Într-un colț al Botoșaniului, unde odinioară doar liniștea unui parc acompania pașii celor grăbiți, s-a născut, din jertfă și rugăciune, o biserică. Nu doar din piatră și cupru, ci și din cuvânt. De 22 de ani, Parohia „Izvorul Tămăduirii și Sfântul Haralambie” scrie, cu suflet și condei, o pagină vie a credinței: „Foaia religioasă săptămânală Izvorul Tămăduirii”.

Această publicație nu este doar o simplă revistă parohială. Este un glas al Bisericii care, număr după număr, cheamă la lumină, la comuniune și la trăirea tainelor dumnezeiești. Încă din 15 februarie 2004, când a apărut primul număr – mai degrabă un program liturgic decât un material editorial – s-a simțit nevoia unui dialog profund cu sufletul credinciosului. De atunci și până astăzi, cu peste 2000 de apariții, foaia religioasă a devenit o cronică a trăirii, o punte între altar și inimile celor care caută mântuirea.

Inițiativa a fost semnul unei viziuni profunde, născute în inima preotului Ioan Alupoaiei, cel care a zidit nu doar pereți sfințiți, ci și o comunitate. În anii când Parohia „Izvorul Tămăduirii” își făcea pașii timizi în viața liturgică, totul părea fragil. Într-un tramvai dezafectat, devenit loc de rugăciune, s-a rostit pentru prima dată numele lui Dumnezeu într-un lăcaș improvizat, dar plin de Duh. Era 13 martie 2003. Și până la 25 noiembrie același an, „biserica din tramvai” a fost loc de închinare, de început și de nădejde.

Încercările nu au lipsit. Două incendii – unul la capelă, altul la acoperiș – au pus la încercare rezistența credinței. Dar focul jertfei nu s-a stins. Astăzi, în locul tramvaiului, se înalță o biserică de zid, cu turlă spre cer și catapeteasmă din stejar, cu icoane care privesc din veșnicie. Sfântul Altar este pictat, iar sufletele celor ce pășesc în acest spațiu se simt mai aproape de Împărăție.

Dar dincolo de ziduri, rămâne cuvântul. Foaia religioasă săptămânală a devenit altarul scris al parohiei. A transmis, cu răbdare și inspirație, chemarea lui Hristos: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați…” A vorbit despre evenimentele bisericii, despre sărbători, despre viețile sfinților, dar mai ales despre viața trăită în comuniune. A devenit un glas pentru cei ce nu puteau rosti și o lumină pentru cei ce căutau sens.

Această publicație este, fără îndoială, dovada că Biserica nu este o clădire. Este o familie. Este o respirație comună. Este iubirea care lucrează, în fiecare duminică, o nouă înviere în suflete. Nu este egocentrică, ci misionară. Nu este rece, ci lucrătoare, în duh și adevăr.

După 22 de ani, „Foaia religioasă Izvorul Tămăduirii” nu este doar o arhivă. Este un document viu, care pulsează cu fiecare rugăciune rostită în taină, cu fiecare lacrimă ștersă în tăcere și cu fiecare bucurie împărtășită în credință. Este un dar. Un izvor.

La ceas aniversar, să le spunem celor ce au scris, editat, tipărit și răspândit această lucrare: La mulți ani binecuvântați! Și la cât mai multe suflete atinse de cuvânt!

La mulţi ani şi la cât mai mulţi cititori!

Parlamentul a aprobat o modificare a Codului Rutier 2025, care le oferă șoferilor posibilitatea de a reduce perioada de suspendare a permisului auto dacă achită amenda contravențională.

Parlamentul a adoptat marți proiectul legislativ care introduce o condiție suplimentară pentru șoferii care doresc să își reducă perioada de suspendare a permisului de conducere, respectiv plata amenzii contravenționale.

Modificare Cod Rutier 2025. Noua condiție pentru reducerea suspendării permisului

Conform noii legislații, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, șoferii trebuie să îndeplinească trei condiții:

• admiterea la testul de verificare a cunoștințelor rutiere
• deținerea permisului auto de cel puțin un an
• dovada achitării amenzii contravenționale ce a dus la suspendarea dreptului de a conduce.

Proiectul a fost inițiat de USR. Inițiatorii susțin că măsura va contribui la reducerea numărului de accidente rutiere și la îmbunătățirea sistemului de colectare a amenzilor, potrivit Mediafax.

Biserica Militară Botoșani va găzdui în data de 8 mai 2025, începând cu ora 17:00, întâlnirea Cercului Pastoral Misionar „Sfântul Spiridon”.

Din acest cerc fac parte parohiile din partea de sud-est a municipiului Botoșani și prin rotație, la fiecare Biserică parohială se oficiază în sobor câte o slujbă și se prezintă o temă misionară.

În cadrul întâlnirii de joi, se va oficia Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema „Părintele Cleopa, mare mărturisitor și duhovnic”, de către Preot Teodor Cenușă, slujitor la Biserica Militară Botoșani.

Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, binecuvântează lumea, din vreme în vreme, cu genii ale sfinţeniei destinate a arăta pământenilor calea către o vieţuire adevărată întru dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Părintele Cleopa, adică Sfântul Cuvios Cleopa de Sihăstria, a fost un astfel de om. Dumnezeu l-a rânduit să vieţuiască în vremuri grele pentru a fi călăuză celor ce caută calea spre Împărăţia Cerurilor.

CERCUL PASTORAL MISIONAR „SF. SPIRIDON”

Parohii, lăcașuri de cult și slujitori:

1. Biserica „Sfântul Ilie”, Preot Lucian Leonte, paroh, Pr. Constantin Leonte, co-slujitor;
2. Biserica „Duminica Mare”, Preot Florin Marcu, paroh;
3. Biserica „Înălțarea Domnului”, Preot Thoader Pețenchea, paroh;
4. Biserica „Izvorul Tămăduirii”, Preot Daniel Țăranu, paroh;
5. Biserica „Sfântul Pantelimon”, Preot Constantin Iordache, paroh;
6. Biserica Militară „Sfântul Voievod Ștefan”, Preot Teodor Cenușă, slujitor;
7. Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe”, Preot Ionuț Moise, misionar de caritate;
8. Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” II, Preot Mihail Ulman, paroh.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

EMINESCU PEDAGOG ( III )

Din studiul  arhivei eminesciene, Toma Chiricuță concentrează   astfel punctele de vedre ale lui Eminescu privind  rolul pedagogului și pedagogia ca știință: „Am avea, în primul rând, preciziunea că PEDAGOGIA, ca toate științele, practice și teoretice, este o știință națională, o știință care caută să înțeleagă și să interpreteze în armonie cu scopul propriu ei, acela al educației, ființa caracteristică a „spiritului național”, iar în pedagogii noștri, și în orice pedagog din lume, Eminescu ar vedea niște „eroi” care lucrează numai pentru națiunea lor, pentru susținerea și înălțarea spiritului național, care se străduiesc spre a aduna isvoarele sucului vieții lor în spiritul public comun și spre a-l aduce pe acesta la înflorire”.

Toma Chiricuță ne îndeamnă să nu privim această aserțiune prin prisma abstractului și a universalului, ci „… cu o adâncă pătrundere obiectivă, cu ajutorul tuturor elementelor  celorlalte ale scrisului lui Eminescu, și mai încolo a celui umanitar”.  Eminescu vorbește despre „cei culți” și „ cei ce știu”: „Cei culți dintr-o națiune sunt cred, care mai dintâi și cu deosebire recipiază cele câștigate pe terenul științei pentru spiritul public, și de aceea  nu-i indiferent  dacă numărul de oameni culți, ce-și apropie știința și rezultatele ei este mai mare sau mai mic”, iar pentru a înțelege spusele lui Eminescu,  plusează Toma Chiricuță: „Înălțimea și demnitatea spiritului național nu se determină numai prin cuprinsul celor știute (în știință), ci și după întinderea numerică a celor culți”.

Eminescu pune raportul dintre știință și cultură, adică dintre „învățați” și „culți” printr-o metaforă: „ Pe pomul cunoașterii, care crește din pământul spiritului național, știința se poate compara cu acele întinse puteri agente,  care sugând și alăptând scot sucurile din adâncimile isvorâtoare și-l trimit modificat în toate ramurile; trunchiul și rădăcinile sunt purtătorii consistenți ai științei, învățații; viața firească, văzută frumoasă și mirositoare în frunze, flori și fructe, este cultura generală”.

Sistematizează din Eminescu autorul Toma Chiricuță: 1) ȘTIINȚA este acțiunea națiunii, săvârșită prin „învățați”, de a se cunoaște și a se prețui obiectiv în sine însăși, ca atare ea este supraindividuală, colectivă, a națiunii și prin aceasta a umanității; 2) CULTURA este individuală, deoarece ea preface sufletul într-un organism, pentru care fiecare experiență e un nutriment .

Atât știința cât și cultura, spune Eminescu în studiul său „Cultură și știință”,   și analizat de Toma Chiricuță, nu dau randament dacă acționează separat și nu sunt folosite în „educațiunea copiilor”: ”… prin știință se răsădește cultura, în forma superioară a educației, dacă e vorba de  vârsta mai fragedă a copiilor națiilor, sau sub forma influenței literare, estetice sau politice, dacă e vorba de vârsta matură a indivizilor, care alcătuiesc ființa națiilor”.

Problematica educației este pusă de Eminescu și în ”Educațiune și cultură” pe care Toma Chiricuță îl descoperă în dosarul 2257 din arhiva Academiei, studiu publicat și în „Opere complete” cu titlul „Despre politica desnaționalizării”.  Aici, Eminescu insistă pe raportul dintre cultură și educație. Explică Toma Chiricuță: „Educația înseamnă cultură, dar cultură e ceea ce  numește Eminescu cu vorba de caracter. Iar cultură înseamnă la rândul ei educație, dar educație a inteligenței. Cultura și educația servesc deci pentru a se defini reciproc, iar amândouă sunt subordonate noțiunii de știință”. În acest studiu, Eminescu  consideră că  o enormă însemnătate o are educația în viață, aici distanțându-se de cugetările lui Schopenhauer, pe care Eminescu l-a citit, lăsându-se influențat de el în creațiile sale literare, aceasta însemnând că el privește educația în funcție de fiecare națiune. Eminescu consideră că școala este, ca mijloc practic,  cel mai puternic factor prin care educația își poate atinge țelurile. Nu este neglijat nici rolul statului. El este cel care trebuie să asigure  căile și mijloacele  de realizare a educației, apărând și valorificând nația.

Din această perspectivă, Eminescu  vorbește despre „statul educativ”, preluând, de data aceasta, și ideea de personalitate în concepția lui Hegel, ca fenomenologie a vieții interne.  Personalitatea, pentru Eminescu,  este „o realitate de ordin ideal cu totul autonomă, ca o valoare în sine, ca o valoare absolută”. Spune Toma Chiricuță, interpretând atent concepția poetului: „Eminescu ajunge la noțiunea de Stat în sens hegelian. Individul trăind în comunitate, și aceasta fiind în esență identică cu ființa lui, va trebui ca și ea  să aibă natura individului singular Oricum această natură a individului singular „e de a fi o personalitate”, comunitatea omenească trebuie ca să ajungă și ea a fi o personalitate. Această comunitate, devenită personalitate, Eminescu afirmă că nu este decât statul”. Corelația  Individ – Stat este făcută de Eminescu pornind de la  trei factori esențiali ai personalității: EUL,  VOINȚA  și FAPTA. Trei diade vor reprezenta această corelație: Eul ar fi „Capul Statului”, voința ar fi Constituția, iar fapta ar fi Administrația. Concluzionează Toma Chiricuță: „Așadar e clar. Statul este națiunea personalizată. Statul constituțional actual, care reprezintă forma cea mai înaltă de personificare a națiilor, este opera , în primul rând a doi factori – școala și economia națională”.  Cu această logică și cu aceste acumulări pornește Eminescu în acțiunea administrativă a revizorului școlar.  Care ar fi, în esență, teoria pedagogică a lui Eminescu gânditorul, înainte de a intra în activitatea practică a administrației școlare ca revizor, activitate ce va urma: „Cultura își îndeplinește funcțiunea ei umană înlăuntrul individului, transmițându-se totuși și dincolo de marginile individului, la masa comunității naționale. Știința, prin eroul ei,  care e omul de știință, „învățatul”, lucrează în chip obiectiv la crearea alimentului spiritual al culturii, pe care îl vor consuma cei culți. Iar din colaborarea tuturor celor culți, sub călăuzirea luminată și obiectivă a „învățatului, se va  clădi munca de necontenită personalizare a individului și a nației, care se numește educație”.

(VA URMA)