Connect with us

Actualitate

Zeci de analfabeți și-au luat permisul de conducere la ”tarif” între 3000 și 7500 euro. Operațiunea „sufleorul”

Publicat

Publicitate

Poliția a reținut 9 suspecți într-un dosar în care un instructor auto și alt bărbat au racolat zeci de persoane neșcolarizate și le-au ajutat să obțină permisul de conducere. ”Tariful” pentru permis era între 3000 și 7.500 de euro.

Potrivit IPJ Ilfov, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au depistat în flagrant, marți, trei bărbați, respectiv un candidat, un instructor auto și un „sufleor”, care ar fi fraudat proba teoretică, componentă a examenului pentru obținerea permisului de conducere, organizat de SRPCIV București.

Candidatul, în vârstă de 32 de ani, ar fi intrat în sala de examen purtând tehnică audio-video pe haine și în urechi, aceasta permițându-i „sufleorului” să vadă monitorul și să transmită răspunsurile corecte beneficiarului.

 

La aceeași dată, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au desfășurat trei percheziții: la sediul unei școli de șoferi, din București și la domiciliile a două dintre cele trei persoane, depistate în flagran

Polițiștii au identificat alte 56 de persoane, cu privire la care exista suspiciunea că ar fi fraudat proba teoretică, pentru obținerea permisului de conducere. Marți, 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov s-au deplasat în județele Iași, Călărași, Bacău, Ialomița și București. Au fost conduse la sediul IPJ Ilfov 43 de persoane, pentru cercetări.

Ulterior, au fost reținute, pentru 24 de ore, 9 dintre cele 46 de persoane, urmând ca acestea să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri de luare a măsurilor preventive.

Publicitate

Cum opera rețeaua ”sufleorul”

Polițiștii au constatat că, în perioada 2018-2022, un instructor auto, în vârstă de 43 de ani, împreună cu un bărbat (sufleor), în vârstă de 28 de ani și fără calitate, au racolat zeci de persoane neșcolarizate și le-au sprijinit să fraudeze proba teoretică, componentă a examenului pentru obținerea permisului de conducere, organizat de SRPCIV București.

Ca mod de operare, candidații urmau să intre în sala de examen, purtând pe îmbrăcăminte și în urechi tehnică de natură a permite să filmeze monitorul și să comunice în exterior cu „sufleorul”, acesta din urmă transmițându-le răspunsurile.

Suma solicitată pentru obținerea în mod fraudulos a permisului de conducere era cuprinsă între 3000 și 7500 euro.

În acest dosar, polițiștii fac cercetări pentru fals intelectual, fals informatic fals în declarații și abuz în serviciu, urmărirea penală fiind sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Potrivit Poliției Ilfov, în activitatea infracțională, nu au fost angrenați lucrători din cadrul DRPCIV.

sursă: IPJ Ilfov

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr de 25 de ani, din comuna Ripiceni, dus cu escortă la locul de detenție

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Postului de Poliție Ripiceni au identificat, marți, un tânăr, de 25 de ani, din comuna Ripiceni, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Săveni, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 Acesta a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

 Bărbatul a fost identificat la domiciliul din localitatea Ripiceni și condus de către polițiști la Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei.

Citeste mai mult

Eveniment

Titularizare 2025: Rata de promovare la nivelul județului Botoșani a crescut după contestații

Publicat

Publicitate

În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare la nivelul județului Botoșani a crescut la 44,6%, cu 2,9% față de cea inițială (41,7%).

Anul acesta, la nivelul județului Botoșani, numărul total al contestațiilor depuse a fost de 136În cazul a 135 contestații (0,99 %), notele au fost modificate astfel: pentru 74 de lucrări contestate notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 61 de lucrări notele inițiale au fost micșorate. 1 candidat a rămas cu nota nemodificată.

Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: un candidat a obținut nota 10 (zece), 248 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, restul obținând note sub 7 (șapte).

Reamintim că în centrele de evaluare au fost notate 558 de lucrări, întrucât 71 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă/proba practică, minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă/proba practică, minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților care au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul național, sesiunea 2025, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, la nivelul județului în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care au susținut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va avea loc în perioada 31 iulie – 1 august 2025, conform unui grafic care va fi afișat pe site la adresa https://isjbotosani.ro/

Publicitate

„Mă bucur să văd interesul constant pentru ocuparea posturilor disponibile în unitățile de învățământ din județul Botoșani. Rezultate finale publicate astăzi constituie un indicator relevant privind capacitatea sistemului de învățământ de a atrage și valida personal didactic competent. Procesul de repartizare pe posturi se va desfășura conform calendarului, cu respectarea prevederilor metodologice, în perioadele stabilite. Inspectoratul Școlar Județean Botoșani va asigura transparența și corectitudinea acestui demers, ca de fiecare dată.

Adresez mulțumiri membrilor comisiilor de organizare, colegilor din unitățile de învățământ implicate și tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a concursului.” a declarat prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Citeste mai mult

Eveniment

FC Botoșani l-a transferat pe atacantul ucrainean Mikola Kovtaliuk

Publicat

Publicitate

FC Botoşani a anunţat miercuri transferul atacantului ucrainean Mykola Kovtalyuk.

Născut pe 26 aprilie 1995, la Sambir (Ucraina), Kovtalyuk evoluează ca atacant central, având o înălțime de 1,91 m. El a semnat un contract pe un an cu FC Botoşani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.

Kovtalyuk vine la Botoșani din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Kolos Kovalivka, echipă din prima ligă a Ucrainei. De-a lungul carierei, a mai evoluat în țara natală pentru Vorskla Poltava, Arsenal Kiev și FC Poltava.

Experiența sa internațională include prezențe în campionatul Georgiei, la FC Dila Gori, Dinamo Tbilisi și Kolkheti-1913, în Kazahstan la Shakhter Karaganda și Akzhayik, precum și în Slovacia, la Zemplin Michalovce.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultate finale TITULARIZARE 2025: Au fost publicate notele la proba scrisă, după contestații. Situația din Botoșani și din țară

Publicat

Publicitate

Rezultate finale Titularizare 2025: Ministerul Educației a anunțat că a publicat miercuri, 30 iulie, rezultatele finale la Titularizare 2025. Dintre cei 630 de candidați cu lucrări în Alba, 155 au depus contestații.

AICI, rezultate finale Titularizare 2025 – situația după contestații pe țară (harta județe).

AICI, rezultate finale Titularizare 2025 din județul Botoșani.

Titularizarea este concursul național de ocupare a posturilor didactice, de angajare în învățământ. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte). Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Ședințele de repartizare încep în 31 august.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending