Adevărata rețetă a sarmalelor tradiționale mai este păstrată în doar câteva cătune din nordul Moldovei. În pregătirea lor, puținele gospodinele care le mai preparǎ folosesc câteva secrete care transformă acest fel de mâncare într-o delicatesă absolută, scrie ADEVĂRUL.

Sarmalele sunt vedetele bucătăriei românești. Deși par mai degrabă preparat culinar de sărbătoare, se mănâncă oricând ai poftă. Cât despre originea lor, nu mai este mare secret că am împrumutat sarmaua de la turci sau de la tătari, depinde de zona geografică și de contactele avute de populațiile românești. Cert este că românii au reușit de-a lungul timpului să adapteze sarmaua, să o modifice și să-i adauge arome și ingrediente noi, așa încât a devenit un preparat culinar cât se poate de românesc.

De exemplu, un turc nici nu s-ar fi gândit să pună gura pe o sărmăluță moldovenească cu multă carne de porc. În orice caz, împrumutul sarmalei s-a făcut cu secole în urmă, pe linia Dunării, din raialele Bulgariei, în cazul muntenilor și oltenilor, dar și din estul sălbatic al stepelor nord-pontice prin intermediul hoardelor tătărăști, în cazul moldovenilor. Aparent, sarmalele pe care le mâncăm astăzi cu mare plăcere sunt aceleași dintotdeauna. În realitate, rețeta sarmalelor autentice moldovenești, considerate și de cei mai exigenți gurmanzi drept cele mai bune de pe teritoriul României, aproape că s-a pierdut definitiv. Acest preparat autentic avea secretele lui, puțin cunoscute astăzi, poate doar de câteva femei de la țară din cătunele tradiționale ale nordului Moldovei. Gospodinele din Ibănești, un astfel de sat, care păstrează tradiții foarte vechi, au divulgat secretele celor mai delicioase sarmale, cele de odinioară.

Sarmalele tradiționale se făceau fără orez și fără ulei

Ibăneștiul este satul reședință al comunei cu același nume și se află în județul Botoșani. Mai bine spus, în partea sa nordică, la granița cu Ucraina, pe lângă codrii Herței. Ibăneștiul este o zonă cu o tradiție arhaică aparte. Oamenii trăiesc la poalele Măgurii, un deal cât un munte, pe care s-a aflat o cetate dacică, dar și o mănăstire medievală, arsă în totalitate de tătari. Nu lipsesc nici urmele unui vechi fort, despre care oamenii locului spun că ar fi aparținut stăpânilor feudali ai Ibăneștilor, oameni de încredere ai voievozilor și păzitori ai frontierelor de nord.

Nici nu este de mirare că la Ibănești s-au păstrat obiceiuri, dar și preparate culinare vechi de câteva secole. Inclusiv sarmalele moldovenești autentice. Cu multe secrete care le diferențiază de ceea ce punem astăzi în farfurie. Femeile din neamul Țârliman au păstrat cu sfințenie rețeta, dar și secretele. Dacă sunt întrebate nu ezită să le divulge sperând că rețeta bătrânească de sarmale moldovenești nu se va pierde. În primul rând este vorba despre ingredientele folosite. O parte nu se mai folosesc deloc în prepararea sarmalelor fiind înlocuite cu altele, mai la îndemână în lumea modernă. La sarmaua autentică moldovenească se folosea carnea de porc. Carnea nu era dată prin mașina de tocat, fiind tăiată la bărdiță și lăsată ceva mai „bolovănoasă”. Apoi, în loc de orez, erau folosite crupele, adică o zdrobitură de cereale, în special grâul.

Sarmalele de Ibănești pe foc, la plită FOTO Cosmin Zamfirache

Primele sarmale moldovenești aveau o umplutură făcută din carne de porc, condimentată cu sare, cimbru,  amestecată cu ceapă tăiată mărunt și crupele din grâu. Umplutura era învelită în foi de viță de vie. Odată cu trecerea timpului și cultivarea roșiilor pe teritoriul românesc s-a trecut la varianta cu suc de roșii. Adică aceleași ingrediente menționate anterior, la care se adăuga și piperul, un alt colonial mai ușor de găsit de prin secolul al XIX lea și prin țările române, la care se adăuga sucul de roșii. În plus, apăruseră și variantele în care umplutura era învelită în foaie de varză murată. În concluzie, sarmaua autentic moldovenească trebuie să conțină carne de porc, ceapă tocată, crupe din grâu, sare, piper și cimbru. Foaia în care era învelită rămânea la latitudinea gospodinei, fie viță de vie, fie varză murată.

Ingredientul secret care dă aromă sarmalelor

Gospodinele moldovence care încă mai știu secretul vechilor sarmale dețin secretul gustului unic al acestora, aparent banal, dar decisiv. Este vorba despre untură. Ceapa folosită la umplutură se prăjea în untură de porc, la ceaun. Bine aromatizată, ceapa cu tot cu untura rămasă se punea în amestecul de carne și crupe oferind un gust unic și delicios. De multe ori, se adăuga și usturoi pentru eliberarea aromelor. „Neapărat ceapa undită în untură de porc. Se amestecă cu carnea de porc tăiată la bărdință, cu sare și crupe”, povestea Elena Țârliman, tezaur uman viu din Botoșani. Mai apoi, învelite în varză murată sau viță de vie, sarmalele se pun într-o oală de lut. Pe fundul oalei se aștern frunze de varză murată și abia apoi sarmalele. Printre sarmale se pune șuncă de porc rânduri-rânduri, dar și sucul de roșii.

La urmă se pune capacul și se dădea la rolă, adică la cuptorul de lut bine încins. Erau lăsate acolo și câte cinci ceasuri până când se topeau în gură. Mai nou, gospodinele din sat folosesc și oale metalice pe care le pun la foc pe plita cuptorului. Dar, în rest, procesul este același cu cel tradițional. Cele mai gustoase sunt, evident, sarmalele în oală de lut, făcute la cuptor. „Da, nu te poți abține de când le simți mirosul. Sunt cu totul altceva decât sarmalele făcute acum. Cele bătrânești au o aromă aparte, un gust unic, le simți mai bine la îmbucat. Din păcate, se fac tot mai puțin așa. Sunt pe cale de dispariție”, mărturisește un ibăneștean.

Renumitul jurnalist și scriitor Radu Anton Roman, un pasionat al gastronomiei românești, a divulgat și licoarea cea mai potrivită pentru a „stropi” sarmalele autentice. Este vorba despre vinuri roșii, chiar negre, având în vedere abundența de carne de porc. Radu Anton Roman vorbea de o Fetească Neagră, o Băbească Neagră sau chiar un Cabernet. Dacă vrem să mergem, însă, pe latura tradițională până la capăt, în nordul Moldovei cel mai bine merge la sarma, o spun deschis și localnicii, fie căpșnunica( n.r. un soi țărănesc, roșu și aromat), fie vinul cel negru și puternic, căruia în anumite părți ale județului i se zice „sculău”.  Evident, de la sarmale nu poate lipsi smântâna din belșug și pâinea de casă, făcută tot în cuptorul de lut.

Sursa: ADEVĂRUL

Cel mai mare om născut din femeie, Sfântul Ioan Botezătorul, și-a pierdut viața prin tăierea capului de către regele Irod. Odorul de mare preț al sfintelor sale moaște a fost în mai multe rânduri pierdut și redescoperit. Biserica Ortodoxă dedică ziua de astăzi tocmai amintirii bucuriilor regăsirii sfintelor sale moaște.

Cunoaștem din relatările Noului Testament cum Sfântul Profet Ioan Botezătorul a fost decapitat de către Irod ca împlinire a unei nelegiuite făgăduințe. Fericitul Ieronim și istoricul bizantin Nichifor Calist ne-au lăsat în scris soarta pe care a avut-o sfântul trup al Botezătorului după moartea sa.

După ce capul lui Ioan a fost tăiat, Irodiada i-a înțepat limba cu acul său de păr. Astfel, ea a batjocorit limba care nu a pregetat să mustre cu profetic curaj nelegiuirea incestuoasă în care se afla familia regelui Irod. Trupul lui Ioan a fost aruncat spre hrană câinilor, dar ucenicii lui Ioan l-au luat în ascuns și l-au dus în Sevasta. Sfântul cap al Botezătorului a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns al palatului. Despre aceasta știa doar regina și o apropiată a ei, Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod. Ioana este menționată în Evanghelia după Luca între femeile mironosițe.

Ea a mutat capul într-un loc ascuns pe Muntele Măslinilor unde a rămas tăinuit pentru câteva sute de ani. În timpul împăratului Constantin, Sfântul Ioan s-a arătat de mai multe ori la doi monahi care i-au descoperit cinstitul cap. De la cei doi monahi, tot prin voința Sfântului Ioan, Sfintele moaște au ajuns în casa unui olar evlavios și a surorii sale, revărsând multe binecuvântări asupra acestor binecredincioşi. Capul Sfântului Ioan a ajuns apoi, într-un mod nefericit, în posesia unui monah arian numit Eustațiu care l-a ascuns într-o peșteră lângă Emesa. În apropierea peșterii s-a construit o mânăstire, însă monahii nu știau de faptul că moaștele Sfântului Ioan erau ascunse în apropiere.

Aflarea cinstitului cap al Botezătorului a avut loc după mulți ani, în anul 452 când arhimandritul Marcel, starețul mânăstirii și un frate Isachie au văzut în timpul rugăciunii din Biserică un foc mare la peștera apropiată. Starețul Marcel a fost apoi trezit din somn de Sfântul Ioan și mergând a săpat în locul descoperit de acesta. Sfintele moaște au fost duse la catedrală de către episcopul Uranius al Emesei de unde au fost mutate apoi la Constantinopol. În timpul prigoanei împotriva sfintelor icoane și a sfintelor moaște poruncite de împăratul Leon Isaurul, Sfântul Cap al Botezătorului au fost ascunse de către creștinii evlavioși în ținutul Pontului la Comani.

Tot prin descoperire minunată au fost aflate aici în secolul al XI-lea și aduse înapoi de către patriarhul Ignatie al Constantinopolului. Bucuriile acestea ale regăsirii prin arătare minunată le-a fost dedicată ziua de astăzi, zi în care Sfântul Ioan Botezătorul mijlocește deosebit pentru sufletele celor ce îl cinstesc cu evlavie.

Badmintonul din Botoșani și din întreaga țară își ia astăzi rămas bun de la cel mai mare antrenor pe care aceste meleaguri l-au dat vreodată. Daniel Hrițcu, un Maestru Emerit al Sportului, a lăsat o moștenire de neprețuit în lumea sportului, fiind un mentor deosebit pentru zeci de generații de copii.

Timp de aproape trei decenii, Daniel Hrițcu a fost sufletul secției de badminton a Clubului Sportiv Botoșani. Prin mâinile sale au trecut sute de sportivi care au obținut rezultate excepționale atât pe plan național, cât și internațional.

„Profu”, așa cum era cunoscut și respectat de toți cei care l-au avut ca antrenor, a reușit să modeleze și să șlefuiască talente care au dus numele Botoșaniului și al României pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor.

Fost handbalist, Daniel Hrițcu a ales să își dedice viața badmintonului după încheierea carierei sportive. Chiar dacă drumul său s-a schimbat, pasiunea și devotamentul față de sport au rămas aceleași. A „dat ora exactă” în nenumărate rânduri, prin rezultatele extraordinare obținute de sportivii pe care i-a îndrumat.

„Astăzi, când veștile triste ne aduc în față dispariția sa, întreaga comunitate de badminton din Botoșani și din România este în doliu. Rămas bun, „Profu”! Moștenirea ta va trăi mereu în fiecare sportiv care a avut privilegiul de a te cunoaște și de a învăța de la tine”, au transmis cei care l-au cunoscut și l-au prețuit ăe marele antrenor.

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 23 februarie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 23 februarie 2025:

Loto 6/49: 23, 43, 21, 32, 1, 49

Loto 5/40: 19, 18, 31, 16, 1, 17

Joker: 42, 14, 6, 44, 40 +9

Noroc: 5 1 9 6 5 0 3

Noroc Plus: 1 2 5 6 6 8

Super Noroc: 1 0 9 8 2 6