Connect with us

Eveniment

Vreme neobișnuit de caldă, în România. Temperaturi de până la 23 de grade Celsius. ANM schimbă complet prognoza

Publicat

Publicitate

Vreme neobișnuit de caldă, în România. Temperaturi de până la 23 de grade Celsius, dar și rafale de până la 100 km/h.

„Din punct de vedere termic, temperaturile se situează cu mult peste ce trebuie să înregistrăm la această dată. Vorbim despre temperaturi pe parcursul zilei de astăzi cuprinse, la nivelul întregii țări, între 4 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei, și până la 20, 21, poate chiar 22 de grade prin sudul extrem al teritoriului”, a precizat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, meteorologul ANM Iris Răducanu.

Codul galben este valabil până la ora 10:00 pentru intensificări ale vântului care vizează zona de nord-vest, nord, centrul, sudul și sud estul țării, zonele de munte, dar acesta se va prelungi până mâine dimineață pentru nordul Crișanei, Maramureș, Dobrogea, nord-estul și estul Munteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldova, acolo unde vântul va continua să prezinte intensificări cu rafale în general de 55-60 km/h, ar la munte, în continuare viteze de 70-80 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Orientali rafalele vor fi de 90-100 km/h, a mai spus meteorologul

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bărbat de 57 de ani, din Ripiceni, trimis în judecată pentru „tentativă de omor”

Publicat

Publicitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului V.C., în vârstă de 57 de ani, din com. Ripiceni, jud. Botoșani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.

S-a reţinut că, în data de 16.09.2020, în jurul orei 23.30, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a înțepat cu un cuțit persoana vătămată C.C.D. la nivelul gâtului, cauzându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un șofer care a încercat să treacă Vama Stânca la volanul unui autoturism fără drept de circulaţie în România

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean R. Moldova, care s-a prezentat la control la volanul unui autoturism, fără drept de circulație pe teritoriul României.

 

În data de 23 iunie a.c., în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 24 de ani.

Colegii noștri au constatat că autovehicolul are aplicate plăcuțe de înmatriculare provizorii, eliberate de autoritățile germane, dar fără drept de circulație în România.

Bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul de la un cetățean din Germania, iar la biroul de înmatriculări i s-a comunicat că poate circula cu numerele provizorii până în R. Moldova, fără să știe că nu are drept de circulație în România.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

Educația în noul program de guvernare: Orar extins 8–17 și burse adaptate

Publicat

Publicitate

Programul de guvernare care propune extinderea orarului școlar pentru elevi, sub denumirea „Școală de la 8 la 17”, vizează o reformă importantă în sistemul de educație din România, scrie alba24.ro.

”Dezvoltarea și susținerea programului „Școală după școală”, prin asigurarea unui cadru legal clar, care să stimuleze și să încurajeze primăriile și agenții economici să investească în activități educative complementare, inclusiv pilotarea și generalizarea programului Școală de la 8 la 17.

Celelalte programe se află deja în derulare și se vor susține în baza unei analize cost-beneficiu”, prevede programul de guvernare.

Alte măsuri

Se propune extinderea școlilor-pilot pentru inovații curriculare și învățământ dual.

Manualele vor fi completate cu platforme de e-learning și alte instrumente interactive.

Publicitate

Se va acorda o atenție sporită educației timpurii și infrastructurii de creșe.

De asemenea, se va urmări consolidarea statutului profesorilor prin susținerea formării și dezvoltării profesionale a acestora, intrarea în sistem pe bază de merit, prin salarii competitive și evaluări bazate pe performanță (inclusiv, spre exemplu, privind congruența dintre notele elevilor în școală și la examenele naționale).

Program de guvernare: burse școlare

Bursele trebuie să reflecte adecvat suportul pentru condiții socioeconomice dificile și/sau pentru excelență educațională, potrivit programului de guvernare.

”Dimensionarea bugetului se va face prin raportare la practici europene și la condițiile de sustenabilitate pe care și le permite țara.

Ținând cont de faptul că bursele nu se impozitează, fondul de burse/bursele care se raportează la salariul minim pe economie se va raporta la valoarea netă a salariului minim”, potrivit sursei citate.

Citeste mai mult

Eveniment

Comunicat: PSD intră la guvernare pentru o Românie stabilă și echitabilă

Publicat

Publicitate

Partidul Social Democrat își asumă cu responsabilitate actul guvernării, într-un moment de răscruce pentru România. Țara traversează o perioadă dificilă, în care este nevoie de decizii raționale, soluții realiste și, mai ales, stabilitate politică. PSD a ales să nu rămână pasiv în fața instabilității, ci să intervină activ pentru a asigura echilibrul guvernării și continuarea dezvoltării țării.

          „Nu ne-a fost ușor să luăm această decizie, mai ales în urma atacurilor concertate la adresa noastră. Am fi putut rămâne în Opoziție, să privim de pe margine. Dar am ales să fim responsabili. Am ales să fim parte din soluție, nu spectatori la problemele oamenilor. Știm că urmează vremuri complicate, dar credem că România are nevoie acum, mai mult ca oricând, de o guvernare coerentă, care să pună oamenii pe primul loc”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

          Intrarea PSD la guvernare înseamnă, în mod concret, protejarea celor mai vulnerabili. Fără această implicare, TVA-ul ar fi crescut inclusiv la alimente și medicamente, pensionarii ar fi fost taxați în plus, iar povara economică ar fi căzut pe umerii celor care și așa duc un trai greu. „Nu putem asista nepăsători la creșterea sărăciei și la adâncirea inegalităților. Ne-am așezat la masa negocierilor cu un obiectiv clar: să protejăm românii cu venituri mici și medii. Și am reușit! Cota generală de TVA a rămas la 19%, iar pentru alimente și medicamente la 9%. Pensiile sub 4.000 de lei rămân scutite de CASS, iar taxarea tranzacțiilor bancare, o măsură profund nedreaptă, nu va fi introdusă”, a mai spus liderul PSD Botoșani.

          PSD a intrat la guvernare și pentru continuarea dezvoltării comunităților locale din întreaga țară. „Gândul meu rămâne acasă, la oamenii care mi-au acordat încrederea lor. Voi lupta în continuare, la București, pentru proiectele care pot transforma județul nostru: investiții în spitale, în drumuri, în educație, multe pe care le-am demarat în mandatul trecut. De asemenea, vreau ca noul Guvern să fie un partener real al comunităților locale, nu un obstacol și să le susțină programele de dezvoltare. Județul Botoșani are nevoie de continuitate și seriozitate, iar botoșănenii știu că PSD este echipa care muncește zi de zi pentru rezultate, nu doar pentru aplauze. Oamenii au nevoie de sprijin real, nu de jocuri politice. Asta ne-am asumat și asta vom continua să facem”, a conchis Doina Federovici.

 

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending