confirmă interesul crescut al tinerilor pentru artele plastice și pentru valorile promovate de creația marelui pictor Ștefan Luchian, personalitate emblematică a artei românești.

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani au fost coordonați de cadrele didactice Raluca Agavriloae, Monica Ailincăi, Andrei Alupoaie, Diana Alupoaie, Ciprian Andrușcă, Cristina Ciobanu, Genoveva Dolhescu, Alina Munteanu, Adina Strugariu și Elena Șurghin.

Publicitate

Lucrările expuse reflectă diversitatea tehnicilor și temelor abordate, punând în valoare creativitatea, sensibilitatea artistică și nivelul de pregătire al elevilor participanți.

Vernisajul expoziției va avea loc luni, 2 februarie 2026, începând cu ora 16:00, în prezența elevilor, profesorilor, părinților și a publicului iubitor de artă.

Accesul publicului este liber, iar expoziția poate fi vizitată pe întreaga durată a perioadei de desfășurare, în programul de funcționare al Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Mucenic Trifon

Publicat

Publicitate

Sfântul s-a născut în satul Lampsac din Frigia (Asia Mică), sat așezat în apropierea orașului Apomeea. Părinții lui au fost creștini și l-au crescut cu dragoste de Dumnezeu. Tânărul Trifon a fost binecuvântat din copilărie cu darul minunilor. La vârsta de 17 ani a tămăduit pe Gordiana, fiica împăratului Gordie (238-244). Reîntors acasă de la Roma, Trifon a început să propovăduiască învățătura Mântuitorului Hristos prin satele Frigiei, vindecând bolnavii în chip minunat.

Propovăduirea și faptele bune ale Sfântului Trifon s-au sfârșit o dată cu mucenicia și viața lui, în anul 250 de la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în orașul Niceea, în timpul persecuțiilor creștinilor din porunca împăratului Deciu (249-251). Trifon a fost prins cu alți tineri creștini și întemnițați din porunca lui Aquilin, prefectul Orientului. Toate încercările lui Aquilin de a-l face pe Sfântul Trifon să renunțe la credința în Domnul nostru Iisus Hristos și să aducă jertfă zeilor, au rămas zadarnice. În cele din urmă, Aquilin a poruncit moartea Sfântului Trifon prin sabie. Dus de ostași la locul de osândă, Sfântul Trifon s-a rugat și îndată și-a dat sufletul său Domnului Iisus Hristos, înainte ca sabia călăului să cadă asupra gâtului său.

În Molitfelnic, la rânduiala ce se face la țarini (holde), la vii și la grădini, când se întâmplă să fie stricate de sălbăticiuni sau de alte vietăți ca lăcuste, gândaci și altele, este integrată și Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon pentru păzirea grădinilor, a viilor și pentru toate holdele. Sfântul Mare Mucenic este cunoscut în Biserica Ortodoxă ca ocrotitorul ogoarelor, deoarece într-o primăvară, semănăturile locuitorilor din Campsada erau puse în pericol de o mulțime de lăcuste. Trifon s-a rugat lui Dumnezeu să scape ogoarele de pierderea lor, lucru care s-a și întâmplat. De atunci și până astăzi, Sfântul Trifon este cinstit ca ocrotitorul țarinilor și grădinilor oamenilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. CNSLR Frăția, apel la Avocatul Poporului

Publicat

Publicitate

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. Măsura, adoptată de Guvern în ultima ședință din 2025, are în vedere descurajarea „concediilor fictive”, dar stârnește nemulțumirea sindicatelor, informează alba24.ro

CNSLR Frăţia îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de urgenţă a guvernului prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.

Sindicatele consideră că această măsură, care urmează să fie aplicată începând cu 1 februarie, încalcă drepturile fundamentale ale lucrătorilor şi va produce efecte ireversibile asupra sănătăţii acestora, transmite RADOR.

În sesizare se pune sub semnul întrebării caracterul de urgenţă al actului normativ, în condiţiile în care acesta a fost publicat în decembrie anul trecut şi va fi aplicat abia în februarie.

Astfel, sindicatele apreciază că putea fi urmată procedura legislativă obişnuită, cu dezbatere parlamentară şi consultarea partenerilor sociali.

Reamintim că Guvernul a aprobat la finalul lui 2025 o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de la 1 februarie.

Măsura are caracter temporar, fiind aplicată în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, potrivit RFI.

Publicitate

Până acum, primele cinci zile de concediu medical erau suportate de angajator, iar indemnizația aferentă următoarelor zile era decontată din FNUASS (Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate).

Potrivit OUG, de luna viitoare, angajatul va suporta din propriul buzunar prima zi de concediu medical (prin diminuarea indemnizației), angajatorul suportă plata pentru zilele 2-6, iar din ziua a 7-a până la vindecare plata va fi făcută din bugetul FNUASS.

Guvernul a introdus și un mecanism temporar de control al concediilor medicale, prin care Casele de Asigurări de Sănătate pot verifica documentele medicale care au stat la baza concediului durata și corectitudinea completării certificatelor concordanța dintre diagnostic și recomandările medicale.

În situația în care se constată nereguli, pacientul poate pierde indemnizația de concediu medical.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending